MASSIMO contre l'ITALIE

SECȚIUNEA A DOUA DECIZIA A CURȚII PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 44343/98 prezentată de Giuseppe Massimo împotriva Italiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 28 septembrie 2000 într-o cameră compusă din C.L. Rozakis, președintele A.B. Baka, B. Conforti, G. Bonello, domnul Fischbach, domnul Tsatsa-Nikolovska, E. Levits, judecători și E. Fribergh, grefier de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus depusă la 6 iunie 1996 și înregistrată la 13 noiembrie 1998 După ce a deliberat, face următoarea decizie DE FAPT Reclamantul este un resortisant italian, născut în 1934 și rezident în Gravedona (Como). La 29 august 1988, reclamantul notifia la Ministerul Educației Naționale a fost depus ulterior la grefa Tribunalului Administrativ Regional din Calabria (Reg. nr. 1099/88). Această acțiune viza obținerea anulării deciziei de inspecție academică a Catanzaro, prin care reclamantul trebuia să facă ca suma de 508 335 lire italiene, percepută cu titlu de pensiune la locul de pensie. Reclamantul solicita, de asemenea, rambursarea sumei de 187 766 lire italiene, care ar fi fost dedusă în mod nejustificat de administrația în favoarea II.N.P.S. ( Institutul Național de Protecție Socială O audiere a avut loc la 17 aprilie 1992. Iunie 1992, Tribunalul Administrativ Regional s-a declarat incompetent să examineze prima cerere și, în ceea ce privește cea de-a doua, i-a ordonat ministrului pârât să depună la dosar în termen de 60 de zile un raport care să explice dacă și pentru ce creditor era reclamantul suma de 187 766 de lire și dacă suma respectivă ar fi făcut obiectul unei compensații prin intermediul deciziei atacate. La 11 mai 1994, Tribunalul Administrativ Regional l-a informat pe reclamant că ordinul dat Ministerului care apără raportul menționat anterior nu fusese executat. La 31 august 2000, Tribunalul a confirmat că ordinul respectiv nu fusese executat. Primul motiv al reclamantului se referă la durata procedurii în litigiu. Această procedură a început la 29 august 1988 și era încă în curs de desfășurare la 31 august 2000. Potrivit reclamantului, durata procedurii, care este de aproximativ 12 ani, pentru o instanță, nu îndeplinește cerința termenului rezonabil [art. 6 alineatul (1) din convenție]. Curtea consideră că, având în vedere criteriile care decurg din jurisprudența sa în materie de termen rezonabil (complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și al autorităților competente și imputarea litigiului pentru solicitant), și având în vedere ansamblul elementelor aflate în posesia sa, acest Õ trebuie să facă obiectul unei examinări pe fond. Reclamantul se plânge, de asemenea, de încălcarea articolului 3, în măsura în care orice formă de nedreptate este un tratament degradant; de la art. 6 alineatul. 1 în ceea ce privește caracterul neechitabil al procedurii; art. 1 din Protocolul nr. 1 deoarece ar fi suferit o încălcare a dreptului la respectarea proprietăților sale și art. 13, deoarece chiar dacă a avut posibilitatea de a prezenta o acțiune, acesta nu a fost examinat în mod efectiv și serios. În ceea ce privește litigiul întemeiat pe art. 3 din Convenție, Curtea nu constată nicio aparență a unei încălcări. Prin urmare, rezultă că acest aspect este vădit nefondat în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție și că trebuie respins în conformitate cu art. 35 alineatul (4) din Convenție. În ceea ce privește celelalte obiecțiuni, Curtea arată că, potrivit celor mai recente informații furnizate de solicitant, procedura în litigiu era încă în curs de desfășurare. Prin urmare, aceste obiecțiuni sunt premature deoarece reclamantul nu a epuizat căile de atac interne în sensul articolului 35 alineatul (1) din convenție și că, prin urmare, acestea trebuie respinse în conformitate cu art. 35 alineatul (4) din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară revendicabilitatea cu privire la motivul întemeiat de reclamant cu privire la durata excesivă a procedurii inițiate la 20 august 1988 în fața Tribunalului Administrativ Regional din Calabria, toate mijloacele de fond rezervate care declară revendicarea IRRECEVABILă pentru surplus. Erik Fribergh Christos Rozakis Modulul Președinte

DEUXIÈME SECTION

DÉCISION DE LA COUR

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n° 44343/98

présentée par Giuseppe Massimo

contre l’Italie

La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le 28

septembre 2000 en une chambre composée de

M.

