1ra-347/2013 — art. 187 alin. 2 CP

1ra-347/2013 — art. 187 alin. 2 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2013)

Dosarul nr. 1ra-347/2013

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIȚIE

D E C I Z I E

30 aprilie 2013 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție în componența:

Președinte – Petru Ursache,

Judecători – Nicolae Gordilă, Ghenadie Nicolaev, Vladimir Timofti, Iurie Diaconu,

Cu participarea:

procurorului – Sergiu Crîjanovschi,

avocatului – Anatolie Ceachir,

inculpatului – Sergiu Mînzat,

a judecat în ședință publică recursul ordinar declarat de către avocatul,

Anatolie Ceachir, în numele inculpatului, Sergiu Mînzat, împotriva sentinței

Judecătoriei Rezina din 01 octombrie 2012 deciziei Colegiului penal al Curții de

Apel Chișinău din 12 decembrie 2012, în cauza penală în privința lui

Mînzat Sergiu Alexandru, născut la 24 noiembrie 1982,

originar s. Lunga r-l Florești, domiciliat or. Florești str.

Miron Costin, 2 ap. 13

Procedura de citare a fost legal executată.

S-au prezentat:

Procurorul Sergiu Crijanovschi care s-a pronunțat pentru respingerea

recursului.

Avocatul Anatolie Ceachir și inculpatul Sergiu Mînzat care s-au pronunțat

pentru admiterea recursului în sensul în care a fost declarat.

Partea vătămată Ion Macari și partea civilă Vadim Purici au depus cerere de

examinare a recursului în lipsa lor.

C O N S T A T Ă:

fost condamnat în baza art. 187 alin. (2) lit. b), c), d), f) Cod penal la 5 ani

închisoare, cu amendă în mărime de 500 unități convenționale, cu executarea

pedepsei în penitenciar de tip semiînchis.

împreună și prin înțelegere prealabilă cu Andrian Mitrofan și Serghei Jeleznîi, în

privința cărora cauza penală a fost disjunsă într-o procedură separată, din

1

intenții de profit, cu scop de sustragere, avînd asupra lor o rangă metalică și

cagule pe cap, au pătruns prin escaladarea gardului pe teritoriul depozitului de

materiale de construcții a SRL „Candidus" din or. Rezina str. 27 august 70/1,

unde în încăperea paznicului l-au imobilizat pe paznicul Ion Macari, legîndu-i

mîinile cu un fular și picioarele cu un cablu electric. Ulterior, în timp ce Sergiu

Mînzat îl supraveghea pe paznic, Andrian Mitrofan și Serghei Jeleznîi au pătruns

prin deteriorarea ușii de acces în depozitul principal și în birourile

administrației, unde din safeul metalic neîncuiat au sustras bani în sumă de 640

lei, iar din magazinul întreprinderii un motoferestrău de model „Hammer" la

prețul de 1600 lei și alt motoferestrău de model „Still" la prețul de 4150 lei.

Părăsind teritoriul de depozitare, au sustras deschis de la paznic două telefoane

mobile „Unite U-1280" și „Ubiquam U-200", pe care le-au abandonat lîngă o

construcție nefinisată din preajmă, astfel, cauzînd SRL „Candidus" un prejudiciu

material considerabil în valoare de 6390 lei.

Acțiunile lui Sergiu Mînzat au fost calificate în baza art. 187 alin. (2) lit. b),

c), d), f) Cod Penal, adică - jaful, sustragerea deschisă a bunurilor altei persoane,

săvîrșite de două sau mai multe persoane, de persoană mascată, prin pătrunderea în

încăpere sau în alt loc pentru depozitare, cu cauzarea de daune în proporții considerabile.

casarea acesteia, rejudecarea cauzei potrivit modului stabilit pentru prima

instanță, cu pronunțarea unei noi hotărîri de achitare, invocînd că:

- instanța de fond ilegal a respins cererea de amînare a ședinței de judecată,

pentru a audia cet. Elena Macovei în calitate de martor.

