SECȚIUNEA A TREIA CAUZA NARDONE c. ITALIA (Cercetarea nr. 4094/98) HOTĂRÂREA STRASBURG 25 ianuarie 2000 DEFINITIVF 25/04/2000 În cauza Nardone c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află într-o cameră compusă din J.-P. Costa președinte Conforti L. Loucaide, Kūris Fuhrmann Jungwiert Traja judecători și dl Dolle graffière de secțiune După ce a intenționat în camera Consiliului la 11 ianuarie 2000, a luat hotărârea, adoptată la această dată, la data inițială a procedurii, se află o cerere îndreptată împotriva Republicii Italiene, inclusiv a resortisanților italieni, dnii. Ennio și Antonella Nardone ( Guvernul italian este reprezentat de agentul său, dl U. Leanza.
Camera a declarat cererea admisibilă la 4 mai 1999. La 22 iunie 1989, dl L. și dna S. au depus recurs împotriva dnei N., mama reclamanților, în fața instanței din Benevent, prin denunțarea unei noi lucrări, pentru a obține demolarea construcției în litigiu și repararea daunelor suferite. N., în calitate de coproprietar al construcției. La 17 ianuarie 1991, judecătorul pentru punerea în funcțiune a numit un expert. Din cele șase audieri stabilite între 20 iunie 1991 și 14 octombrie 1993, două au vizat raportul de competență, una a fost amânată la cererea părților, una din cauza absenței avocatului reclamanților, una a fost amânată din oficiu și una a fost amânată la audierea martorilor. La 24 martie 1994, martorii au fost audiați și încuviințarea a fost retrimisă la 3 noiembrie 1994 pentru a permite părților să încerce să ajungă la o soluționare pe cale amiabilă.
În urma unei trimiteri la cererea pârâtilor și a uneia la cererea părților, la 14 octombrie 1997, reclamanții s-au constituit în cadrul procedurii în calitate de moștenitori ai părinților lor, între timp decedați. La 19 martie 1998, tribunalul a fost retrimis la 5 noiembrie 1998, la cererea reclamanților. Între timp, legea privind sezioni stralcio Întrucât a intrat în vigoare, președintele Tribunalului a atribuit cauza colegiului de magistrați însărcinat cu tratarea cauzelor cele mai vechi (sezione stralcio . Sezioni stralcio , compuse dintr-un judecător titular, în calitate de președinte, și doi judecători onoranți, au fost create în temeiul articolului 90 din Legea nr. 353/1990 (astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 534/1995) pentru a absorbi trecutul de cauze pendinte în fața instanțelor civile.
L a fost astfel prezentată la 3 iunie 1999 în fața noului magistrat. Această audiere a fost inițiată din oficiu la 27 ianuarie 2000. Astfel cum se prevede la art. 6 1 din Convenție, orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) Prin urmare, aceasta a durat deja mai mult de zece ani și șase luni.
10. Curtea amintește că a constatat în patru hotărâri din 28 iulie 1999 (a se vedea, de exemplu, Hotărârea Bottazzi c. Italia care să apară în declarația oficială a Curții, § 22) existena în Italia a unei practici contrare Convenției care rezultă dintr-o acumulare de neajunsuri față de cerina de termen rezonabil În măsura în care instanța constată o astfel de încălcare, această acumulare constituie o circumstanță agravantă a încălcării art. 6 alin. În conformitate cu art. 41 din Convenție, dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor acesteia și dacă dreptul intern al Înaltei Părțile contractante nu permite ștergerea a ceea ce este necesar pentru a face, Cu imperfecțiune a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă.
Pagube 12. Reclamanții solicită 555 756 930 lira italiană (ITL) pentru prejudiciul material și moral pe care l-ar fi suferit. 13. Curtea, după ce a luat în considerare observațiile prezentate de guvern, consideră că este necesar să se acorde fiecărui reclamant 28 000 000 ITL. Comisioane și cheltuieli de judecată 14. Reclamanții solicită, de asemenea, între 8 880 000 și 16 800 000 ITL pentru cheltuielile și cheltuielile suportate în fața Curții.
15. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care sunt stabilite realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor (a se vedea, de exemplu, Hotărârea Bottazzi citată anterior, § 30). În speță, luând în considerare observațiile prezentate de guvern și ținând seama de elementele aflate în posesia sa și de criteriile menționate anterior, Curtea consideră rezonabilă suma de 3 000 000 ITL pentru procedura în fața Curții și, prin urmare, acordă 1 500 000 ITL fiecărui solicitant. Interese moratorii 16. Conform informațiilor de care dispune Curtea, rata d Interes legal aplicabil în Italia la data adoptării prezentei hotărâri a fost de 2,5 % l an.
Prin aceste motive, Curtea, în mod unanim, A declarat că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenția Dit în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din Convenție, 28 000 000 (88 de milioane) lire italiene pentru daune morale și 1 500 000 (un milion cinci sute de mii) lire italiene pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată că aceste sume vor fi majorate cu o dobândă simplă de 2,5% l an de la expirarea termenului respectiv și până la plata acestuia Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. În limba franceză, apoi comunicat în scris la 25 ianuarie 2000, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul Dolle J.-P.
Costa Președinte
AFFAIRE NARDONE c. ITALIE (Requête n° 40949/98) ARRÊT STRASBOURG 25 janvier 2000 DÉFINITIF 25/04/2000 En l’affaire Nardone c. Italie, La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant en une chambre composée de : M. J.-P. Costa , président , M. B. Conforti , M. L. Loucaides, M. P. Kūris , M. W. Fuhrmann , M. K. Jungwiert , M. K. Traja , juges , et de M me S. Dollé , greffière de section ; Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 11 janvier 2000, Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date : PROCÉDURE
1.A l’origine de l’affaire se trouve une requête dirigée contre la République italienne et dont des ressortissants italiens, MM. Ennio et Antonella Nardone (« les requérants »), avaient saisi la Commission européenne des Droits de l’Homme (« la Commission ») le 24 octobre 1997 en vertu de l’ancien article 25 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales (« la Convention »). La requête a été enregistrée le 27 avril 1998 sous le numéro de dossier 40949/98. Le gouvernement italien (« le Gouvernement ») est représenté par son agent, M. U. Leanza.
2.La chambre a déclaré la requête recevable le 4 mai 1999. EN FAIT
3.Le 22 juin 1989, M. L. et Mme S. déposèrent un recours à l’encontre de Mme N., la mère des requérants, devant le tribunal de Bénévent, en dénonciation de nouvel œuvre, afin d’obtenir la démolition de la construction en litige et la réparation des dommages subis.
4.La mise en état de l'affaire commença le 8 février 1990. Le 31 mai 1990, à la demande de Mme N. fut mis en cause son mari, M. N., en tant que copropriétaire de la construction. Le 17 janvier 1991, le juge de la mise en état nomma un expert. Des six audiences fixées entre le 20 juin 1991 et le 14 octobre 1993, deux concernèrent le rapport d’expertise, une fut reportée à la demande des parties, une à cause de l’absence de l’avocat des demandeurs, une fut ajournée d’office et une concerna l’audition de témoins.
5.Le 24 mars 1994 des témoins furent entendus et l’audience fut renvoyée au 3 novembre 1994 pour permettre aux parties de tenter de parvenir à un règlement amiable. L’audience fixée au 18 mai 1995 fut reportée d’office au 30 janvier 1997. Après un renvoi à la demande des défendeurs et un à celle des parties, le 14 octobre 1997 les requérants se constituèrent dans la procédure en tant qu’héritiers de leurs parents, entre-temps décédés. Le 19 mars 1998, l’audience fut renvoyée au 5 novembre 1998, à la demande des requérants. Entre-temps, la loi concernant les sezioni stralcio étant entrée en vigueur, le président du tribunal attribua l'affaire au collège de magistrats chargé de traiter les affaires les plus anciennes ( sezione stralcio ). Les sezioni stralcio , composées d'un juge titulaire, en qualité de président, et de deux juges honoraires, ont été créés en vertu de l'article 90 de la loi n° 353/1990 (tel que modifié par la loi n° 534/1995) afin d'absorber l'arriéré d'affaires pendantes devant les juridictions civiles. L’audience prévue fut ainsi remise au 3 juin 1999 devant le nouveau magistrat. Cette audience fut renvoyée d’office au 27 janvier 2000. EN DROIT I.
