CARDOSO AND JOHANSEN v. THE UNITED KINGDOM

HOTĂRÂREA TERZĂ PRIVIND DECIZIA nr. 47061/99 de Roberto CARDOSO și Peter JOHANSEN împotriva Regatului Unit Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), care așeză la 5 septembrie 2000 în calitate de Cameră compusă din J.-P. Costa, Președintele W. Fuhrmann, L. Loucaides, Sir Nicolas Bratza, dna H.S. Greve, K. Traja, M. Ugrekhelidze, judecători și dna S. Dollé, secretarul secțiunii Având în vedere cererea de mai sus introdusă la 23 martie 1999 și înregistrată la 25 martie 1999, având în vedere măsura intermediară indicată guvernului contestat în temeiul articolului 39 din Regulamentul Curții, având în vedere observațiile prezentate de guvernul contestat și observațiile în răspuns transmise de solicitanți, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE Primul reclamant este un național brazilian, născut în 1956 și locuiește în Londra. Al doilea reclamant este un cetățean britanic, născut în 1957 și trăiește cu al doilea reclamant în Londra. Ele sunt reprezentate în fața Curții de către dna Nuala Mole din Centrul AIRE, Londra. A. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de solicitanți, pot fi rezumate după cum urmează. Primul reclamant a fost rezident în Regatul Unit din 1981. A fost într-o relație stabilă pe termen lung cu căsătoria în Regatul Unit de 18 ani din noiembrie 1981 cu al doilea reclamant. Au cohabitat din decembrie 1981 până în prezent. Primul reclamant a lucrat și a plătit contribuții fiscale și de asigurare națională și a prezentat contribuții fiscale. În noiembrie 1984, deoarece nu a fost posibil ca cuplurile homosexuale să achiziționeze statutul de imigrare pe baza relației lor, primul reclamant a intrat într-o căsătorie de conveniență cu o femeie pentru a încerca să rămână cu al doilea reclamant în Regatul Unit. În 1995, primul reclamant a fost diagnosticat ca suferind de HIV și în noiembrie 1996 cu o boală definitoare a SIDA. În 1996 primul reclamant a devenit prea bolnav pentru a lucra. În 1997, primul reclamant a obținut un pașaport italian fals pentru a vizita mama sa în vârstă în Brazilia. La întoarcerea sa din acea călătorie, el a fost oprit și identitatea sa falsă descoperit. La 5 octombrie 1998, Secretarul de Stat a refuzat primii solicitanți să intre în Regatul Unit și a ordonat ca acesta să fie îndepărtat în Franța pe baza faptului că primul reclamant ar putea face o cerere de intrare de acolo și că aceaceasta este țara din care a intrat în Regatul Unit. Primul reclamant nu a putut beneficia de concesiuni disponibile în ceea ce privește relațiile homosexuale, deoarece, deși a trăit în Regatul Unit din 1981, el a solicitat tehnic permisiunea de a intra și de a nu lăsa să rămână. Primul reclamant a obținut rapoarte medicale în sprijinul încercării sale de a rămâne în Regatul Unit. Un raport din 9 octombrie 1998 a confirmat că primul reclamant a fost tratat cu terapie combinată împotriva HIV din mai 1995 și cu privire la o posibilă înlăturare a fost declarată: „În plus, traume psihologică severă ar fi foarte dăunătoare, în special în funcție de problemele psihologice de lungă