- instanța de fond nu a luat în considerație declarațiile părții vătămate Ion

Macari, privind nerecunoașterea inculpatului;

- sentința de condamnare a fost bazată mai mult pe declarațiile martorului

Serghei Jeleznîi, date în cadrul altui proces penal, cu care inculpatul are relații

ostile;

Instanța nu a ținut cont de declarațiile părții vătămate Macari Ion în ședința

de judecată, prin care el nu a recunoscut pe inculpat ca persoana ce a discutat în

noaptea de 23 spre 24 martie 2011;

- instanța de judecată a neglijat declarațiile inculpatului privind

neparticiparea acestuia la comiterea infracțiunii, ce sunt confirmate de

declarațiile martorului Mînzat Nina;

- au fost grav încălcate prevederile art. 94 Cod de procedură penală, date

neadmise ca probe;

- au fost încălcate prevederile art. 6 CEDO – dreptul la un proces echitabil;

- instanța de fond a acordat prioritate probelor acuzării.

2012, apelul a fost respins ca nefondat și menținută sentința.

Pentru a pronunța această hotărîre instanța de apel a reținut că vinovăția

inculpatului este demonstrată prin: sentința irevocabilă a judecătoriei Rîbnița din

2

27.11.2011 care are puterea lucrului judecat, declarațiile inculpatului Sergiu

Mînzat, a părților vătămate Ion Macari și Durnea Vadim, a martorilor Serghei

Jeleznîi și materialele cauzei: proces-verbal de cercetare la fața locului din

24.03.2011 (vol.I, f.d.12-17), proces-verbal de cercetare la fața locului din

25.03.2011, ( vol.I, f.d.86-88), procesul-verbal de ridicare din 20.05.2011 (vol.I, f.d.

171), procesul-verbal de verificare a declarațiilor la locul infracțiunii din

21.05.2011 (vol.I, f.d. 205 - 209), procesul-verbal de verificare a declarațiilor la

locul infracțiunii din 21.05.2011 (vol.I, f.d. 210-214), proces-verbal de

recunoaștere a persoanei după fotografie din 20.05.2011(vol.I, f.d. 187).

Argumentul apelantului precum că instanța de fond a examinat unilateral

probele, bazîndu-se doar pe probele acuzării, în opinia instanței de apel este

absolut nefondat, or declarațiile enunțate mai sus coroborează cu celelalte probe

existente pe cauză și cărora instanța de fond le-a dat o apreciere detaliată.

Cît privește demersul avocatului Cechir Anatolie de a fi audiat suplimentar

martorul Jeleznîi Serghei, instanța de apel l-a respins, constatînd, că martorul

solicitat are statut de condamnat, deoarece ultimul a fost condamnat prin

sentința irevocabilă a Judecătoriei Rîbnița din 27.11.2011, astfel sentința avînd

puterea lucrului judecat și mai mult ca atît, ultimul se bucură de privilegia

prevăzută de art. 6 CEDO de a nu se autoincrimina.

Deasemenea, instanța de apel a respins ca nefondat și argumentul

apelantului precum că în instanța de fond i-a fost respins demersul de audiere a

martorului Macovei Elena, deoarece ultima nu ar declara nimic nou, iar audierea

acesteia v-a tergiversa examinarea cauzei, sau ea fiind audiată în calitate de

martor, instanța de fond urma să aprecieze declarațiile acesteia ca declarative.

Mai mult ca atît, în cadrul ședinței de judecată în instanța de apel, inculpatul și

apărătorul acestuia nu au solicitat audierea ei.

Instanța de apel a reținut că, prima instanță corect a apreciat critic

declarațiile martorului apărării Mînzat Nina, care este soția inculpatului, ca și

declarațiile inculpatului care sunt declarative, și instanța de apel le-a apreciat ca

o poziție de apărare și o tentativă de a se eschiva de răspundere penală.

Referitor la argumentul apelantului cu privire la persoana recunoscută de

către Ion Macari în cadrul urmăririi penale ca fiind inculpatul, instanța de apel a

menționat că partea vătămată Macari Ion la întocmirea procesului verbal de

recunoaștere a persoanei după fotografie a fost preîntîmpinat de răspundere

penală conform art. 312-313 Cod penal.

Pedeapsa aplicată inculpatului, instanța de apel a considerat-o una legală și

întemeiată, la stabilirea căreia sa acordat deplină eficiență prevederilor art.

