CIOTTA contre l'ITALIE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Partiellement recevable;Partiellement irrecevable
CIOTTA contre l'ITALIE (CtEDO, 2000)
SECȚIUNEA I PRIVIND RECEVABILITATEA interogării nr. 41804/98 prezentată de Lilliana Ciotta împotriva Italiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea I), care are loc la 29 februarie 2000 într-o cameră compusă din E. Palm, președinta B. Conforti, L. Ferrari Bravo, Gaukur Jörundsson, R. Türmen, B. Zupančič, T. Panțiru, judecători și dlui O Având în vedere cererea depusă la 29 martie 1996 și înregistrată la 22 iunie 1998 După ce a deliberat, face următoarea decizie DE FAPT reclamanta este un cetățean italian, născut în 1954 și rezident în Catania. Aceaceasta este reprezentată în fața Curții de către domnul Nicolć D'Alessandro, avocat în Catania. La 8 martie 1989, recurenta, medic, angajată în calitate de tehnician de laborator la Universitatea din Catania, a prezentat rectorului universității menționate anterior o cerere de obținere a unei prestații speciale prevăzute de Legea nr. 200 din 1974. Conform acestei legi, angajații universitari nemedicali aflați în serviciu la clinici și institute universitare convenționale cu spitalele sau gestionate direct de universități au dreptul la o indemnizație specială pentru a egala tratamentul cu cel prevăzut pentru personalul spitalicesc nemedical. La 5 septembrie 1990, recurenta a numit Universitatea din Catania și Ministerul Cercetării Științifice în fața Tribunalului Administrativ Regional din Sicilia pentru a obține anularea tăcerii-refus din partea administrației în ceea ce privește cererea sa de a obține această despăgubire. La 19 septembrie 1990, recurenta a depus la grefă o cerere pentru stabilirea datei la care a fost pronunțată cererea. Prin hotărârea din 7 iulie 1999, al cărei text a fost depus la grefă la 6 octombrie 1999, tribunalul administrativ a admis recursul recurentei. ÎN DREPT primul motiv al recurentei se referă la durata procedurii în litigiu. recurenta consideră că punctul de plecare al procedurii care trebuie luată în considerare este 8 martie 1989, data la care a prezentat cererea rectorului Universității din Catania pentru obținerea unei despăgubiri speciale. Cu toate acestea, Curtea reamintește că termenul limită rezonabil de la art. 6 alineatul (1) are drept punct de plecare în materie civilă sesizarea instanței (a se vedea Curtea Europeană de Justiție. D.H., Hotărârea Deumeland c. Germania din 29 mai 1986, seria A n 26, § 77) și că, înainte de această dată nu a avut, în speță, propriu-zis vorbind despre Italia din 2 septembrie 1997, 1997-V, p. 1661, § 8). Această procedură sa încheiat la 6 octombrie 1999. Potrivit recurentei, durata procedurii, care este de puțin peste nouă ani și o lună, pentru o instanță, nu îndeplinește cerința termenului rezonabil (art. 6 alineatul (1) din Convenție). Guvernul se limitează la a afirma că, în conformitate cu hotărârile Curții din 2 octombrie 2000 Septembrie 1997, art. 6 din Convenție nu se aplică în cazul de față. Curtea amintește jurisprudența sa potrivit căreia, pentru a determina aplicabilitatea articolului 6 alineatul (1) funcționarilor publici, indiferent dacă aceștia sunt titulari sau contractuali, trebuie să se adopte un criteriu funcțional, bazat pe natura funcțiilor și a responsabilităților exercitate de subiectul în cauză și să se verifice dacă locul său de muncă implică o participare directă sau indirectă la exercitarea puterii publice și la funcțiile care vizează protejarea intereselor generale ale statului sau ale altor autorități publice (a se vedea Curtea. H., Hotărârea Pellegrin c. Franța din 8 decembrie 1999. În cazul de față, Curtea arată că funcția exercitată de recurentă în calitate de tehnician nu include o participare la exercitarea autorității publice. Prin urmare, art. 6 alineatul (1) din Convenție se aplică. Curtea consideră că, în lumina criteriilor care se derogă de la jurisprudența sa în materie de: În cazul în care reclamantul nu este informat cu privire la motivele care au stat la baza unei astfel de decizii, acesta trebuie să fie informat cu privire la motivele care au stat la baza unei astfel de decizii. De asemenea, recurenta invocă art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului privind dreptul la securitate și la protecție socială. În această privință, Curtea reamintește că are ca sarcină exclusivă în conformitate cu art. 19 din Convenție, de a asigura respectarea angajamentelor care decurg din Convenție pentru părțile contractante. Aceasta nu este competentă să examineze o cerere privind aplicarea altor instrumente juridice internaționale sau a dispozițiilor de drept intern. În consecință, acest motiv al recurentei este incompatibil cu dispozițiile convenției și trebuie respinse prin aplicarea articolului 35 alineatul (4) din convenție, prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, DECLARĂ RECEVALABILA RECURSARE CU PRIVIRE LA PROCESUL PE CARE recurenta l-a formulat cu privire la durata excesivă a procedurii inițiate la 5 septembrie 1990 în fața Tribunalului Administrativ Regional din Sicilia, toate mijloacele de fond rezervate DECLARĂ RECHETEA IRRECEVABILĂ pentru surplus. Michael O