CtEDO 02.10.2000 Auto

CASE OF ASSENOV AND OTHERS AGAINST BULGARIA

RESPONDENT
BGR
HOTĂRÂRE
02.10.2000
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Information given by the government concerning measures taken to prevent new violations. Payment of the sums provided for in the judgment.
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2000
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
CASE OF ASSENOV AND OTHERS AGAINST BULGARIA (CtEDO, 2000)
HUDOC · oficial

Rezoluția ResDH(2000)109 privind hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 28 octombrie 1998 în cazul Assenov și alții împotriva Bulgariei (Aprobată de Comitetul de Miniștri la 2 octombrie 2000 la cea de-a 721-a ședință a Deputaților Miniștrilor) Comitetul de miniștri, în conformitate cu art. 54 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale (denumit în continuare „Convenția”), având în vedere hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza Assenov și în alte cazuri pronunțată la 28 octombrie 1998 și transmisă în aceeași zi Comitetului miniștrilor; Amintind că cazul a apărut într-o cerere (nr. 24760/94) împotriva Bulgariei, depusă la 6 septembrie 1993 la Comisia Europeană a Drepturilor Omului în temeiul articolului 25 din Convenție de dl Anton Assenov, dl Stefan Ivanov, și dna Fidanka Ivanova, toți cetățenii bulgari, și că Comisia a declarat admisibile plângerile referitoare în special la lipsa unor investigații aprofundate și eficace cu privire la circumstanțele maltraturilor supuși infligării primului reclamant, la lipsa revizuirii judiciare a deciziei de deținere a primului reclamant în reținere, la imposibilitatea de a contesta legalitatea acestei detenții la intervale regulate, la lungimea excesivă a acestei detenții și la obstacole neregulate în ceea ce privește dreptul de cerere individuală la organele convenției; Amintind că cazul a fost interzis de către Comisie la 22 septembrie 1997; întrucât în hotărârea sa din 28 octombrie 1998, Curtea în special: deținută, cu opt voturi împotrivă una, că nu a existat nicio încălcare a articolului 3 pe baza acuzațiilor dlui Assenov privind maltraturile de către poliție; deținută, în unanimitate, că au existat o încălcare a articolelor 3 și 13 din Convenție, bazată pe nerespectarea unei anchete oficiale eficace cu privire la acuzațiile dlui Assenov privind maltraturile de către poliție; deținute, cu opt voturi împotrivă la una, că a existat o încălcare a art. 5, alin. (3) din Convenție în sensul că dl Assenov nu a fost adus cu prompt timp în fața judecătorului sau al alt ofițer autorizat prin lege să exercite competența judiciară; deținută, în unanimitate, că a existat o încălcare a articolului 5 alineatul (3) din Convenție în sensul că dl Assenov nu a fost judecat într-un timp rezonabil sau eliberat în așteptarea procesului; deținut, în unanimitate, că a existat o încălcare a articolului 5 alin. (4) din Convenție datorită imposibilității dlui Assenov de a obține, la intervale rezonabile și într-o audiere publică, o revizuire judiciară a legalității detenției sale; deținută, în unanimitate, că a existat o încălcare a art. 25 alin. (1) din Convenție în ceea ce privește toate cele trei solicitanți; deținut, în unanimitate, că Guvernul Statului pârât trebuia să plătească, în termen de trei luni: primului reclamant, în ceea ce privește prejudiciile morale, 6 000 000 de leva bulgară; tuturor celor trei solicitanți, în comun, în ceea ce privește costurile și cheltuielile, 14 860 de lire sterline care urmează să fie convertite în leva bulgară la rata aplicabilă la data decontare, împreună cu 7 600 de lire sterline, mai puțin de 38 087 de franci francezi care urmează să fie transformați în lire sterline la rata aplicabilă la data decontare, împreună cu orice impozit pe valoarea adăugată care poate fi plătită; și că dobânzile simple la o rată anuală de 5,08% ar trebui să fie plătite pe sumele acordate mai sus