6,7,61,75 Cod penal, luînd în considerație caracterul și gradul prejudiciabil al

infracțiunii săvîrșite și anume, că infracțiunea comisă face parte din categoria

infracțiunilor grave, de circumstanțele cauzei care atenuează ori agravează

răspunderea, cît și de personalitatea inculpatului, care la locul de trai se

caracterizează negativ, este anterior repetat judecat, a încercat să se ascundă de

3

instanța de judecată, fiind anunțat în căutare, în perioada de timp după

comiterea infracțiunii au mai fost intentate dosare penale privind comiterea unor

infracțiuni analogice, ceia ce indică la lipsa concluziilor făcute de către ultimul, la

personalitatea negativă și comportamentul degradant al ultimului, astfel aflarea

lui la libertate în continuare prezintă pericol pentru societate. Temeiuri legale

pentru aplicarea prevederilor art. 79, 90 Cod penal în speță nu au fost reținute.

avocatul Anatolie Ceachir în numele inculpatului, solicitînd casarea hotărîrilor

judecătorești adoptate în cauză, rejudecarea și pronunțarea unei noi hotărîri de

achitare a inculpatului, pe motiv că fapta nu a fost săvîrșită de el. Recurentul

invocă temeiurile de casare prevăzute în art. 427 alin. (1) pct. 6) și 8) Cod de

procedură penală, criticînd hotărîrile judecătorești adoptate pe caz sub

următoarele aspecte:

- proba de prezentare spre recunoaștere după fotografii a inculpatului a fost

dobîndită contrar prevederilor art. 116 Cod de procedură penală;

- instanța de fond și de apel au admis și au invocat ca probă de acuzare

declarațiile martorului, nefiind cercetate nemijlocit în cadrul cercetării

judecătorești;

- instanța de apel ilegal a respins cererea apărării de a fi audiat martorul

Serghei Jeleznîi, prin ce au fost încălcate prevederile art. 94 alin. (1) pct. 9), art.

101 alin. (4), art. 389 alin. (3), art. 413 alin. (1) și (3) art. 414 alin. (3) Cod de

procedură penală, art. 6 CEDO;

- instanța de apel nu s-a expus asupra ordonanțelor adoptate cu încălcarea

normei procesuale pe acest caz și a actelor procesuale ce reiese din aceste;

- instanțele judecătorești nu au luat în considerație că partea acuzării nu a

prezentat nici o probă ce ar dovedi vinovăția inculpatului;

- instanța de apel în decizie nu s-a expus asupra tuturor motivelor invocate

în apel;

- actele procedurale la care face referire instanța nu pot servi ca probe,

deoarece sunt prezentate în copii neautentice.

temeinicia hotărîrilor recurate prin prisma cazurilor de casare invocate, conform

art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, potrivit căruia instanța de recurs

examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 427

Cod de procedură penală, fiind în drept să judece și în baza temeiurilor

neinvocate, fără a agrava situația condamnatului, Colegiul lărgit al Curții

Supreme de Justiție reține că recursul declarat de apărător urmează a fi admis,

din următoarele considerente.

În susținerea recursului, apărătorul invocă temeiul prevăzut de art. 427 alin.

(1) Cod de procedură penală, și anume, pct. 6) – hotărîrile instanței de apel pot fi

supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și

de apel, cînd instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate

4

în apel sau hotărîrea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția

ori motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărîrii sau acesta este expus

neclar, sau instanța a admis o eroare gravă de drept, care a afectat soluția

instanței, și pct. 8) - cînd nu au fost întrunite elementele infracțiunii.

Analizând hotărîrile atacate, prin prisma cazurilor de casare invocate de

recurent, Colegiul constată că ambele instanțe au comis grave erori de drept,

având consecință pronunțarea unei sentințe de condamnare greșită, menținută

de instanța de apel.

În acest aspect, Colegiul lărgit va statua și asupra respectării prevederilor

art. (1) alin. (3) Cod procedură penală, care, referindu-se la scopul procesului

penal, stipulează că organele de urmărire penală și instanțele judecătorești în

cursul procesului sînt obligate să activeze în așa mod încît nici o persoană să nu

fie neîntemeiat bănuită, învinuită sau condamnată.

Curtea Europeană, în cauza „Prince Hans-Adam II de Liechttenstein

c/Allemagne din 12.07.2001”, a menționat că statele semnatare și-au asumat

obligații de natură să asigure ca drepturile garantate de Convenție să fie concrete

și efective, nu teoretice și iluzorii, iar cele cuprinse în art. 6 au tocmai acest scop:

efectivitatea dreptului la un proces echitabil, impunîndu-se statelor o obligație de

rezultat: adoptarea în ordinea juridică internă a măsurilor corespunzătoare și a

mijloacelor necesare – realizării acestei obligații.

