AFFAIRE SIENA c. ITALIE

SECȚIUNEA A TREIA CAUZA SESENA c. ITALIA (Cercetarea nr. 48415/99) HOTĂRÂREA STRASBURG 23 octombrie 2001 DEFINITIVF 23/01/2002 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cauza Siena c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a treia secțiune), care se află într-o cameră compusă din domnii J-P. Costa președintele Fuhrmann Kūris Tulkens dnii Jungwiert Traja judecători del Tufo, judecător ad hoc, și domnul T.L. Early grefier adjunct de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 2 octombrie 2001, Rend la hotărâre, adoptat la această dată de procedură La originea cauzei se află o cerere îndreptată împotriva Republicii Italiene și a cărei resortisant italian, domnul Giovanna Siena ( reclamanta a sesizat Comisia Europeană pentru Drepturile Omului la data de 20 februarie 1997 în temeiul articolului 25 din Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale (inclusiv Convenția privind Drepturile Omului). Cererea a fost înregistrată la data de 28 mai 1999 sub numărul de dosar 48415/99. Recurenta este reprezentată de M. C.L. Virgara, avocată la Roma. Guvernul italian (adică guvernul este reprezentat de agentul său, dl Leanza, și de co-agentul său, dl V. Esposito. Curtea a declarat cererea admisibilă la 26 septembrie 2000. L.Z. a numit reclamanta în fața Tribunalului din Pescare pentru a obține eliminarea infiltrațiilor de apă de pe terasa acesteia din urmă și repararea daunelor suferite. La 26 noiembrie 1987, reclamanta a solicitat efectuarea unei expertize. În decembrie 1987, judecătorul a acceptat cererea de integrare a contradicției formulată de reclamantă și l-a convocat pe administratorul proprietății în ședința din 2 iunie 1988. La aceeași dată, judecătorul îl desemnează pe expertul care a depus jurământul la 1 iunie 1988. În decembrie 1988, următoarele două audieri au fost trimise la cererea părților. La 26 aprilie 1990, Consiliul recurentei a solicitat o trimitere pe motivul că o tentativă de soluționare amiabilă era în desfășurare. Ședința din 13 decembrie 1990 nu a avut loc din cauza mutației judecătorului. În februarie 1991, noul judecător a stabilit la 7 noiembrie 1991 ședința de prezentare a concluziilor. În urma unei trimiteri din oficiu, această prezentare a avut loc numai la 30 iunie 1994, apoi judecătorul a fixat ședința în fața camerei competente a Tribunalului la 26 februarie 1997. printr-o hotărâre din 30 octombrie 1997, al cărei text a fost depus la grefă la 15 ianuarie 1997. 1998, Tribunalul a respins cererea recurentei. La 1 martie 1999, reclamanta a luat apel la instanța de apel din L Această audiere a fost legată de dezbaterile părților și consilierul de punere în aplicare, la cererea acestora, a fixat .. .. .. .. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . în termen rezonabil, conform dispozițiilor art. 6 alin. (1) din Convenție, astfel de cuvinte Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) Perioada care trebuie luată în considerare a început la 16 iunie 1987 și este încă în curs de desfășurare până în prezent. 10. Prin urmare, a durat mai mult de 13 ani și nouă luni pentru două instanțe. 11. Curtea amintește că a constatat în numeroase hotărâri (a se vedea, de exemplu, Bottazzi c. Italia [GC], nr. 34884/97, § 22, CEDH 1999-V) existența în Italia a unei practici contrare Convenției care rezultă dintr-o acumulare de neajunsuri față de obligația de termen rezonabil. În măsura în care Curtea constată o astfel de încălcare, această acumulare constituie o circumstanță agravantă a încălcării art. 6 alin. Întrucât a examinat faptele cauzei în lumina argumentelor părților și având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră că durata procedurii în litigiu nu răspunde la cerința termenului rezonabil și că există încă o manifestare a practicii menționate anterior. Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1). În conformitate cu art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor acesteia și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite să se șteargă că nu este posibil ca consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Daune 14. Recurenta solicită cel puțin 40 000 000 de lire italiene (ITL) pentru prejudiciul moral pe care l-ar fi suferit. 15. Curtea consideră că este necesar să se acorde recurentei 20 000 000 000 ITL pentru prejudiciul moral. Prospături și cheltuieli de judecată 16. Recurenta solicită, de asemenea, 7 500 120 ITL pentru cheltuielile și cheltuielile suportate în fața Curții. 17. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care se află stabiliți realitatea lor, necesitatea lor și caracterul rezonabil al ratei lor (a se vedea, de exemplu, Hotărârea Bottazzi citată anterior, § 30). În speță și ținând seama de elementele aflate în posesia sa și de criteriile menționate anterior, Curtea consideră rezonabilă suma de 4 000 000 ITL pentru procedura în fața Curții și la data la care a fost acordată recurentei. Interese moratorii 18. Potrivit informațiilor de care dispune Curtea, rata legală a dobânzii aplicabilă în Italia la data adoptării prezentei hotărâri a fost de 3,5% l an. DE CES, CURȚA, ÎN L în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din Convenție, 20 000 000 (80 de milioane) lire italiene pentru daune morale și 4 000 000 (patru milioane) lire italiene pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată că aceste sume vor fi majorate cu un interes simplu cu 3,5 % l an începând cu Expiră acest termen și până la plată Respinge cererile de satisfacție echitabilă pentru surplus. Înmânat în limba franceză, apoi comunicat în scris la 23 octombrie 2001, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul T.L. Early J.-P. Costa Modululr Adjunct Președinte

