CtEDO 29.02.2000 Auto

CIVELEK ET AUTRES, KISA ET AUTRES ET GAGANUS ET AUTRES contre la TURQUIE

RESPONDENT
TUR
HOTĂRÂRE
29.02.2000
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Recevable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2000
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
CIVELEK ET AUTRES, KISA ET AUTRES ET GAGANUS ET AUTRES contre la TURQUIE (CtEDO, 2000)
HUDOC · oficial

SECȚIUNEA I PRIVIND RECEVABILITATEA cererilor nr. 37050/97, 33938/98 și 33935/98 prezentate de Hasan CEVELEK și alții, Mevlüt KISA și alții, și Fatma GAGANUȘ și alții împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea întâi), care se află la 29 februarie 2000 într-o cameră compusă din E. Palm, președinta J. Casadevall, L. Ferrari Bravo, C. B. Bîrsančič, W. Thomassen, T. Panțiru, judecători și judecători ai domnului O Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitanți, După ce au deliberat, face următoarea decizie DEFINITIVĂ Reclamanții ale căror nume figurează în anexă sunt resortisanți turci. Ele sunt reprezentate în fața Curții de către domnul Mehmet Nur Terzi, Muhterem Özsüer și Yenal Özsüer, avocați la Baroul d Circumstanțe speciale ale cauzei Faptele cauzei (a se vedea, de asemenea, tabelul), astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. În 1991-1995, Hotărârea Generală Drumuri Naționale ( Karayollar În plus, Comisia a considerat că, în cazul în care Comisia ar fi fost de acord cu decizia sa de inițiere a procedurii, Comisia ar fi trebuit să ia în considerare, de asemenea, faptul că, în cazul în care Comisia nu ar fi fost de acord cu decizia de inițiere a procedurii, Comisia ar fi trebuit să ia în considerare posibilitatea de a considera că măsura în cauză constituie ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) din TFUE și, prin urmare, nu ar fi trebuit să fie considerată ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) din tratat. Reclamanții, în dezacord cu suma plătită de Direcție, au introdus la Tribunalul de Mare Instanță o acțiune în creștere a dreptului la expropriere. Tribunalul de Mare Instanță din D a condamnat Hotărârea să plătească indemnizații suplimentare de expropriere, însoțite de dobânzi simple cu o rată de 30 % laan, de la data transferului de proprietate asupra bunurilor către Direcție. Aceste hotărâri au fost confirmate de Curtea de Casație. Ulterior, reclamanții au solicitat biroului de executare să confisce bunurile de conducere. Biroul de executare a d Hotărârea a plătit reclamanților indemnizațiile suplimentare în termen de patru luni sau trei ani și aproximativ nouă luni după hotărârile judecătorești definitive. Numele reclamanților și cererile noastre Data sesizării Valoarea indemnizațiilor (TRL) Data la care se începe calculul lai interese ð Data hotărârilor Curții de Casație Data plății Valoarea plății 37050/97 Hasan C'Velek Mehmet C'Velek Mustafa C'Velek Raif C'VelekeK 10.01.95 141 242 151 16.01.95 17.12.96 28.01.98 281 204 000 39328/97 Mevlüt KISA 26.01.93 152 159 930 25.93 12.04.94 22.01.98 385 973 000 39328/97 Metin ÖZKURAL Oral ÖZKURAL 13.04.93 459 000 14.05.93.95 19.01.98 1 154 500 000 3932 Seher este de acord cu Emine ssOKER soOKER 9.11.93 129 517 689 9.12.93 19.01.98 329 843 000 39328/97 Bilal KOçAK 3.02.93 279 579 200 15.01.93 29.04.94 21.01.98 727 385 000 39328/97 Ihsan ȘENER 25.01.93 166 486 765 20.02.93 6.11.95 23.01.98 381 606 000 39335/97 Fatma GAGAUNUȘ Aysel GED Inflația în Turcia, măsurată prin indicele prețurilor cu amănuntul, a fost în 1992-1998, în medie de 81,9. GRIFS Denumirea la: insuficiență a ratei dobânzii restante aplicate la indemnizațiile suplimentare de expropriere, precum și întârzierile înregistrate de administrația expropriantă de a plăti aceste sume, reclamanții se declară victime ale unei încălcări a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. De asemenea, reclamanții se plâng de absența mecanismelor de drept turcesc care le pot remedia situația și pot impune executarea forțată în ceea ce privește datoriile administrației. În acest sens, se menționează art. 13 din Convenție. PROCEDURA Cererile au fost introduse la 17 iunie (n 37050/97), 5 decembrie (n 39328/98) și 1 decembrie 1997 (n 39335/95) și înregistrate la 25 iulie 1997 (n 37050/97) și 13 ianuarie 1998 (n 33928/98 și 39335/97). La 20 mai 1998, Comisia Europeană pentru Drepturile Omului a decis să aducă cererile la cunoștința guvernului pârât, invitând la prezentarea în scris a observațiilor sale cu privire la admisibilitate și la temeinicia acestora. În temeiul articolului 5 alineatul (2) din Protocolul nr. 11, care a intrat în vigoare la noiembrie 1998, cauza este examinată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului începând cu această dată. Guvernul și-a prezentat observațiile la 18 noiembrie 1998 și reclamanții au răspuns la aceasta la 28 decembrie 1998. Denumirea insuficienței ratei dobânzilor moratorii aplicate indemnizațiilor suplimentare de expropriere, precum și întârzierile înregistrate de administrația expropriantă pentru a acoperi aceste sume, reclamanții se declară victime ale încălcării art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. Reclamanții se plâng de lipsa mecanismelor de drept turcesc care ar putea remedia situația lor și ar putea impune executarea forțată în ceea ce privește datoriile administrației. În acest sens, aceștia invocă art. 13 din convenție. Cu privire la întârzierea cererilor Guvernul invită Curtea să respingă cererile în temeiul articolului 35 din Convenție pentru nerespectarea termenului de șase luni. În opinia sa, acest termen a început să curgă de la hotărârea Curii de Casație care confirmă rata stabilită de hotărârea Tribunalului de Mare Instană competent în materia complementului din culpă. Pe de altă parte, instanțele de la Strasbourg au sesizat instanțele numai la doi sau trei ani de la decizia internă definitivă. Curtea arată că cererile nr. 37050/97 și 39335/97 au fost introduse în termen de șase luni de la hotărârile Curții de Casație. 39328/97, trebuie să se constate că litigiul cu care este sesizată se referă în principal la întârzierea luată de autoritățile naționale pentru plata despăgubirii suplimentare și la prejudiciul care ar fi rezultat pentru reclamanți. Acest lucru arată existența unei situații continue în ceea ce privește pierderea din cauza lipsei de interes și de eroziune monetară, situație care s-a încheiat la data plății sumelor datorate de către administrație. Reclamanții și-au depus cererea în termen de șase luni de la plată. Prin urmare, el intenționează să respingă excepția de care se ocupă. Despre epuizarea căilor de atac interne Potrivit guvernului, instanțele nu vor fi epuizate, conform dispozițiilor art. 35 din Convenție, căile de atac interne din cauza faptului că nu au invocat dispozițiile Convenției în fața instanțelor turce și că au exercitat corect acțiunea inițiată prin art. 105 din Codul obligațiunilor. Curtea amintește că regula privind epuizarea căilor de atac interne nu prevede decât epuizarea recursurilor atât referitoare la încălcarea incriminată, disponibilă și adecvată. Acestea trebuie să existe într-un grad suficient de certitudine, nu numai în teorie, ci și în practică, altfel nu le lipsesc eficacitatea și accesibilitatea dorite. ; sarcina de a demonstra că aceste cerințe sunt îndeplinite revine statului pârât (a se vedea, printre altele, Hotărârea Navarra c. Franța din 23 noiembrie 1993, seria A n 273-B, p. 27, § 24). În cazul de față, Curtea arată că rata dobânzii în cauză, la momentul faptelor cauzei, era stabilită în mod legal la 30 % laan. În ceea ce privește acțiunea prevăzută la art. 105 din Codul obligațiilor, aceasta se referă la concluzia sa în cauza Aka (hotărârea Akac. Turcia din 23 septembrie 1998, Rec. 1998-VI, fasc. 90, § 36) și constată că guvernul, care a produs nicio hotărâre care ar fi putut infirma această concluzie, a fost întotdeauna în imposibilitatea de a stabili caracterul adecvat și eficient al acestei acțiuni. Excepția preliminară nu poate fi reținută. Cu privire la temeinicia care se referă la jurisprudența Curții, guvernul subliniază că articolul din Protocolul nr. 1 nu sunt necesare despăgubiri integrale în toate cazurile de expropriere. Acesta înseamnă că trebuie să existe un echilibru corect între cerințele de interes general al comunității și imperativele de protecție a drepturilor individului. Cu toate acestea, el are o mare marjă de apreciere în căutarea acestui echilibru corect (a se vedea în special Hotărârea Akkuș c) . Turcia și Akac. Turcia, menționate anterior), și ținând cont de ansamblul elementelor aflate în posesia sa, acest spătarul trebuie să facă obiectul unei examinări pe fond. În plus, aceasta constată că acțiunile nu se confruntă cu nici un alt motiv de decădere. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, DECIDE DE A CONTINUA CELETE N 37050/97, 39328/98 ȘI 39335/95, DEclară RECETELE RECEVABILE Toate mijloacele de fond rezervate. Michael O

