KHADJAWI v. TURKEY

CUARTA DECIZIE DECIZIE Nr. 52239/99 de Mohammed KHADJAWI împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Quarta Secțiune) care a stat la 6 ianuarie 2000 în calitate de Cameră compusă de Pellonpää, Președintele Ress, Pastor Ridruejo, Caflisch, Makarczyk, Butkevych, Hedigan, judecători și V. Berger, grefierul secțiunii având în vedere art. 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale; având în vedere cererea introdusă la 29 octombrie 1999 de Mohammed Khadjawi împotriva Turciei și înregistrată la 29 octombrie 1999 în dosarul nr. 52239/99; având în vedere raportul prevăzut la art. 49 din Regulamentul Curții; Având în vedere informațiile prezentate de guvernul contestat la 14 decembrie 1999 și scrisoarea primită de la reprezentantul reclamantului la 21 decembrie 1999; având deliberat; hotărăște după cum urmează: FACTELE Reclamantul este un național iranian, născut în 1954 și în prezent locuiește în Țările de Jos. El este reprezentat în fața Curții de către dna Gerda Mai târziu, un avocat practicant la Haga, Țările de Jos. Faptele cauzei, astfel cum au fost prezentate de reclamant, pot fi rezumate după cum urmează. Soția reclamantului a solicitat azil în Țările de Jos la 30 aprilie 1995 și a primit statutul de refugiat la 21 august 1996. În mai 1998, reclamantul a fugit din Iran și a intrat ilegal în Turcia. În iulie 1998, soția reclamantului a depus o cerere de viză de intrare în numele său în favoarea autorităților olandeze. La 10 martie 1999, autoritățile olandeze au recunoscut reclamantul ca refugiat și au instruit autoritățile consulare olandeze din Turcia să-l elibereze viza. Cu toate acestea, deoarece reclamantul a intrat ilegal în Turcia, el nu a putut obține o viză de ieșire. Pentru a remedia acest lucru, viceconsulul de la consulul general olandez de la Istanbul a recomandat reclamantului să se prezinte autorităților pe care le-a făcut la începutul lunii octombrie 1999. Autoritățile turce au decis că reclamantul nu va fi amendat pentru intrarea ilegală și că documentele sale vor fi trimise Ministerului Turc al Afacerilor Externe. Între timp, reclamantul trebuia să raporteze poliției în fiecare săptămână. La 25 octombrie 1999, soția reclamantului a primit vești că soțul ei a fost arestat și va fi deportat în Iran. Reclamantul a fost eliberat la 15 noiembrie 1999 și a fost autorizat să călătorească în Olanda la 9 decembrie 1999. COMPLAINT Reclamantul s-a plâns în temeiul articolelor 2 și 3 din Convenție că expulzarea sa din Turcia în Iran ar fi supuse unui risc real de tratament în contravenție cu dispozițiile respective. PROCEDURĂ Cererea a fost introdusă la 29 octombrie 1999 și înregistrată în aceeași zi. De asemenea, în acea zi, președintele celei de-a patra secțiuni a Curții a hotărât să aplice art. 39 din Regulamentul Curții și a arătat guvernului turc că este de dorit în interesul părților și să nu expulze reclamantul în Iran până la următoarea ședință a Camerei competente. La 9 noiembrie 1999, Camera a constituit să ia în considerare cererea a decis să prelungească până la notificarea în continuare a măsurii intermediare indicate în temeiul articolului 39. La 29 noiembrie 1999, în conformitate cu art. 49 § 2 litera (a), în răspunsul lor din 14 decembrie 1999, guvernul a susținut că reclamantul a părăsit Turcia la 9 decembrie 1999 la bordul unui zbor către Țările de Jos. La 21 decembrie 1999, reclamantul a confirmat informațiile furnizate de guvernul contestat și a informat Curtea că nu intenționează să continue cererea. Curtea remarcă că reclamantul nu intenționează să urmărească cererea ca obiect al căreia s-a plâns a fost rezolvată. În plus, Curtea consideră că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenție, nu necesită ca aceasta să continue cu examinarea cererii. Rezultă că cererea poate fi eliminată din lista cazurilor în temeiul articolului 37 § 1 lit. (a) și (b) din Convenție. Din aceste motive, Curtea, în unanimitate, determină să înlăturate cererea în listă a cauzelor. Vincent Berger Matti Pellonpää Președintele secretarului

FOURTH SECTION

DECISION

Application no. 52239/99

by Mohammed KHADJAWI

against Turkey

The European Court of Human Rights (Fourth Section) sitting on 6 January 2000 as a Chamber composed of

Mr

M.