În conformitate cu prevederile art. 113 Cod penal, atît prima instanță, cît și

cea de apel, era obligată să deducă din actele cauzei „...determinarea și constatarea

juridică a corespunderii exacte între semnele faptei prejudiciabile săvîrșite și semnele

componenței infracțiunii, prevăzute de norma penală”.

În acest context, Colegiul lărgit menționează că, temeiul de casare invocat

de recurent în art. 427 alin. (1) pct. 8) Cod de procedură penală referitor la faptul

că „nu sînt întrunite elementele infracțiunii” este prezent atunci, cînd instanța ce a

judecat cauza a comis în această parte o eroare de drept, cum ar fi situația prin

care în hotărîrea judecătorească s-a făcut referire la săvîrșirea infracțiunii, dar nu

inculpatul este făptuitorul aceastei infracțiuni.

Astfel, Colegiul reține că, temeiul la care se face trimitere în recurs, este

prezent în speța examinată din punctul de vedere al existenței erorii de drept

care, cu certitudine determina necesitatea casării hotărîrilor pronunțate de către

instanța de fond și apel în cauza lui Sergiu Mînzat.

Or, temeiurile invocate de recurent la pct. 5 al prezentei decizii, conțin

indicii în sensul că, fapta incriminată inculpatului în baza art. 187 alin. (2) lit. b),

c), d), f) Cod penal, nu este săvîrșită de acesta. La fel, nici mijloacele de probă

prin intermediul cărora, instanțele de judecată și-au motivat presupusa soluție de

constatare a elementelor constitutive ale infracțiunii, nu deduc din starea reală de

fapt incriminată inculpatului.

Astfel, în hotărîrile instanței de fond și de apel, este statuat că una din probe

ce demonstrează vinovăția inculpatului este sentința irevocabilă a Judecătoriei

5

Rîbnița din 27 iulie 2011, iar în opinia instanței de apel proba dată are puterea

lucrului judecat, prin care s-a constatat că: inculpații Andrian Mitrofan și

Serghei Jeleznîi împreună cu Sergiu Mînzat, în privința căruia cauza penală a fost

disjunsă într-o procedură separată conform ordonanței procurorului din

07.06.2011, la 24 martie 2011 au comis infracțiunea prevăzută de art. 187 alin. (2)

lit. b), c), d), f) Cod penal.

Instanța de recurs consideră că existenta unei hotărâri judecătorești

irevocabile poate fi invocată in cadrul unui alt proces, cu putere de lucru judecat,

atunci când legislația în vigoare prevede expres prezența acestui principiu. Însă,

în Codul de procedură penală nu se întrevede norma ce ar stipula exclusivitatea

hotărârii, cu puterea de lucru judecat și obligativitatea ei în alt proces.

În cazul supus judecării, Colegiul concluzionează că invocarea obligativității

sentinței irevocabile a Judecătoriei Rîbnița din 27 iulie 2011, unde instanța în

circumstanțele de fapt constatatoare s-a expus în privința lui Andrian Mitrofan,

Serghei Jeleznîi și Sergiu Mînzat, pe același obiect și aceeași cauză, și ca urmare i-

a condamnat numai pe Andrian Mitrofan și Serghei Jeleznîi, în privința lui

Sergiu Mînzat disjungînd cauza, nu este legală și întemeiată. Această concluzie

rezultă din absența normei juridice ce ar reglementa puterea lucrului judecat a

unei hotărîri irevocabile pentru o persoană care nu a fost judecată prin această

hotărîre. Mai mult, art. 98 al Codului de procedură penală, expres enumeră

faptele și circumstanțe care nu trebuie dovedite: faptele unanim recunoscute și

veridicitatea metodelor moderne de cercetare, unanim acceptate, în domeniul

științei, tehnicii, artei și meseriei. Altfel spus, cazul privind obligativitatea unei

hotărâri judecătorești irevocabile privind soluționarea unei probleme juridice nu

este prevăzut în legislația națională în vigoare.

În același context, Colegiul evidențiază că în sentința instanței de fond (f.d.

176 v.II), și în decizia instanței de apel (f.d. 227 v.II) la descrierea constatării

sentinței irevocabile s-a indicat: “Prin sentința irevocabilă a Judecătoriei Rîbnița

din 27.11.2011”. Dar conform materialelor cauzei (f.d. 150-155 v.II) sentința

Judecătoriei Rîbnița în privința inculpaților Andrian Mitrofan și Serghei Jeleznîi

a fost adoptată la 27 iulie 2011, ceea ce duce la concluzia că instanțele la

adoptarea soluției s-au bazat pe o hotărîre care nu există.

