SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 47065/99 prezentate de Atanassios KASIMOS împotriva Greciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la martie 2000 într-o cameră compusă din domnul Fischbach, președintele C.L Rozakis B. Conforti, P. Lorenzen, domnul Tsatsa-Nikolovska, A.B. Baka, E. Levits, judecători și E. Fribergh, grefier de secțiune Având în vedere cererea menționată anterior depusă la 10 februarie 1999 și înregistrată la 25 martie 1999, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât la 29 noiembrie 1999 și cele prezentate ca răspuns de reclamant la 18 ianuarie 2000, După ce a deliberat, face următoarea decizie DEFINITIVĂ Reclamantul este un resortisant grec, născut în 1927 și rezident în Astros Arkadias (Grecia). Acesta este reprezentat în fața Curții de către domnul Evangelos Kallitsis, magistrat pensionat. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. De la 19 noiembrie 1970 până la 9 octombrie 1974 și de la 1 iunie 1975 până la 31 decembrie 1978, reclamantul a fost primarul comunei d astros Arkadias și a fost consilier municipal timp de mai mulți ani. La 23 octombrie 1991, reclamantul sesizează cea de-a 43-a divizie a Contabilității Generale de Stat (attenționalitatea generală a statului) cu privire la o cerere de pensie în calitate de primar. Această cerere a fost respinsă la 9 decembrie 1991, deoarece durata mandatului său era mai mică decât cea prevăzută de lege (Decizia nr. 23626/1991). La 4 februarie 1993, reclamantul a formulat o opoziție împotriva acestei decizii. La 15 martie 1993, Comitetul de control (Επιτ La 16 mai 1996, A doua Cameră a Curții de Conturi (Ελεγκτικό Συvέδριo) a respins cererea reclamantului (hotărârea nr. 706/1996). Această hotărâre a fost notificată reclamantului la 17 iunie 1996. La 29 mai 1997, reclamantul a luat măsuri în casare. La 1 iulie 1998, prin Hotărârea nr. 1378/1998, formarea plenară a Curții de Conturi a respins recursul reclamantului. Această hotărâre a fost notificată reclamantului la 8 septembrie 1998. Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție și art. 14 alineatul (1) din Pactul internațional privind drepturile civile și politice, reclamantul se plânge că cauza sa nu a fost examinată în mod echitabil de instanțele interne. Invocând aceeași dispoziție, reclamantul se plânge în plus de durata procedurii. PROCEDURA Cererea a fost depusă la 10 februarie 1999 și înregistrată la 25 martie 1999. La 31 august 1999, Curtea a decis să prezinte cererea guvernului pârât, invitând să își prezinte în scris observațiile cu privire la admisibilitate și la temeinicia plângerii întemeiate pe durata procedurii. Guvernul și-a prezentat observațiile la 29 noiembrie 1999, iar reclamantul a răspuns la aceasta la 18 ianuarie 2000. Curtea nu este competentă decât să examineze acțiunile prin care se invocă o încălcare a drepturilor și libertăților garantate de Convenție sau a protocoalelor sale. Ea nu este competentă să examineze acțiunile referitoare la presupuse încălcări ale altor instrumente internaționale sau ale dreptului intern. Prin urmare, aceasta nu va lua în considerare cererea decât la unghiul articolului 6 1 din Convenție, ale cărei părți interesate au la dispoziție orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie ascultată în mod echitabil (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță independentă și imparțială (...) care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale civile (...) În măsura în care litigiul reclamantului poate fi înțeles ca având ca obiect rezultatul procedurii desfășurate în fața instanțelor naționale, Curtea amintește că, în temeiul articolului 19 din convenție, aceasta are doar sarcina de a asigura respectarea angajamentelor care rezultă din convenție pentru statele contractante. În special, nu este de competența sa să cunoască erorile de fapt sau de drept presupuse comise de o instanță, cu excepția cazului în care și în măsura în care acestea ar fi putut aduce atingere drepturilor și libertăților protejate prin convenție (a se vedea, în ultimă instanță, Hotărârea Garcia Ruiz c. Spania din 21 ianuarie 1999, care urmează să fie publicată în Recuperarea hotărârilor și a deciziilor 1999, § 28). În cazul de față, Curtea arată că reclamantul a beneficiat de o procedură contradictorie, în cursul căreia a putut prezenta argumentele pe care le considera relevante pentru apărarea cauzei sale. În concluzie, Curtea consideră că, în ansamblul său, procedura în litigiu a avut un caracter echitabil, în sensul articolului 6 alineatul (1) din convenție. În consecință, această parte a cererii este vădit nefondată în sensul art. 35 alin. (3) din Convenție și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 alin. (4). Reclamantul se plânge și că cauza sa nu a fost ascultată într-un termen rezonabil în sensul art. 6 alin. (1) din Convenție. Guvernul susține că cauza a fost judecată într-un termen rezonabil și că reclamantul nu a avut grijă să asigure o examinare rapidă a cauzei sale. Reclamantul consideră că cauza sa a trecut printr-o perioadă excesivă de timp. Curtea constată că procedura a început la 23 octombrie 1991 și s-a încheiat la 1 iulie 1998, ceea ce reprezintă o perioadă de șase ani, opt luni și șapte zile. Caracterul rezonabil al duratei unei proceduri în care se soluționează cauza și având în vedere criteriile consacrate de jurisprudența Curții, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente (a se vedea, printre altele, Hotărârea Cazenave de la Roche c. Franța din 9 iunie 1998, Rec., 1998-III, p. 1327, § 47). Curtea consideră că cauza nu prezenta o complexitate deosebită. În ceea ce privește comportamentul reclamantului, aceasta constată că acesta din urmă și-a introdus cu bună știință acțiunile cu întârziere (un an, o lună și 26 de zile pentru a formula o opoziție împotriva Deciziei nr. 23626/91 a Contabilității Generale a statului ; un an, două luni și șaisprezece zile pentru a interjecta apelul la Decizia nr. 205/1993 a Comitetului de control al contabilității generale a statului; 11 luni și 12 zile pentru a se aplica în casarea împotriva hotărârii nr. 706/1996 a celei de-a doua Camere a Curții de Conturi. Răspunderea reclamantului este angajată în total pentru o perioadă mai mare de trei ani și trei luni. Curtea amintește în această privință că numai lentorii imputați statului pot conduce la concluzia cu privire la faptul că "timpul rezonabil" (a se vedea, printre altele, Hotărârea Proszak c. Polonia din 16 decembrie 1997, Rec., 1997-VIII, p. 2774, § 40). Cu toate acestea, cu excepia acestei nerespectări a celei de-a doua proceduri, Curtea nu vede nicio perioadă importantă de inactivitate imputabilă autorităilor interne. Întradevăr, Curtea consideră că durata procedurii în fața Contabilității Generale de Stat (o lună și șaisprezece zile), a Comitetului de control al contabilității generale de la Õ stat (o lună și unsprezece zile) și a formării plenare a Curții de Conturi (un an, o lună și două zile) nu este critică. Având în vedere aceste elemente, Curtea consideră că autoritățile au demonstrat, în ansamblu, toată diligența necesară în desfășurarea procedurii în cauza reclamantului. Curtea concluzionează că, în speță, în special din cauza comportamentului reclamantului, nu a fost încălcată termenul rezonabil, în sensul articolului 6 alineatul (1) din Convenție. Prin urmare, rezultă că această parte a cererii este în mod clar nefondată în sensul articolului 35 alineatul (3) din convenție și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 alineatul (4). Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară Recurența IRRECEVABILĂ Erik Fribergh Marc Fischbach Președinte
de la requête n° 47065/99
présentée par Athanassios KASIMOS
contre la Grèce
La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le
16
mars
2000 en une chambre composée de
M.
président
,
M.
