Ciotta împotriva Italiei

SECȚIUNEA I PRIVIND RECEVABILITATEA interogării nr. 41804/98 prezentată de Lilliana Ciotta împotriva Italiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea I), care are loc la 29 februarie 2000 într-o cameră compusă din E. Palm, președinta B. Conforti, L. Ferrari Bravo, Gaukur Jörundsson, R. Türmen, B. Zupančič, T. Panțiru, judecători și dlui O Având în vedere cererea depusă la 29 martie 1996 și înregistrată la 22 iunie 1998 După ce a deliberat, face următoarea decizie DE FAPT reclamanta este un cetățean italian, născut în 1954 și rezident în Catania. Aceaceasta este reprezentată în fața Curții de către domnul Nicolć D'Alessandro, avocat în Catania.

La 8 martie 1989, recurenta, medic, angajată în calitate de tehnician de laborator la Universitatea din Catania, a prezentat rectorului universității menționate anterior o cerere de obținere a unei prestații speciale prevăzute de Legea nr. 200 din 1974. Conform acestei legi, angajații universitari nemedicali aflați în serviciu la clinici și institute universitare convenționale cu spitalele sau gestionate direct de universități au dreptul la o indemnizație specială pentru a egala tratamentul cu cel prevăzut pentru personalul spitalicesc nemedical. La 5 septembrie 1990, recurenta a numit Universitatea din Catania și Ministerul Cercetării Științifice în fața Tribunalului Administrativ Regional din Sicilia pentru a obține anularea tăcerii-refus din partea administrației în ceea ce privește cererea sa de a obține această despăgubire.

La 19 septembrie 1990, recurenta a depus la grefă o cerere pentru stabilirea datei la care a fost pronunțată cererea. Prin hotărârea din 7 iulie 1999, al cărei text a fost depus la grefă la 6 octombrie 1999, tribunalul administrativ a admis recursul recurentei. ÎN DREPT primul motiv al recurentei se referă la durata procedurii în litigiu. recurenta consideră că punctul de plecare al procedurii care trebuie luată în considerare este 8 martie 1989, data la care a prezentat cererea rectorului Universității din Catania pentru obținerea unei despăgubiri speciale. Cu toate acestea, Curtea reamintește că termenul limită rezonabil de la art. 6 alineatul (1) are drept punct de plecare în materie civilă sesizarea instanței (a se vedea Curtea Europeană de Justiție.

D.H., Hotărârea Deumeland c. Germania din 29 mai 1986, seria A n 26, § 77) și că, înainte de această dată nu a avut, în speță, propriu-zis vorbind despre Italia din 2 septembrie 1997, 1997-V, p. 1661, § 8). Această procedură sa încheiat la 6 octombrie 1999. Potrivit recurentei, durata procedurii, care este de puțin peste nouă ani și o lună, pentru o instanță, nu îndeplinește cerința termenului rezonabil (art. 6 alineatul (1) din Convenție). Guvernul se limitează la a afirma că, în conformitate cu hotărârile Curții din 2 octombrie 2000 Septembrie 1997, art. 6 din Convenție nu se aplică în cazul de față.

Curtea amintește jurisprudența sa potrivit căreia, pentru a determina aplicabilitatea articolului 6 alineatul (1) funcționarilor publici, indiferent dacă aceștia sunt titulari sau contractuali, trebuie să se adopte un criteriu funcțional, bazat pe natura funcțiilor și a responsabilităților exercitate de subiectul în cauză și să se verifice dacă locul său de muncă implică o participare directă sau indirectă la exercitarea puterii publice și la funcțiile care vizează protejarea intereselor generale ale statului sau ale altor autorități publice (a se vedea Curtea. H., Hotărârea Pellegrin c. Franța din 8 decembrie 1999. În cazul de față, Curtea arată că funcția exercitată de recurentă în calitate de tehnician nu include o participare la exercitarea autorității publice.

Prin urmare, art. 6 alineatul (1) din Convenție se aplică. Curtea consideră că, în lumina criteriilor care se derogă de la jurisprudența sa în materie de: În cazul în care reclamantul nu este informat cu privire la motivele care au stat la baza unei astfel de decizii, acesta trebuie să fie informat cu privire la motivele care au stat la baza unei astfel de decizii. De asemenea, recurenta invocă art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului privind dreptul la securitate și la protecție socială. În această privință, Curtea reamintește că are ca sarcină exclusivă în conformitate cu art. 19 din Convenție, de a asigura respectarea angajamentelor care decurg din Convenție pentru părțile contractante.

Aceasta nu este competentă să examineze o cerere privind aplicarea altor instrumente juridice internaționale sau a dispozițiilor de drept intern. În consecință, acest motiv al recurentei este incompatibil cu dispozițiile convenției și trebuie respinse prin aplicarea articolului 35 alineatul (4) din convenție, prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, DECLARĂ RECEVALABILA RECURSARE CU PRIVIRE LA PROCESUL PE CARE recurenta l-a formulat cu privire la durata excesivă a procedurii inițiate la 5 septembrie 1990 în fața Tribunalului Administrativ Regional din Sicilia, toate mijloacele de fond rezervate DECLARĂ RECHETEA IRRECEVABILĂ pentru surplus. Michael O

PREMIÈRE SECTION

DÉCISION

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n° 41804/98 présentée par Lilliana Ciotta contre l’Italie La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le 29 février 2000 en une chambre composée de M me E. Palm, présidente , M. B. Conforti, M. L. Ferrari Bravo, M. Gaukur Jörundsson, M. R. Türmen, M. B. Zupančič, M. T. Panțîru, juges , et de M. M. O’Boyle, greffier de section ; Vu la requête introduite le 29 mars 1996 et enregistrée le 22 juin 1998 ; Après avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT La requérante est une ressortissante italienne, née en 1954 et résidant à Catane. Elle est représentée devant la Cour par M e Nicolò D'Alessandro, avocat à Catane.

