CtEDO 04.05.2000 Auto

BERISHA v. THE NETHERLANDS

RESPONDENT
NLD
HOTĂRÂRE
04.05.2000
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Inadmissible
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2000
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
BERISHA v. THE NETHERLANDS (CtEDO, 2000)
HUDOC · oficial

Reclamantul este un național iugoslav de origine albaneză, născut în Kosovo în 1969, și este în prezent reținut în Olanda. El este reprezentat în fața Curții de către dna T. Spronken, avocat practicant la Maastricht. În februarie 1995, departamentul de poliție judiciară luxemburgă (Service de Poliție Judiciară) a luat declarații de la patru femei slovace, și anume Martina M., Jana K., Dasa S. și Zuzana V., care au declarat că au fost forțați să se prostitueze în Țările de Jos și că împreună au fugit la Luxemburg. La 15 august 1995, reclamantul a fost arestat și reținut pe suspectul de trafic de persoane în ceea ce privește zece femei slovace. În cursul anchetei judiciare preliminare ulterioare (gerechtelijk vooronderzoek) împotriva reclamantului și a altor unsprezece persoane, un Rogator al Comisiei Țărilor de Jos a călătorit în Republica Slovacă pentru a obține dovezi orale de la șase femei. Comisia Rogator a consistat din judecătorul responsabil de investigare (rechter-commissaris) al Curții Regionale (Arrondissementsrechtbank) din Rotterdam, un registrator, procurorul public, doi ofițeri de poliție olandezi și nouă avocați de apărare. La 22, 25 și 26 septembrie 1995, Comisia Rogator a luat dovezi la Bratislava de la cinci femei; Katarina M., Silvia G., Silvia H., Dasa S. și Martina M. Diferiții avocați de apărare au participat la aceste audieri și au fost autorizați să pună întrebări directe martorilor. Deși autoritățile slovace au convocat martorul Zuzana V., ea nu a reușit să apară. În consecință, nu a putut fi luată nicio dovadă de la ea. Reclamantul a fost convocat să apară la 20 noiembrie 1995 la Curtea Regională de Rotterdam, prin acuzații privind, printre altele, traficul de persoane. A fost specificat în convocarea că această acuzație se referă la șase femei, inclusiv Zuzana V. La 20 noiembrie 1995, Curtea Regională a început examinarea cazului reclamantului și a celor trei acuzate. Deși procedura penală împotriva fiecărui dintre cei patru acuzați a rămas în mod oficial separată, Curtea Regională va auzi în același timp cazurile respective. La cererea avocatului reclamantului, Curtea Regională a ordonat ca dovezile să fie luate de la Zuzana V. și a solicitat procurorului să informeze instanța dacă ar fi dispusă să prezinte dovezi în Țările de Jos. În cazul în care ar fi cazul, instanța ar suspenda procedura împotriva reclamantului până când acest martor ar apărea fie în fața Curții Regionale, fie în fața judecătorului de investigare (rechter-commissaris). În aceeași zi, Curtea Regională a auzit reclamantul și cele trei co-accusate. În cursul audierii din 21 noiembrie 1995, Curtea Regională a considerat un dosar oficial (proces-verbaal) din 21 noiembrie 1995 al poliției P. Potrivit acestui dosar, P. l-a informat pe dl V., șef al Unității Crimei Organizate a Presidiumului Poliției din Bratislava la 20 noiembrie 1995 prin telefonul solicitării procurorului public de a stabili locul în care Zuzana V. El a fost declarat de dl V. că o investigație va fi efectuată. La 21 noiembrie 1995, dl V. a informat P. prin telefon că a vorbit cu Jana K, care a vorbit recent cu Zuzana V. prin telefon. Jana K. i-a spus că Zuzana V. i-a spus că dorește să uite suferința cauzată cât mai curând posibil și că nu dorește să aibă