AFFAIRE SIEGA ET SEPT AUTRES c. ITALIE

SECȚIUNEA A TREIA CAUZA SIEGA ȘI ALTE SEPTE c. ITALIA (Cercetarea nr. 40945/95) HOTĂRÂREA STRASBURG 25 ianuarie 2000 DEFINIF 25/04/2000 În cauza Siega și alți șapte [1] c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află într-o cameră compusă din J.-P. Costa președinte, Conforti Loucaide Kūris Fuhrmann Jungwiert Traja judecători și Dollegreffière de secțiune După ce a intenționat în camera Consiliului la 11 ianuarie 2000, a luat hotărârea, adoptată la această dată, la data inițială a procedurii, se află o cerere îndreptată împotriva Republicii Italiene, inclusiv a resortisanților italieni, M. Maurizio Siega și alți șapte (în ceea ce privește statele membre) au sesizat Comisia Europeană pentru Drepturile Omului (în ceea ce privește Comisia Europeană pentru Drepturile Omului) la 27 februarie 1997 în temeiul fostului articol 25 din Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale (în ceea ce privește Convenția privind Drepturile Omului). Cererea a fost înregistrată la 27 aprilie 1998 sub numărul de dosar 40945/95. Reclamanții sunt reprezentați de domnul Vitto Claut, avocat la Pordenone. Guvernul italian ( La 14 noiembrie 1987, reclamanții au atribuit societății I. în fața Tribunalului din Reggio Calabria pentru a obține despăgubiri pentru daunele suferite ca urmare a executării necorespunzătoare a unui contract de construcție. Anularea cauzei a început la 11 decembrie 1987. La 16 martie 1988, judecătorul a numit un expert. Cele șapte ședințe stabilite între 5 aprilie 1989 și 11 aprilie 1989 În iulie 1990, cinci dintre ele s-au referit la raportul de experiență, una a fost consacrată depunerii la grefa de documente și una a fost trimisă înapoi la cererea părților. La 21 noiembrie 1990, judecătorul a aprobat audierea martorilor și a respins cererea pentru o suplimentară de interes. Cele nouă audieri stabilite între 31 octombrie 1991 și 30 În noiembrie 1994, trei au fost martori la audierea martorilor, trei s-au dedicat depunerii la grefa de documente, două au fost amânate la cererea părților și una a fost amânată din oficiu. La data stabilită la 3 mai 1995 a fost predată deoarece în acea zi avocații făceau grevă și a fost retrimisă la 13 decembrie 1995. La data de 15 mai 1996, tribunalul a acceptat cererea reclamanților și la data de 29 ianuarie 1997. printr-o hotărâre din aceeași zi, al cărei text a fost depus la grefă la 8 martie 1997, Tribunalul a acceptat cererea acestora. PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIE Reclamanții susțin încălcarea principiului termenului rezonabil, astfel cum este prevăzut la art. 6 alineatul (1) din Convenție, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din Convenție, orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) Perioada care trebuie luată în considerare a început la 14 noiembrie 1987 și s-a încheiat la 8 martie 1997 și, prin urmare, a durat mai mult de nouă ani și trei luni pentru o instanță. 10. Curtea amintește că a constatat în patru hotărâri din 28 iulie 1999 (a se vedea, de exemplu, Hotărârea Bottazzi c. Italia care să apară în Codul Oficial al Curții, § 22) existența în Italia a unei practici contrare Convenției care rezultă dintr-o acumulare de neajunsuri la obligația de a deține un termen rezonabil. În măsura în care instanța constată o astfel de încălcare, această acumulare constituie o circumstanță agravantă a încălcării art. 6 alin. (1). Întrucât a examinat faptele cauzei în lumina argumentelor părților și având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră că durata procedurii în litigiu nu răspunde la cerința de termen rezonabil și că există încă o manifestare a practicii menționate anterior. Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (2). Cu privire la aplicarea articolului 41 din convenție 11.În conformitate cu art. 41 din Convenție, dacă Curtea declară că a existat o încălcare a Convenției sau a protocoalelor acesteia și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite decât să se șteargă în mod imperfect consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Fiecare reclamant solicită 20 000 000 de lire italiene (ITL) pentru prejudiciul moral pe care l-ar fi suferit. 13. Curtea, după luarea în considerare a observațiilor prezentate de guvern, consideră că este necesar să se acorde fiecărui reclamant suma solicitată. Reclamanții solicită fiecare 2 874 744 ITL pentru cheltuielile și cheltuielile efectuate în fața Curții. 15. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care se stabilesc realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor (a se vedea, de exemplu, Hotărârea Bottazzi menționată anterior, § 30). În speță, luând în considerare observațiile prezentate de guvern și ținând seama de elementele aflate în posesia sa și de criteriile menționate anterior, Curtea consideră rezonabilă suma de 4 000 000 ITL pentru procedura în fața Curții și, prin urmare, acordă 500 000 ITL fiecărui solicitant. Interese moratorii 16. Conform informațiilor de care dispune Curtea, rata d Interes legal aplicabil în Italia la data adoptării prezentei hotărâri a fost de 2,5 % l an. Prin aceste motive, Curtea, în mod unanim, A declarat că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenția Dit că statul pârât trebuie să plătească fiecărui solicitant, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din Convenție, 20 000 000 (80 de milioane) lire italiene pentru daune morale și 500 000 (cinci sute de mii) lire italiene pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată că aceste sume vor fi majorate cu un interes simplu cu 2,5 % l an începând cu Expirarea termenului respectiv și până la plata acestuia Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Făcut în limba franceză, apoi comunicat în scris la 25 ianuarie 2000, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul Dolle J.-P. Costa Modululre Președintele Lista reclamanților 1. Siega Maurizio, născut în 1953, rezident în Maniago (Podenone) 2. Gasparotto Liliana, născută ne 1958, rezidentă în Maniago (Podenone) 3. Pischedda Lorenzo, născută în 1949, rezidentă în Vaiont (Podenone) 4. Zanette Luciana, născută în 1952, rezidentă în Vaiont (Podenone) 5. Tramontina Loretta, născută în 1951, rezidentă în Campagna di Maniago (Podenone) 6. Petozzi Gloriano, născut în 1962, rezident în Maniago (Podenone) 7. Colle Antonello, născut în 1964, rezident în Maniago (Podenone) 8. Piccini Onelia, născută în 1926, resându-se în Maniago (Podenone) [1] Lista reclamanților este prevăzută în anexă.

