CASE OF ASSENOV AND OTHERS AGAINST BULGARIA

Rezoluția ResDH(2000)109 privind hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 28 octombrie 1998 în cazul Assenov și alții împotriva Bulgariei (Aprobată de Comitetul de Miniștri la 2 octombrie 2000 la cea de-a 721-a ședință a Deputaților Miniștrilor) Comitetul de miniștri, în conformitate cu art. 54 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale (denumit în continuare „Convenția”), având în vedere hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza Assenov și în alte cazuri pronunțată la 28 octombrie 1998 și transmisă în aceeași zi Comitetului miniștrilor; Amintind că cazul a apărut într-o cerere (nr. 24760/94) împotriva Bulgariei, depusă la 6 septembrie 1993 la Comisia Europeană a Drepturilor Omului în temeiul articolului 25 din Convenție de dl Anton Assenov, dl Stefan Ivanov, și dna Fidanka Ivanova, toți cetățenii bulgari, și că Comisia a declarat admisibile plângerile referitoare în special la lipsa unor investigații aprofundate și eficace cu privire la circumstanțele maltraturilor supuși infligării primului reclamant, la lipsa revizuirii judiciare a deciziei de deținere a primului reclamant în reținere, la imposibilitatea de a contesta legalitatea acestei detenții la intervale regulate, la lungimea excesivă a acestei detenții și la obstacole neregulate în ceea ce privește dreptul de cerere individuală la organele convenției; Amintind că cazul a fost interzis de către Comisie la 22 septembrie 1997; întrucât în hotărârea sa din 28 octombrie 1998, Curtea în special: deținută, cu opt voturi împotrivă una, că nu a existat nicio încălcare a articolului 3 pe baza acuzațiilor dlui Assenov privind maltraturile de către poliție; deținută, în unanimitate, că au existat o încălcare a articolelor 3 și 13 din Convenție, bazată pe nerespectarea unei anchete oficiale eficace cu privire la acuzațiile dlui Assenov privind maltraturile de către poliție; deținute, cu opt voturi împotrivă la una, că a existat o încălcare a art. 5, alin. (3) din Convenție în sensul că dl Assenov nu a fost adus cu prompt timp în fața judecătorului sau al alt ofițer autorizat prin lege să exercite competența judiciară; deținută, în unanimitate, că a existat o încălcare a articolului 5 alineatul (3) din Convenție în sensul că dl Assenov nu a fost judecat într-un timp rezonabil sau eliberat în așteptarea procesului; deținut, în unanimitate, că a existat o încălcare a articolului 5 alin. (4) din Convenție datorită imposibilității dlui Assenov de a obține, la intervale rezonabile și într-o audiere publică, o revizuire judiciară a legalității detenției sale; deținută, în unanimitate, că a existat o încălcare a art. 25 alin. (1) din Convenție în ceea ce privește toate cele trei solicitanți; deținut, în unanimitate, că Guvernul Statului pârât trebuia să plătească, în termen de trei luni: primului reclamant, în ceea ce privește prejudiciile morale, 6 000 000 de leva bulgară; tuturor celor trei solicitanți, în comun, în ceea ce privește costurile și cheltuielile, 14 860 de lire sterline care urmează să fie convertite în leva bulgară la rata aplicabilă la data decontare, împreună cu 7 600 de lire sterline, mai puțin de 38 087 de franci francezi care urmează să fie transformați în lire sterline la rata aplicabilă la data decontare, împreună cu orice impozit pe valoarea adăugată care poate fi plătită; și că dobânzile simple la o rată anuală de 5,08% ar trebui să fie plătite pe sumele acordate mai sus în lev-uri bulgare și de 7,5% în ceea ce privește sumele acordate mai sus în kilograme sterline de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontare; respins, în unanimitate, restul cererii pentru o justă satisfacție; având în vedere normele adoptate de Comitetul de miniștri privind aplicarea articolului 54 din Convenție; după ce a invitat Guvernul Statului pârât să-l informeze cu privire la măsurile luate în urma hotărârii din 28 octombrie 1998, având în vedere obligația Bulgariei de a respecta aceasta în temeiul articolului 53 din Convenția; întrucât în timpul examinării cazului de către Comitetul de Miniștri, Guvernul Statului pârât a arătat Comitetului că au fost luate măsuri generale cuprinzătoare pentru a preveni noi încălcări de la fel ca cele găsite în prezenta hotărâre (această informație figurează în apendicele prezentei rezoluții); Având în vedere că, la 28 ianuarie 1999, în termenul stabilit, Guvernul Statului pârât a plătit reclamantului sumele prevăzute în hotărârea din 28 octombrie 1998 în ceea ce privește prejudiciile morale și cele din 5 februarie 1999, și anume. la opt zile de la expirarea termenului stabilit, sumele referitoare la costurile și cheltuielile au fost plătite avocaților reclamanților și că avocații au renunțat la dreptul lor de a solicita orice dobânzi nejustificate pentru această întârziere