nici un contact cu poliția sau departamentul justiției în legătură cu ceea ce i s-a întâmplat în Olanda. Din conversația ei cu Zuzana V., Jana K. S-a adunat că acum locuia undeva în centrul Republicii Slovace. Jana K. a spus în continuare domnului V. că nu are un număr de telefon unde Zuzana V. ar putea fi atins. Dl V. a informat în continuare P. că a fost făcută o încercare de a contacta Zuzana V. la ultimele sale adrese cunoscute, dar fără niciun rezultat. Având în vedere faptul că, în aceste circumstanțe, ar fi inutil să suni sau să cheme Zuzana V., Curtea Regională a hotărât să nu ordone urmărirea penală să ceară sau să cheme acest martor. Mai multe ședințe în fața Curții Regionale au fost desfășurate la 23 și 28 noiembrie 1995. În hotărârea sa din 12 decembrie 1995, în urma procedurii adversare, Curtea Regională a condamnat reclamantul pentru, printre altele, traficul de persoane și a condamnat-o la șapte ani de închisoare. A respins argumentul apărării că înregistrările oficiale care conțin declarațiile luate de poliția din Zuzana V. nu a putut fi utilizată ca probă, deoarece apărarea nu a fost în măsură să o pună în întrebări. În acest sens, aceasta a susținut că condamnarea reclamantului de trafic de persoane în legătură cu dna V. a fost bazată pentru o parte substanțială pe declarațiile altor persoane care au fost auzite în fața unei autorități judiciare sau a oficialului olandez de investigare penală. Reclamantul a depus un recurs la Curtea de Apel (Gerechtshof) de la Haga. La 9 mai 1996, Procurorul general a depus Curtea de Apel de la Haga o citație care a ordonat ca Zuzana V să apară la 20 mai 1996 la Curtea de Apel de la Haga pentru a da dovezi în cadrul procedurii penale împotriva reclamantului. În cursul audierii din 20 mai 1996 în fața Curții de Apel, s-a remarcat că Zuzana V. nu a apărut. Procurorul a informat Curții că Zuzana V. locuia în Republica Slovacă și că, după ce a fost contactată în persoană, a declarat că nu este absolut dispusă să vină în Țările de Jos. Deoarece nu era foarte probabil ca ea să apară la Curtea de Apel într-un timp rezonabil, acuzația a susținut că o convocare reînnoită părea a fi de puțin folos. Apărarea a menținut cererea de a auzi Zuzana V., deoarece apărarea nu a putut până acum să o pună în întrebări. După deliberarea, Curtea de Apel a hotărât că o convocare reînnoită pentru Zuzana V., care rezidă în străinătate, nu a avut sens. A considerat că nu se aștepta să apară în fața instanței într-o întârziere acceptabilă, așa cum a apărut din înregistrarea oficială din 21 noiembrie 1995 de către polițistul P. și informațiile prezentate de procuror că nu avea nici o intenție de a veni în Țările de Jos și că nu dorește complet să fie auzită ca martor. O nouă ședință în fața Curții de Apel a avut loc la 23 mai 1996. În hotărârea sa din 6 iunie 1996, în urma procedurii adversare, Curtea de Apel a anulat hotărârea din 12 decembrie 1995, a condamnat reclamantul unei comisioane repetate de trafic de persoane comise de două sau mai multe persoane în uniune și de a-i fi infligerat leziuni corporale efective și leziuni corporale grave Martina M. și l-a condamnat la șapte ani de închisoare. Curtea de Apel a bazat condamnarea reclamantului în ceea ce privește traficul de persoane, inclusiv în ceea ce privește Zuzana V., pe: - o declarație făcută de reclamant în fața Curții de Apel în care a confirmat că îl cunoștea pe Zuzana, care, împreună cu alte femei și el însuși, locuise într-o casă din Rotterdam; - o declarație făcută de Dasa S. la 26 septembrie 1995, judecătorul de investigare în care a declarat că