CtEDO 30.05.2000 Auto

AFFAIRE LAURENT BERNARD c. FRANCE

RESPONDENT
FRA
HOTĂRÂRE
30.05.2000
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Exception préliminaire retenue (non-épuisement des voies de recours internes)
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2000
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
AFFAIRE LAURENT BERNARD c. FRANCE (CtEDO, 2000)
HUDOC · oficial

În al treilea rând, în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din Convenție, această hotărâre va deveni definitivă înainte de publicarea versiunii sale definitive în registrul oficial care conține o alegere de hotărâri și decizii ale Curții. În cauza Laurent Bernard c. Franța Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află într-o cameră formată din W. Fuhrmann, președintele J.-P. Costa Loucaides, Kūris Tulkens Jungwiert H.S. Greve judecători, și din domnul Dolle graffière de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 9 mai 2000, Rend la mai 2000, Rend la . La originea cauzei se află o cerere (nr. 38164/97) îndreptată împotriva Republicii Franceze și al cărei resortisant al acestui stat, dl Laurent Bernard ( Convenția:). Reclamantul, care a fost admis în beneficiul asistenței juridice, este reprezentat de dl Jean-Paul Tibault, avocat în baroul Chatetroux. Guvernul francez (adică mai mult decât) este reprezentat de agentul său, dl Yves Charpentier, director adjunct al drepturilor omului la Ministerul Afacerilor Externe, căruia i-a succedat Michelle Dubrocard. 5 alin. (3) din Convenție, reclamantul se plângea de durata detenției sale provizorii. Comisia a declarat cererea admisibilă la 1 iulie 1998 și apoi, din lipsă de a fi putut încheia examinarea acesteia înainte de 1 noiembrie 1999, la data respectivă, în conformitate cu art. 5 alin. (3) a doua teză din Protocolul nr. 11 la Convenție. Cererea a fost atribuită celei de-a treia secțiuni a Curții (art. 1 din Regulamentul de procedură). În cadrul acesteia, camera însărcinată cu examinarea cauzei [art. 27 alineatul (1) din convenție] a fost constituită în conformitate cu art. 26 alineatul (1) din Regulamentul de procedură. La 7 martie 2000, camera a invitat părțile să prezinte observații suplimentare în lumina hotărârii Civetc. Franța din 28 martie 2000, Septembrie 1999. Atât reclamantul, cât și guvernul și-au depus observațiile scrise în termenul stabilit. DE FAPT Desfășurare a lucrării În noaptea de la 1 la 2 În august 1991, la St. Austrille (Indre), F.M. a fost ucis în parcarea stației de benzină unde lucra ca pompist. La 9 august 1991, a fost deschisă o informare judiciară împotriva lui X la un judecător din Chateroux. Mai multe mărturii i-au determinat pe anchetatori să interogheze de mai multe ori trei suspecți dependenți, B.R., C.R. și pe reclamant, care contestau faptele care le erau imputate, însă ultimii doi au recunoscut în cele din urmă că au comis, cu câteva săptămâni înainte, o agresiune împotriva unui alt pompist din aceeași stație de benzină. Aceste fapte au dus la inițierea unei proceduri separate și la condamnarea reclamantului la închisoarea de șase luni de către tribunalul corecțional din Chateuroux. Mai mulți membri ai familiei reclamantului au fost din nou auziți de investigatori și au recunoscut că au furnizat reclamantului, la cererea sa, un alibi circumstanțial, în timp ce în realitate acesta din urmă era absent din locuința lor în noaptea crimei. 10. Septembrie 1991, cei trei suspecți au fost acuzați de asasinare și jaf armat care au precedat sau au însoțit o altă infracțiune. B.R. și reclamantul au recunoscut că au participat la jaful comis în detrimentul victimei, fiecare reprezentând violența mortală. Reclamantul și-a reînnoit mărturisirea în fața judecătorului judecătoresc în timpul primei audieri din 25 septembrie 1991. El a fost pus în arest provizoriu prin mandat de depunere din aceeași zi. 11. La 21 septembrie 1992, instanța a dispus prelungirea detenției provizorii a reclamantului. Cererile de eliberare a libertății 13. În februarie 1993, instanța a respins prima cerere de eliberare a libertății prezentată de reclamant. De la 10 decembrie 1993 la 19 august 1994, instanța a respins alte șapte cereri de eliberare a libertății prezentate de solicitant. 14. La 22 septembrie 1994, instanța a dispus prelungirea detenției provizorii a reclamantului. September 1994, reclamantul a solicitat această ordonanță. Prin Hotărârea din 4 octombrie 1994, camera de acuzare a lui Bourges a conchis ordonanța rejudecată. 15. La 21 septembrie 1995, instanța judecătorului judecătorului judecător a pronunțat din nou prelungirea detenției provizorii a reclamantului.Trimite în judecată 16. În decembrie 1995, camera de acuzare din Bourges a dispus trimiterea reclamantului la tribunalul de judecată din cadrul Departamentului Cher. Reclamantul a formulat apoi un recurs în casație împotriva hotărârii menționate, pe motiv că notificarea datei de încuviințare în fața camerei de acuzare nu i-a fost adusă decât după ședința în care cauza fusese examinată și judecată. Aprilie 1996, Camera Penală a Curții de Casație Casa la hotărârea atacată și a retrimis cauza în fața Camerei de Acuzare dinîl Orleans. 