CtEDO 04.05.2000 Auto

NOUHAUD ET LE GROUPE INFORMATION ASILES contre la FRANCE

RESPONDENT
FRA
HOTĂRÂRE
04.05.2000
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Partiellement recevable;Partiellement irrecevable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2000
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
NOUHAUD ET LE GROUPE INFORMATION ASILES contre la FRANCE (CtEDO, 2000)
HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A TREIA DECIZIA FINALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 33344/96 prezentate de René și Gabrielle NOUHAUD și de Grupul informațional Asiles împotriva Franței Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află la data de mai 2000 într-o cameră compusă din W. Fuhrmann, președintele J.-P. Costa P. Kūris, F. Tulkens, K. Jungwiert, Sir Nicolas Bratza, K. Traja, judecători și judecători S. Dolle, graffière de secțiune, având în vedere cererea prezentată anterior Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la 10 aprilie 1996 și înregistrată la 11 octombrie 1996, având în vedere art. 5 alin. (2) din Protocolul nr. 11 la Convenție, care a transferat competența Curții de a examina cererea, Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitanți, După ce au deliberat, face următoarea decizie DE FAPT Primul reclamant este un resortisant francez, născut în 1929. El este invalid pensionat și locuiește în Chateau-Chervix. A doua recurentă a fost mama primului reclamant. Ea a decedat la 27 ianuarie 1999. Cel de-al treilea reclamant este Grupul de informații privind azilul (GIA), asociație fondată prin declarație la prefectura de poliție din Paris la 15 februarie 1975. În fața Curții, aceștia sunt reprezentați de dl Philippe Bernardet, sociolog cu reședința la Fresnaye-sur-Chedouet. Acesta a precizat prin scrisoarea din 2 martie 1999 că copiii celei de-a doua recurente doreau să continue procedura în numele său. Faptele, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează: La 3 mai 1989, cei trei reclamanți au introdus în fața Tribunalului de Mare Instanță din Paris o acțiune în răspundere și în despăgubire împotriva agentului judiciar al Trezoreriei, CHS Esquirol de Limoges, municipalitatea Chateau-Chervix și Dr. G. ca urmare a inaugurării primului reclamant. Prin hotărârea din 25 februarie 1991, Tribunalul de Mare Instanță din Paris a dispus redeschiderea dezbaterilor, astfel încât fiecare parte să precizeze prin concluzii, în special în lumina Convenției europene pentru apărarea drepturilor la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Prin hotărârea din 13 ianuarie 1992, tribunalul de mari instanțe din Paris a decis să suspende judecarea cauzei în instanța judecătorească a instanței administrative în acțiunile împotriva hotărârilor prefectale pendinte în fața instanței administrative din Limoges. Prin hotărârea din 26 martie 1992, tribunalul administrativ din Limoges a încheiat un acord de plasare din oficiu din 18 decembrie 1979, la data de 16 decembrie 1979. aprilie 1980 și decizia de ieșire la răspundere din 19 mai 1980. Consiliul a pronunțat hotărârea sa la 11 martie 1996. Prin scrisoarea din 31 iulie 1996, avocata reclamanților a solicitat tribunalului de mari instanțe din Paris reincluderea cauzei în rol. Prin hotărârea din 12 ianuarie 1998, tribunalul de mari instanțe din Paris a declarat că intervenția GIA inadmisibilă. El a constatat că temeiul măsurii de plasare din oficiu nu era suficient de întemeiat pentru ca aceasta să fie considerată pe deplin justificată în ziua în care a fost luată măsura de plasare din oficiu. În plus, a considerat că, atât prefectul, cât și HHS, își asumau responsabilitatea pentru privarea de libertate a reclamantului în perioada 22 decembrie 1979-19 mai 1980 și a condamnat în solidum la agent de Trezorerie și CHS Esquirol de Limoges să plătească primului reclamant suma de 450 000 FRF, precum și 50 000 FRF suplimentare în sarcina CHS pentru neinformare, reclamantul nefiind informat cu privire la căile de atac pe care le putea utiliza împotriva locului său de muncă din oficiu. El a alocat suma de 60 000 FRF celei de-a doua recurente. El i-a exonerat pe reclamanți de pretențiile lor cu privire la comuna Chateau-Chervix și a doctorului G. În plus, a dispus executarea provizorie a hotărârii. Prin ordonanța de rejudecare din 25 septembrie 1998, primul președinte al Tribunalului de Primă Instanță din Paris a pronunțat executarea provizorie a sentinței din cauza resurselor limitate ale reclamanților și a garanțiilor lor de restituire. FRF pentru primul reclamant și 30 000 FRF pentru a doua reclamantă. ÎN DREPT, cauza reclamanților privește durata procedurii care a început la 3 mai 1989 și se încheie la 13 aprilie 1999 prin hotărârea Tribunalului de Mare Instanță din Paris. Prin urmare, durata procedurii nu a fost de aproape 10 ani. În conformitate cu prevederile art. 6 alin. (1) din Convenție, guvernul pârât ridică o excepție de neobosire a căilor de atac interne în sensul art. 781-1 din Codul Organizației Judiciare. El consideră această acțiune eficientă și se referă la o hotărâre a tribunalului de mari instanțe din Paris din 5 noiembrie 1997 de extindere