Traino împotriva Italiei

SEGUNDA DECIZIE PRIVIND ADMINISIBILITATEA cererii nr. 33692/96 de Maria Giuseppa TRAINO împotriva Italiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), care a stat la 30 mai 2000 în calitate de Cameră compusă din C.L. Rozakis, Președintele B. Conforti, G. Bonello, dna V. Strážnická, M. Fischbach, dna M. Tsatsa-Nikolovska, E. Levits, judecători și E. Fribergh, grefierul secțiunii având în vedere cererea de mai sus introdusă la Comisia Europeană a Drepturilor Omului la 4 martie 1996 și înregistrată la 7 noiembrie 1996, având în vedere art. 5 § 2 din Protocolul nr. 11 la Convenție, prin care competența de a examina cererea a fost transferată Curții, Având în vedere observațiile prezentate de Guvernul contestat și observațiile prezentate în răspuns de solicitant, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamantul este un național italian, născut în 1965 și locuiește în Torre del Greco (Naples).

Ea este reprezentată în fața Curții de către dl Antonio Orpello, un avocat care practică în Torre del Greco. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează: reclamantul este proprietarul unui apartament din Torre del Greco, pe care l-a lăsat lui M. R. într-o scrisoare înregistrată din 1 decembrie 1987, reclamantul a informat chiriașul că are intenția de a anula închirierea la expirarea termenului la 31 decembrie 1987, și i-a cerut să abandoneze sediul până la data respectivă. Într-o scrisoare a servit chiriașului la 1 septembrie 1989, reclamantul a reiterat intenția ei de a încheia închiriere și a convocat chiriașul să apară înaintea magistratului Napoli.

Prin decizia din 20 septembrie 1989, care a fost făcută executivă la 4 octombrie 1989, judecatorul Napoli a susținut validitatea anunțului de a renunța și a ordonat ca sediile să fie vacante până la 30 iunie 1992. La 14 iulie 1993, reclamantul a făcut o declarație legală de a solicita urgentă ca cazare pentru ea. La 23 septembrie 1993, reclamantul a notificat chiriașul care a solicitat ca ea să își părăsească sediul. La 11 noiembrie 1993, ea a notificat locatarului informand-o că ordinul de posesie va fi executat de către un judecător la 22 noiembrie 1993. Între 22 noiembrie 1993 și 16 aprilie 1998, judecătorul a făcut 10 încercări de recuperare a posesiunii, la 22 noiembrie 1993, 23 mai 1994, 4 noiembrie 1994, 12 mai 1995, 7 noiembrie 1995, 19 aprilie 1996, 10 octombrie 1996, 13 martie 1997, 30 octombrie 1997, 16 aprilie 1998. Fiecare încercare s-a dovedit eșuată, deoarece reclamantul nu a fost niciodată acordat asistența poliției în aplicarea ordinii de posesie.

La 4 martie 1999, reclamantul și chiriașul au încheiat o nouă închiriere.Legea internă relevantă Legea internă relevantă este descrisă în hotărârea Immobiliare Saffi v. Italia [GC], nr. 22774/93, 28.7.99, §§§ 18-35. Reclamantul se plânge în continuare cu privire la durata procedurii de evacuare. DREPTUL reclamantului se plânge că incapacitatea sa de a recupera posesia apartamentului ei a constituit o încălcare a dreptului ei de proprietate, în conformitate cu art. 1 din Protocolul nr. 1, care prevede: „Fiecare persoană fizică sau juridică are dreptul la bucuria pașnică a bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de posesiunile sale cu excepția interesului public și sub rezerva condițiilor prevăzute de lege și prin principiile generale ale dreptului internațional.

Cu toate acestea, dispozițiile anterioare nu afectează în niciun fel dreptul unui stat de a aplica legile pe care le consideră necesare pentru a controla utilizarea bunurilor în conformitate cu dobânda generală sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau penalități.” Reclamantul se plânge în continuare cu privire la durata procedurii de evacuare. art. 6 din Convenția prevede, în măsura în care este relevant, următoarele: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., fiecare are dreptul la o ... audiere într-un termen rezonabil de [a] ... tribunal ...” Guvernul susține că măsurile în cauză constituie un control al utilizării proprietăților care urmărește obiectivul legitim de a evita tensiunile sociale și problemele legate de ordinea publică care ar avea loc în cazul în care un număr considerabil de ordine de posesie ar trebui să fie aplicate simultan.

Reclamantul susține că incertitudinea absolută cu privire la data expulzării a forțat-o să intre într-o nouă închiriere cu același chiriaș recalcitrant. În ceea ce privește durata procedurii de executare, Guvernul susține că întârzierea în furnizarea asistenței poliției este justificată de protecția interesului public. În orice caz, Guvernul subliniază faptul că, după intrarea în vigoare a Legii nr. 431 din 9 decembrie 1998, Prefectul nu mai este competent pentru a determina ordinea de prioritate pentru executarea expulzărilor. Data executării ar trebui stabilită acum de Curtea de District. Curtea consideră că cererea ridică chestiuni complexe și serioase care necesită o determinare în ceea ce privește fondul, în urma că aceasta nu poate fi considerată evident nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție.

