SECȚIUNEA A TREIA DECIZIA PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 45976/99 prezentate de Wardi CHAHED împotriva Franței Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 29 august 2000 într-o cameră compusă din W. Fuhrmann, președintele J.-P. Costa, P. Kūris, F. Tulkens, K. Jungwiert, Sir Nicolas Bratza, K. Traja, judecători și S. Dolle, graffière de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus depusă la 1 decembrie 1998 și înregistrată la 4 februarie 1999, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitant, după ce a deliberat, face următoarea decizie ÎN FAPT, recurentul este un resortisant francez, născut în 1960 și rezident la Feyzin (Rhône). Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul a fost angajat de municipalitatea Feyzin din 1984 în calitate de lucrător profesionist cu normă întreagă. Începând cu 25 martie 1988, acesta a ocupat locul de muncă de gardian, însoțit de dispoziția cu titlu gratuit a unei locuințe de funcții închiriate de municipalitate pe lângă agenția publică comunitară a locuințelor cu chirie moderată (HLM) din Lyon. Acesta a fost prevăzut în mod expres în primul capitol al contractului de închiriere că această locuință este pusă la dispoziția Centrului Cultural (...), care va găzdui acolo îngrijitorul său... Prin decretul din 5 septembrie 1990, primarul Feyzin a aplicat o condamnare reclamantului, iar prin deciziile din 4 septembrie 1990 și 25 În ianuarie 1991, reclamantul a fost transferat succesiv de la centrul cultural municipal la serviciul spațiilor verzi, apoi la serviciul de curățare. Noile sale funcții care nu au dus la atribuirea unei locuințe funcționale, reclamantului i s-a cerut să-și restituie cazarea în funcție. Cu toate acestea, acesta din urmă a continuat să ocupe o perioadă de nouă luni. La 10 decembrie 1991 și 8 ianuarie 1992, municipalitatea Feyzin a emis împotriva reclamantului două titluri executorii pentru rambursarea chiriei plătite de aceasta între 1 martie și 30 noiembrie 1991. Reclamantul a formulat apoi o acțiune grațioasă împotriva celor două titluri executorii, care a fost respinsă prin decizia primarului Feyzin din 22 aprilie 1992. La 30 martie 1992, reclamantul sesizează Tribunalul Administrativ cu privire la o cerere de anulare a deciziei din 5 septembrie 1990 și a deciziilor din 4 septembrie 1990 și 25 ianuarie 1991 și, pe de altă parte, la anularea deciziei din 22 aprilie 1992. La 21 mai 1992, judecătorul tribunalului din Lyon i-a permis comunei Feyzin să-l exmatriculeze pe reclamant din locuința sa funcțională. În special, judecătorul tribunalului din Lyon a considerat că, din moment ce reclamantul nu mai exercita funcțiile de gardian al centrului cultural, el pierduse orice titlu de ocupație al locuinței în cauză. Prin două hotărâri la data de 3 decembrie 1992 (N 90-021857 și 92-040661), Tribunalul Administrativ din Lyon a anulat la data de 5 septembrie 1990 și a respins surplusul de cereri ale reclamantului. La 7 iunie 1993, reclamantul sesizează Consiliul de Stat cu privire la o cerere de anulare a hotărârilor Tribunalului Administrativ din Lyon și de descărcare de gestiune cu privire la obligația de plată a sumelor înscrise în declarațiile executorii, solicitând, de asemenea, suma de 50 000 FRF din cauza prejudiciului moral. Reclamantul și-a depus memoriul suplimentar la 21 noiembrie 1994. Ședința Consiliului de Stat s-a desfășurat la 29 aprilie 1998. Între timp, în octombrie 1996, reclamantul a fost concediat pentru incompetență fizică. Această concediere face obiectul unei proceduri pendinte în fața instanței administrative din Lyon. La 3 iunie 1998, Consiliul de Stat a anulat decizia din 4 septembrie 1990 prin care reclamantul fusese transferat în serviciul spațiilor verzi, pe motiv că, dacă prezenta caracterul unei sancțiuni disciplinare, aceasta nu respectase normele prevăzute în materie disciplinară. Prin urmare, Consiliul de Stat a considerat că, în cazul în care reclamantul nu mai avea niciun titlu de ocupare a