Conform art. 93 alin. (2) Cod de procedură penală, în calitate de probe în

procesul penal se admit elementele de fapt constatate prin intermediul

următoarelor mijloace: declarațiile bănuitului, învinuitului, inculpatului, ale

părții vătămate, părții civile, părții civilmente responsabile, martorului; raportul

de expertiză; corpurile delicte; procesele-verbale privind acțiunile de urmărire

penală și ale cercetării judecătorești; documentele (inclusiv cele oficiale);

înregistrările audio sau video, fotografiile; constatările tehnico-științifice și

medico-legale. Rezumînd prevederea enunțată la speța în cauză, Colegiul

concluzionează că sentința adoptată în privința lui Andrian Mitrofan și Serghei

Jeleznîi nu poate avea calitatea de probă, în cadrul soluționării chestiunii privind

6

vinovăția inculpatului Mînzat în săvîrșirea infracțiunii, nefiind expres

menționată în art. 93 alin. (2) Cod de procedură penală.

Colegiul constată, că instanțele de fond și de apel au admis în calitate de

probă: declarațiile martorului Serghei Jeleznîi, care nu au fost cercetate nemijlocit

în cadrul cercetării judecătorești în prezenta cauză. Astfel, martorul Serghei

Jeleznîi, fiind audiat în cadrul ședinței de judecată a instanței de fond, a declarat

că: „susține doar declarațiile anterioare date în judecată din iulie 2011, și refuză

de a fi audiat și să răspundă la întrebări” (f.d. l67,v. II), ceea ce se confirmă și prin

discursul acuzatorului de stat în instanța de fond ( f.d. 171-172, v. II). În instanța

de apel declarațiile martorului Serghei Jeleznîi au fost date numai citirii, deși pe

parcursul procesului penal cereri de a fi audiat martorul în cauză au fost depuse

de mai multe ori de către inculpat și apărătorul acestuia:

- la etapa urmăririi penale (f.d. 86, v.II), care a fost respinsă prin Ordonanța

din 22 martie 2012 (f.d. 87-88, v.II),

- la etapa examinării cauzei în instanța de apel (f.d. 197-198, v.II), care a fost

respinsă, din motivul că: “Serghei Jeleznîi are statut de condamnat” (f.d. 217, 225

v. II).

În acest context, Colegiul reține prevederile Codului de procedură penală:

- art. 94 alin.(1) care prevăd că nu se admit ca probe și nu pot fi puse la baza

sentinței de condamnare datele care au fost obținute pct. 2) - prin încălcarea

dreptului la apărare al bănuitului, învinuitului, inculpatului, părții vătămate,

martorului; pct. 6) - dintr-o sursă care este imposibil de a o verifica în ședința de

judecată; pct. 8) cu încălcari esențiale de către organul de urmărire penală a

dispozițiilot prezentului cod, pct. 9) – fără a fi cercetare în modul stabilit în

ședința de judecată;

- art. 101 alin. (4): Instanța pune la baza hotărîrii sale numai acele probe la

cercetarea cărora au avut acces toate părțile în egală măsură;

- art. 314 alin. (1): Instanța de judecată este obligată, în cursul judecării

cauzei, să cerceteze nemijlocit, sub toate aspectele, probele prezentate de părți

sau administrate la cererea acestora, inclusiv să audieze inculpații, părțile

vătămate, martorii, să cerceteze corpurile delicte, să dea citire rapoartelor de

expertiză, proceselor-verbale și altor documente, precum și să examineze alte

probe prevăzute de prezentul cod;

- art. 384 alin. (4): Instanța își întemeiază sentința numai pe probele care au

fost cercetate în ședința de judecată;

Astfel, prin respingerea cererilor în cauză și admiterea declarațiilor

martorului Serghei Jeleznîi ca probă în procesul dat, nu au fost respectate

prevederile menționate. Mai mult, conform art. 389 alin. (3) Cod de procedură

penală, declarațiile martorilor, depuse în timpul urmăririi penale pot fi puse la

baza sentinței de condamnare numai în ansamblu cu alte probe suficiente de

învinuire și cu condiția că, la urmărirea penală, a avut loc confruntarea cu

bănuitul, învinuitul sau că martorul a fost audiat în condițiile art. 109 și 110, în

7

cazul în care inculpatul nu a participat la confruntare cu acest martor în cadrul

ședinței de judecată, ceea ce nu a fost respectat de către organele de urmărire

penală în cauza dată și contrar acestor acțiuni obligatorii organele de urmărire

penală și instanțele de judecată au respins cererea părții apărării în acest sens,

prin ce a fost încălcat și principiul de cercetate nemijlocită a probelor

administrate, inclusiv și în alt proces penal, de către toate părțile participante la

proces.

