L.C.G. v. ITALY

SEGUNDA DECIZIE PRIVIND ADMINISIBILITATEA cererii nr. 32655/96 de L.C.G. împotriva Italiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), care a stat la 22 iunie 2000 în calitate de Cameră compusă din C.L. Rozakis, Președintele A.B. Baka, B. Conforti, P. Lorenzen, dna M. Tsatsa-Nikolovska, E. Levits, A. Kovler, judecători și grefierul secțiunii E. Fribergh, având în vedere cererea de mai sus introdusă la Comisia Europeană a Drepturilor Omului la 16 ianuarie 1996 și înregistrată la 20 august 1996, având în vedere art. 5 § 2 din Protocolul nr. 11 la Convenție, prin care competența de a examina cererea a fost transferată Curții, Având în vedere observațiile prezentate de guvernul contestat și observațiile prezentate în răspuns de reclamant, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamantul este un național italian, născut în 1961 în Milan. El este reprezentat în fața Curții de către dl Paolo Giuggioli, un avocat practicant la Milano. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. Dna Z. a fost proprietara unui apartament din Milano, pe care l-a lăsat lui Z. F. Într-o scrisoare servită pe chiriaș la 11 martie 1985, moștenitorii doamnei Z., care au murit între timp, au informat chiriașul că au intenționat să încheie închiriere și l-au convocat să apară înaintea Magistratului Milan. Prin decizia din 28 martie 1985, care a fost făcută executivă la 25 iulie 1985, Magistratul Milan a susținut validitatea anunțului de a renunța și a ordonat ca sediile să fie vacante până la 28 martie 1986. Mai târziu, Magistratul a amânat termenul de vacanță până la 13 martie 1987. La 1 decembrie 1989, dl G.F. a devenit proprietarul apartamentului. La 21 noiembrie 1991, el a notificat chiriașul care o cere să abandoneze sediul. La 17 ianuarie 1992, el a informat chiriașul că ordinul de posesie va fi executat de un judecător la 14 februarie 1992. La 7 mai 1992, reclamantul a devenit proprietarul apartamentului. La 25 august 1992, reclamantul a făcut o declarație legală că a cerut urgent ca locație pentru el însuși. Între 14 februarie 1992 și 11 martie 1996, judecătorul a făcut 19 încercări de recuperare a posesiunii, la 14 februarie 1992, 12 mai 1992, 15 septembrie 1992, 26 noiembrie 1992, 22 februarie 1993, 13 mai 1993, 16 iulie 1993, 7 octombrie 1993, 13 ianuarie 1994, 14 Avril 1994, 28 iunie 1994, 20 iulie 1994, 29 noiembrie 1994, 16 februarie 1995, 27 aprilie 1995, 13 iulie 1995, 17 octombrie 1995, 23 ianuarie 1996 și 11 martie 1996. Fiecare încercare de recuperare a proprietății apartamentului a dovedit eșuat, deoarece reclamantul nu a fost niciodată acordat asistența poliției în aplicarea ordinii de posesie. La 20 iunie 1996, chiriașul a evacuat sediul. Legea internă relevantă Legea internă relevantă este descrisă în hotărârea Immobiliare Saffi v. Italia [GC], nr. 22774/93, 28.7.99, §§ 18-35, CEDH-V. COMPLAINTE Reclamantul se plânge de incapacitatea sa prelungită - prin lipsa de asistență de poliție - de a recupera posesia apartamentului său. Reclamantul se plânge în continuare de durata procedurii de evacuare. Reclamantul se plânge că incapacitatea sa de a recupera posesia apartamentului său a constituit o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1, care prevede: „Fiecare persoană fizică sau juridică are dreptul la bucuria pașnică a bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de posesiunile sale cu excepția interesului public și sub rezerva condițiilor prevăzute de lege și prin principiile generale ale dreptului internațional. Cu toate acestea, dispozițiile anterioare nu afectează în niciun fel dreptul unui stat de a aplica legile pe care le consideră necesare pentru a controla utilizarea bunurilor în conformitate cu dobânda generală sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau penalități.” 6 din Convenție, în măsura în care este relevant, prevede următoarele: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., toată lumea are dreptul la o ... audiere într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal ...” Guvernul susține că măsurile în cauză constituie un control al utilizării proprietăților care urmărește obiectivul legitim de a evita tensiunile sociale și problemele legate de ordinea publică care ar avea loc în cazul în care un număr considerabil de ordine de posesie ar trebui să fie aplicate simultan. Reclamantul susține că imposibilitatea de a-și retracta apartamentul pe parcursul a patru ani, în ciuda faptului că a făcut o declarație legală care a solicitat urgent ca cazare pentru el însuși, constituie o încălcare a dreptului său în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1. În ceea ce privește durata procedurii de executare, Guvernul susține că întârzierea în furnizarea asistenței poliției este justificată de protecția interesului public. În orice caz, Guvernul subliniază faptul că, după intrarea în vigoare a Legii nr. 431 din 9 decembrie 1998, Prefectul nu mai este competent să stabilească ordinea de prioritate pentru executarea expulzărilor. Data executării ar trebui stabilită acum de Curtea de District. Reclamantul susține că imposibilitatea de aplicare a ordinului emis de Magistratul Milan constituie o încălcare a dreptului său la o instanță. Curtea consideră că cererea ridică chestiuni complexe și serioase care necesită o determinare în ceea ce privește fondul, în urma că aceasta nu poate fi considerată evident nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție. Nu s-a stabilit niciun alt motiv pentru declararea cererii inadmisibilă. Din aceste motive, Curtea, în unanimitate, DECLAREA APLICării ADMISSIBILE Erik Fribergh Christos Rozakis Președintele grefierului