în lev-uri bulgare și de 7,5% în ceea ce privește sumele acordate mai sus în kilograme sterline de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontare; respins, în unanimitate, restul cererii pentru o justă satisfacție; având în vedere normele adoptate de Comitetul de miniștri privind aplicarea articolului 54 din Convenție; după ce a invitat Guvernul Statului pârât să-l informeze cu privire la măsurile luate în urma hotărârii din 28 octombrie 1998, având în vedere obligația Bulgariei de a respecta aceasta în temeiul articolului 53 din Convenția; întrucât în timpul examinării cazului de către Comitetul de Miniștri, Guvernul Statului pârât a arătat Comitetului că au fost luate măsuri generale cuprinzătoare pentru a preveni noi încălcări de la fel ca cele găsite în prezenta hotărâre (această informație figurează în apendicele prezentei rezoluții); Având în vedere că, la 28 ianuarie 1999, în termenul stabilit, Guvernul Statului pârât a plătit reclamantului sumele prevăzute în hotărârea din 28 octombrie 1998 în ceea ce privește prejudiciile morale și cele din 5 februarie 1999, și anume. la opt zile de la expirarea termenului stabilit, sumele referitoare la costurile și cheltuielile au fost plătite avocaților reclamanților și că avocații au renunțat la dreptul lor de a solicita orice dobânzi nejustificate pentru această întârziere minoră, Declară, după ce a luat act de informațiile furnizate de Guvernul Bulgariei, că și-a exercitat funcțiile în temeiul articolului 54 din Convenție în acest caz. Apendicele la Rezoluția ResDH(2000)109 Informații furnizate de Guvernul Republicii Bulgaria în timpul examinării cazului Assenov și altele de către Comitetul de Miniștri Având în vedere obligația sa de a respecta hotărârile Curții Europene a Drepturilor Omului (art. 46 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului), Bulgaria a adoptat, în urma hotărârilor Assenov și Nikolova (avizul din 25 martie 1999), o serie de măsuri cuprinzătoare de prevenire a încălcării Convenției similare celor constatate în aceste cazuri. La 22 iulie 1999, Adunarea Națională a Bulgariei a adoptat o reformă majoră a procedurii penale. Legea în cauză, care a fost publicată în Jurnalul Oficial (nr. 70/1999) la 6 august 1999 și a intrat în vigoare la aceeași dată, a modificat dispozițiile care au fost cauza directă a încălcării art. 5 constatate de Curte în cazurile menționate anterior. Legea din 6 august 1999 a modificat în special dispozițiile art. 152 și 201 din Codul de Procedură Penală privind competențele procurorului sau investigatorului de a deține persoanele pe o perioadă prelungită fără control judiciar. Noul articol 152a prevede că detenția în reținere este ordonată de către instanța competentă de primă instanță. la cererea unui procuror sau a unui investigator (punctele 1 și 2). Perioadele maxime de detenție fără control judiciar sunt de 72 de ore, în care detenția în reținere este solicitată de un procuror și de 24 de ore, în cazul în care este solicitată de un investigator (punctul 3). O instanță de un singur judecător hotărăște după o audiere publică la care au participat acuzatul, avocatul său și procurorul dacă acuzatul ar trebui reținut în reținere (punctul 5). Motivele de ordonare și prelungire a detenției în reținere Guvernul reamintește că legislația care se aplică faptelor din acest caz, în momentul respectiv, încă prevedea detenția obligatorie în reținere, în special în cazurile în care acuzatul a fost un recidivist (ex-art. 152 alineatul (3) din Codul de Procedură Penală), această obligație a fost deja abolită printr-un amendament publicat în Jurnalul Oficial la 8 august 1997 (nr. 64/1997). Legea din 6 august 1999, adoptată în urma hotărârilor Assenov și Nikolova, a introdus alte modificări la art. 152, în special partea care prevede scutirea de la detenție numai în cazul în care acuzatul a fost în măsură să dovedească că nu există niciun risc de