minoră, Declară, după ce a luat act de informațiile furnizate de Guvernul Bulgariei, că și-a exercitat funcțiile în temeiul articolului 54 din Convenție în acest caz. Apendicele la Rezoluția ResDH(2000)109 Informații furnizate de Guvernul Republicii Bulgaria în timpul examinării cazului Assenov și altele de către Comitetul de Miniștri Având în vedere obligația sa de a respecta hotărârile Curții Europene a Drepturilor Omului (art. 46 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului), Bulgaria a adoptat, în urma hotărârilor Assenov și Nikolova (avizul din 25 martie 1999), o serie de măsuri cuprinzătoare de prevenire a încălcării Convenției similare celor constatate în aceste cazuri. La 22 iulie 1999, Adunarea Națională a Bulgariei a adoptat o reformă majoră a procedurii penale. Legea în cauză, care a fost publicată în Jurnalul Oficial (nr. 70/1999) la 6 august 1999 și a intrat în vigoare la aceeași dată, a modificat dispozițiile care au fost cauza directă a încălcării art. 5 constatate de Curte în cazurile menționate anterior. Legea din 6 august 1999 a modificat în special dispozițiile art. 152 și 201 din Codul de Procedură Penală privind competențele procurorului sau investigatorului de a deține persoanele pe o perioadă prelungită fără control judiciar. Noul articol 152a prevede că detenția în reținere este ordonată de către instanța competentă de primă instanță. la cererea unui procuror sau a unui investigator (punctele 1 și 2). Perioadele maxime de detenție fără control judiciar sunt de 72 de ore, în care detenția în reținere este solicitată de un procuror și de 24 de ore, în cazul în care este solicitată de un investigator (punctul 3). O instanță de un singur judecător hotărăște după o audiere publică la care au participat acuzatul, avocatul său și procurorul dacă acuzatul ar trebui reținut în reținere (punctul 5). Motivele de ordonare și prelungire a detenției în reținere Guvernul reamintește că legislația care se aplică faptelor din acest caz, în momentul respectiv, încă prevedea detenția obligatorie în reținere, în special în cazurile în care acuzatul a fost un recidivist (ex-art. 152 alineatul (3) din Codul de Procedură Penală), această obligație a fost deja abolită printr-un amendament publicat în Jurnalul Oficial la 8 august 1997 (nr. 64/1997). Legea din 6 august 1999, adoptată în urma hotărârilor Assenov și Nikolova, a introdus alte modificări la art. 152, în special partea care prevede scutirea de la detenție numai în cazul în care acuzatul a fost în măsură să dovedească că nu există niciun risc de abscondare sau de recidivă (ex-punctul alineatul (2) din art. 152). Noul articol 152 prevede că detenția în reținere este ordonată în cazurile privind infracțiunile penale pedepsite de privare de libertate, în cazul în care iese din dosarul că există un pericol real de absedință sau de recidivă acuzată (noul articol 152 alineatul (1)). În cazul în care acest pericol nu mai există, detenția în reținere se înlocuiește cu o măsură mai severă În plus, perioada maximă de detenție la închidere înainte de trimitere la judecată este de două luni, cu excepția cazului în care acuzatul este acuzat de o infracțiune grea sau de o infracțiune care are o condamnare la închisoare de cel puțin 15 ani. În aceste două cazuri, perioadele maxime de detenție în reținere înainte de a fi depuse în judecată sunt de unu și, respectiv, de doi ani. La sfârșitul acestor perioade, acuzatul este eliberat prin ordinul procurorului (noul articol 152 alineatul (5). Guvernul bulgar consideră, prin urmare, că noul text al articolului 152 pune suficient accent pe natura excepțională a detenției în reținere, obligă procurorii și investigatorii să dovedească judecătorului că există motive valabile și obiective (de exemplu, pericolul abstinderii sau reintervenției acuzate) pentru a ordona și a prelungi detenția în reținere în reținere, precum și pentru a pune accentul suficient asupra necesității de diligență specială în efectuarea anchetei prin impunerea unor termene stricte privind detenția în reținere în timpul etapei de anchetă preliminare. Dreptul de a contesta legalitatea detenției (habeas corpus) Legea din 6 august 1999 a eliminat ultimele restricții asupra dreptului persoanei reținute de a contesta legalitatea detenției în reținere, care ar putea duce la încălcări ale articolului 5 alineatul (4) din Convenție similare celor găsite în cazurile Assenov și Nikolova. În conformitate cu noul articol 152b, oricine poate solicita unei instanțe să revizuiască licența deținerii și să-și ordone eliberarea. Solicitarea poate fi depusă prin intermediul ofițerului responsabil pentru anchetă, care informează imediat procurorul și trimite chestiunea la instanță (punctul 3). Curtea este obligată să ia în considerare cazul în termen de trei zile, la o audiere publică asistată de către acuzat, avocatul