SECOND SECTION

DECISION

AS TO THE ADMISSIBILITY OF

Application no. 32655/96

by L.C.G.

against Italy

The European Court of Human Rights (Second Section), sitting on 22 June 2000 as a Chamber composed of

Mr

C.L. Rozakis,

President

,

Mr

A.B. Baka,

Mr

B. Conforti,

Mr

P. Lorenzen,

Mrs

M. Tsatsa-Nikolovska,

Mr

E. Levits,

Mr

A. Kovler,

judges

,

and

Mr

E. Fribergh,

Section Registrar

,

Having regard to the above application introduced with the European Commission of Human Rights on 16 January 1996 and registered on 20 August 1996,

Having regard to Article 5 § 2 of Protocol No. 11 to the Convention, by which the competence to examine the application was transferred to the Court,

Having regard to the observations submitted by the respondent Government and the observations in reply submitted by the applicant,

Having deliberated, decides as follows:

THE FACTS

The applicant is an Italian national, born in 1961 living in Milan.

He is represented before the Court by Mr Paolo Giuggioli, a lawyer practising in Milan.

A.

The circumstances of the case

The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.

Mrs Z. was the owner of an apartment in Milan, which she had let to Z. F.

In a writ served on the tenant on 11 March 1985, the heirs of Mrs Z., who had died in the meantime, informed the tenant that they intended to terminate the lease and summoned him to appear before the Milan Magistrate.

By a decision of 28 March 1985, which was made enforceable on 25 July 1985, the Milan Magistrate upheld the validity of the notice to quit and ordered that the premises be vacated by 28 March 1986.

Later, the Magistrate postponed the deadline for the vacation to 13 March 1987.

On 1 December 1989, Mr G.F. became the owner of the apartment.

On 21 November 1991, he served notice on the tenant requiring her to vacate the premises.

On 17 January 1992, he served notice on the tenant informing her that the order for possession would be enforced by a bailiff on 14 February 1992.

On 7 May 1992, the applicant became the owner of the apartment.

On 25 August 1992, the applicant made a statutory declaration that he urgently required the premises as accommodation for himself.

Between 14 February 1992 and 11 March 1996, the bailiff made 19 attempts to recover possession, on 14 February 1992, 12 May 1992, 15 September 1992, 26 November 1992, 22 February 1993, 13 May 1993, 16 July 1993, 7 October 1993, 13

January 1994, 14

April 1994, 28 June 1994, 20 July 1994, 29 November 1994, 16

February 1995, 27 April 1995, 13 July 1995, 17 October1995, 23 January 1996 and 11

March 1996.

Each attempt to recover possession of the apartment proved unsuccessful, as the applicant was never granted the assistance of the police in enforcing the order for possession.

On 20 June 1996, the tenant vacated the premises.

B.

Relevant domestic law

The relevant domestic law is described in the judgment

Immobiliare Saffi v. Italy

[GC], no. 22774/93, 28.7.99, §§ 18-35, CEDH-V.

COMPLAINTS

1.

The applicant complains about his prolonged inability - through lack of police assistance - to recover possession of his apartment.

2.

The applicant further complains about the duration of the eviction proceedings.

THE LAW

The applicant complains that his inability to recover possession of his apartment amounted to a violation of Article 1 of Protocol No. 1, which provides:

“Every natural or legal person is entitled to the peaceful enjoyment of his possessions. No one shall be deprived of his possessions except in the public interest and subject to the conditions provided for by law and by the general principles of international law.

The preceding provisions shall not, however, in any way impair the right of a State to enforce such laws as it deems necessary to control the use of property in accordance with the general interest or to secure the payment of taxes or other contributions or penalties.”

The applicant further complains about the duration of the eviction proceedings. Article

6 of the Convention, insofar as relevant, provides as follows:

“In the determination of his civil rights and obligations …, everyone is entitled to a … hearing within a reasonable time by [a] … tribunal ...”

The Government maintain that the measures in question amount to a control of the use of property which pursues the legitimate aim of avoiding the social tensions and troubles to public order that would occur if a considerable number of orders for possession were to be enforced simultaneously.

The applicant argues that the impossibility to repossess his apartment during four years, despite the fact that he had made a statutory declaration that he urgently required the premises as accommodation for himself, amounts to a violation of his right under Article 1 of Protocol No. 1.

As to the length of the enforcement proceedings, the Government maintain that the delay in providing the assistance of the police is justified by the protection of the public interest. In any event, the Government stress that following the entry into force of Law no.

431 of 9 December 1998, the Prefect is no longer competent to determine the order of priority for the enforcement of the evictions. The date of enforcement should now be set by the District Court.

The applicant argues that the impossibility during four years to enforce the order issued by the Milan Magistrate amounts to a violation of his right to a court.

The Court considers that the application raises complex and serious issues which require a determination on the merits. It follows that it cannot be considered manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 of the Convention. No other ground for declaring the application inadmissible has been established.

For these reasons, the Court, unanimously,

DECLARES THE APPLICATION ADMISSIBLE

, without prejudging the merits of the case.

Erik Fribergh

Christos Rozakis

Registrar

President