Colegiul, constată în acest caz și încălcarea dreptului la un proces echitabil,

prevăzut în art. 6 alin. (3) lit. d) CEDO, deoarece inculpatul a fost lipsit de

posibilitatea: „să întrebe sau să solicite audierea martorilor acuzării și să obțină citarea

și audierea martorilor apărării în aceleași condiții ca și martorii acuzării”. Potrivit

jurisprudenței CEDO (cauza Sanchez-reissev vs Elveția, hotărîrea CEDO din

21.10.1986, Becciev vs Moldova hotărîrea CEDO din 04.10.2005, Levința vs

Moldova hotărîrea CEDO din 16.12.2008), acuzatul trebuie să fie autorizat să

citeze și să interogheze orice martor, pe care îl consideră util cauzei și să

interogheze orice martor convocat sau citat de procuror, ceea ce este incident în

speța examinată.

Colegiul critică și constatarea efectuată de către instanța de apel privind

respingerea cererii de audiere suplimentare a martorului Serghei Jeleznîi,

motivînd că: „martorul solicitat are statut de condamnat….și se bucură de privilegia de

a nu se autoincrimina”. În opinia instanței de recurs această concluzie este eronată,

deoarece Serghei Jeleznîi avea statut de condamnat în dosarul penal nr. 1-

83/2011, însă în prezenta cauză Serghei Jeleznîi are statut de martor. Iar în

privința dreptului de a nu se autoincrimina, Colegiul menționează că conform

art. 64 alin. (2) pct. 2) și art. 66 alin. (2) pct. 2) Cod de procedură penală, de

dreptul de a tăcea și a nu mărturisi împotriva sa, dispun bănuitul, învinuitul și

inculpatul, iar Serghei Jeleznîi la momentul examinării cauzei date în instanța de

apel nu avea nici o calitate din cele enumerate, ceea ce îi permitea instanței de

apel să admită cererea și să îl audieze în calitate de martor.

În ceea ce privește argumentul de ilegalitate invocat de recurent, privind

nulitatea ordonanțelor adoptate de organul de urmărire pe acest caz, Colegiul

constată că și acesta este întemeiat din următoarele considerente: din materialele

cauzei rezultă că ordonanțele privind disjungerea cauzei penale din

07.06.2011(f.d. 1-2, v. I), privind pornirea urmăririi penale din 24.03.2011 (f.d. 6,

v. I), și toate celelalte ordonanțe și procese-verbale ce reiese din ordonanțele de

bază menționate, sunt anexate la materialele cauzei în copii, ceea ce duce la

nulitatea acestora, fiind comisă o încălcare a normelor procesual penale, ce nu

poate fi înlăturată decît prin anularea acestora.

Așa cum rezultă din verificarea actelor dosarului, Colegiul constată că

dosarul penal în cauză este doar o copie a altui dosar penal, prin care au fost

condamnate alte persoane, dosar compus din copii de pe acte procesuale, ceea ce

a împiedicat accesul inculpatului Sergiu Mînzat la cunoașterea originalului

8

dosarului, la cercetarea nemijlocită a probelor, pe care partea acuzării le-a

considerat că confirmă vinovăția lui în săvîrșirea infracțiunii, ceea ce a fost eronat

confirmat și de către instanțele de judecată. Astfel, inculpatul a fost privat de

dreptul de a cunoaște actele originale, de ale cerceta și de a se expune asupra

admisibilității și aprecierii lor, ceea ce în această situație constituie o eroare gravă

procesuală, deoarece norma procesual penală imperativ obligă autenticitatea

probelor administrate la dosar, referindu-se la art. 157 Cod de procedură penală.

În aceste condiții Colegiul, concluzionează că Ordonanțele privind

disjungerea cauzei penale și de pornire a urmăririi penale, anexate la materialele

cauzei în copii, sunt inadmisibile, ceea ce duce la concluzia că ele nici nu sunt.