Nu s-a stabilit niciun alt motiv pentru declararea cererii inadmisibilă. Din aceste motive, Curtea, în unanimitate, DECLAREA APLICării ADMISSIBILE Erik Fribergh Christos Rozakis Președintele grefierului

SECOND SECTION

DECISION

AS TO THE ADMISSIBILITY OF

Application no. 33692/96 by Maria Giuseppa TRAINO against Italy The European Court of Human Rights (Second Section), sitting on 30 May 2000 as a Chamber composed of Mr C.L. Rozakis, President , Mr B. Conforti, Mr G. Bonello, Mrs V. Strážnická, Mr M. Fischbach, Mrs M. Tsatsa-Nikolovska, Mr E. Levits, judges , and Mr E. Fribergh, Section Registrar , Having regard to the above application introduced with the European Commission of Human Rights on 4 March 1996 and registered on 7 November 1996, Having regard to Article 5 § 2 of Protocol No. 11 to the Convention, by which the competence to examine the application was transferred to the Court, Having regard to the observations submitted by the respondent Government and the observations in reply submitted by the applicant, Having deliberated, decides as follows: THE FACTS The applicant is an Italian national, born in 1965 and living in Torre del Greco (Naples).

She is represented before the Court by Mr Antonio Orpello, a lawyer practising in Torre del Greco. A. The circumstances of the case The facts of the case, as submitted by the applicant, may be summarised as follows. The applicant is the owner of an apartment in Torre del Greco, which she had let to M. R. In a registered letter of 1 December 1987, the applicant informed the tenant that she intended to terminate the lease on expiry of the term on 31 December 1987, and asked her to vacate the premises by that date. In a writ served on the tenant on 1 September 1989, the applicant reiterated her intention to terminate the lease and summoned the tenant to appear before the Naples Magistrate.

By a decision of 20 September 1989, which was made enforceable on 4 October 1989, the Naples Magistrate upheld the validity of the notice to quit and ordered that the premises be vacated by 30 June 1992. On 14 July 1993, the applicant made a statutory declaration that she urgently required the premises as accommodation for herself. On 23 September 1993, the applicant served notice on the tenant requiring her to vacate the premises. On 11 November 1993, she served notice on the tenant informing her that the order for possession would be enforced by a bailiff on 22 November 1993. Between 22 November 1993 and 16 April 1998 the bailiff made 10 attempts to recover possession, on 22 November 1993, 23 May 1994, 4 November 1994, 12 May 1995, 7 November 1995, 19 April 1996, 10 October 1996, 13 March 1997, 30 October 1997, 16 April 1998. Each attempt proved unsuccessful, as the applicant was never granted the assistance of the police in enforcing the order for possession.

On 4 March 1999, the applicant and the tenant entered into a new lease. B. Relevant domestic law The relevant domestic law is described in the judgment Immobiliare Saffi v. Italy [GC], no. 22774/93, 28.7.99, §§ 18-35. COMPLAINTS 1. The applicant complains about her prolonged inability - through lack of police assistance - to recover possession of her apartment. 2. The applicant further complains about the duration of the eviction proceedings. THE LAW The applicant complains that her inability to recover possession of her apartment amounted to a violation of her right of property, as embodied in Article 1 of Protocol No. 1, which provides: “Every natural or legal person is entitled to the peaceful enjoyment of his possessions.

No one shall be deprived of his possessions except in the public interest and subject to the conditions provided for by law and by the general principles of international law. The preceding provisions shall not, however, in any way impair the right of a State to enforce such laws as it deems necessary to control the use of property in accordance with the general interest or to secure the payment of taxes or other contributions or penalties.” The applicant further complains about the duration of the eviction proceedings.

Article 6 of the Convention, insofar as relevant, provides as follows: “In the determination of his civil rights and obligations …, everyone is entitled to a … hearing within a reasonable time by [a] … tribunal ...” The Government maintain that the measures in question amount to a control of the use of property which pursues the legitimate aim of avoiding the social tensions and troubles to public order that would occur if a considerable number of orders for possession were to be enforced simultaneously. The applicant argues that the absolute uncertainty about the date of the eviction forced her to enter into a new lease with the same recalcitrant tenant. As to the length of the enforcement proceedings, the Government maintain that the delay in providing the assistance of the police is justified by the protection of the public interest.

In any event, the Government stress that following the entry into force of Law no. 431 of 9 December 1998, the Prefect is no longer competent to determine the order of priority for the enforcement of the evictions. The date of enforcement should now be set by the District Court. The Court considers that the application raises complex and serious issues which require a determination on the merits. It follows that it cannot be considered manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 of the Convention. No other ground for declaring the application inadmissible has been established. For these reasons, the Court, unanimously,

DECLARES THE APPLICATION ADMISSIBLE

, without prejudging the merits of the case. Erik Fribergh Christos Rozakis Registrar President