său și procurorul (punctul 4). Curtea își anunță hotărârea după audiere. Un recurs împotriva acestei decizii poate fi depus într-un termen de șapte zile cu o instanță superioră. În cazul în care instanța refuză să ordone eliberarea acuzatului, aceasta poate fixa o perioadă de maximum două luni în care o nouă cerere de eliberare nu este admisibilă, cu excepția cazului de deteriorare bruscă a sănătății persoanei deținute (punctul 7). Astfel de decizii pot fi, de asemenea, apelate la o instanță mai mare într-un termen de trei zile. În opinia Guvernului, este clar că această dispoziție constituie doar o favoare pentru instanța de a preveni cererile vădit nefondate. Având în vedere efectul direct al Convenției, această dispoziție nu poate împiedica în niciun caz audierea instanțelor în orice moment a cererilor de eliberare bazate, în special pe faptul că motivele de ordonare a detenției în reținere nu mai există. Prin urmare, Guvernul consideră că această dispoziție este în conformitate cu cerința de la art. 5 alineatul (4), astfel cum este definită în jurisprudența instanței (a se vedea în special hotărârea Assenov, § 162 în amenzi ), și faptul că instanțele nu vor permite aplicarea acesteia să determine deținerea unei persoane în absența motivelor obiective și valabile stabilite în legislația bulgară și în art. 5 alineatul (3) din convenție. Guvernul bulgar consideră că măsurile legislative adoptate sunt conforme cu cerințele articolului 5 alineatele (3) și (4) din Convenție, interpretate de Curte, și că, prin urmare, aceste măsuri împiedică noi încălcări ale Convenției. II. Difuzarea hotărârilor; măsuri administrative de sensibilizare Guvernul a asigurat traducerea hotărârilor Assenov și Nikolova și a publicării acestora în Buletinul Ministerului Justiției și integrării juridice europene (Hotărârea Assenov: nr. 2/1999, Hotărârea Nikolova: nr. 3/1999), un jurnal distribuit pe scară largă în cercuri juridice și în toate autoritățile de stat. În urma hotărârii Assenov, la 29 martie 1999, Ministerul Justiției și integrarea juridică europeană a trimis scrisori Ministrului Internului, Procurorului public șef și directorul Serviciului de Investigații, care atrage atenția asupra acestei hotărâri a Curții și asupra supravegherii executării sale de către Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei (art. 46 alineatul (2) din convenție). Apendicele acestor litere conțin o traducere completă a hotărârii Assenov și observațiile detaliate formulate în comitetul de miniștri cu privire la adoptarea măsurilor generale în executarea acestei hotărâri. Scrisorile au invitat autoritățile să aducă hotărârea și observațiile privind executarea sa la atenția funcționarilor în cauză pentru a preveni încălcări similare în viitor. Ulterior, la 21 septembrie 1999, directorul Serviciului Național de Poliție din Bulgaria a trimis toate departamentele de poliție din capitala și toate departamentele regionale de poliție o circulară care subliniază necesitatea de a preveni încălcări suplimentare similare celor constatate în cazul Assenov, inclusiv încălcarea obligației de a nu împiedica în niciun fel exercitarea efectivă a dreptului de cerere individuală la organismele din convenție (ex-art. 25, noul articol 34 din convenție). În plus, circularul a amintit în mod specific ofițerilor de poliție obligația lor de a efectua investigații rapide și eficiente cu privire la toate acuzațiile privind tratamentele inumane și degradante comise de către poliție sau forțele de securitate. Guvernul consideră că aceste măsuri vor asigura, în special, că autoritățile responsabile de menținerea legii și a ordinii vor ține seama de cerința de investigații rapide și aprofundate privind acuzațiile de maltratare, astfel încât să evite încălcări suplimentare ale articolelor 3 și 13 din convenție. Guvernul consideră că aceste măsuri vor permite, de asemenea, prevenirea în viitor a eventualelor incidente inacceptabile care implică obstacole ale dreptului de a aduce cereri individuale în mod liber Curții Europene a Drepturilor Omului (noul articol 34 din Convenție). * * * Guvernul consideră că toate măsurile menționate mai sus vor preveni în mod eficient noi încălcări ale Convenției similare cu cele găsite în cazurile Assenov și Nikolova. În general, Guvernul consideră că autoritățile de stat sunt acum conștienți de rolul esențial jucat de Convenția și de hotărârile Curții în legislația bulgară și că, prin urmare, autoritățile nu vor înceta să țină seama direct de cerințele convenției, astfel cum au fost interpretate de hotărârile Curții, în îndeplinirea sarcinilor lor. Având în vedere cele de mai sus, Guvernul este de părere că Bulgaria și-a îndeplinit obligațiile legate de executarea hotărârilor Curții în aceste cazuri în temeiul articolului 53 din Convenție (noul articol 46 alineatul (1) din Convenție).