a fost forțată de reclamantul, care și-a luat pașaportul, să se prostitueze în Țările de Jos și că, împreună cu Zuzana, a fugit; - o declarație făcută de Martina M. la 26 septembrie 1995 judecătorul de investigare și o declarație dată de ea la 16 februarie 1995 de la departamentul de poliție judiciară luxemburgă, în care ea a declarat că a fost forțată de către solicitant, care și-a luat pașaportul, să se prostitueze în Țările de Jos și că, împreună cu Zuzana și Jana, ea a fugit; - o declarație dată de Zuzana V. la 15 februarie 1995 la departamentul de poliție judiciară luxemburgheză în care ea a declarat că a fost forțată de către solicitant, care și-a luat pașaportul, să se prostitueze, că a lucrat în clubul R., W. și B., că Jana a fost făcută în principal să lucreze în clubul B. club și că, împreună cu Martina, Jana și Dasa, ea a decis să fugă la Luxemburg; - o declarație dată de Jana K. la 16 noiembrie 1995 judecătorul de investigare și o declarație dată de ea la 16 februarie 1995 de la departamentul de poliție judiciară luxemburgă, în care ea a declarat că a fost forțată de către solicitant, care și-a luat pașaportul, să se prostitueze în Țările de Jos, că a lucrat împreună cu Zuzana în B. clubul și faptul că, împreună cu Martina, Zuzana și Dasa, s-a dus la Luxemburg; - o declarație dată de Tatiana D. la 14 noiembrie 1995 judecătorului de investigare și declarațiile formulate de ea la poliția olandeză la 1, 3 și 5 aprilie 1995, în care a declarat că reclamantul a forțat-o să se prostitueze, că o cunoștea pe Jana K., Martina M., Zuzana V. și Dasa S., că ea a lucrat ca prostituată în clubul R. și B., că reclamantul a luat pașapoartele Jana K. și Dasa S., că ea, Simona și Zuzana au fost aduse în masina reclamantului la Haga pentru a lucra acolo ca prostituate, și că în februarie o serie de femei ale reclamantului - Martina, Jana, Dada și Zuzana - nu s-au întors la casa din Rotterdam după munca lor; - o declarație dată de Simona T. la 19 octombrie 1995 judecătorul de investigare și declarațiile formulate de ea la 1, 3 și 5 aprilie 1995 poliției olandeze, în care ea a declarat că reclamantul a forțat-o să se prostitueze, că o cunoștea pe Dasa, Martina și Zuzana cu care locuise într-o casă din Rotterdam, că împreună cu Martina ea lucrase în R. club, și că la începutul lunii februarie 1995, Dasa, Jana, Zuzana și Martina au evadat; - o declarație dată de Adriana D. la 8 noiembrie 1995 judecătorul de investigare și o declarație dată de ea la poliția olandeză la 19 septembrie 1995, în care ea a declarat că a întâlnit-o pe Martina, Nana, Zuzana și Dada, care locuiau într-o casă din Rotterdam, că niciuna dintre femei a avut de liber arbitru a lucrat ca prostituată, că reclamantul a luat pașaportul de la Martina M.; și - un set de fotografii - inclusiv fotografii reclamantului, co-accusate și victime - care au fost puse la reclamant și martorilor în scop de identificare. Reclamantul a interzis un recurs la Curtea Supremă (Hoge Raad) în care s-a plâns, printre altele, că Curtea de Apel a folosit în declarații de probe furnizate de Zuzana V. în timp ce apărarea nu a fost oferită posibilitatea de a o interoga și în timp ce declarațiile sale nu au fost susținute în mod suficient de alte dovezi. În hotărârea sa din 9 septembrie 1997, referindu-se la art. 101a din Legea Organizației Judiciare (Wet op de Rechterlijke Organisatie), Curtea Supremă a respins recursul reclamantului în casă, care nu provoacă determinarea problemelor juridice în interesul unității juridice și al dezvoltării juridice.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă