Troost împotriva Țărilor de Jos

Reclamantul este un național olandez, născut în 1955 și locuiește în Dinteloord. El este reprezentat în fața Curții de către dna K.T.J.M. Pijls-olde Scheper, un avocat practicant la Roosendaal. La 31 martie 1992, Curtea Regională (Arrondissementsrechtbank) din Breda a pronunțat divorțul între reclamant și soția sa, dna H. Atenția și custodia (voogdij) a celor două copii ale acestora a fost acordată dnei H. Reclamantul a fost numit co-guardian (toeziend voogd). În plus, s-a decis că reclamantul trebuie să plătească NLG 500 pe lună pentru sprijinul pentru copii. Determinarea unui acord de acces pentru reclamant a constituit obiectul unei proceduri ulterioare separate.

La 13 octombrie 1994, în cadrul unei proceduri de recurs împotriva unei hotărâri inițiale, Curtea de Apel (Gerechtshof) a „Hertogenbosch a hotărât să își suspende procedurile până la depunerea rezultatelor examinării copiilor și a părinților lor care urmează să fie efectuate de Biroul de Consiliere psihologică pedagogică (Bureau Pedagogisch Psychologisch Advies; „PAR”). În decizia sa din 23 februarie 1995, Curtea de Apel a remarcat refuzul dnei H. de a coopera cu investigația de către PAR, precum și refuzul ei de a coopera în explora posibilitățile de a începe un acord de acces, respins în mod insuficient argumentele prezentate de dna H în sensul că reclamantul ar trebui refuzat accesul la copiii săi.

Acesta a susținut că, de asemenea, atitudinea necooperativă a mamei cu privire la examinarea de către PAR a avut ca rezultat o situație care nu ar putea fi stabilită dacă accesul reclamantului la ambii copii ar fi, eventual, contrar intereselor copiilor. Curtea de Apel a stabilit un acord de acces conform căruia reclamantul a avut acces la copii un weekend pe săptămână, precum și jumătate din vacanța copiilor. Întrucât doamna H. a refuzat să respecte acest acord de acces, reclamantul a luat o procedură sumară (kort geding) împotriva ei în fața Curții Regionale de Breda, în căutarea unei ordine de conformitate judiciară cu o penalizare a NLG. În hotărârea sa din 16 iunie 1995, în urma procedurii în care dna H. a fost declarată în lipsa apariției, Curtea regională a ordonat doamnei H. să respecte acordul de acces stabilit de Curtea de Apel la 23 februarie 1995. Acesta a determinat în continuare o penalizare a NLG.

150 pentru fiecare weekend sau parte al acestuia că dna H. nu va respecta. Această sancțiune a fost limitată la maxim 6000 NLG. Curtea regională a declarat în cele din urmă hotărârea sa executivă imediată (bij voorraaduitvoerbaar). Reclamantul a depus un recurs la Curtea de Apel de „s-Hertogenbosch în ceea ce privește determinarea sancțiunii și limitarea maximă a acesteia. El solicită Curții de Apel să stabilească penalitatea la NLG. 500 pentru fiecare dată de neconformitate și pentru a-l permite să stabilească sancțiunile suportate de dna H. cu sprijinul pentru copii pe care trebuie să-l plătească. În hotărârea sa din 2 noiembrie 1995, Curtea de Apel a acceptat argumentul reclamantului că, având în vedere faptul că dna H. Prin urmare, Curtea de Apel a decis să stabilească penalitatea pentru neconformitate la NLG 500 pentru fiecare weekend sau parte al acestuia.

În ceea ce privește limitarea maximă a sancțiunii, Curtea de Apel a considerat că, după cum este dna H. nu s-a reușit să apară atât în fața Curții Regionale, cât și a Curții de Apel și, prin urmare, nu a considerat necesar chiar să prezinte fapte sau circumstanțe care justifică poziția ei și, prin urmare, a făcut imposibilă o examinare judiciară a acesteia, comportamentul doamnei H. nu ar trebui să fie sanctionat. Pe această bază, a hotărât să nu stabilească o limită maximă a sancțiunii. Cu toate acestea, Curtea de Apel a respins cererea reclamantului de a fi autorizată să stabilească pedeapsa pentru neconformitatea cu sprijinul pentru copii pe care trebuie să-l plătească. Consideră că doamna H., în calitate de tutore al copiilor, a primit sprijinul pentru copii, care, din propria natură, era destinat pe deplin copiilor.

A observat că reclamantul nu a contestat niciodată nevoia copiilor de acest sprijin. Părțile au fost, totuși, datorate dnei H. în calitatea ei personală. Prin urmare, reclamantul și dna H. nu ar putea fi considerate drept debitori reciproci în sensul articolului 6:127 din Codul Civil (Burgerlijk Wetboek). În plus, statul membru a susținut că, de asemenea, pe baza articolului 6:135 din Codul Civil - care se ocupă de două situații în care un debitor nu este competent să se îndepărteze - coroborat cu art. 475c litera (e) din Codul de Procedură Civilă (Wetboek van Burgerlijke Rechtsvording), în conformitate cu care plățile pentru întreținere sunt scutite de convulsii, nu a fost posibilă compensarea în acest caz.

În consecință, Curtea de Apel a anulat hotărârea din 16 iunie 1995 privind determinarea sancțiunii și limitarea maximă a acesteia, a fixat pedeapsa la NLG. 500 pentru fiecare weekend sau parte din acesta de neconformitate fără a stabili o limită maximă și a declarat hotărârea sa ca fiind imediat executabilă. Reclamantul a interzis un recurs în casă la Curtea Supremă (Hoge Raad), plângând că Curtea de Apel a considerat în mod incorect că nu este posibilă anularea sancțiunilor cu sprijinul pentru copii. El a susținut că doamna H., refuzând să se conformeze acordului de acces, nu a acționat numai în calitatea ei personală, ci și în calitatea ei de tutore al copiilor.