C.L. Rozakis
M.
M.
M
me
M.
A.B. Baka,
M.
juges
,
et de
M.
greffier
de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 10
février
1999 et enregistrée le 25
mars
1999,
Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur le 29
novembre
1999 et celles présentées en réponse par le requérant le 18
janvier
2000,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Le requérant est un ressortissant grec, né en 1927 et résidant à Astros Arkadias (Grèce). Il est représenté devant la Cour par M. Evangelos Kallitsis, magistrat à la retraite.
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
Du 19 novembre 1970 au 9 octobre 1974, et du 1er juin 1975 au 31 décembre 1978, le requérant a été maire de la commune d’Astros Arkadias. Il a été aussi conseiller municipal pendant plusieurs années.
Le 23 octobre 1991, le requérant saisit la 43e division de la Comptabilité Générale de l’État (Γεvικό Λoγιστήριo τoυ Κράτoυς) d’une demande en vue d’obtenir une pension de retraite en tant qu’ex maire. Cette demande fut rejetée le 9 décembre 1991, au motif que la durée de son mandat était inférieure à celle requise par la loi (décision N° 23626/1991).
Le 4 février 1993, le requérant forma une opposition à l’encontre de cette décision. Le 15 mars 1993, le comité de contrôle (Επιτροπή Ελέγχου Πράξεων Κανονισμού Συντάξεων) de la Comptabilité Générale de l’État rejeta l’opposition formée par le requérant (décision N°
205/1993).
Le 20 avril 1994, le requérant interjeta appel des décisions N
os
23626/1991 et 205/1993.
Le 16 mai 1996, la Deuxième Chambre de la Cour des comptes (Ελεγκτικό Συvέδριo) rejeta l’appel du requérant (arrêt N° 706/1996). Cet arrêt fut notifié au requérant le 17 juin 1996.
Le 29 mai 1997, le requérant se pourvut en cassation.
Le 1er juillet 1998, par arrêt N° 1378/1998, la formation plénière de la Cour des comptes rejeta le pourvoi du requérant. Cet arrêt fut notifié au requérant le 8 septembre 1998.
1.
Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention et l’article 14 § 1 du Pacte international relatif aux droits civils et politiques, le requérant se plaint que sa cause n’a pas été examinée de façon équitable par les juridictions internes.
2.
Invoquant la même disposition, le requérant se plaint en outre de la durée de la procédure.
La requête a été introduite le 10 février 1999 et enregistrée le 25 mars 1999.
Le 31 août 1999, la Cour a décidé de porter la requête à la connaissance du gouvernement défendeur, en l’invitant à présenter par écrit ses observations sur la recevabilité et le bien-fondé du grief tiré de la durée de la procédure.
Le Gouvernement a présenté ses observations le 29 novembre 1999, et le requérant y a répondu le 18 janvier 2000.
1.
Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention et l’article 14 § 1 du Pacte international relatif aux droits civils et politiques le requérant se plaint de ce que sa cause n’a pas été entendue équitablement.
La Cour n’est compétente que pour examiner des requêtes par lesquelles une violation des droits et libertés garantis par la Convention ou ses Protocoles est alléguée. Elle n’est pas compétente pour examiner des requêtes relatives à des prétendues violations d’autres instruments internationaux ou du droit interne. Dès lors, elle n’examinera la requête que sous l’angle de l’article 6
§
1 de la Convention, dont les parties pertinentes disposent
:
«
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal indépendant et impartial (...) qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)
»
Pour autant que le grief du requérant puisse être compris comme visant le résultat de la procédure menée devant les juridictions nationales, la Cour rappelle qu’aux termes de l’article 19 de la Convention, elle a pour seule tâche d’assurer le respect des engagements résultant de la Convention pour les États contractants. En particulier, il ne lui appartient pas de connaître des erreurs de fait ou de droit prétendument commises par une juridiction, sauf si et dans la mesure où elles pourraient avoir porté atteinte aux droits et libertés sauvegardés par la Convention (voir, en dernier lieu, l’arrêt Garcia Ruiz c. Espagne du 21 janvier 1999, à paraître dans
Recueil des arrêts et décisions
1999, § 28).