Însă, la dosar pot fi anexate copii, dar numai cu condiția cînd acestea sunt

confirmate de către persoana care efectuează urmărirea penală sau de către

instanță, ce nu a fost făcut, ca urmare ele neavînd efect juridic. Pentru ca aceste

acte să obțină valoarea unui document juridic, ele urmau a fi autentificate. Deci

toate acțiunile procesuale ce au urmat după acestea, și au fost puse la baza

hotărîrii de condamnare ca probe în confirmarea vinovăției inculpatului urmează

a fi declarate inadmisibile conform prevederilor art. 94 Cod de procedură penală.

În privința Ordonanței privind punerea sub învinuire din 06.06.2011 (f.d. 61-

62, v. II), Colegiul reține, că deși actul în cauză este rectificat, însă modificarea în

cauză nu este o încălcare gravă ce ar duce la nulitatea acestui act, ca urmare actul

procedural în cauză fiind valabil.

Colegiul apreciază că situația de fapt în acest dosar nu a fost stabilită de

instanțele de fond și apel în urma analizei coroborate a întregului ansamblu

probator administrat, din care majoritatea au fost administrate cu încălcarea

gravă a normei procedurale. Astfel, declarațiile martorului Serghei Jeleznîi,

procesul-verbal de recunoaștere a persoanei după fotografie din 20.05.2011,

procesele-verbale de verificare a declarațiilor la locul infracțiunii și procesele-

verbale de cercetare la fața locului puse la baza sentinței de condamnare nu au

valoare probatorie și nu se admit ca elemente de fapt constatate.

Aici, Colegiul menționează și declarațiile părții vătămate Ion Macari date în

instanța de apel, care a concretizat că inculpatul este de o statură mai joasă, decît

persoana care a participat la jaf și nu-l recunoaște, instanțele de judecată în mod

eronat apreciind, că sunt îndeplinite în cauză condițiile tragerii la răspundere

penală a inculpatului, sub aspectul infracțiunii ce se reține în sarcina lui.

Colegiul constată că, acuzarea înaintată inculpatului a fost imprecisă, astfel

pe cale de consecință instanțele de judecată greșit au interpretat probatoriul

administrat în cauză, iar în final, instanța de apel eronat a menținut concluziile

despre săvîrșirea infracțiunii de către inculpat.

Colegiul, conducîndu-se de principiul prevăzut de art. 8 alin. (3) Cod de

procedură penală, conform căruia toate dubiile în probarea învinuirii care nu pot

fi înlăturate, în condițiile prezentului cod, se interpretează în favoarea

9

inculpatului, concluzionează că, în situația data urmează să fie aplicată situația

cea mai favorabilă inculpatului.

În acest context instanța de recurs reține, că este incident în cazul supus

judecării temeiul prevăzut în art. 390 alin. (1) pct. 2) Cod de procedură penală,

„fapta nu a fost săvîrșită de inculpat”, ce duce la adoptarea unei hotărâri de

achitare.

Instanța de recurs verifică dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute

prin hotărîrile atacate și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

Sub acest aspect, instanța de recurs menționează că argumentele invocate de

către avocatul Anatolie Ceachir, și-au găsit confirmare și se atestă că, instanțele

de judecată nu au constatat și apreciat circumstanțele de fapt și de drept privind

infracțiunea incriminată inculpatului în strictă conformitate cu prevederile

normelor de procedură penală și de drept material.

Deci, cazul de casare prevăzut în art. 427 alin. (6) Cod de procedură penală,

este incident în cauză. Astfel, Colegiul constată că o hotărîre judecătorească este

supusă casării, cînd nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția.

Motivarea soluției pronunțate de instanța de judecată constituie o îndatorire care

înlătură orice aspect discreționar în realizarea justiției, dând părților din proces

posibilitatea să-și formeze convingerea cu privire la legalitatea și temeinicia

soluției adoptate, iar instanțelor de recurs elementele necesare pentru exercitarea

controlului judecătoresc. Motivarea hotărîrilor de către instanțele naționale

constituie o obligație impusă acestora și prin prevederile art.6 paragraf.1 din

Convenție. Potrivind jurisprudenței CEDO (cauza Albina contra Romîniei,

hotărîrea din 28.04.2005; cauza Boldea contra Romîniei hotărîrea din 15.02.2007),

deși obligația instanțelor naționale de a motiva hotărîrile pronunțate nu

presupune existența unui răspuns detaliat la fiecare argument, noțiunea de

proces echitabil presupune că instanța națională trebuie să examineze, în mod

real, problemele esențiale care i-au fost supuse dezbaterii. Colegiul constată că, în

cauză, ambele instanțe – de fond și apel – nu și-au motivat hotărîrile pronunțate

reținînd o situație de fapt eronată, fundamentată pe probele administrate cu

încălcarea normei procesual penală, care nu au fost evaluate corespunzător.