locuinței de funcții atribuite funcțiilor sale anterioare, anularea deciziei din 4 septembrie 1990 priva de temei juridic declarațiile executorii emise împotriva sa, eliberându-l astfel de obligația de a plăti aceste sume. Consiliul de Stat a respins surplusul de cereri ale reclamantului. GRIFS Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamantul se plânge de durata procedurii. Invocând art. 8 din Convenție, reclamantul afirmă că expulzarea locuinței sale funcționale îi aduce atingere dreptului său la viață privată și de familie. Invocând art. 13 din Convenție, reclamantul se plânge că respingerea cererii sale de despăgubire pentru prejudiciul moral constituie o încălcare a dreptului său la o cale de atac eficientă. ÎN Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va hotărî (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) Guvernul recunoaște că cauza nu prezenta dificultăți deosebite, observând că prima parte a procedurii, instruită în fața instanței administrative din Lyon, a fost rapidă și că reclamantul a întârziat să-și prezinte memoriul amplificativ în fața Consiliului de Stat. Guvernul consideră că durata generală a procedurii nu a fost excesivă. Reclamantul susține că cauza sa a trecut printr-o perioadă excesivă de timp și că nu i s-ar putea imputa nicio lipsă de diligență. Curtea consideră că, având în vedere criteriile prevăzute de jurisprudența sa în materie de termen rezonabil și ținând seama de ansamblul elementelor aflate în posesia sa, acest Ö trebuie să facă obiectul unei examinări pe fond. Reclamantul susține, de asemenea, că expulzarea din locuința sa de serviciu aduce atingere dreptului său la viața privată și de familie. Nu poate exista o interferență între o autoritate publică în exercitarea acestui drept decât în măsura în care această interferență este prevăzută de lege și constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară (...) pentru protecția drepturilor și libertăților lui. Curtea ia notă de faptul că reclamantul a fost exmatriculat din locuința sa de serviciu, ca urmare a mutarii sale la un alt post care nu a dat naștere concesiunii de locuință gratuită. Chiar dacă Consiliul de Stat a încheiat ulterior această decizie de transfer, realitatea este că, la momentul respectiv, pentru a pronunța expulzarea reclamantului, judecătorul Ös Õ era întemeiat pe faptul că acesta din urmă nu mai exercita funcțiile portarului cu care se însoțea locuința în cauză. Având în vedere că nu mai este gardianul centrului cultural al comunei, reclamantul nu avea, prin urmare, dreptul de a ocupa locuința care era conformă cu funcțiile de gardian. Prin urmare, expulzarea sa nu a putut aduce atingere dreptului său la respectarea vieții sale private și de familie sau a domiciliului său. 4 din Convenție. Reclamantul se plânge, în sfârșit, că respingerea cererii sale de despăgubire pentru prejudiciul moral constituie o încălcare a dreptului său la o cale de atac eficientă. Convenția a fost încălcată, are dreptul la o cale de atac eficientă în fața unei instanțe naționale, (...) În cazul de față, Curtea arată că reclamantul a beneficiat de o procedură contradictorie, în cursul căreia a putut prezenta argumentele pe care le consideră relevante pentru apărarea cauzei sale. Nu există nicio aparență de încălcare a dreptului reclamantului la o cale de atac eficientă în sensul articolului 13 din convenție. Prin urmare, acest aspect trebuie, de asemenea, să fie respins ca fiind în mod vădit nefondat, în temeiul articolului 3 și al articolului 4 din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară că toate mijloacele de fond rezervate, tărâmul întemeiat pe durata procedurii de declarare a request-ului IRRECEVANT pentru surplus. S. Dolle W. Fuhrmann Premier Președinte [Note1] Înlocuiți □ pentru deciziile și hotărârile Curții.
de la requête n° 45976/99
présentée par Wardi CHAHED
contre la France
La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le
29 août 2000 en une chambre composée de
M.
président
,
M.