durată, descrise în corespondența atașată. Separarea de partenerul său pe termen lung ar fi, de asemenea, probabil să-și afecteze sănătatea, o rețea socială de susținere este de mare importanță în menținerea aderării la regimurile complicate de droguri.” Un raport din 15 decembrie 1998 a declarat printre altele „< Primul reclamant> are un diagnostic de boală depresivă cu elemente de tulburare de stres post traumatic. Depresia sa a fost severă cu episoade de suicidere. Cred că este un individ vulnerabil care este în mare risc de sinucidere. Cred că va fi plasat la un risc considerabil dacă forțată să se întoarcă în Brazilia.” La 16 decembrie 1998, Curtea Înaltă a refuzat să se propună în vederea revizuirii judiciare a deciziei de refuzare a primului permis de intrare în Regatul Unit. La 24 martie 1999, Curtea de Apel a respins primul recurs al reclamantului. Orientările de eliminare trebuiau emise în dimineața din 25 martie 1999. La 24 martie 1999, după introducerea acestei cereri, președintele celei de-a treia secțiunea a aplicat art. 39 din Regulamentul Curții cere Guvernului să suspende orice măsuri de expulzare în așteptarea procedurii în fața Curții. La 30 martie 1999, cererea a fost comunicată guvernului contestat care a fost invitat să își prezinte observațiile cu privire la admisibilitatea și meritul. Prin scrisoarea din 26 iulie 1999, Guvernul a informat Curtea că Serviciul de Immigrație a reexaminat primul caz al reclamantului și a considerat oportun să renunțe la cerința de autorizare de intrare. La 27 iulie 1999, primul reclamant a fost concediat să intre în Regatul Unit. La 7 august 2000, reprezentanții reclamanților au acceptat oferta guvernului de a-și plăti taxele și costurile în valoare de 11.025 GBP în decontarea integrală și finală a cererilor. Reclamanții se plângeau inițial în temeiul articolului 3 din Convenție că propunerea de înlăturare a primului reclamant din Regatul Unit ar avea un impact grav asupra sănătății sale și ar reduce speranța de viață. au susținut că separarea de la partenerul său pe termen lung, al doilea reclamant, în această etapă a bolii primului reclamant, ar constitui, de asemenea, tratamente inumane sau degradante. De asemenea, reclamanții s-au plâns în temeiul articolului 8 din Convenție că eliminarea ar constitui o ingerință în dreptul primului reclamant la „integritate morală și fizică” și au dezvăluit o ingerință în dreptul lor la respectarea vieții lor private. Curtea remarcă că reclamanții au convenit să-și stabilească cererile pe baza primului reclamant care primește concediul de intrare în Regatul Unit și pe plata unei sume în ceea ce privește costurile și cheltuielile juridice. În aceste circumstanțe, constată că reclamanții nu mai intenționează să își continue aplicarea în sensul articolului 37 § 1 litera (a) din convenție. Se constată că respectarea drepturilor omului nu necesită continuarea examinării cererii (art. 37 § 1 în amendă În consecință, cazul ar trebui eliminat din listă. Din aceste motive, Curtea, în unanimitate, DECIDE DECIZAREA DECIZIEI DE CAUZĂ DE CAUZE S. Dollé J.-P. Președintele grefierului Costa