Considerentele enunțate mai sus, determină Colegiul lărgit indubitabil, să

admită recursul și să caseze total sentința primei instanțe și decizia instanței de

apel în privința lui Sergiu Mînzat, cu achitarea acestuia de sub învinuirea

săvîrșirii infracțiunii prevăzute de art. 187 alin. (2) lit. b), c), d), f) Cod penal, pe

motiv că fapta nu a fost săvîrșită de inculpat.

procedură penală, Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție

D E C I D E:

10

Admite recursul ordinar declarat de către avocatul Anatolie Ceachir, în

numele inculpatului Mînzat Sergiu Alexandru, casează total sentința Judecătoriei

Rezina din 01 octombrie 2012 și decizia Colegiului penal al Curții de Apel

Chișinău din 12 decembrie 2012, și dispune achitarea lui Mînzat Sergiu

Alexandru, de sub învinuirea săvîrșirii infracțiunii prevăzute de art. 187 alin. (2)

lit. b), c), d), f) Cod penal, pe motiv că fapta nu a fost săvîrșită de inculpat.

Mînzat Sergiu Alexandru urmează a fi eliberat din penitenciar, dacă nu

execută pedeapsă cu închisoare sau măsură preventivă sub formă de arest în

baza unei altei hotărîri.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică la 28 mai 2013, ora 09.50.

Președinte (semnătură) Petru Ursache

Judecători (semnătură) Nicolae Gordilă

(semnătură) Ghenadie Nicolaev

(semnătură) Vladimir Timofti

(semnătură) Iurie Diaconu

Copia corespunde originalului

Judecător: Nicolae Gordilă

11

Dosarul nr. 1ra-347/2013

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIȚIE

D E C I Z I E

D I S P O Z I T I V

30 aprilie 2013 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție în componența:

Președinte – Petru Ursache,

Judecători – Nicolae Gordilă, Ghenadie Nicolaev, Vladimir Timofti, Iurie Diaconu

Cu participarea:

procurorului – Sergiu Crîjanovschi,

avocatului – Anatolie Ceachir,

inculpatului – Mînzat Sergiu ,

a judecat în ședință publică recursul ordinar declarat de către avocatul,

Anatolie Ceachir, în numele inculpatului, Mînzat Sergiu Alexandru, împotriva

sentinței Judecătoriei Rezina din 01 octombrie 2012 deciziei Colegiului penal al

Curții de Apel Chișinău din 12 decembrie 2012, în cauza penală în privința lui

Mînzat Sergiu Alexandru, născut la 24 noiembrie 1982,

originar s. Lunga r-l Florești, domiciliat or. Florești str.

Miron Costin, 2 ap. 13

În conformitate cu prevederile art. 434, 435 alin. (1) pct. 2) lit. b) Cod de

procedură penală, Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție

D E C I D E:

Admite recursul ordinar declarat de către avocatul Anatolie Ceachir, în

numele inculpatului Mînzat Sergiu Alexandru, casează total sentința Judecătoriei

Rezina din 01 octombrie 2012 și decizia Colegiului penal al Curții de Apel

Chișinău din 12 decembrie 2012, și dispune achitarea lui Mînzat Sergiu

Alexandru, de sub învinuirea săvîrșirii infracțiunii prevăzute de art. 187 alin. (2)

lit. b), c), d), f) Cod penal, pe motiv că fapta nu a fost săvîrșită de inculpat.

Mînzat Sergiu Alexandru urmează a fieliberat din penitenciar, dacă nu

execută pedeapsă cu închisoare sau măsură preventivă sub formă de arest în

baza unei altei hotărîri.

Decizia este irevocabilă.

Deciziamotivată se va pronunța la 28 mai 2013, ora 09.50.

Președinte Petru Ursache

Judecători Nicolae Gordilă

Ghenadie Nicolaev

Vladimir Timofti

12

Iurie Diaconu

13