TROISIÈME SECTION

AFFAIRE SIEGA ET SEPT AUTRES c. ITALIE

(Requête n°

40945/98)

ARRÊT

STRASBOURG

25 janvier 2000

DÉFINITIF

25/04/2000

En l’affaire Siega et sept autres

[1]

c. Italie,

La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant en une chambre composée de

:

M.

J.-P.

Costa

,

président,

M.

B.

Conforti

,

M.

L.

Loucaides

,

M.

P.

Kūris

,

M.

W.

Fuhrmann

,

M.

K.

Jungwiert

,

M.

K.

Traja

,

juges

,

et de

M

me

S.

Dollé

,

greffière de section

;

Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 11 janvier 2000,

Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date

:

PROCÉDURE

1.

A l’origine de l’affaire se trouve une requête dirigée contre la République italienne et dont des ressortissants italiens, M. Maurizio Siega et sept autres (« les requérants »), avaient saisi la Commission européenne des Droits de l’Homme (« la Commission ») le 27 février 1997 en vertu de l’ancien article 25 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales (« la Convention »). La requête a été enregistrée le 27 avril 1998 sous le numéro de dossier 40945/98. Les requérants sont représentés par M

e

Vitto Claut, avocat à Pordenone. Le gouvernement italien (« le Gouvernement »)

est représenté par son agent, M. U. Leanza.

2.

La chambre a déclaré la requête recevable le 4 mai 1999.

EN FAIT

3.

Le 14 novembre 1987, les requérants assignèrent la société I. devant le tribunal de Reggio Calabria afin d’obtenir réparation des dommages subis suite à la mauvaise exécution d’un contrat de construction.

4.

La mise en état de l’affaire commença le 11 décembre 1987. Le 16

mars 1988, le juge de la mise en état nomma un expert. Des sept audiences fixées entre le 5 avril 1989 et le 11

juillet 1990, cinq concernèrent le rapport d’expertise, une fut consacrée au dépôt au greffe de documents et une fut renvoyée à la demande des parties. Le 21 novembre 1990, le juge de la mise en état admit l’audition de témoins et rejeta la demande pour un complément d’expertise. Des neuf audiences fixées entre le 31 octobre 1991 et le 30

novembre 1994, trois concernèrent l’audition de témoins, trois furent consacrées au dépôt au greffe de documents, deux furent reportées à la demande des parties et une fut ajournée d’office.

