1ra-495/2013 — 264 alin. 3 lit.a CP
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- 264 alin. 3 lit.a CP
- Temei legal
- 264 al.3 lit. a CP
1ra-495/2013 — 264 alin. 3 lit.a CP (Curtea Supremă de Justiție, 2013)
Dosarul nr. 1ra-495/2013
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIȚIE
D E C I Z I E
08 mai 2013 mun. Chișinău
Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție în componența:
Președinte –Constantin Gurschi,
judecători – Nicolae Gordilă, Constantin Alerguș,
examinînd admisibilitatea în principiu a recursului ordinar împotriva
deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 24 decembrie 2012,
declarat de avocatul Vladislav Negura în numele inculpatului
Doroș Andrei Nichita, născut la 11octombrie 1968,
originar din r-l. Orhei, domiciliat în mun. Chișinău, str.
Petricani 2-A,
Examinat în prima instanță: 23.04.2009-04.12.2009
Examinat în instanța de apel: 23.10.2012-24.12.2012
Examinat în instanța de recurs: 02.04.2013-08.05.2013
C O N S T A T Ă :
Prin sentința Judecătoriei Botanica, mun. Chișinău din 04 decembrie 2009,
Doroș A.N. a fost condamnat în baza art. 264 alin. (3) lit. a) Cod penal la 4 ani
închisoare, cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un
termen de 3 ani, iar conform art. 90 Cod penal, i-a fost suspendată condiționat
executarea pedepsei pe un termen de probă de 2 ani.
Potrivit sentinței, Doroș A.N. la 17 martie 2009, în jurul orei 1730,
deplasîndu-se la volanul automobilului „BMW-520i" cu n/î BSB86836, pe str.
Hristo Botev din direcția str. Independenței spre bd. Dacia din mun. Chișinău,
ajungînd în preajma trecerii nedirijate de pietoni, ignorînd cerințele art. 11 pct. 5
din Regulamentul Circulației Rutiere, care prevede că „conducătorul de autovehicul
în timpul deplasării este obligat să acorde prioritate pietonilor la trecerile nedirijate
semnalizate prin indicatoarele și/sau marcajele corespunzătoare", nu a întreprins
măsurile necesare pentru a prevedea situațiile periculoase, prin ce a încălcat
prevederile art. 45 (1) din RCR care stipulează că „conducătorul trebuie să conducă
vehiculul în conformitate cu limita de viteză stabilită, ținând permanent seama de
următorii factori: starea psihofiziologică ce influențează atenția și reacția; dexteritatea în
conducere, care i-ar permite să prevadă situațiile periculoase; starea tehnică a vehiculului
și particularitățile încărcăturii; condițiile rutiere; situația rutieră. În cazul în care în
limita vizibilității apar obstacole, care pot fi observate de conducător, el trebuie să reducă
viteza sau chiar să oprească, pentru a nu pune în pericol siguranța traficului”, a ignorat
prevederile art. 46 lit. a) din RCR, conform căruia „ conducătorul de vehicul trebuie
să manifeste prudență sporită și, în caz de necesitate, să reducă viteza pînă la limita care
i-ar asigura securitatea circulației sau chiar să oprească, în cazurile în care se deplasează
pe lingă copii", și ca urmare, a comis tamponarea pietonului minor Anastasia
Zveaghințeva, a.n. 2001, care traversa regulamentar partea carosabilă a drumului
1
de la dreapta la stînga relativ deplasării autovehiculului pe la trecerea pentru
pietoni, marcată cu indicatorul rutier 5.40.12 „trecere pentru pietoni" și marcajul
rutier 1.14.1. În rezultatul accidentului rutier, pietonului Anastasia Zveaghințeva
i-au fost cauzate vătămări corporale grave.
Astfel, acțiunile lui Doroș A.N. au fost calificate în baza art. 264 alin. (3) lit.
a) Cod Penal, adică –încălcarea regulilor de securitate a circulației rutiere, încălcare ce
a cauzat din imprudență vătămare gravă a integrității corporale.