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2000-02-29
0,96
SAYGILI contre la TURQUIE
PREMIÈRE SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n° 38931/97 présentée par İhsan SAYGILI contre la Turquie La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le 29 février 2000 en une chambre composée de M me E
CtEDO 2000-02-29
0,96
BIRSEL ET AUTRES contre la TURQUIE
PREMIÈRE SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 37414/97 présentée par M. Melih BİRSEL et autres contre la Turquie La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le 29 février 2000 en une chambre compo
CtEDO 2003-12-04
0,96
CIVELEK et AUTRES contre la TURQUIE
TROISIÈME SECTION DÉCISION FINALE Requête n o 42524/98 présentée par Hatice CİVELEK et autres contre la Turquie La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 4 décembre 2003 en une chambre composée de : MM. G. Re
CtEDO 2002-11-07
0,95
OZKUL et AUTRES contre la TURQUIE
TROISIÈME SECTION DÉCISION FINALE Requête n o 42874/98 présentée par Hasan ÖZKUL et autres contre la Turquie La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 7 novembre 2002 en une chambre composée de MM. G. Ress, p
CtEDO 2001-06-05
0,95
AFFAIRE GAGANUS ET AUTRES c. TURQUIE
PREMIÈRE SECTION AFFAIRE GAGANUŞ ET AUTRES c. TURQUIE ( Requête n o 39335/98 ) ARRÊT STRASBOURG 5 juin 2001 DÉFINITIF 05/09/2001 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir d
Sursă