18. Prin Hotărârea din 24 octombrie 1996, aceasta a respins o cerere de eliberare a libertății prezentată de reclamant. în special asupra membrilor familiei care i-au furnizat mai întâi un alibi înainte de a se retrage. Camera a invocat, de asemenea, menținerea reclamantului la dispoziția justiției și menținerea ordinii publice. 19. noiembrie 1996, camera de acuzare din Orléans a pronunțat nulitatea documentelor procedurii și a dispus o informare suplimentară. După efectuarea informațiilor suplimentare ordonate, camera de acuzare a pronunțat o hotărâre de depunere a procedurii, la 26 decembrie 1996. 20. În martie 1997, camera de acuzare a reclamantului a fost trimisă în fața instanței judecătorești din partea departamentului de la Indre. La 22 iulie 1997, camera penală a Curții de Casație a constatat că reclamantul a fost decăzut din acțiunea sa și nu a depus o memorare în apărare. August 1997, camera de acuzare din Orléans a respins o nouă cerere de eliberare a libertății prezentată de reclamant, pe motiv că, având în vedere pedeapsa grea a șefilor de crime și jaf armat, este de temut că [reclamantul] a cărui amenințare este evidentă și care este șomer și lipsit de resurse, încearcă să se sustragă acțiunii justiției. În plus, comisia de acuzare a subliniat faptul că, în ceea ce privește lungimea procedurii de încuviințare a cauzei, se explică încă prin faptul că inculpații au fost acuzați să împiedice prin toate mijloacele manifestarea adevărului și prin multiplicarea procedurilor și a căilor de atac pe care le dezvăluie dosarul. Judecăți 22. În ianuarie 1998, reclamantul a fost găsit vinovat de toate faptele care i-au fost reproșate și condamnat la 15 ani de rechiziționare penală, iar reclamantul a formulat un recurs în recurs împotriva acestei hotărâri. La 30 decembrie 1998, Curtea de Casație și-a respins recursul. Guvernul susține că reclamantul nu a epuizat căile de atac interne, în sensul articolului 35 alineatul (1) din Convenție, ci doar o singură ordonanță a instanței judecătorești care refuză eliberarea sa și nu este niciodată prevăzută în casare sau invocată în fața instanțelor interne de judecată care țin de durata detenției sale. 24. Curtea amintește că art. 35 alineatul (1) din Convenție are drept scop de a permite statelor contractante posibilitatea de a preveni sau de a corecta încălcările aduse acestora înainte ca aceste afirmații să fie supuse (a se vedea Hotărârea Cardot c. Franța din 19 martie 1991, seria A nr. 200, p. 19 §; Hotărârea renli c. Franța din 23 April 1996, Recuperarea hotărârilor și a deciziilor 1996-II, p. 571, § 33). În primul rând, în forma și termenele prevăzute de dreptul intern, instanța națională corespunzătoare (hotărârile Cardot citate anterior, p. 18, § 34 și Remli citată anterior, ibidem 26. Astfel cum a avut Curtea ocazia să se pronunțe în cauza Civet c. Franța (a se vedea Hotărârea Civet c. Franța din 28 septembrie 1999, care urmează să fie formulată în Repertoriu de hotărâri și decizii 1999), recursul în Casație constituie, în speță, o cale de atac eficientă care trebuie epuizată, în măsura în care: Curtea de Casație este în măsură să aprecieze, pe baza unei examinări a procedurii, respectarea de către autoritățile judiciare a termenului rezonabil în conformitate cu cerințele art. 5 alin. (3) din Convenție 27. Curtea constată că, în prezenta cauză, recurentul nu este niciodată prevăzut împotriva hotărârilor camerelor de acuzare care resping cererile sale de punere în libertate. 28. Curtea concluzionează că reclamantul nu a epuizat căile de atac interne, în sensul articolului 35 alineatul (1) din Convenție. Prin urmare, trebuie să se accepte excepția. Prin aceste motive, Curtea, În l mai 2000 comunicat în scris în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Dolle Furhmann Președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2000-03-21
0,96
AFFAIRE CASTELL c. FRANCE
TROISIÈME SECTION AFFAIRE CASTELL c. FRANCE (Requête n° 38783/97) ARRÊT STRASBOURG 21 mars 2000 DÉFINITIF 21/06/2000 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches
CtEDO 2000-08-01
0,95
AFFAIRE C.P. ET AUTRES c. FRANCE
TROISIÈME SECTION AFFAIRE C.P. ET AUTRES c. FRANCE (Requête n° 36009/97) ARRÊT STRASBOURG 1 er août 2000 DÉFINITIF 18/10/2000 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des
CtEDO 2000-05-30
0,95
AFFAIRE FAVRE-CLEMENT c. FRANCE
TROISIÈME SECTION AFFAIRE FAVRE-CLEMENT c. FRANCE (Requête n° 35055/97) ARRÊT STRASBOURG 30 mai 2000 DÉFINITIF 30/08/2000 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des reto
CtEDO 2000-11-14
0,95
AFFAIRE P.V. c. FRANCE
TROISIÈME SECTION AFFAIRE P.V. c. FRANCE ( Requête n° 38305/97 ) ARRÊT STRASBOURG 14 novembre 2000 DÉFINITIF 04/04/2001 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouc
CtEDO 2000-08-01
0,95
AFFAIRE P.B. c. FRANCE
TROISIÈME SECTION AFFAIRE P.B. c. FRANCE (Requête n° 38781/97) ARRÊT STRASBOURG 1 er août 2000 DÉFINITIF 01/11/2000 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches
Sursă