Resolution ResDH(2000)109

concerning the judgment of the European Court of Human Rights

of 28 October 1998

in the case of Assenov and others against Bulgaria

(Adopted by the Committee of Ministers on 2 October 2000

at the 721st meeting of the Ministers’ Deputies)

The Committee of Ministers, under the terms of former Article 54 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (hereinafter referred to as “the Convention”),

Having regard to the judgment of the European Court of Human Rights in the Assenov and others case delivered on 28 October 1998 and transmitted the same day to the Committee of Ministers;

Recalling that the case originated in an application (No.

24760/94) against Bulgaria, lodged with the European Commission of Human Rights on 6 September 1993 under Article 25 of the Convention by Mr

Anton Assenov, Mr

Stefan Ivanov, and Ms Fidanka Ivanova, all Bulgarian nationals, and that the Commission declared admissible the complaints relating notably to the lack of thorough and effective investigations into the circumstances of ill-treatment allegedly inflicted to the first applicant, to the lack of judicial review of the decision to detain the first applicant on remand, to the impossibility of challenging the lawfulness of this detention at regular intervals, to the excessive length of this detention and to irregular hindrance to the right of individual application to the Convention organs;

Recalling that the case was brought before the Court by the Commission on 22 September 1997;

Whereas in its judgment of 28 October 1998 the Court notably:

-

held, by eight votes to one, that there had been no violation of Article

3 based on Mr Assenov’s allegations of ill-treatment by the police;

-

held, unanimously, that there had been a violation of Articles

3 and 13 of the Convention based on the failure to carry out an effective official investigation into Mr

Assenov’s allegations of ill-treatment by the police;

-

held, by eight votes to one, that there had been a violation of Article

5, paragraph 3, of the Convention in that Mr

Assenov was not brought promptly before a judge or other officer authorised by law to exercise judicial power;

-

held, unanimously, that there had been a violation of Article

5, paragraph 3, of the Convention in that Mr

Assenov was not given a trial within a reasonable time or released pending trial;

-

held, unanimously, that there had been a violation of Article

5, paragraph 4, of the Convention due to the impossibility for Mr Assenov to obtain a judicial review, at reasonable intervals and in a public hearing, of the lawfulness of his detention;

-

held, unanimously, that there had been a violation of Article

25, paragraph 1 of the Convention in respect of all three applicants;

-

held, unanimously, that the Government of the respondent State was to pay, within three months:

a)

to the first applicant, in respect of non-pecuniary damage, 6

000

000 Bulgarian leva;

b)

to all three applicants jointly, in respect of costs and expenses, 14

860 pounds sterling to be converted into Bulgarian leva at the rate applicable on the date of settlement, together with 7

600 pounds sterling, less 38

087 French francs to be converted into pounds sterling at the rate applicable on the date of settlement, together with any value-added tax which may be payable; and

c)

that simple interest at an annual rate of 5.08% should be payable on the above sums awarded in Bulgarian levs, and of 7.5% in respect of the above sums awarded in pounds sterling from the expiry of the above-mentioned three months until settlement;

