UNION NATIONALE (TOURISM AND SEA RESORTS) LTD and OTHERS v. CYPRUS

Reclamanții sunt treizeci de întreprinderi și persoane fizice care sunt proprietari și operatorii de unități hoteliere și apartamente hoteliere din Limassol. Numele lor sunt următoarele : Kanika Hotels Ltd, Pavemar Hotel and Tourist Enterprises Ltd, Serendipity Ltd, C. Kynigis Hotels Ltd, Amathous Navigation Co. Ltd, Delkirtzis Tourist Enterprises Ltd, Nikolaou Bros Tourist Enterprises Ltd, Blue Med Hotels Ltd, Tamasos Hotel Enterprises Ltd, N. Karantokis Holdings Ltd, Stelios Mylonas, Xenodohiakai Epiheiris Plaza Ltd, Georgios F. Sykopetrite, Lanitis Tourist Enterprises Ltd, Suncoast Management Ltd, S. Akarnitis și Kyriakou Co. Ltd, Christis Doritis, Galacia Michael, Kachiricon Ltd, E.O.E.

Turist Enterprises Ltd, Lordos și Anastasiades Ltd, Lordos și Florentides Ltd, Lordos și Kasinos Ltd, Dimitris Lordos Ltd, Lordos și Epiphaniou Ltd, Union Nationale (Turism și Sea Resorts) Ltd, Avenida Tourist Enterprises Ltd, Spyros Neocleous (Romios), Christakis Charalambous, K. și L. Estates Ltd, Old Bridge Hotel Apartments Ltd și Best Leisure Hotels Ltd. Acestea sunt reprezentate în fața Curții de către dl M. Triantafylides, dl G. Kakoyiannis și dl P. Pavlou, avocați practicanți în Nicosia. s, pot fi rezumați după cum urmează.

Conform Regulamentelor 99/91 din 1991 și apendicele I din Limassol-Amathounta Sewage, în temeiul articolului 49 din Legea Sistemului Sewage 1/71 din 1971, hotelurile și apartamentele hoteliere au fost achitate cu taxe de canalizare la rata de 7/100 % pentru fiecare kilogramă din valoarea evaluată a fiecărei clădiri, în timp ce toate celelalte clădiri din aceeași zonă au fost achitate cu taxe la rata de doar 1,8/100 % pentru fiecare lilo din valoarea evaluată. Treizeci și nouă proprietari de hoteluri din Limassol, inclusiv reclamanții, au depus o cerere la Curtea Supremă, care a stat în primă instanță, cerând o hotărâre pe care Regulamentele 99/91 și, în special, art. 32, precum și decizia Consiliului Sistemului de Sewage din Limassol-Amathounta (SALA) declarând reclamanții să își plătească contribuția pentru 1991, au fost neconstituționale, ilegale și invalide.

Reclamanții au susținut că SALA a acționat ultra vire deoarece articolele 32 și 33 și apendicele I au căzut în afara domeniului de aplicare al Legii 1/71. Prin hotărârea din 20 decembrie 1991, Curtea Supremă a respins cererea, având în vedere faptul că această chestiune este un regulament și nu o decizie administrativă privind persoanele specifice și, prin urmare, nu poate fi supusă unei examinări judiciare în conformitate cu art. 146 din Constituție. Reclamanții au apelat la Curtea Supremă, ședința în calitate de instanță de recurs, care la 29 martie 1996 a anulat hotărârea din 20 decembrie 1991. Curtea Supremă a considerat că apendicele I la Regulamentele 99/91 constituie un act administrativ executor care ar putea fi contestat în temeiul articolului 146 din Constituție.

La 17 ianuarie 1997, Curtea Supremă, hotărârea cu privire la fondul cauzei, a considerat că afirmația reclamanților că art. 30 din Legea 1/71 se limitează la contribuțiile unui caracter de rambursare era nefondată. Curtea a făcut trimitere la o hotărâre anterioară (Loizou v. Consiliul Sistemului de Sevaj al Nicoziei) în care s-a considerat că „taxele în acest caz erau în mod clar o taxă. Acestea au constituit o precizie obligatorie a banilor de către o autoritate publică în scopuri publice, aplicabilă prin lege și nu erau o plată pentru servicii prestate.” art. 30 nu a legat competența de a percepe o taxă cu disponibilitatea imediată a serviciilor de canalizare, dar a extins această taxă în mod expres proprietăților sau ocupanților de bunuri imobile care ar beneficia în viitor de astfel de servicii.

Astfel, prin perceperea unei taxe, după inițierea lucrărilor pentru un sistem de canalizare, dar înainte de finalizarea acestuia, SALA nu a acționat ultra vire. Distincția dintre proprietarii de hoteluri și apartamente de hotel, pe de o parte, și proprietarii de apartamente în blocuri obișnuite de apartamente pe de altă parte a fost declanșată de art. 30 din Legea 1/71, care a permis impunerea unor taxe diferite în funcție de natura proprietății. Această diferență a fost recunoscută în cazul Philippa Estates Ltd și alții v. SALA. Curtea Supremă a susținut atunci că o astfel de distincție nu numai justificată legal, ci și corectă, având în vedere utilizarea și beneficiile obținute de sistemul de canalizare.