TROISIÈME SECTION

AFFAIRE SIENA c. ITALIE

(Requête n° 48415/99)

ARRÊT

STRASBOURG

23 octobre 2001

DÉFINITIF

23/01/2002

Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.

En l’affaire Siena c. Italie,

La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant en une chambre composée de

:

MM.

J.-P.

Costa

,

président

,

W.

Fuhrmann

,

P.

Kūris

,

M

me

F.

Tulkens

,

MM.

K.

Jungwiert

,

K.

Traja

,

juges

,

M

me

M.

del Tufo,

juge

ad hoc,

et de M. T.L.

Early

,

greffier adjoint de section

,

Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 2 octobre 2001,

Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date

:

PROCÉDURE

1.

A l’origine de l’affaire se trouve une requête dirigée contre la République italienne et dont une ressortissante italienne, M

me

Giovanna Siena («

la requérante

»), avait saisi la Commission européenne des Droits de l’Homme le 20 février 1997 en vertu de l’ancien article 25 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales («

la Convention

»). La requête a été enregistrée le 28 mai 1999 sous le numéro de dossier 48415/99. La requérante est représentée par M

e

C.L. Virgara, avocate à Rome. Le gouvernement italien («

le Gouvernement

»)

est représenté par son agent, M.

U.

Leanza, et par son coagent, M. V. Esposito.

2.

La Cour a déclaré la requête recevable le 26 septembre 2000.

EN FAIT

3.

Le 16 juin 1987, M

me

L.Z. assigna la requérante devant le tribunal de Pescare afin d'obtenir l'élimination des infiltrations d'eau provenant de la terrasse de cette dernière et la réparation des dommages subis.

4.

Le 26 novembre 1987, la demanderesse sollicita la réalisation d'une expertise. Le 21

décembre 1987, le juge de la mise en état accéda à la demande d'intégration du contradictoire formulée par la requérante et convoqua l'administrateur de la copropriété à l'audience du 2

juin 1988. A cette même date, le juge désigna l'expert qui prêta serment le 1

er

décembre 1988. Les deux audiences suivantes furent renvoyées à la demande des parties. Le 26 avril 1990, le conseil de la requérante sollicita un renvoi au motif qu'une tentative de règlement amiable était en cours. L'audience du 13

décembre 1990 ne se tint pas à cause de la mutation du juge. Le 28

février 1991, le nouveau juge fixa au 7 novembre 1991 l'audience de présentation des conclusions. A la suite d'un renvoi d'office, cette présentation eut lieu seulement le 30 juin 1994, puis le juge fixa l'audience devant la chambre compétente du tribunal au 26 février 1997.