Împotriva sentinței a declarat apel avocatul Oleg Gheorghiță în numele
inculpatului, care a solicitat casarea acesteia și adoptarea unei noi hotărîri de
achitare, invocînd că Doroș A.N. a acționat, fiind în stare de extremă necesitate,
neavînd posibilitatea de a frîna din cauza condițiilor climaterice și distanței mici,
a ieșit pe contrasens, astfel, evitînd tamponarea directă, frontală cu partea
vătămată Anastasia Zveaghințeva.
3.1. Procurorul în apelul declarat a solicitat casarea sentinței, rejudecarea
cauzei și pronunțarea unei noi hotărîri, potrivit modului stabilit pentru prima
instanță, prin care Doroș A.N. să fie condamnat la 6 ani închisoare, cu privarea
de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de 4 ani, din motivul
că pedeapsa aplicată este prea blîndă.
Prin decizia Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 03 decembrie
2010, a fost admis apelul avocatului, casată sentința, rejudecată cauza și
pronunțată o nouă hotărîre, potrivit modului stabilit pentru prima instanță,
conform căreia Doroș A.N. a fost achitat de sub învinuirea de săvîrșire a
infracțiunii prevăzute de art. 264 alin.(3) lit. a) Cod penal, pe motiv că există una
din cauzele care înlătură caracterul penal al faptei.
Cu recurs ordinar decizia respectivă a fost atacată de procuror, în care a
solicitat casarea acesteia, cu dispunerea rejudecării cauzei în instanța de apel.
Prin decizia Colegiului lărgit al Curții Supreme de Justiție din 28 iunie
2011 a fost admis recursul ordinar, casată decizia și dispusă rejudecarea cauzei
de către aceeași instanță de apel, în alt complet de judecată.
Prin decizia Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 19 decembrie
2011 au fost respinse, ca nefondate apelurile procurorului și avocatului și
menținută sentința fără modificări.
Nefiind de acord cu decizia nominalizată, procurorul a declarat recurs
ordinar în care a solicitat casarea acesteia, cu dispunerea rejudecării cauzei în
instanța de apel, în alt complet de judecată, pe motivul blîndeții.
Prin decizia Colegiului lărgit al Curții Supreme de Justiție din 18
septembrie 2012 a fost admis recursul ordinar declarat de procuror, casată
decizia și dispusă rejudecarea cauzei de către aceeași instanță de apel, în alt
complet de judecată.
Instanța de recurs și-a argumentat soluția prin faptul că, la aplicarea
pedepsei instanțele de fond și de apel nu au acordat deplină eficiență
prevederilor art. 61, 75 Cod penal, nu au argumentat convingător care sunt
2
motivele cauzei, ce ar permite stabilirea pedepsei, cu aplicarea prevederilor art.
90 Cod penal.
Prin decizia Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 24
decembrie 2012 a fost respins, ca nefondat apelul avocatului și a fost admis
apelul procurorului, casată sentința în partea stabilirii pedepsei și pronunțată o
nouă hotărâre, prin care Doroș A.N. a fost condamnat în baza art. 264 alin.(3)
lit. a) Cod penal la 4 ani închisoare, cu privarea de dreptul de a conduce mijloace
de transport pe un termen de 3 ani, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip
deschis. In rest sentința a fost menținută.
În motivarea soluției adoptate, instanța de apel a reținut că Doroș A.N.,
încălcând regulile de securitate a circulației rutiere, încălcare ce a cauzat din
imprudență o vătămare gravă a integrității corporale, a săvârșit infracțiunea
prevăzută de art. 264 alin. (3) 1it.a) Cod penal.
Astfel, instanța de apel a considerat că la aplicarea pedepsei lui Doroș A.N.,
instanța de fond nu a acordat deplină eficiență prevederilor art. 61, 75 Cod penal,
nu au argumentat convingător care sunt motivele cauzei, ce ar permite stabilirea
pedepsei, cu aplicarea prevederilor art. 90 Cod penal.