-

dismissed, unanimously, the remainder of the claim for just satisfaction;

Having regard to the Rules adopted by the Committee of Ministers concerning the application of

former Article

54 of the Convention;

Having invited the Government of the respondent State to inform it of the measures which had been taken in consequence of the judgment of 28 October 1998, having regard to Bulgaria’s obligation under Article

53 of the Convention to abide by it;

Whereas during the examination of the case by the Committee of Ministers, the Government of the respondent State indicated to the Committee that comprehensive general measures had been taken to prevent new violations of the same kind as those found in the present judgment (this information appears in the appendix to this resolution);

Having satisfied itself that on 28 January 1999, within the time-limit set, the Government of the respondent State paid the applicant the sums provided for in the judgment of 28 October 1998 in respect of non-pecuniary damage, and that on 5 February 1999, i.e. eight days after the expiry of the time-limit set, the sums relating to the costs and expenses were paid to the applicants' lawyers and that the lawyers waived their right to claim any default interest for this minor delay,

Declares, after having taken note of the information supplied by the Government of Bulgaria, that it has exercised its functions under former Article 54 of the Convention in this case.

Appendix to Resolution ResDH(2000)109

Information provided by the Government of the Republic of Bulgaria

during the examination of the Assenov and others case

by the Committee of Ministers

In view of its obligation to abide by the judgments of the European Court of Human Rights (Article 46 of the European Convention on Human Rights), Bulgaria adopted, following the Assenov and Nikolova (judgment of 25 March 1999) judgments, a number of comprehensive measures to prevent further violations of the Convention similar to those found in these cases.

I.

Legislative measures

On 22 July 1999, the National Assembly of Bulgaria adopted a major reform of criminal procedure.

The law in question, which was published in the Official Gazette (No.70/1999) on 6 August 1999 and came into force on the same date, amended the provisions which had been the direct cause of the violations of Article 5 found by the Court in the aforementioned cases.

-

Power to detain on remand

The law of 6 August 1999 amended in particular the provisions of Articles 152 and 201 of the Code of Criminal Procedure relating to the powers of a prosecutor or investigator to detain persons for a prolonged period without any judicial review.

The new Article 152a stipulates that

detention on remand shall be ordered by the competent court of first instance

at the request of a prosecutor or investigator (paragraphs 1 and 2).

The maximum periods of detention without judicial review are 72

hours, where detention on remand is requested by a prosecutor, and 24 hours, where it is requested by an investigator (paragraph 3).

A single-judge court decides after a public hearing attended by the accused, his counsel and the prosecutor whether the accused should be detained on remand (paragraph

5).

-

Reasons for ordering and prolonging detention on remand

The Government recalls that the legislation applying to the facts of the case at the time still provided for obligatory detention on remand, particularly in cases where the accused was a recidivist (former Article 152, paragraph 3 of the Code of Criminal Procedure).

This obligation was already abolished by an amendment published in the Official Gazette on 8 August 1997 (No.64/1997).

The law of 6 August 1999, adopted following the Assenov and Nikolova judgments, made further amendments to Article 152, in particular the part providing for an exemption from detention on remand solely where the accused was able to prove that there was no risk of his absconding or re-offending (former paragraph 2 of Article 152).

The new Article 152 stipulates that detention on remand shall be ordered in cases concerning criminal offences punished by deprivation of liberty,

where it emerges from the case file that there is a real danger of the accused absconding or re-offending

(new Article 152, paragraph

1).

When this danger no longer exists, detention on remand shall be replaced by a less severe measure

(new Article 152, paragraph 3).

In addition, the maximum period of detention on remand before the case is referred to a court is two months, except where the accused is charged with a serious wilful crime or a crime carrying a prison sentence of at least 15 years.

In these two cases, the maximum periods of detention on remand before the case is referred to a court are one and two years respectively.

At the end of these periods, the accused is released by order of the prosecutor (new Article 152, paragraph 5).

The Bulgarian Government considers that the new text of Article 152 therefore puts sufficient emphasis on the exceptional nature of detention on remand, obliges prosecutors and investigators to prove to the judge that there are valid and objective reasons (eg a danger of the accused absconding or re-offending) for ordering and prolonging detention on remand, and also puts sufficient emphasis on the need for special diligence in conducting the investigation by imposing strict time-limits on detention on remand during the pre-trial investigation stage.