Le 8 mars 1989, la requérante, médecin, employée en qualité de technicien de laboratoire auprès de l’université de Catane, présenta au Recteur de ladite université une demande visant à obtenir l’indemnité spéciale prévue par la loi n° 200 de 1974. Conformément à cette loi, les employés universitaires non médicaux en service auprès de cliniques et instituts universitaires conventionnés avec les hôpitaux ou gérés directement par l’université, ont droit à une indemnité spéciale de façon à égaliser le traitement avec celui prévu pour le personnel hospitalier non médical. Le 5 septembre 1990, la requérante assigna l’université de Catane et le ministère de la Recherche scientifique devant le tribunal administratif régional de Sicile afin d’obtenir l’annulation du silence-refus de l’administration concernant sa demande visant à obtenir ladite indemnité.

Le 19 septembre 1990, la requérante déposa au greffe une demande tendant à ce que la date de l’audience fût fixée. Par un jugement du 7 juillet 1999, dont le texte fut déposé au greffe le 6 octobre 1999, le tribunal administratif fit droit au recours de la requérante. EN DROIT Le premier grief de la requérante porte sur la durée de la procédure litigieuse. La requérante estime que le point de départ de la procédure à prendre en considération est le 8 mars 1989, date à laquelle elle présenta la demande au Recteur de l’Université de Catane visant à obtenir l’indemnité spéciale. La Cour rappelle, toutefois, que le « délai raisonnable » de l'article 6 § 1 a d'ordinaire pour point de départ en matière civile la saisine du tribunal (voir Cour eur.

D.H., arrêt Deumeland c. Allemagne du 29 mai 1986, série A n 100, p. 26, § 77) et qu’avant cette date il n’y avait en l’espèce pas à proprement parler de « contestation » au sens de l’article 6. Il en résulte que la période à considérer doit donc être appréciée à partir de la saisine du tribunal administratif régional, soit le 5 septembre 1990 (voir Cour eur. D.H., arrêt De Santa c. Italie du 2 septembre 1997, 1997-V, p. 1661, § 8). Cette procédure s’est terminée le 6 octobre 1999. Selon la requérante, la durée de la procédure, qui est d’un peu plus de neuf ans et un mois, pour une instance, ne répond pas à l’exigence du « délai raisonnable » (article 6 § 1 de la Convention). Le Gouvernement se borne à affirmer que selon les arrêts rendus par la Cour le 2 septembre 1997, l’article 6 de la Convention n’est pas applicable en l’espèce.

La Cour rappelle sa jurisprudence selon laquelle, pour déterminer l'applicabilité de l'article 6 § 1 aux agents publics, qu'ils soient titulaires ou contractuels, il faut adopter un critère fonctionnel, fondé sur la nature des fonctions et des responsabilités exercées par le sujet concerné et vérifier si son emploi implique une participation directe ou indirecte à l'exercice de la puissance publique et aux fonctions visant à sauvegarder les intérêts généraux de l'Etat ou des autres collectivités publiques (voir Cour eur. D. H., arrêt Pellegrin c. France du 8 décembre 1999). Dans le cas d’espèce, la Cour relève que la fonction exercée par la requérante en qualité de technicien, ne comporte pas une participation à l'exercice de la puissance publique.

Dès lors, l’article 6 § 1 de la Convention trouve donc à s’appliquer. La Cour estime qu’à la lumière des critères qui se dégagent de sa jurisprudence en matière de « délai raisonnable » (complexité de l’affaire, comportement du requérant et des autorités compétentes et enjeu du litige pour le requérant), et compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, ce grief doit faire l’objet d’un examen au fond. La requérante invoque également l’article 23 de la Déclaration Universelle des Droits de l’Homme, concernant le droit à la sécurité et à la protection sociale. A cet égard, la Cour rappelle qu'elle a pour seule tâche conformément à l'article 19 de la Convention, d'assurer le respect des engagements résultant de la Convention pour les parties contractantes.

Elle n'est pas compétente pour examiner une requête relative à l'application d'autres instruments juridiques internationaux ou des dispositions de droit national. Il s'ensuit que ce grief de la requérante est incompatible ratione materiae avec les dispositions de la Convention et doivent être rejetés par application de son article 35 § 4. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

DÉCLARE LA REQUÊTE RECEVABLE

quant au grief tiré par la requérante de la durée excessive de la procédure engagée le 5 septembre 1990 devant le tribunal administratif régional de Sicile, tous moyens de fond réservés ;

DÉCLARE LA REQUÊTE IRRECEVABLE

pour le surplus. Michael O’Boyle Elisabeth Palm Greffier Présidente