Dans le cas d’espèce, la Cour relève que le requérant a bénéficié d’une procédure contradictoire, au cours de laquelle il a pu présenter les arguments qu’il jugeait pertinents pour la défense de sa cause.
En conclusion, la Cour estime que, considérée dans son ensemble, la procédure litigieuse a revêtu un caractère équitable, au sens de l’article 6 § 1 de
la Convention.
Il s’ensuit que cette partie de la requête est manifestement mal fondée au sens de l’article 35 § 3 de la Convention, et doit être rejetée conformément à l’article 35 § 4.
2.
Le requérant se plaint aussi que sa cause n’a pas été entendue dans un délai raisonnable au sens de l’article 6 § 1 de la Convention.
Le Gouvernement affirme que l’affaire a été jugée dans un délai raisonnable et que le requérant n’a pas veillé à assurer un examen rapide de sa cause.
Le requérant estime que son affaire a connu une durée excessive.
La Cour note que la procédure a débuté le 23 octobre 1991 et s’est terminée le 1er
juillet 1998, soit une durée de six ans, huit mois et sept jours.
Le caractère raisonnable de la durée d’une procédure s’apprécie suivant les circonstances de la cause et eu égard aux critères consacrés par la jurisprudence de la Cour, en particulier la complexité de l’affaire, le comportement du requérant et celui des autorités compétentes (voir, entre autres, l’arrêt Cazenave de la Roche c.
France du 9
juin 1998,
Recueil
1998-III, p.
1327, §
47).
La Cour estime que l’affaire ne présentait pas de complexité particulière. S’agissant du comportement du requérant, elle note que ce dernier a sciemment introduit ses recours de manière tardive (un an, un mois et vingt-six jours pour former opposition contre la décision N°
23626/1991
de la Comptabilité Générale de l’État
; un an, deux mois et seize jours pour interjeter appel de la décision N° 205/1993 du comité de contrôle de la Comptabilité Générale de l’État
; onze mois et douze jours pour se pourvoir en cassation contre l’arrêt N°
706/1996 de la Deuxième Chambre de la Cour des comptes). La responsabilité du requérant est au total engagée pour une durée supérieure à trois ans et trois mois.
La Cour rappelle à cet égard que seules les lenteurs imputables à l’État peuvent amener à conclure à l’inobservation du «
délai raisonnable
» (voir, entre autres, l’arrêt Proszak c.
Pologne du 16 décembre 1997,
Recueil
1997-VIII, p. 2774, § 40).
Elle
note que l’instance devant la Deuxième Chambre de la Cour des comptes s’est étalée sur deux ans et vingt-six jours
; il s’agit assurément d’une période assez longue. Toutefois, à l’exception de ce manquement à la célérité de la procédure, la Cour ne voit aucune période importante d’inactivité imputable aux autorités internes. En effet, la Cour considère que la durée de la procédure devant la Comptabilité Générale de l’État (un mois et seize jours), le comité de contrôle de la Comptabilité Générale de l’État (un mois et onze jours) et la formation plénière de la Cour des comptes (un an, un mois et deux jours) ne prête pas à critique. Eu égard à ces éléments, la Cour estime que les autorités ont globalement fait preuve de toute la diligence requise dans la conduite de l’affaire du requérant.
La Cour conclut qu’en l’espèce, en raison notamment du comportement du requérant, il n’y a pas eu manquement au «
délai raisonnable
», au sens de l’article 6 § 1 de la Convention.
Il s’ensuit que cette partie de la requête est manifestement mal fondée au sens de l’article 35 § 3 de la Convention et doit être rejetée conformément à l’article 35 § 4.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
.
Erik Fribergh
Marc Fischbach
Greffier
Président