5.

Par un jugement du 30 octobre 1997, dont le texte fut déposé au greffe le 15

janvier

1998, le tribunal rejeta la demande de la requérante.

6.

Le 1

er

mars 1999, la requérante interjeta appel devant la cour d’appel de L’Aquila. Le 2 mars 1999, le président désigna un conseiller de la mise en état et fixa la première audience au 15 juin 1999. Cette audience fut relative aux débats des parties et le conseiller de la mise en état, à leur demande, fixa l’audience de présentation des conclusions au 21 mars 2000. Le jour venu, l’audience de plaidoiries fut fixée au 15 octobre 2002.

EN DROIT

I.

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION

7.

La requérante allègue que la durée de la procédure a méconnu le principe du «

délai raisonnable

» tel que prévu par l’article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé

:

«

Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...) qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)

»

8.

Le Gouvernement s’oppose à cette thèse.

9.

La période à considérer a débuté le 16 juin 1987 et est encore pendante à ce jour.

10.

Elle a donc duré plus de treize ans et neuf mois pour deux instances.

11.

La Cour rappelle avoir constaté dans de nombreux arrêts (voir, par exemple,

Bottazzi c. Italie

[GC], n° 34884/97, § 22, CEDH 1999-V) l’existence en Italie d’une pratique contraire à la Convention résultant d’une accumulation de manquements à l’exigence du «

délai raisonnable

». Dans la mesure où la Cour constate un tel manquement, cette accumulation constitue une circonstance aggravante de la violation de l’article 6 § 1.

12.

Ayant examiné les faits de la cause à la lumière des arguments des parties et compte tenu de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime que la durée de la procédure litigieuse ne répond pas à l’exigence du «

délai raisonnable

» et qu’il y a là encore une manifestation de la pratique précitée.

Partant, il y a eu violation de l’article 6 § 1.

II.

SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION

13.

Aux termes de l’article 41 de la Convention,

«

Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable.

»

A.

Dommage

14.

La requérante réclame au moins 40

000

000

lires italiennes (ITL) au titre du préjudice moral qu’elle aurait subi.

15.

La Cour considère qu’il y a lieu d’octroyer à la requérante 20

000

000

ITL au titre du préjudice moral.

B.

Frais et dépens

16.

La requérante demande également 7 500 120 ITL pour les frais et dépens encourus devant la Cour.

17.

Selon la jurisprudence de la Cour, un requérant ne peut obtenir le remboursement de ses frais et dépens que dans la mesure où se trouvent établis leur réalité, leur nécessité et le caractère raisonnable de leur taux (voir, par exemple, l’arrêt

Bottazzi

précité, § 30). En l’espèce et compte tenu des éléments en sa possession et des critères susmentionnés, la Cour estime raisonnable la somme de 4

000

000

ITL pour la procédure devant la Cour et l’accorde à la requérante.

C.

Intérêts moratoires

18.

Selon les informations dont dispose la Cour, le taux d

’

intérêt légal applicable en Italie à la date d

’

adoption du présent arrêt était de 3,5 % l

’

an.

PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L’UNANIMITÉ,

1.

Dit

qu’il y a eu violation de l’article

6 §

1 de la Convention

;

2.

Dit

a)

que l’Etat défendeur doit verser à la requérante, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt est devenu définitif conformément à l’article

44 § 2 de la Convention, 20

000

000

(vingt millions) lires italiennes pour dommage moral et 4

000

000

(quatre millions) lires italiennes pour frais et dépens

;

b)

que ces montants seront à majorer d

’

un intérêt simple de 3,5 % l

’

an à compter de l

’

expiration de ce délai et jusqu

’

au versement

;

3.

Rejette

les demandes de satisfaction équitable pour le surplus.

Fait en français, puis communiqué par écrit le 23 octobre 2001, en application de l’article

77 §§ 2 et 3 du règlement

.

T.L.

Early

J.-P.

Costa

Greffier adjoint

Président