J.-P. Costa,
M.
M
me
M.
Sir
Nicolas Bratza,
M.
juges
,
et de
M
me
greffière de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 1
er
décembre 1998 et enregistrée le 4
février 1999,
Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par le requérant,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Le requérant est un ressortissant
français, né en 1960 et résidant à Feyzin (Rhône).
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
Le requérant était employé par la commune de Feyzin depuis 1984 en qualité d’ouvrier professionnel à temps complet. Depuis le 25 mars 1988, il occupait l’emploi de gardien, assorti de la disposition à titre gratuit d’un logement de fonction pris en location par la commune auprès de l’office public communautaire d’habitations à loyer modéré (HLM) de Lyon. Il était expressément prévu au premier chapitre du bail que «
ce logement est mis à la disposition du centre culturel (...), qui y logera son gardien
».
Par arrêté en date du 5 septembre 1990, le maire de Feyzin infligea un blâme au requérant. Par ailleurs, par décisions en date des 4 septembre 1990 et 25
janvier 1991, le requérant fut successivement muté du centre culturel municipal au service des espaces verts, puis au service de nettoyage. Ses nouveaux fonctions ne donnant pas lieu à l’attribution d’un logement de fonction, il a été demandé au requérant de restituer son logement de fonction. Toutefois, ce dernier continua à l’occuper pendant neuf mois.
Les 10 décembre 1991 et 8 janvier 1992, la commune de Feyzin émit à l’encontre du requérant deux titres exécutoires pour le remboursement de loyers payés par celle-ci du 1
er
mars au 30
novembre 1991. Le requérant forma alors un recours gracieux contre les deux titres exécutoires, qui fut rejeté par décision du maire de Feyzin en date du 22 avril 1992.
Le 30 mars 1992, le requérant saisit le tribunal administratif de Lyon d’une demande tendant, d’une part, à l’annulation de l’arrêté du 5 septembre 1990 et des décisions des 4
septembre 1990 et 25 janvier 1991 et, d’autre part, à l’annulation de la décision du 22 avril 1992.
Le 21 mai 1992, le juge des référés du tribunal d’instance de Lyon autorisa la commune de Feyzin à faire expulser le requérant de son logement de fonction. En particulier, le juge des référés considéra que, puisque le requérant n’exerçait plus les fonctions de gardien du centre culturel, il avait perdu tout titre d’occupation du logement litigieux.
Par deux jugements en date du 3 décembre 1992 (N
os
92-01857 et 92-04061), le tribunal administratif de Lyon annula l’arrêté du 5 septembre 1990 et rejeta le surplus des demandes du requérant.
Le 7 juin 1993, le requérant saisit le Conseil d’État d’une demande tendant à l’annulation des jugements du tribunal administratif de Lyon et à la décharge de l’obligation de payer les sommes portées dans les états exécutoires. Il sollicitait en outre la somme de 50
000 FRF au titre du préjudice moral.
Le requérant déposa son mémoire complémentaire le 21 novembre 1994. La séance du Conseil d’État se déroula le 29 avril 1998.
Entre-temps, en octobre 1996, le requérant fut licencié pour inaptitude physique. Ce licenciement fait l’objet d’une procédure pendante devant le tribunal administratif de Lyon.
Le 3 juin 1998, le Conseil d’État annula la décision du 4 septembre 1990, par laquelle le requérant avait été muté au service des espaces verts, au motif que si elle présentait le caractère d’une sanction disciplinaire, elle n’avait pas pour autant observé les règles prévues en matière disciplinaire. Par conséquent, le Conseil d’État considéra que si le requérant n’avait plus aucun titre à occuper le logement de fonction attaché à ses précédentes fonctions, l’annulation de la décision du 4 septembre 1990 privait de base légale les états exécutoires émis à son encontre,
et le déchargea ainsi de l’obligation de payer lesdites sommes. Le Conseil d’État rejeta le surplus des demandes du requérant.