-

The right to challenge the lawfulness of detention (habeas corpus)

The law of 6 August 1999 removed the last remaining restrictions on a detained person's right to challenge the lawfulness of detention on remand, which could lead to violations of Article 5, paragraph 4 of the Convention similar to those found in the Assenov and Nikolova cases.

Under the new Article 152b, anyone may apply to a court to review the lawfulness of detention and order his or her release.

The application may be lodged via the officer responsible for the investigation, who immediately informs the prosecutor and refers the matter to the court (paragraph 3).

The court is required to consider the case within three days, at a public hearing attended by the accused, his counsel and the prosecutor (paragraph 4).

The court announces its decision after the hearing.

An appeal against this decision may be lodged within a seven-day time-limit with a higher court.

Should the court refuse to order the accused's release, it may fix a period not exceeding two months during which a further application for release is not admissible, except in the case of a sudden deterioration in the detained person's health (paragraph 7).

Such decisions may also be appealed to a higher court within a three day time-limit.

In the Government's view, it is clear that this provision constitutes only a faculty for the courts to prevent manifestly ill-founded applications.

In view of the Convention's direct effect, this provision can on no account prevent the courts from hearing at any time applications for release based notably on the fact that the reasons for ordering detention on remand no longer exist.

The Government therefore considers that this provision is consistent with the requirement in Article 5, paragraph 4 as defined in the court's case-law (see in particular the Assenov judgment, § 162

in fine

), and that the courts will not allow its application to result in a person's detention in the absence of the objective and valid reasons laid down in Bulgarian law and in Article 5, paragraph 3 of the Convention.

The Bulgarian Government considers that the legislative measures adopted conform to the requirements of Article 5, paragraphs 3 and 4 of the Convention as interpreted by the Court, and that these measures therefore prevent new violations of the Convention.

II.

Dissemination of judgments; administrative measures for raising awareness

The Government ensured the translation of the Assenov and Nikolova judgments and their publication in the Bulletin of the Ministry of Justice and European Legal Integration (Assenov judgment: No.

2/1999, Nikolova judgment: No. 3/1999), a journal which is widely distributed in legal circles and to all state authorities.

Following the Assenov judgment, on 29 March 1999, the Ministry of Justice and European Legal Integration sent letters to the Minister for the Interior, the Chief Public Prosecutor and the Director of the Investigation Service drawing their attention to this judgment of the Court and to the supervision of its execution by the Committee of Ministers of the Council of Europe (Article 46, paragraph 2 of the Convention).

Appendices to these letters contained a full translation of the Assenov judgment and the detailed observations made in the Committee of Ministers concerning the adoption of general measures in execution of that judgment.

The letters invited the authorities to bring the judgment and the observations on its execution to the attention of the officials concerned in order to prevent further similar violations from occurring in future.

Subsequently, on 21 September 1999, the Director of the Bulgarian National Police Service sent all the police departments in the capital and all the regional police departments a circular stressing the need to prevent further violations similar to those found in the Assenov case, including violations of the obligation not to hinder in any way the effective exercise of the right of individual application to the Convention bodies (former Article 25, new Article 34 of the Convention).

Moreover, the circular specifically reminded police officers of their obligation to conduct speedy and efficient investigations into all allegations of inhuman and degrading treatment committed by the police or security forces.

The Government considers that these measures will ensure, in particular, that the authorities responsible for maintaining law and order will take account of the requirement for speedy and thorough investigations into allegations of ill-treatment so as to prevent further violations of Articles 3 and 13 of the Convention.

The Government thinks that these measures will also make it possible to prevent in future any unacceptable incidents involving hindrance of the right to bring individual applications freely to the European Court of Human Rights (new Article 34 of the Convention).

* * *

The Government considers that all the above-mentioned measures will effectively prevent new violations of the Convention similar to those found in the Assenov and Nikolova cases.

In general, the Government believes that the state authorities are now aware of the essential role played by the Convention and the Court's judgments in Bulgarian law and that, consequently, the authorities will not fail to take direct account of the requirements of the Convention, as interpreted by the judgments of the Court, in the performance of their duties.

In the light of the foregoing, the Government is of the opinion that Bulgaria has fulfilled its obligations relating to the execution of the Court's judgments in these cases under former Article 53 of the Convention (new Article 46, paragraph 1, of the Convention).