La stabilirea pedepsei instanța de apel a ținut cont de gravitatea infracțiunii,
care face parte din categoria infracțiunilor grave, de persoana inculpatului care
prin acțiunea comisă a atentat integritatea fizică a persoanei punând în pericol
viața unui minor, inculpatul până la moment nu a restituit prejudiciul cauzat
prin infracțiune și nici nu s-a arătat dispus de a acorda ajutor părții vătămate, în
conformitate cu prevederile art. 61 Cod penal, instanța de apel consideră că
corectarea inculpatului este imposibilă fără izolarea lui de societate, cu aplicarea
pedepsei sub formă de închisoare, cu dispunerea executării pedepsei conform
prevederilor art.72 alin. (l) lit.a) Cod penal în penitenciar de tip deschis.
In cazul dat stabilirea pedepsei cu aplicarea art. 90 Cod penal nu ar restabili
echitatea socială, nu ar duce la corectarea și reeducarea inculpatului în
respectarea cu strictețe a RCR, atît de către inculpat, cît și de alte persoane.
Decizia instanței de apel este atacată cu recurs de avocatul Vladislav
Negura în numele inculpatului Doroș A.N., în care solicită casarea deciziei în
partea stabilirii pedepsei, cu remiterea cauzei la rejudecare în instanța de apel,
invocînd:
- aprecierea eronată de către instanța de apel a declarațiilor martorului
Munteanu Ion și a inculpatului,
- instanța de apel la stabilirea pedepsei nu a luat în considerație toate
circumstanțele.
Examinînd admisibilitatea în principiu a recursului declarat, în raport cu
materialele cauzei, Colegiul penal concluzionează inadmisibilitatea acestuia din
următoarele considerente.
Potrivit dispoziției art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală instanța
de recurs, examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva
3
hotărârii instanței de apel, fără citarea părților, este în drept să decidă asupra
inadmisibilității acestuia în cazul în care constată că este vădit neîntemeiat.
Apărătorul consideră decizia instanței de apel neîntemeiată numai în partea
stabilirii pedepsei, astfel, în privința calificării acțiunilor inculpatului Doroș A.N.
în baza art. 264 alin. (3) 1it. a) Cod penal, instanța de recurs nu se va expune.
În recursul ordinar declarat de avocat, decizia recurată este criticată, prin
prisma temeiului de casare prevăzut la pct.6) alin. (1) ale art. 427 Cod de
procedură penală. Conform pct. 6) al articolului menționat, o hotărâre a instanței
de apel poate fi supusă recursului pentru a repara eroarea de drept în cazul când
instanța nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel sau hotărârea
atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția ori motivarea soluției
contrazice dispozitivul hotărârii sau acesta este expus neclar, sau instanța a
admis o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția instanței.
Instanța de recurs menționează, că art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură
penală, conține 5 temeiuri care concret stabilesc temeiurile pentru declararea
recursului, însă, recurentul în recursul declarat nu a reflectat în ce constă
problema de drept de importanță generală ce persistă în cauză, care este eroarea
comisă de instanța de apel ce ar duce la casarea hotărârii și nu a invocat careva
temeiuri specificate în acest punct.
Astfel, lecturînd textul deciziei instanței de apel, se observă că aceasta și-a
motivat soluția adoptată, oferind răspunsuri la toate motivele apelului declarat,
precum se vede că și dispozitivul deciziei nu contrazice cu motivarea soluției,
care este expus destul de clar. În fapt, decizia instanței de apel corespunde
tuturor prevederilor legii de procedură penală, ea fiind legală și întemeiată.
Instanța de recurs consideră întemeiată și legală concluzia instanței de apel,
referitoare la pedeapsa stabilită, atenționând că sancțiunea prevăzută de art. 264
alin. (3) Cod Penal, este de la 3 la 7 ani închisoare, cu privarea de dreptul de a
conduce mijloace de transport pe un termen de pînăla 4 ani. Astfel, instanța de
apel a stabilit pedeapsa sub formă de închisoare cu privarea de dreptul de a
conduce mijloace de transport în limita prevăzută de sancțiunea legii penale, și
anume 4 ani închisoare, cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de
transport pe termen de 3 ani,cu executarea pedepsei în penitenciar de tip deschis.
