PARENTE v. ITALY
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Struck out of the list
PARENTE v. ITALY (CtEDO, 2000)
SEGUNDA SECȚIUNE DECIZIE Nr. 40917/98, de Domenico PARENTE împotriva Italiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune) care așeză la 10 februarie 2000 în calitate de Cameră compusă din C.L. Rozakis, Președintele Conforti, Bonello, dna Strážnická, P. Lorenzen, dna Tsatsa-Nikolovska, Levits, judecători și E. Fribergh, grefierul secțiunii având în vedere art. 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale; având în vedere cererea introdusă la 1903/1998 de Domenico Parente împotriva Italiei și înregistrată la 27 aprilie 1998 în dosarul nr. 40917/98; având în vedere raportul prevăzut la art. 49 din Regulamentul Curții; hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamantul este un național italian, născut în 1954 și care locuiește în prezent în Benevento. În 1989, el a fost membru al celui de-al doilea comitet tehnic al Consiliului Comunal Benevento („Comisia tecnica comunale di Benevento”), un organism responsabil, printre altele, de permise de construcție și de alocații publice. Reclamantul este reprezentat în fața Curții de către dl Silvio Ferrara, avocat practicant în Benevento. La 15 octombrie 1992, Procurorul de la Benevento a solicitat ca reclamantul și alte treisprezece persoane să fie comise în judecată pentru acuzații de abuz de autoritate publică agravat (“abuso d’officio”) și neglijarea sarcinilor. Într-o hotărâre din 8 februarie 1994, judecătorul de investigare Benevento a achitat două acuzații în ceea ce privește acuzarea de neglijare a sarcinilor. Într-o ordine a aceleiași zile, el a comis reclamantul și alte treizeci de persoane pentru proces, începând la 26 ianuarie 1995, în fața Curții de District Benevento în acuzația de abuz al autorității publice. Într-o hotărâre din 7 noiembrie 1997, depusă în registrul instanței la 2 decembrie 1997, Curtea de District a achitat reclamantul și co-accultatul său. Această decizie a devenit finală la 16 ianuarie 1998. COMPLAINTĂ Reclamantul s-a plâns în legătură cu durata procedurii și a invocat art. 6 § 1 din Convenție. La 30 noiembrie 1999, Curtea a primit următoarea declarație a guvernului italian: „Declar că Guvernul Italiei oferă să plătească 16 000 000 de ITL (13 000 000 de ITL pentru prejudiciu material și moral și 3 000 000 de ITL pentru costuri juridice) dlui Domenico PARENTE cu condiția ca acesta să își retragă cererea nr. 40917/98 în fața Curții. Această sumă va fi plătită imediat după notificarea deciziei Curții în temeiul articolului 37 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. Această plată va constitui rezoluția finală a cazului.” La 15 octombrie 1999, Curtea a primit următoarea declarație semnată de reprezentanții reclamantului: Remarc că guvernul Italiei este pregătit să plătească 16 000 000 de ITL (13 000 000 ITL pentru prejudiciu material și moral și 3 000 000 ITL pentru costuri juridice) către dl Domenico PARENTE, cu condiția că retrag cererea nr. 40917/98 în așteptare în fața Curții. Accept propunerea și renunță la orice nouă afirmații referitoare la Italia în ceea ce privește faptele prezentei cereri. Declar intenția mea de a nu continua cu cazul și solicit Curții să excludă cererea din lista Curții în temeiul articolului 37 § 1 din Convenție.” Având în vedere art. 37 § 1 litera (b) din Convenție, Curtea ia act de faptul că această chestiune a fost rezolvată și este convinsă că acordul se bazează pe respectul drepturilor omului, astfel cum este definit în Convenție și în protocolele sale (art. 37 § 1 în amendă a Convenției). Din aceste motive, Curtea, în unanimitate, decide să îndrepte cererea în afara listei de cauze Erik Fribergh Președintele grefierului Christos Rozakis