6. Les requérants allèguent la violation du principe du « délai raisonnable » tel que prévu par l’article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé : « Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (…) qui décidera (…) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (…) »
7.Le Gouvernement s’oppose à cette thèse.
8.La période à considérer a débuté le 22 juin 1989 et est à ce jour encore pendante.
9.Elle a donc déjà duré plus de dix ans et six mois.
10.La Cour rappelle avoir constaté dans quatre arrêts du 28 juillet 1999 (voir, par exemple, l’arrêt Bottazzi c. Italie à paraître dans le recueil officiel de la Cour, § 22) l’existence en Italie d’une pratique contraire à la Convention résultant d’une accumulation de manquements à l’exigence du « délai raisonnable ». Dans la mesure où la cour constate un tel manquement, cette accumulation constitue une circonstance aggravante de la violation de l’article 6 § 1. Ayant examiné les faits de la cause à la lumière des arguments des parties et compte tenu de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime que la durée de la procédure litigieuse ne répond pas à l’exigence du « délai raisonnable » et qu’il y a là encore une manifestation de la pratique précitée. Partant, il y a eu violation de l’article 6 § 1. II. Sur l’application de l’article 41 DE LA Convention
11.Aux termes de l’article 41 de la Convention, « Si la Cour déclare qu ’ il y a eu violation de la Convention ou de ses protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d ’ effacer qu ’ imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s ’ il y a lieu, une satisfaction équitable. » A. Dommage
12.Les requérants réclament 555 756 930 lires italiennes (ITL) au titre du préjudice matériel et moral qu'ils auraient subis.
13.La Cour, après avoir pris en considération les observations présentées par le Gouvernement, considère qu’il y a lieu d'octroyer à chaque requérant 28 000 000 ITL. B. Frais et dépens
14.Les requérants demandent également entre 8 880 000 et 16 800 000 ITL pour les frais et dépens encourus devant la Cour.
15.Selon la jurisprudence de la Cour, un requérant ne peut obtenir le remboursement de ses frais et dépens que dans la mesure où se trouvent établis leur réalité, leur nécessité et le caractère raisonnable de leur taux (voir, par exemple, l’arrêt Bottazzi précité, § 30). En l’espèce, prenant en considération les observations présentées par le Gouvernement et compte tenu des éléments en sa possession et des critères susmentionnés, la Cour estime raisonnable la somme de 3 000 000 ITL pour la procédure devant la Cour et accorde donc 1 500 000 ITL à chaque requérant. C. Intérêts moratoires
16.Selon les informations dont dispose la Cour, le taux d ’ intérêt légal applicable en Italie à la date d ’ adoption du présent arrêt était de 2,5 % l ’ an. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, 1. Dit qu’il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention ; 2. Dit , a) que l’Etat défendeur doit verser à chaque requérant, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt est devenu définitif conformément à l’article 44 § 2 de la Convention, 28 000 000 (vingt-huit millions) lires italiennes pour dommage moral et 1 500 000 (un million cinq cent mille) lires italiennes pour frais et dépens ; b) que ces montants seront à majorer d ’ un intérêt simple de 2,5 % l ’ an à compter de l ’ expiration dudit délai et jusqu ’ au versement ; 3. Rejette la demande de satisfaction équitable pour le surplus. Fait en français, puis communiqué par écrit le 25 janvier 2000, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement . S. Dollé J.-P. Costa Greffière Président