GUIDO TOYA'S HEIRS v. ITALY

SEGUNDA DECIZIE A SECȚIUNEI [Notă1] Cererea nr. 31483/96 a Heresului lui Guido TOYA împotriva Italiei Curții Europene a Drepturilor Omului (A doua secțiune) care așeză la 20 ianuarie 2000 în calitate de Cameră compusă din C.L. Rozakis, Președintele B. Conforti, P. Lorenzen, dna M. Tsatsa-Nikolovska, A.B. Baka, E. Levits, A. Kovler, judecători și E. Fribergh, grefierul secțiunii având în vedere art. 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale; având în vedere cererea introdusă la 3 mai 1996 de Guido Toya și alții împotriva Italiei și înregistrată la 14 mai 1996 în dosarul nr. 31483/96; având în vedere rapoartele prevăzute la art. 49 din Regulamentul Curții; hotărând; hotărâți după cum urmează: Reclamanții sunt resortisanți italieni care trăiesc în Milan. Ele sunt reprezentate în fața Curții de către dl Giuseppe Mauceri, un avocat care practică în Melegnano. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de solicitanți, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamanții au moștenit un apartament în Milano, pe care l-au lăsat în A.B. și au fost ocupați mai târziu, după moartea acesteia, de soția sa, dna L.S.. Într-o scrisoare a servit pe dna L.S. la 11 ianuarie 1988, reclamanții au comunicat intenția lor de a termina închirierea și au convocat-o să apară înaintea Magistratului Milan. Prin decizia din 28 ianuarie 1988, care a fost făcută executivă la 17 februarie 1988, Magistratul de la Milano a susținut validitatea anunțului de renunțare și a ordonat ca sediile să fie anulate până la 28 ianuarie 1989. La 9 octombrie 1989, reclamanții au notificat dnei L.S. cerindu-i să abandoneze sediul și, la 17 octombrie 1989, ei i-au informat că ordinul de posesie va fi executat de către un judecător la 10 noiembrie 1989. Între 10 noiembrie 1989 și 20 iunie 1996 judecătorul a făcut numeroase încercări de recuperare a proprietății apartamentului; fiecare încercare s-a dovedit totuși a reușit, deoarece, în conformitate cu dispozițiile legale care prevăd uimirea expulzărilor, reclamanții nu au avut dreptul la asistență de poliție în aplicarea ordinului de posesie. Reclamanții au moștenit un apartament din Milano, care a fost lăsat M.C. Într-o scrisoare servită pe chiriaș la 12 iulie 1990, reclamanții au comunicat intenția lor de a pune capăt închirierii și au convocat chiriașul să apară în fața Magistratului Milan. Prin decizia din 24 septembrie 1990, care a fost făcută executivă la 10 octombrie 1990, Magistratul Milan a susținut validitatea anunțului de renunțare și a ordonat ca sediile să fie eliminate până la 24 septembrie 1991. La 30 septembrie 1991, reclamanții au notificat chiriașul care l-a obligat să abandoneze sediul și, la 14 octombrie 1991, au informat că ordinul de posesie va fi executat de către un judecător la 22 noiembrie 1991. Între 22 noiembrie 1991 și 20 iunie 1996, judecătorul a făcut numeroase încercări de recuperare a proprietății apartamentului. Fiecare încercare s-a dovedit totuși eșuată, deoarece, în conformitate cu dispozițiile legale care prevăd scufundarea expulzărilor, reclamanții nu aveau dreptul la asistență de poliție în aplicarea ordinului de posesie. Reclamanții. S-au plâns de incapacitatea lor prelungită - prin lipsa asistenței poliției - de a recupera posesia apartamentului lor și de durata procedurii de expulsie. Răspunsuri pentru DECIZIE Prin scrisoarea din 12 iulie 1999, Registrul Curții a solicitat avocatului reclamantului să furnizeze informații actualizate privind procedura de expulzare. După ce nu a primit niciun răspuns, prin scrisoarea înregistrată din 29 octombrie 1999, Registrul Curții și-a reînnoit cererea de informații actualizate și a avertizat avocatul reclamanților că, în cazul în care aceste informații nu ar fi primite înainte de 26 noiembrie 1999, Curtea ar putea decide să atace cazul în afara listăi sale. Avocatul reclamantului, care a primit această scrisoare la 9 noiembrie 1999, nu a răspuns. Având în vedere cele de mai sus, în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenție, Curtea consideră acum că reclamanții au pierdut interesul în aplicarea lor. În plus, în conformitate cu art. 37 § 1 în amendă, Curtea nu constată nicio circumstanță specială în ceea ce privește respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenție, care necesită continuarea examinării cererii. Din aceste motive, Curtea, în unanimitate, determină să înlătureze cererea din listă de cauze Erik Fribergh Christos Rozakis Președintele grefierului [Notă1] Nu uitați să blocheze textul cu Alt+B pentru a evita dispariția informațiilor din zonele subliniate.

