MOURA CARREIRA c. PORTUGAL
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Irrecevable
MOURA CARREIRA c. PORTUGAL (CtEDO, 2000)
SECȚIUNEA A PATRA DECIZIE PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 41237/98 prezentate de Joaquim MOURA CARREIRA și Maria MARGARIDA LOURENÇO CARREIRA împotriva Portugaliei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care se întrunește la 6 iulie 2000 într-o cameră compusă din Ress, președintele Pastor Ridruejo, Caflisch, Makarczyk, Cabral Barreto, Vajić, Pellonpääää, judecători și V. Berger; grefier de secțiune Având în vedere cererea menționată anterior formulată în fața Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la 20 februarie 1998 și înregistrată la 15 mai 1998, având în vedere art. 5 alineatul (2) din Protocolul nr 11 la convenție, care a transferat Curții competența de a examina cererea, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitanți, După ce a deliberat, face următoarea decizie DE FAPT Reclamanții sunt resortisanți portughezi, născuți în 1910 și, respectiv, 1915 și domiciliați în Sesimbra (Portugalia). Ei sunt reprezentați în fața Curții de către M. A. de Sousa Leite, avocat în Baroul din Almada. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. Procedura de opoziție la hotărârea asigurătorie din 10 noiembrie 1978, Tribunalul din Seixal, care a pronunțat împotriva reclamanților o ordonanță de declarare care le interzicea să își cedeze acțiunile sociale într-o societate cu răspundere limitată, J.M. CARREIRA Lda., în urma unei cereri asigurătorii (providencia caletar) ) formulat în acest sens de către GC și D.C., de asemenea, asociate aceleiași societăți. Aceștia au îndeplinit la data la care au îndeplinit o promisiune de vânzare de părți sociale care ar fi fost făcută de reclamanți în favoarea lor. La 20 noiembrie 1978, reclamanții au opus (interdicții ) la această decizie. Ei susțineau în special că documentul prezentat de solicitanți, care conținea această promisiune de vânzare, fusese forțat de aceștia din urmă. printr-o ordonanță din 13 iunie 1981, adusă la cunoștința reclamanților la octombrie 1983, judecătorul i-a invitat pe solicitanți să prezinte o cerere incidentă în fals. Reclamanții au făcut apel împotriva acestei ordonanțe în fața instanței judecătorești (Tribunalul da Relação) de la Lisabona, a cărui continuare nu este cunoscută; totuși, la 20 octombrie 1983 au prezentat, de asemenea, o cerere incidentă în fals, ca urmare a invitației judecătorului. Printr-o ordonanță din 17 ianuarie 1989, judecătorul a considerat că nu poate da curs acestei cereri, prezentarea sa fiind întârziată. Reclamanții au făcut apel la această ordonanță în fața instanței de apel de la Lisabona. Prin hotărârea din 25 ianuarie 1990, tribunalul de apel a închis hotărârea atacată. Dosarul a fost transmis Tribunalului de la Seixal. La 7 martie 1991, judecătorul a decis că decizia procedurii de opoziție la hotărârea asigurătorie ar trebui să o aștepte pe cea de cerere incidentă în fals. Prin hotărârea din 21 octombrie 1993, Tribunalul a respins cererea incidentă. Această hotărâre a fost confirmată printr-o hotărâre a Tribunalului de Primă Instană din Lisabona din 15 decembrie 1994. printr-o decizie din 4 noiembrie 1997, judecătorul Tribunalului din Seixal: stingerea procedurii de opoziție, având în vedere decizia luată în procedura principală (a se vedea mai jos. În plus, a condamnat reclamanții la plata cheltuielilor și cheltuielilor de judecată. Reclamanții au recurs la această decizie, limitându-le cererea la condamnarea la plata cheltuielilor și cheltuielilor de judecată. Prin hotărârea din 30 iunie 1998, Curtea a Uniunii Europene a primit recursul și i-a condamnat pe solicitanți la plata cheltuielilor și cheltuielilor de judecată. La 6 decembrie 1978, GC și D.C. au introdus în fața Tribunalului din Seixal o cerere de despăgubire pentru presupusa neexecutare a promisiunii de vânzare a acțiunilor sociale ale J.M. CARREIRA Lda. Prin hotărârea din 21 februarie 1997, tribunalul i-a exonerat pe solicitanți de pretențiile lor. Aceștia au făcut apel la această hotărâre în fața instanței de apel de la Lisabona. Cu toate acestea, apelanții care nu și-au prezentat memoriul de recurs, instanța a declarat, printr-o decizie din 27 iunie 1997, la recurs fără efect (deerto . Această decizie a fost adusă la cunoștința reclamanților la 3 iulie 1997. În momentul introducerii procedurii în litigiu, opoziția la hotărârea asigurătorie era prevăzută la art. 401 din Codul de procedură civilă. Prin opoziție, .. ........................