Saunders împotriva Regatului Unit

Rezoluția INTERIM DH (2000) 27 PRIVIND HOTĂRÂREA CURTEI EUROPENE A DREPTURILOR OMĂRII DE LA 17 DECEMBRE 1996 ÎN CAUZA SAUNDERSUL REGATULUI UNIT (Adoptat de Comitetul de Miniștri la 14 februarie 2000 la a 695-a ședință a Deputaților Miniștrilor) Comitetul de miniștri, în conformitate cu art. 54 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale (denumit în continuare „Convenția”), având în vedere hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza Saunders pronunțată la 17 decembrie 1996 și transmisă în aceeași zi Comitetului miniștrilor; Amintind că acest caz a apărut într-o cerere (nr. 19187/91) împotriva Regatului Unit, depusă la 20 iulie 1988 la Comisia Europeană a Drepturilor Omului în temeiul articolului 25 din Convenția de către dl Ernest Saunders, un național britanic, și că Comisia a declarat admisibilă plângerea potrivit căreia, la procesul reclamantului, utilizarea declarațiilor făcute de el către inspectorii de la Departamentul Comerțului și Industriei în cadrul competențelor lor obligatorii l-a privat de o audiere echitabilă; Amintind că cauza a fost prezentată în fața Curții de către Comisie și de guvernul Regatului Unit la 9 și 13 septembrie 1994, respectiv; întrucât în hotărârea sa din 17 decembrie 1996 Curtea: deținută, cu 16 voturi împotrivă și patru, că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din convenție;

- deținută, în unanimitate, că constatarea unei încălcări a constituit o satisfacție suficientă pentru orice prejudiciu moral susținute; deținută, în unanimitate, că Guvernul Statului pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni, 75 000 de lire sterline, în ceea ce privește costurile și cheltuielile, și faptul că dobânzile simple la o rată anuală de 8% ar trebui plătite de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la soluționare; - respins, în unanimitate, amintirea cererii de satisfacție echitabilă; având în vedere normele adoptate de Comitetul de Miniștri privind aplicarea articolului 54 din convenție; având în vedere obligația Regatului Unit în temeiul articolului 53 din Convenție de a respecta aceasta, după ce a invitat Guvernul Statului pârât să-l informeze cu privire la măsurile luate în urma hotărârii din 17 decembrie 1996; întrucât în timpul examinării cazului de către Comitetul de Miniștri, Guvernul Statului pârât a furnizat Comitetului informații privind măsurile provizorii luate pentru prevenirea noilor încălcări de la fel ca cele constatate în prezenta hotărâre, în timp ce noua legislație este examinată (aceasta informații figurează în apendicele prezentei rezoluții intermediare); Având în vedere că, la 27 februarie 1997, în termenul stabilit,

Guvernul Statului pârât a plătit reclamantului suma prevăzută în hotărârea din 17 decembrie 1996, Declarații, după ce au luat act de informațiile furnizate de Guvernul Regatului Unit, că și-a exercitat în mod provizoriu funcțiile în temeiul articolului 54 din Convenție și d ecide să relueze examinarea acestui caz, în conformitate cu responsabilitățile sale în temeiul Convenției, după intrarea în vigoare a noilor măsuri legislative prevăzute de Guvernul Regatului Unit sau, cel târziu, în decembrie 2000, apendicele Rezoluției provizorii DH (2000) 27 Informații furnizate de Guvernul Regatului Unit în cursul examinării cazului Saunders de către Comitetul de miniștri Guvernul Regatului Unit a indicat că, ca răspuns la hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului în cazul Saunders, Procurorul General a promulgat, ca măsură intermediară, o notă de orientare a autorităților judecătorești cu privire la tratarea cazurilor în care dovezile de care se dispune acuzațiile includ răspunsurile obținute prin exercitarea competențelor obligatorii.

Potrivit notării, răspunsurile obținute în conformitate cu o procedură care include competența de a convinge răspunsurile, indiferent de regimul de anchetă sau de reglementare, nu pot fi utilizate în procedurile penale ulterioare în cadrul procesului penal, cu excepția scopurilor foarte limitate ale procedurii pentru infracțiuni care decurg din furnizarea de dovezi (de exemplu, perjuri). Prin urmare, nota de orientare acoperă nu numai dovezi obținute prin exercitarea competențelor în temeiul articolului 434 din Legea privind întreprinderile din 1985, care a fost eliberată în cazul Saunders împotriva Regatului Unit, ci și dovezi obținute în cadrul competențelor analoge. În plus, ghidurile restricționează utilizarea procurorilor de răspunsuri obținute în mod compulsorial în scopul interexaminării.