SECOND SECTION

DECISION

[Note1]

Application no. 31483/96

by Guido TOYA’s Heirs

against Italy

The European Court of Human Rights (Second Section) sitting on 20 January 2000 as a Chamber composed of

Mr

C.L. Rozakis,

President

,

Mr

B. Conforti,

Mr

P. Lorenzen,

Mrs

M. Tsatsa-Nikolovska,

Mr

A.B. Baka,

Mr

E. Levits,

Mr

A. Kovler,

judges

,

and

Mr

E. Fribergh,

Section Registrar

;

Having regard to Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms;

Having regard to the application introduced on 3

May 1996 by Guido Toya and others against Italy and registered on 14

May 1996 under file no.

31483/96;

Having regard to the reports provided for in Rule 49 of the Rules of Court;

Having deliberated;

Decides as follows:

THE FACTS

The applicants are Italian nationals living in Milan. They are represented before the Court by Mr Giuseppe Mauceri, a lawyer practising in Melegnano.

The facts of the case, as submitted by the applicants, may be summarised as follows.

1)

Proceedings against L.S.

The applicants inherited an apartment in Milan, which they had let to A.B and was later occupied, upon the latter’s death, by his wife, Mrs L.S..

In a writ served on Mrs L.S. on 11 January 1988, the applicants communicated their intention to terminate the lease and summoned her to appear before the Milan Magistrate. By a decision of 28 January 1988, which was made enforceable on 17 February 1988, the Milan Magistrate upheld the validity of the notice to quit and ordered that the premises must be vacated by 28 January 1989. On 9 October 1989, the applicants served notice on Mrs L.S. requiring her to vacate the premises and on 17 October 1989 they informed her that the order for possession would be enforced by a bailiff on 10 November 1989.

Between 10 November 1989 and 20 June 1996 the bailiff made numerous attempts to recover possession of the apartment; each attempt however proved unsuccessful, as, under the statutory provisions providing for the staggering of evictions, the applicants were not entitled to police assistance in enforcing the order for possession.

2)

Proceedings against M.C.

The applicants inherited an apartment in Milan, which had been let to M.C.

In a writ served on the tenant on 12 July 1990, the applicants communicated their intention to terminate the lease and summoned the tenant to appear before the Milan Magistrate. By a decision of 24 September 1990, which was made enforceable on 10 October 1990, the Milan Magistrate upheld the validity of the notice to quit and ordered that the premises must be vacated by 24 September 1991. On 30 September 1991, the applicants served notice on the tenant requiring him to vacate the premises and on 14 October 1991 they informed him that the order for possession would be enforced by a bailiff on 22 November 1991.

Between 22 November 1991 and 20 June 1996, the bailiff made numerous attempts to recover possession of the apartment. Each attempt however proved unsuccessful, as, under the statutory provisions providing for the staggering of evictions, the applicants were not entitled to police assistance in enforcing the order for possession.

COMPLAINTS

The applicants. complained about their prolonged inability - through lack of police assistance - to recover possession of their apartment and about the duration of the eviction proceedings.

REASONS FOR THE DECISION

By a letter dated 12 July 1999, the Registry of the Court asked the applicants’ lawyer to provide updated information about the eviction proceedings. Having received no reply, by a registered letter of 29 October 1999, the Registry of the Court renewed its request for updated information and warned the applicants’ lawyer that, should such information not be received before 26 November 1999, the Court might decide to strike the case off its case-list. The applicants’ lawyer, who received the said letter on 9 November 1999, did not reply.

In the light of the above, in accordance with Article 37 § 1 (c) of the Convention, the Court now considers that the applicants have lost interest in their application. Furthermore, in accordance with Article 37 § 1

in fine

, the Court finds no special circumstances regarding respect for human rights as defined in the Convention which require the continuation of the examination of the application.

For these reasons, the Court, unanimously,

DECIDES TO STRIKE THE APPLICATION OUT OF ITS LIST OF CASES

.

Erik Fribergh

Christos Rozakis

Registrar

President

[Note1]

Do not forget to block text with Alt+B in order to avoid that the information in the highlighted zones disappears.