1.
Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant se plaint de la durée de la procédure.
2.
Invoquant l’article 8 de la Convention, le requérant affirme que l’expulsion de son logement de fonction porte atteinte à son droit à la vie privée et familiale.
3.
Invoquant l’article 13 de la Convention, le requérant se plaint que le rejet de sa demande d’indemnisation au titre du préjudice moral constitue une violation de son droit à un recours effectif.
1.
Le requérant se plaint de la durée de la procédure et invoque l’article 6 § 1 de la Convention, dont les parties pertinentes sont ainsi libellées
:
«
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)
»
Le Gouvernement admet que l’affaire ne présentait pas de difficultés particulières. Il note que la première partie de la procédure, instruite devant le tribunal administratif de Lyon, a été rapide, et que le requérant a tardé à produire son mémoire ampliatif devant le Conseil d’État. Le Gouvernement considère que la durée globale de la procédure n’a pas été excessive.
Le requérant affirme que son affaire connut une durée excessive et qu’aucun manque de diligence ne saurait lui être reproché.
La Cour estime, à la lumière des critères dégagés par sa jurisprudence en matière de «
délai raisonnable
», et compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, que ce grief doit faire l’objet d’un examen au fond.
2.
Le requérant affirme en outre que l’expulsion de son logement de fonction porte atteinte à son droit à la vie privée et familiale. Il invoque l’article 8 de la Convention, dont les parties pertinentes sont ainsi libellées
:
«
1.
Toute personne a droit au respect de sa vie privée et familiale, de son domicile (…).
2.
Il ne peut y avoir ingérence d’une autorité publique dans l’exercice de ce droit que pour autant que cette ingérence est prévue par la loi et qu’elle constitue une mesure qui, dans une société démocratique, est nécessaire (…) à la protection des droits et libertés d’autrui.
»
La Cour note que le requérant fut expulsé de son logement de fonction, suite à sa mutation à un autre poste qui ne donnait pas lieu à la concession d’un logement gratuit. Même si le Conseil d’État annula par la suite cette décision de mutation, le fait est qu’à l’époque, pour prononcer l’expulsion du requérant, le juge des référés s’était fondé sur le fait que ce dernier n’exerçait plus les fonctions du gardien auxquelles le logement en question était assorti. N’étant plus le gardien du centre culturel de la commune, le requérant n’avait donc aucun droit à occuper le logement qui était assorti aux fonctions de gardien. Dès lors, son expulsion n’a pas pu porter atteinte à son droit au respect de sa vie privée et familiale, ou de son domicile.
Il s’ensuit que ce grief doit être rejeté comme manifestement mal fondé, en application de l’article
35
§§
3 et
4 de la Convention.
3.
Le requérant se plaint enfin que le rejet de sa demande d’indemnisation au titre du préjudice moral constitue une violation de son droit à un recours effectif. Il invoque l’article
13 de la Convention, dont les parties pertinentes sont ainsi libellées
:
«
Toute personne dont les droits et libertés reconnus dans la (...)
[Note1]
Convention ont été violés, a droit à l’octroi d’un recours effectif devant une instance nationale, (…) »
Dans le cas d’espèce, la Cour relève que le requérant a bénéficié d'une procédure contradictoire, au cours de laquelle il a pu présenter les arguments qu’il jugeait pertinents pour la défense de sa cause. Il n’y a aucune apparence de violation du droit du requérant à un recours effectif au sens de l’article 13 de la Convention.
Il s’ensuit que ce grief doit être également rejeté comme manifestement mal fondé, en application de l’article
35
§§
3 et
4 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
,
tous moyens de fond réservés, le grief tiré de la durée de la procédure
;
pour le surplus.
Greffière
Président
[Note1]
Remplacer «
présente
» par «
(…)
» pour les décisions et arrêts de la Cour.