La nivel legislativ, o serie de amendamente destinate prevenirii unor noi încălcări similare sunt consemnate în Legea privind justiția pentru tineret și dovezile penale din 1999. Actul a primit aprobarea regală, dar nu este încă în vigoare. Guvernul Regatului Unit este de părere că nota de orientare va contribui la prevenirea noilor încălcări ale Convenției similare celor constatate, în așteptarea intrării în vigoare a modificărilor legislative necesare.

INTERIM resolution DH (2000) 27

CONCERNING THE JUDGMENT OF THE EUROPEAN COURT OF HUMAN RIGHTS

OF 17 DECEMBER 1996

IN THE CASE OF SAUNDERS AGAINST THE UNITED KINGDOM

(Adopted by the Committee of Ministers on 14 February 2000 at the 695th meeting of the Ministers’ Deputies) The Committee of Ministers, under the terms of Article 54 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (hereinafter referred to as “the Convention”), Having regard to the judgment of the European Court of Human Rights in the Saunders case delivered on 17 December 1996 and transmitted the same day to the Committee of Ministers; Recalling that the case originated in an application (No. 19187/91) against the United Kingdom, lodged with the European Commission of Human Rights on 20 July 1988 under Article 25 of the Convention by Mr Ernest Saunders, a British national, and that the Commission declared admissible the complaint that the use, at the applicant’s trial, of statements made by him to the Department of Trade and Industry inspectors under their compulsory powers had deprived him of a fair hearing; Recalling that the case was brought before the Court by the Commission and the Government of the United Kingdom on 9 and 13 September 1994 respectively; Whereas in its judgment of 17 December 1996 the Court: - held, by sixteen votes to four, that there had been a violation of Article 6, paragraph 1, of the Convention; - held, unanimously,

that the finding of a violation constituted sufficient just satisfaction in respect of any non-pecuniary damage sustained; - held, unanimously, that the Government of the respondent State was to pay the applicant, within three months, 75 000 pounds sterling, in respect of costs and expenses, and that simple interest at an annual rate of 8% should be payable from the expiry of the above-mentioned three months until settlement; - dismissed, unanimously, the reminder of the claim for just satisfaction; Having regard to the Rules adopted by the Committee of Ministers concerning the application of Article 54 of the Convention; Having invited the Government of the respondent State to inform it of the measures which had been taken in consequence of the judgment of 17 December 1996, having regard to the United Kingdom’s obligation under Article 53 of the Convention to abide by it; Whereas during the examination of the case by the Committee of Ministers, the Government of the respondent State gave the Committee information about the provisional measures taken preventing new violations of the same kind as those found in the present judgment, while new legislation is being examined (this information appears in the appendix to this interim resolution); Having satisfied itself that on 27 February 1997, within the time-limit set,

the Government of the respondent State paid the applicant the sum provided for in the judgment of 17 December 1996, Declares, after having taken note of the information supplied by the Government of the United Kingdom, that it has provisionally exercised its functions under Article 54 of the Convention and d ecides to resume consideration of this case, in accordance with its responsibilities under the Convention, once the new legislative measures envisaged by the Government of the United Kingdom enter into force or, at the latest, in December 2000. Appendix to Interim Resolution DH (2000) 27 Information provided by the Government of the United Kingdom during the examination of the Saunders case by the Committee of Ministers The Government of the United Kingdom indicated that, in response to the judgment of the European Court of Human Rights in the Saunders case, the Attorney General has, as an interim measure, promulgated a guidance note to prosecuting authorities about the handling of cases where the evidence available to the prosecution includes answers obtained by the exercise of compulsory powers.

According to the note, answers obtained pursuant to a procedure which includes the power to compel answers, whatever the investigative or regulatory regime, cannot be used in subsequent criminal proceedings as part of the prosecution case, except for the very limited purposes of proceedings for offences arising out of the giving of evidence (e.g. perjury). The guidance note therefore covers not only evidence obtained by the exercise of powers under Section 434 of the Companies Act 1985, which was in issue in the case of Saunders against the United Kingdom, but also evidence obtained under analogous powers. In addition, the guidance restricts the use by prosecutors of compulsorily acquired answers for the purposes of cross-examination.

On the legislative level a number of amendments designed to prevent new, similar violations are contained in the Youth Justice and Criminal Evidence Act 1999. The Act has received royal assent but is not yet in force. The Government of the United Kingdom is of the opinion that the guidance note will help to prevent new violations of the Convention similar to those found, pending the entry into force of the necessary legislative amendments.