THIRD SECTION

DECISION

Application no. 47061/99

by Roberto CARDOSO and Peter JOHANSEN

against the United Kingdom

The European Court of Human Rights (Third Section), sitting on 5 September 2000 as a Chamber composed of

Mr

J.-P. Costa,

President

,

Mr

W. Fuhrmann,

Mr

L. Loucaides,

Sir

Nicolas Bratza,

Mrs

H.S. Greve,

Mr

K. Traja,

Mr

M. Ugrekhelidze,

judges

,

and

Mrs

S. Dollé,

Section Registrar

,

Having regard to the above application introduced on 23 March 1999 and registered on 25 March 1999,

Having regard to the interim measure indicated to the respondent Government under Rule

39 of the Rules of Court,

Having regard to the observations submitted by the respondent Government and the observations in reply submitted by the applicants,

Having deliberated, decides as follows:

THE FACTS

The first applicant is a Brazilian national, born in 1956 and living in London. The second applicant is a British citizen, born in 1957 and living with the second applicant in London. They are represented before the Court by Ms Nuala Mole of the AIRE Centre, London.

A. The

circumstances of the case

The facts of the case, as submitted by the applicants, may be summarised as follows.

The first applicant has been resident in the United Kingdom since 1981. He has been in a long term stable relationship akin to marriage in the United Kingdom for 18 years since November 1981 with the second applicant. They have cohabited since December 1981 to date. The first applicant worked and paid tax and National Insurance contributions and submitted tax returns.

In November 1984, as it was not possible for homosexual couples to acquire immigration status on the basis of their relationship, the first applicant entered into a marriage of convenience with a woman in order to try and stay with the second applicant in the United Kingdom.

In 1995, the first applicant was diagnosed as suffering from HIV and in November

1996 with an AIDS defining illness. In 1996 the first applicant became too ill to work.

In 1997, the first applicant obtained a false Italian passport to visit his elderly mother in Brazil. On his return from that trip, he was stopped and his false identity discovered.

On 5 October 1998, the Secretary of State refused the first applicant leave to enter the United Kingdom and ordered that he be removed to France on the basis that the first applicant could make an application to enter from there and that this was the country from which he had entered the United Kingdom. The first applicant could not benefit from available concessions concerning homosexual relationships as, although he had lived in the United Kingdom since 1981, he was technically seeking leave to enter and not leave to remain.

The first applicant obtained medical reports in support of his attempt to stay in the United Kingdom. A report dated 9 October 1998 confirmed that the first applicant had been treated with combination therapy against HIV since May 1995 and in respect of a possible removal stated:

“In addition, severe psychological trauma would be very damaging, especially in view of his long-standing psychological problems, described in the attached correspondence. Separation from his long term partner would also be likely to affect his health, a supportive social network is of great importance in maintaining adherence to complicated drug regimes.”

A report of 15 December 1998 stated

inter alia

:

“<The first applicant> has a diagnosis of depressive illness with elements of post traumatic stress disorder. His depression has been severe with episodes of suicidality. I believe he is a vulnerable individual who is at great risk of suicide. I believe he will be placed at considerable risk if forced to return to Brazil.”

On 16 December 1998, the High Court refused leave to move for judicial review of the decision refusing the first applicant leave to enter the United Kingdom. On 24 March 1999 the Court of Appeal dismissed the first applicant’s appeal. Removal directions were due to be issued on the morning of 25 March 1999.

On 24 March 1999, following introduction of this application, the President of the Third Section applied Rule 39 of the Rules of Court requesting the Government to suspend any expulsion measures pending the proceedings before the Court. On 30 March 1999, the application was communicated to the respondent Government who were invited to submit their observations on the admissibility and merits.

By letter dated 26 July 1999, the Government informed the Court that the Immigration Service had reconsidered the first applicant’s case and found it appropriate to waive the entry clearance requirement. On 27 July 1999, the first applicant was granted leave to enter the United Kingdom.

On 7 August 2000, the applicants’ representatives accepted the offer of the Government to pay their fees and costs in the amount of GBP 11,025 in full and final settlement of their claims.

COMPLAINTS

The applicants originally complained under Article 3 of the Convention that the proposed removal of the first applicant from the United Kingdom would have a serious impact on his health and shorten his life expectancy. Furthermore,

they alleged that the separation from his long term partner, the second applicant, at this stage of the first applicant’s illness would also constitute inhuman or degrading treatment.

The applicants also complained under Article 8 of the Convention that the removal would constitute an interference with the first applicant’s right to “moral and physical integrity” and disclosed an interference with their right to respect for their private life.

THE LAW

The Court notes that the applicants have agreed to settle their claims on the basis of the first applicant receiving leave to enter the United Kingdom and on payment of a sum in respect of their legal costs and expenses. In these circumstances, it finds that the applicants no longer intend to pursue their application within the meaning of Article 37 § 1(a) of the Convention. It is satisfied that respect for human rights does not require the continued examination of the application (Article 37 § 1

in fine

).

Accordingly, the case should be struck out of the list.

For these reasons, the Court, unanimously,

DECIDES TO STRIKE THE APPLICATION OUT OF ITS LIST OF CASES

.

S. Dollé

J.-P. Costa

Registrar

President