a protecției împotriva denigrarii justiției la orice încălcare a obligației sale de protecție judiciară a persoanei fizice care include dreptul oricărui justițiar de a se pronunța asupra pretențiilor sale într-un termen rezonabil În ceea ce privește temeinicia cererii, guvernul arată că cauza a fost complexă din cauza multiplicității părților implicate, a faptelor și a chestiunii prescrierii, a statutului de drept public al pârâtilor și a repartizării litigiilor între instanțele judiciare și administrative. Acesta adaugă că reclamanții au contribuit, prin comportamentul lor, la prelungirea duratei procedurii prin depunerea mai multor seturi de concluzii, uneori la mai multe luni distanță. În cele din urmă, guvernul observă că instanțele interne au acționat întotdeauna într-un interval de timp rezonabil. Reclamanții contestă faptul că acțiunea prevăzută la articolul L. 781-1 din Codul privind organizarea judiciară este o acțiune utilă în speță și adaugă în observațiile lor pe care intenționează, prin urmare, să le extindă la art. 13 din convenție. În ceea ce privește temeinicia fondului, reclamanții subliniază că statul membru este responsabil pentru toate serviciile publice și, în plus, că reprezentantul lor a fost desemnat în temeiul asistenței juridice; aceștia consideră că complexitatea pretinsă a procedurii nu poate justifica ea însăși durata procedurii și că nu au contribuit la aceasta. Ei consideră că principala întârziere rezultă din termenul stabilit de Consiliu (peste trei ani și jumătate) pentru a se pronunța cu privire la recursul formulat împotriva hotărârii Tribunalului Administrativ din 26 martie 1992. În ceea ce privește acțiunea prevăzută la articolul L. 781-1 din Codul de organizare judiciară, Curtea constată că, în ultimii ani, Curtea a făcut obiectul unei utilizări din ce în ce mai frecvente, în special în domeniul nerespectării termenului rezonabil, instanțele competente din statul membru în care se face referire la art. 6 alineatul (1) din Convenție. În speță, Curtea arată totuși că procedura de care se plâng reclamanții începuse cu opt ani și jumătate înainte de hotărârea pe care se întemeiază guvernul. Pe de altă parte, atunci când procedura în litigiu a început, în mai 1989, jurisprudența la care se face referire . Prin urmare, excepția de la epuizarea invocată de guvern nu poate fi reținută. Curtea consideră că, în lumina criteriilor stabilite de jurisprudența organelor Convenției în materie de termen rezonabil (complexitatea cauzei, comportamentul reclamanților și al autorităților competente) și ținând cont de toate elementele aflate în posesia sa, acest spătarul trebuie să facă obiectul unei examinări pe fond, sub aspectul art. 6 alin. (1) și (13) din Convenție. În observațiile lor, reclamanții invocă, de asemenea, un motiv întemeiat pe art. 14 din convenție, care interzice discriminarea, deoarece caracterul executoriu al hotărârii de primă instanță a fost suspendat prin ordonanța din 25 septembrie 1998, ceea ce, în opinia lor, ar fi o hotărâre inechitabilă în sensul articolului 6 alineatul (1) din convenție. Curtea reamintește, de asemenea, că art. 14 din Convenție nu poate fi invocat în mod individual și că art. 6 alin. (1) din Convenție nu găsește de ce să se aplice unei proceduri de interdicție. În consecință, această parte a cererii este incompatibilă rațională cu dispozițiile Convenției, în sensul art. 35 alin. (3) din aceste motive, Curtea, în unanimitate, DECLARĂ RĂSPUNSUL RECURSULUI REVALABIL ÎN CEEA CE PRIVEȘTE RĂSPUNSUL INIȚIERII procedurii, toate mijloacele de fond rezervate DECLARĂ REQUETA IRRECEVABILĂ PENTRU SUPRAPLUS. S. Dolle W. Fuhrmann Module Președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2000-04-06
0,95
LOYEN contre la FRANCE
TROISIÈME SECTION DÉCISION PARTIELLE SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n° 46021/99 présentée par René LOYEN contre France La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 6 avril 2000 en une chambre composée de Sir
CtEDO 2002-07-09
0,95
AFFAIRE NOUHAUD ET AUTRES c. FRANCE
DEUXIÈME SECTION AFFAIRE NOUHAUD ET AUTRES c. FRANCE (Requête n° 33424/96) ARRÊT STRASBOURG 9 juillet 2002 DÉFINITIF 09/10/2002 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l'article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir de
CtEDO 2000-04-27
0,95
LOYEN contre la FRANCE
TROISIÈME SECTION DÉCISION PARTIELLE SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n° 46022/99 présentée par René LOYEN contre la France La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 27 avril 2000 en une chambre composée de
CtEDO 2000-05-09
0,94
LAIDIN contre la FRANCE
TROISIÈME SECTION DÉCISION FINALE SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n° 39282/98 présentée par Monique LAIDIN contre la France La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 9 mai 2000 en une chambre composée de M.
CtEDO 2000-11-14
0,94
BENAMAR ET AUTRES contre la FRANCE
TROISIÈME SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 42216/98 présentée par Nasser BENAMAR et autres contre la France La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 14 novembre 2000 en une chambre comp
Sursă