În opinia instanței de recurs, la stabilirea și aplicarea pedepsei s-au avut în
vedere scopul pedepsei penale și criteriile generale de individualizare prevăzute
în art. art. 61 și 75 Cod penal, unde instanța de apel corect a concluzionat că:
„instanța de fond nu a argumentat convingător care sunt motivele cauzei, ce ar
permite stabilirea pedepsei, cu aplicarea prevederilor art. 90 Cod penal”.
Argumentul recurentului privind faptul că, instanța de apel nu a luat în
considerație toate circumstanțele la stabilirea pedepsei, în viziunea Colegiului
nu și-a găsit confirmare, deoarece în decizia adoptată s-a constatat că instanța de
apel: “a ținut cont de gravitatea infracțiunii, care face parte din categoria
infracțiunilor grave, de persoana inculpatului care prin acțiunea comisă a atentat
4
integritatea fizică a persoanei punând în pericol viața unui minor, inculpatul
până la moment nu a restituit prejudiciul cauzat prin infracțiune și nici nu s-a
arătat dispus de a acorda ajutor părții vătămate, astfel corectarea inculpatului
este imposibilă fără izolarea lui de societate, cu aplicarea pedepsei sub formă de
închisoare, cu dispunerea executării pedepsei conform prevederilor art. 72 alin.
(l) lit. a) Cod penal în penitenciar de tip deschis”.
Ca urmare, instanța de apel întemeiat a concluzionat că: ”aplicarea art. 90
Cod penal n-ar restabili echitatea socială, n-ar duce la corectarea și reeducarea
inculpatului în respectarea cu strictețe a RCR, atît de către inculpat, cît și de alte
persoane”.
Sub acest aspect Colegiul reține că în ansamblul criteriilor indicate de art. 75
Cod penal, persoana inculpatului reprezintă doar un reper care nu poate prevala
față de criteriul gradului de pericol social concret ridicat pe care îl prezintă fapta
acestuia, astfel, nu se justifică aplicarea art. 90 Cod penal de către instanța de
fond și ca urmare dispunerea condamnării inculpatului la pedeapsa închisorii, cu
executarea în regim de detenție, reflectă o individualizare temeinică,urmărindu-
se atît reeducarea inculpatului, cît și prevenirea de noi infracțiuni, formarea unei
atitudini corecte față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire
socială.
Cît privește argumentul invocat de recurent privind aprecierea eronată a
declarațiilor martorului Munteanu Ion și a inculpatului de către instanța de apel,
Colegiul, atenționează că conținutul probelor au fost expuse în sensul în care au
fost declarate și careva abateri nu sunt constatate, iar aprecierea probelor ține de
examinarea cauzei în fapt și în drept fie în instanța de fond, fie în instanța de
apel, și dezacordul unei părți în acest sens nu echivalează cu o eroare ce ar da
temei de casare a unei hotărâri de condamnare sau de achitare. Mai mult ca atît,
temeiul invocat privind modul de apreciere a probelor, nu se încadrează în cele
prevăzute de alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală.
Față de considerentele ce preced, Colegiul penal constată, că instanța de
apel la examinarea apelurilor declarate a respectat cerințele art. 101, 414, 417
Cod de procedură penală, a răspuns la toate motivele invocate de apelanți, în
legătură cu ce nu se constată prezența a careva temei pentru recurs prevăzut de
art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală.
Astfel, Colegiul conchide că temeiul indicat de recurent nu este aplicabil din
punct de vedere al prezenței erorilor de drept, care ar fi temei de implicare a
instanței de recurs în sensul casării deciziei instanței de apel și potrivit legii, se
impune inadmisibilitatea recursului, ca fiind vădit neîntemeiat.
În conformitate cu art. 431-432 CPP, Colegiul penal al Curții Supreme de
Justiție,
D E C I D E
5
Inadmisibilitatea recursului ordinar împotriva deciziei Colegiului penal al
Curții de Apel Chișinău din 24 decembrie 2012, declarat de avocatul Vladislav
Negura în numele inculpatului Doroș Andrei Nichita, ca vădit neîntemeiat.
Decizia este irevocabilă, pronunțată la 08 mai 2013.
Președinte Constantin Gurschi
Judecători Nicolae Gordilă
Constantin Alerguș
6