Pellonpää,

President

,

Mr

G.

Ress,

Mr

A.

Pastor Ridruejo,

Mr

L.

Caflisch,

Mr

J.

Makarczyk,

Mr

V.

Butkevych,

Mr

J.

Hedigan,

judges

,

and

Mr

V. Berger,

Section Registrar

;

Having regard to Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms;

Having regard to the application introduced on 29 October 1999 by Mohammed Khadjawi against Turkey and registered on 29 October 1999 under file no.

52239/99;

Having regard to the report provided for in Rule 49 of the Rules of Court;

Having regard to the information submitted by the respondent Government on 14

December 1999 and the letter received from the applicant’s representative on 21

December 1999;

Having deliberated;

Decides as follows:

THE FACTS

The applicant is an Iranian national, born in 1954 and at present living in the Netherlands.

He is represented before the Court by Ms Gerda Later, a lawyer practising in The Hague, the Netherlands.

The facts of the case, as submitted by the applicant, may be summarised as follows.

The applicant’s wife applied for asylum in the Netherlands on 30 April 1995 and was granted refugee status on 21 August 1996. In May 1998 the applicant fled Iran and entered Turkey illegally. In July 1998 the applicant’s wife filed a request for an entry visa on his behalf with the Dutch authorities. On 10 March 1999 the Dutch authorities recognised the applicant as a refugee and instructed the Dutch consular authorities in Turkey to issue him a visa. However, as the applicant had entered Turkey illegally he was unable to obtain an exit visa. In order to remedy this the vice-consul at the Dutch consulate-general in Istanbul advised the applicant to report himself to the authorities which he did at the beginning of October 1999. The Turkish authorities decided that the applicant would not be fined for his illegal entry and that his papers would be sent to the Turkish Ministry of Foreign Affairs. Meanwhile, the applicant was to report to the police every week. On 25 October 1999, the applicant’s wife received news that her husband had been arrested and would be deported to Iran.

The applicant was released on 15 November 1999 and was allowed to travel to the Netherlands on 9 December 1999.

COMPLAINT

The applicant complained under Articles 2 and 3 of the Convention that his expulsion from Turkey to Iran would subject him to a real risk of treatment contrary to those provisions.

PROCEDURE

The application was introduced on 29 October 1999 and registered the same day.

Also on that day the President of the Fourth Section of the Court decided to apply Rule 39 of the Rules of Court and indicated to the Turkish Government that it was desirable in the interests of the parties and the proper conduct of the proceedings before the Court not to expel the applicant to Iran until the competent Chamber’s next meeting. On 9 November 1999 the Chamber constituted to consider the application decided to prolong until further notice the interim measure indicated under Rule 39.

On 29 November 1999 a number of questions were put to the respondent Government pursuant to Rule 49 § 2 (a). In their reply of 14 December 1999 the Government submitted that the applicant had left Turkey on 9 December 1999 on board a flight to the Netherlands.

On 21 December 1999 the applicant confirmed the information provided by the respondent Government and informed the Court that he did not intend to pursue the application.

THE LAW

The Court notes that the applicant does not intend to pursue the application as the matter of which he complained has been resolved. Moreover, the Court considers that respect for human rights as defined in the Convention does not require it to continue with the examination of the application.

It follows that the application may be struck off the list of cases pursuant to Article 37 § 1 (a and b) of the Convention.

For these reasons, the Court, unanimously,

DECIDES TO STRIKE THE APPLICATION OUT OF ITS LIST OF CASES.

Vincent Berger

Matti Pellonpää

Registrar

President