În hotărârea sa din 24 ianuarie 1997, Curtea Supremă a respins recursul în caz de cassare, susținând că, prin hotărâre, dna H. a fost ordonată, în calitate personală, să respecte acordul de acces și că, prin urmare, în caz de neconformitate, ea a pierdut, de asemenea, în calitate personală, pedeapsa stabilită.

The applicant is a Dutch national, born in 1955, and resides in Dinteloord. He is represented before the Court by Ms K.T.J.M. Pijls-olde Scheper, a lawyer practising in Roosendaal. On 31 March 1992, the Regional Court (Arrondissementsrechtbank) of Breda pronounced the divorce between the applicant and his wife, Ms H. The care and custody (voogdij) of their two children was awarded to Ms H. The applicant was appointed as co-guardian (toeziend voogd). It was further decided that the applicant was to pay NLG. 500 per month for child support. The determination of an access arrangement for the applicant formed the subject of separate subsequent proceedings.

On 13 October 1994, in proceedings on appeal against an initial decision, the Court of Appeal (Gerechtshof) of ‘sHertogenbosch decided to adjourn its proceedings pending the submission of the results of an examination of the children and their parents to be carried out by the Pedagogical Psychological Advice Bureau (Pedagogisch Psychologisch Advies Bureau; “PAR”). In its decision of 23 February 1995, the Court of Appeal noted Ms H.’s refusal to co-operate with the investigation by the PAR as well as her refusal to co-operate in exploring possibilities to start an access arrangement. It rejected as insufficiently weighty the arguments submitted by Ms H to the effect that the applicant should be denied access to his children.

It held that, moreover, the mother’s uncooperative attitude as to the examination by the PAR had resulted in a situation that it could not be established whether the applicant’s access to both children would possibly be contrary to the children’s interests. The Court of Appeal determined an access arrangement according to which the applicant had access to the children one weekend per fortnight as well as half of the children’s holidays. As Ms H. refused to comply with this access arrangement, the applicant took summary proceedings (kort geding) against her before the Regional Court of Breda seeking a judicial compliance order with a penalty of NLG. 500 for each time Ms H. would fail to comply.

In its judgment of 16 June 1995, following proceedings in which Ms H. had been declared in default of appearance, the Regional Court ordered Ms H. to comply with the access arrangement determined by the Court of Appeal on 23 February 1995. It further determined a penalty of NLG. 150 for each weekend or part thereof that Ms H. would not comply. This penalty was limited to a maximum of NLG. 6,000. The Regional Court finally declared its judgment to be immediately enforceable (bij voorraad uitvoerbaar). The applicant filed an appeal with the Court of Appeal of ‘s-Hertogenbosch in respect of the determination of the penalty and the maximum limitation thereof. He requested the Court of Appeal to fix the penalty at NLG.

500 for each time of non-compliance and to allow him to off set the penalties incurred by Ms H. with the child support that he had to pay. In its judgment of 2 November 1995, the Court of Appeal accepted the applicant’s argument that, given the fact that Ms H. had as yet failed to comply with the judgment of 16 June 1995, the penalty determined by the Regional Court was an insufficient means of pressure. Consequently, it decided to fix the penalty for non-compliance at NLG. 500 for each weekend or part thereof. As to the maximum limitation of the penalty, the Court of Appeal considered that, as Ms H. had failed to appear before both the Regional Court and the Court of Appeal and thus did not find it even necessary to submit facts or circumstances in justification of her position and, therefore, rendered a judicial examination thereof impossible, Ms H.’s behaviour should not be sanctioned.

On this basis it decided not to determine a maximum limit for the penalty. The Court of Appeal did, however, reject the applicant’s request to be allowed to off set the penalty for non-compliance with the child support he had to pay. It held that Ms H., in her capacity as the children’s guardian, received the child support which by its very nature was fully intended for the children. It noted that the applicant had never disputed the children’s need of this support. The penalties, however, were due by Ms H. in her personal capacity. The applicant and Ms H. could, therefore, not be regarded as reciprocal debtors within the meaning of Article 6:127 of the Civil Code (Burgerlijk Wetboek).

It further held that, also on the basis of Article 6:135 of the Civil Code - which deals with two situations in which a debtor is not competent to off set - in conjunction with Article 475c under (e) of the Code of Civil Procedure (Wetboek van Burgerlijke Rechtsvordering), according to which payments for maintenance are exempted from seizure, compensation was not possible in this case. Consequently, the Court of Appeal quashed the judgment of 16 June 1995 in respect of the determination of the penalty and the maximum limitation thereof, fixed the penalty to NLG. 500 for each weekend or part thereof of non-compliance without setting a maximum limit and declared its judgment to be immediately enforceable.

The applicant filed an appeal in cassation with the Supreme Court (Hoge Raad), complaining that the Court of Appeal had incorrectly held that to off set the penalties with the child support was not possible. He submitted that Ms H., in refusing to comply with the access arrangement, did not only act in her personal capacity, but also in her capacity as the children’s guardian. In its judgment of 24 January 1997, the Supreme Court rejected the appeal in cassation. It held that, by judgment, Ms H. had been ordered, in her personal capacity, to comply with the access arrangement and that therefore, in case of non-compliance, she forfeited, also in her personal capacity, the penalty determined.