C.L. Rozakis,

président

,

M.

A.B. Baka,

M.

B. Conforti,

M.

G. Bonello,

M.

M. Fischbach,

M

me

M. Tsatsa-Nikolovska,

M.

E. Levits,

juges

,

et de

M.

E. Fribergh,

greffier de section

,

Vu la requête susmentionnée introduite le 6 juin 1996 et enregistrée le 13

novembre

1998

;

Après avoir délibéré, rend la décision suivante

:

EN FAIT

Le requérant est un ressortissant italien, né en 1934 et résidant à Gravedona (Côme).

Le 29 août 1988, le requérant notifia au ministère de l’Education nationale un recours, qui fut par la suite déposé au greffe du tribunal administratif régional de Calabre (Reg. n°

1099/88). Ce recours visait à obtenir l’annulation de la décision de l’inspection académique de Catanzaro par laquelle le requérant devait rendre la somme de 508 335 lires italiennes, perçue à titre d’indemnité au lieu de pension. Le requérant demandait également le remboursement de la somme de 187 766 lires italiennes qui aurait été indûment déduite par l’administration en faveur de l’I.N.P.S. (

Institut National de Prévoyance Sociale

).

Une audience se tint le 17 avril 1992.

Par un jugement non définitif du 1

er

juin 1992, le tribunal administratif régional se déclara incompétent à examiner la première demande, et, quant à la seconde, ordonna au ministère défendeur de verser au dossier dans un délai de soixante jours, un rapport expliquant si et à quel titre le requérant était créancier de la somme de 187 766 lires et si ladite somme avait été l’objet d’une compensation par le biais de la décision attaquée.

Le 11 mai 1994, le tribunal administratif régional informa le requérant que l’ordre donné au ministère défenseur de verser ledit rapport au dossier n’avait pas été exécuté.

Le 31 août 2000, le tribunal confirma que ledit ordre n’avait jamais été exécuté.

EN DROIT

Le premier grief du requérant porte sur la durée de la procédure litigieuse. Cette procédure a débuté le 29 août 1988 et était encore pendante au 31 août 2000.

Selon le requérant, la durée de la procédure, qui est d'environ douze ans, pour une instance, ne répond pas à l’exigence du «

délai raisonnable

» (article 6 § 1 de la Convention).

La Cour estime qu’à la lumière des critères qui se dégagent de sa jurisprudence en matière de «

délai raisonnable

» (complexité de l’affaire, comportement du requérant et des autorités compétentes et enjeu du litige pour le requérant), et compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, ce grief doit faire l’objet d’un examen au fond.

Le requérant se plaint également de la violation de l’article 3, dans la mesure où toute forme d’injustice est un traitement dégradant ; de l’article 6 par. 1 en ce qui concerne le caractère non équitable de la procédure ; de l’article 1 du Protocole n° 1 car il aurait subi une atteinte au droit au respect de ses biens, et de l’article 13, car même s’il a eu la possibilité de présenter un recours, celui-ci n’a pas été examiné effectivement et sérieusement.

En ce qui concerne le grief tiré de l’article 3 de la Convention, la Cour ne constate aucune apparence de violation.

Il s’ensuit que ce grief est manifestement mal fondé au sens de l’article 35 § 3 de la Convention et qu’il doit être rejeté conformément à l’article 35 § 4 de la Convention.

Quant aux autres griefs, elle relève que selon les dernières informations fournies par le requérant, la procédure litigieuse était encore pendante.

Il s’ensuit que ces griefs sont prématurés parce que le requérant n’a pas épuisé les voies de recours interne au sens de l’article 35 § 1 de la Convention et qu’ils doivent, partant, être rejetés conformément à l’article 35 § 4 de la Convention

.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

DÉCLARE LA REQUÊTE RECEVABLE

quant au grief tiré par le requérant de la durée excessive de la procédure engagée le 20 août 1988 devant tribunal administratif régional de Calabre, tous moyens de fond réservés

;

DÉCLARE LA REQUÊTE IRRECEVABLE

pour le surplus.

Erik Fribergh

Christos Rozakis

Greffier

Président