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... articolele 401 și 406 alineatul (1) din Codul de procedură civilă aplicabil la momentul respectiv și hotărârile Curții Supreme din 18 ianuarie 1979, BMJ 283 p. 213 și din 6 februarie 1986 BMJ 354 p. 434). În conformitate cu art. 389 din Codul de procedură civilă, măsura asigurătorie își pierde efectele în cazul în care reclamantul este decăzut de la pretențiile sale în procedura principală. Într-un astfel de caz, este de competența instanței să pronunțeze încetarea procedurii asigurătorii [punctul 4 din art. 389). GRIEF Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamanții se plâng de durata procedurii. Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) Guvernul ridică o excepție de la nerespectarea termenului de șase luni. Potrivit acestuia, procedura principală a fost încheiată la 27 iunie 1997, cu decizia Tribunalului de la Seixal care a declarat fără efect un apel interjucat de solicitanți, în timp ce cererea a fost introdusă numai la 20 februarie 1998, după termenul de șase luni prevăzut la art. 35 alineatul (1) din Convenție. Guvernul susține apoi că art. 6 alin. (1) nu se aplică procedurii de declarare a unei opoziții la decizia asigurătorie inițiată de reclamanți. În ceea ce privește dreptul civil în cadrul unei proceduri asigurătorii, care nu are autonomie față de procedura principală în care se decide cu privire la drepturile și obligațiile cu caracter civil. În ceea ce privește guvernul, faptul că este posibil să se facă opoziția față de o măsură asigurătorie nu schimbă însăși natura procedurii care are ca obiect o astfel de măsură. Reclamanții contestă aceste argumente și subliniază că cele trei proceduri de care se plâng, și anume procedura principală, cererea incidentă în fals și opoziția la hotărârea asigurătorie, trebuie examinate în ansamblu. Reclamanții consideră că procedurile au fost decisive pentru drepturile lor cu caracter civil și susțin că termenul nu este întârziat, decizia finală fiind cea care a fost pronunțată de Curtea de la Lisabona, la 30 iunie 1998. Curtea constată cu claritate că procedura principală și cea de opoziție la hotărârea asigurătorie trebuie examinate separat. În ceea ce privește procedura principală, Curtea constată că decizia definitivă este cea care a fost pronunțată de către Tribunalul de la Seixal la 27 iunie 1997, adusă la cunoștința reclamanților la 3 iulie 1997. Întrucât prezenta hotărâre nu a fost introdusă decât 20 februarie 1998, aceaceasta este, în măsura în care această procedură este vizată, tardivă, astfel cum subliniază guvernul. În această privință, Curtea reamintește jurisprudența constantă a organelor Convenției conform căreia art. 6 alineatul (1) nu se aplică unei proceduri de protecție care are ca obiect o ordonanță de încuviințare. Într-adevăr, aceste proceduri urmăresc să reglementeze o situație temporară până la luarea unei hotărâri în acțiunea principală și, prin urmare, nu conduc la o decizie privind drepturile și obligațiile civile (a se vedea Comm. eur., nr. 7990/77, c. 11.5.81, D.R. 24, p. 57 APIs a.s.c. Slovacia (dec.), nr. 39754/98, 10.1.2000, nepublicată). În opinia Curții, această jurisprudență este valabilă și în ceea ce privește o procedură de opoziție la o măsură asigurătorie ca cea în cauză. Întradevăr, procedura în litigiu nu putea duce decât la confirmarea sau anularea măsurii asigurătorii sau la o eventuală modificare a modalităților în care aceasta din urmă fusese pronunțată. Problema de fond, și anume neexecutarea promisiunii de vânzare, nu putea fi soluționată decât în procedura principală, așa cum s-a întâmplat în cazul acestuia. La sfârșitul procedurii de opoziție din decembrie 2009 nu era astfel decisivă, în sensul jurisprudenței Curții (a se vedea Hotărârea Pudas c. Suedia din 27 octombrie 1987, seria A n 125-A, p. 14, § 31), pentru un drept cu caracter civil, astfel încât art. 6 alin. (1) din Convenție nu poate fi aplicat. În consecință, această parte a cererii este incompatibilă cu dispozițiile Convenției și trebuie respinsă în temeiul art. 35 alin. (3) din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară că este vorba despre o chestiune de natură civilă. Vincent Berger Georg Ress Module Președinte