5.

L’audience fixée au 3 mai 1995 fut remise car ce jour-là les avocats faisaient grève, et elle fut renvoyée au 13 décembre 1995. L’audience de présentation des conclusions eut lieu le 15 mai 1996 et celle de plaidoiries le 29 janvier 1997. Par un jugement du même jour, dont le texte fut déposé au greffe le 8 mars 1997, le tribunal fit droit à la demande des requérants.

EN DROIT

I.

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION

6.

Les requérants allèguent la violation du principe du «

délai raisonnable

» tel que prévu par l’article 6

§

1 de la Convention, ainsi libellé

:

«

Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (…) qui décidera (…) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (…)

»

7.

Le Gouvernement s’oppose à cette thèse.

8.

La période à considérer a débuté le 14 novembre 1987 et s'est terminée le 8 mars 1997.

9.

Elle a donc duré plus de neuf ans et trois mois, pour une instance.

10.

La Cour rappelle avoir constaté dans quatre arrêts du 28 juillet 1999 (voir, par exemple, l’arrêt Bottazzi c. Italie à paraître dans le recueil officiel de la Cour, §

22) l’existence en Italie d’une pratique contraire à la Convention résultant d’une accumulation de manquements à l’exigence du «

délai raisonnable

». Dans la mesure où la cour constate un tel manquement, cette accumulation constitue une circonstance aggravante de la violation de l’article 6

Ayant examiné les faits de la cause à la lumière des arguments des parties et compte tenu de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime que la durée de la procédure litigieuse ne répond pas à l’exigence du «

délai raisonnable

» et qu’il y a là encore une manifestation de la pratique précitée.

Partant, il y a eu violation de l’article 6 §

1.

II.

Sur l’application de l’article 41 DE LA Convention

11.

Aux termes de l’article 41 de la Convention,

«

Si la Cour déclare qu

’

il y a eu violation de la Convention ou de ses protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d

’

effacer qu

’

imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s

’

il y a lieu, une satisfaction équitable.

»

A.

Dommage

12.

Les requérants réclament chacun 20 000 000 lires italiennes (ITL) au titre du préjudice moral qu'ils auraient subi.

13.

La Cour, après avoir pris en considération les observations présentées par le Gouvernement, considère qu’il y a lieu d'octroyer à chaque requérant la somme demandée.

B.

Frais et dépens

14.

Les requérants demandent chacun 2 874 744 ITL pour les frais et dépens encourus devant la Cour.

15.

Selon la jurisprudence de la Cour, un requérant ne peut obtenir le remboursement de ses frais et dépens que dans la mesure où se trouvent établis leur réalité, leur nécessité et le caractère raisonnable de leur taux (voir, par exemple, l’arrêt Bottazzi précité, §

30). En l’espèce, prenant en considération les observations présentées par le Gouvernement et compte tenu des éléments en sa possession et des critères susmentionnés, la Cour estime raisonnable la somme de 4 000 000 ITL pour la procédure devant la Cour et accorde donc 500 000 ITL à chaque requérant.

C.

Intérêts moratoires

16.

Selon les informations dont dispose la Cour, le taux d

’

intérêt légal applicable en Italie à la date d

’

adoption du présent arrêt était de 2,5 % l

’

an.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

1.

Dit

qu’il y a eu violation de l’article

6 §

1 de la Convention

;

2.

Dit

,

a)

que l’Etat défendeur doit verser à chaque requérant, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt est devenu définitif conformément à l’article 44 § 2 de la Convention, 20 000 000 (vingt millions) lires italiennes pour dommage moral et 500 000 (cinq cent mille) lires italiennes pour frais et dépens

;

b)

que ces montants seront à majorer d

’

un intérêt simple de 2,5 % l

’

an à compter de l

’

expiration dudit délai et jusqu

’

au versement

;

3.

Rejette

la demande de satisfaction équitable pour le surplus.

Fait en français, puis communiqué par écrit le 25 janvier 2000, en application de l’article

77 §§ 2 et 3 du règlement

.

S.

Dollé

J.-P.

Costa

Greffière

Président

Liste des requérants

[1]

La liste des requérants figure en annexe.