În plus, numărul de chiriași pe metrou pătrat în cazare a hotelului a fost, în comparație cu alte proprietăți imobile, mult mai mare și, în proporție, utilizarea sistemului de canalizare a fost mai extinsă. Cazul lui Phillipa Estates Ltd și alții a fost introdus de anumite proprietari de hotel (inclusiv unii dintre solicitanți) care au susținut că decizia privind răspunderea lor de a plăti taxele de lichiditate pentru 1992 este neconstituțională. SALA le-a trimis notificarea taxei și proprietarii de hotel au refuzat să plătească. Ei au susținut că, deoarece SALA nu a determinat taxa datorată pentru 1992, nu a putut aștepta plata. Mai mult, unele părți din Legea 1/71 sunt neconstituționale deoarece au conflict cu art. 28 din Constituție care prevede nediscriminarea.

The applicants are thirty-three enterprises and individuals who are the owners and operators of hotel units and hotel apartments in Limassol. Their names are as follows : Kanika Hotels Ltd, Pavemar Hotel and Tourist Enterprises Ltd, Serendipity Ltd, C. Kynigis Hotels Ltd, Amathous Navigation Co. Ltd, Delkirtzis Tourist Enterprises Ltd, Nikolaou Bros Tourist Enterprises Ltd, Blue Med Hotels Ltd, Tamasos Hotel Enterprises Ltd, N. Karantokis Holdings Ltd, Stelios Mylonas, Xenodohiakai Epiheiriseis Plaza Ltd, Georgios F. Sykopetritis, Lanitis Tourist Enterprises Ltd, Suncoast Management Ltd, S. Akarnitis and Kyriakou Co. Ltd, Christis Doritis, Galatia Michael, Kachiricon Ltd, E.O.E.

Tourist Enterprises Ltd, Lordos and Anastasiades Ltd, Lordos and Florentides Ltd, Lordos and Kasinos Ltd, Dimitris Lordos Ltd, Lordos and Epiphaniou Ltd, Union Nationale (Tourism and Sea Resorts) Ltd, the Chartered House Estate Ltd, Avenida Tourist Enterprises Ltd, Spyros Neocleous (Romios), Christakis Charalambous, K. and L. Estates Ltd, Old Bridge Hotel Apartments Ltd and Best Leisure Hotels Ltd. They are represented before the Court by Mr M. A. Triantafyllides, Mr G. P. Kakoyiannis and Mr P. Pavlou, lawyers practising in Nicosia. s, may be summarised as follows.

Under the Limassol-Amathounta Sewage Regulations 99/91 of 1991 and Appendix I thereto, based on Article 49 of the Sewage System Law 1/71 of 1971, hotels and hotel apartments were charged with sewerage fees at the rate of 7/100 of a cent for every pound of the assessed value of each building, whereas all other buildings in the same area were charged with fees at the rate of only 1,8/100 of a cent for every pound of the assessed value. Thirty-nine owners of hotels in Limassol, including the applicants, lodged an application with the Supreme Court, sitting at first instance, seeking a ruling that Regulations 99/91, and in particular Rule 32, as well as the decision of the Board of the Sewage System of Limassol-Amathounta (SALA) rendering the applicants liable to pay their contribution for 1991, were unconstitutional, illegal and invalid.

The applicants argued that SALA acted ultra vires because Rules 32 and 33 and Appendix I fell outside the scope of Law 1/71. By a judgment of 20 December 1991, the Supreme Court rejected the application considering that the above matter was a regulation and not an administrative decision concerning specific individuals, and thus could not be subject to judicial review according to Article 146 of the Constitution. The applicants appealed to the Supreme Court, sitting as an appeal court, which on 29 March 1996 quashed the judgment of 20 December 1991. The Supreme Court considered that Appendix I to Regulations 99/91 constituted an executory administrative act which could be challenged under Article 146 of the Constitution.

On 17 January 1997 the Supreme Court, ruling on the merits of the case, considered that the applicants’ submission that Article 30 of Law 1/71 was limited to contributions of a repayment character was unfounded. The court referred to a previous judgment (Loizou v. the Board of the Sewage System of Nicosia) in which it had held that “the rates in this case were plainly a tax. They constituted a compulsory exaction of money by a public authority for public purposes, enforceable by Law and were not a payment for services rendered”. Article 30 did not link the power to levy a charge with the immediate availability of sewage services but expressly extended this levy to owners or occupants of immovable property which would benefit in the future from such services.

Thus by levying a charge, after the initiation of works for a sewage system but before its completion, SALA had not acted ultra vires. The distinction made by the Rules between owners of hotels and hotel apartments, on the one hand, and owners of apartments in ordinary blocks of flats on the other was triggered by Article 30 of the Law 1/71, which permitted the imposition of different fees according to the nature of the property. This difference had been acknowledged in the case of Philippa Estates Ltd and Others v. SALA. The Supreme Court had then held that such a distinction was not only legally justified but also fair, having regard to the use and the benefits derived from the sewage system.

Moreover, the number of tenants per square meter in hotel accommodation was, in comparison with other immovable property, much higher and, in proportion, the use of the sewage system was more extensive. The case of Phillipa Estates Ltd and Others had been brought by certain hotel owners (including some of the applicants) who claimed that the decision on their liability to pay sewage charges for 1992 was unconstitutional. SALA had sent them notification of the charge and the hotel owners had refused to pay. They claimed that as SALA had not determined the fee due for 1992, it could not expect payment. Further, some parts of Law 1/71 were unconstitutional because they conflicted with Article 28 of the Constitution which provides for non-discrimination.