abscondare sau de recidivă (ex-punctul alineatul (2) din art. 152). Noul articol 152 prevede că detenția în reținere este ordonată în cazurile privind infracțiunile penale pedepsite de privare de libertate, în cazul în care iese din dosarul că există un pericol real de absedință sau de recidivă acuzată (noul articol 152 alineatul (1)). În cazul în care acest pericol nu mai există, detenția în reținere se înlocuiește cu o măsură mai severă În plus, perioada maximă de detenție la închidere înainte de trimitere la judecată este de două luni, cu excepția cazului în care acuzatul este acuzat de o infracțiune grea sau de o infracțiune care are o condamnare la închisoare de cel puțin 15 ani. În aceste două cazuri, perioadele maxime de detenție în reținere înainte de a fi depuse în judecată sunt de unu și, respectiv, de doi ani. La sfârșitul acestor perioade, acuzatul este eliberat prin ordinul procurorului (noul articol 152 alineatul (5). Guvernul bulgar consideră, prin urmare, că noul text al articolului 152 pune suficient accent pe natura excepțională a detenției în reținere, obligă procurorii și investigatorii să dovedească judecătorului că există motive valabile și obiective (de exemplu, pericolul abstinderii sau reintervenției acuzate) pentru a ordona și a prelungi detenția în reținere în reținere, precum și pentru a pune accentul suficient asupra necesității de diligență specială în efectuarea anchetei prin impunerea unor termene stricte privind detenția în reținere în timpul etapei de anchetă preliminare. Dreptul de a contesta legalitatea detenției (habeas corpus) Legea din 6 august 1999 a eliminat ultimele restricții asupra dreptului persoanei reținute de a contesta legalitatea detenției în reținere, care ar putea duce la încălcări ale articolului 5 alineatul (4) din Convenție similare celor găsite în cazurile Assenov și Nikolova. În conformitate cu noul articol 152b, oricine poate solicita unei instanțe să revizuiască licența deținerii și să-și ordone eliberarea. Solicitarea poate fi depusă prin intermediul ofițerului responsabil pentru anchetă, care informează imediat procurorul și trimite chestiunea la instanță (punctul 3). Curtea este obligată să ia în considerare cazul în termen de trei zile, la o audiere publică asistată de către acuzat, avocatul său și procurorul (punctul 4). Curtea își anunță hotărârea după audiere. Un recurs împotriva acestei decizii poate fi depus într-un termen de șapte zile cu o instanță superioră. În cazul în care instanța refuză să ordone eliberarea acuzatului, aceasta poate fixa o perioadă de maximum două luni în care o nouă cerere de eliberare nu este admisibilă, cu excepția cazului de deteriorare bruscă a sănătății persoanei deținute (punctul 7). Astfel de decizii pot fi, de asemenea, apelate la o instanță mai mare într-un termen de trei zile. În opinia Guvernului, este clar că această dispoziție constituie doar o favoare pentru instanța de a preveni cererile vădit nefondate. Având în vedere efectul direct al Convenției, această dispoziție nu poate împiedica în niciun caz audierea instanțelor în orice moment a cererilor de eliberare bazate, în special pe faptul că motivele de ordonare a detenției în reținere nu mai există. Prin urmare, Guvernul consideră că această dispoziție este în conformitate cu cerința de la art. 5 alineatul (4), astfel cum este definită în jurisprudența instanței (a se vedea în special hotărârea Assenov, § 162 în amenzi ), și faptul că instanțele nu vor permite aplicarea acesteia să determine deținerea unei persoane în absența motivelor obiective și valabile stabilite în legislația bulgară și în art. 5 alineatul (3) din convenție. Guvernul bulgar consideră că măsurile legislative adoptate sunt conforme cu cerințele articolului 5 alineatele (3) și (4) din Convenție, interpretate de Curte, și că, prin urmare, aceste măsuri împiedică noi încălcări ale Convenției. II. Difuzarea hotărârilor; măsuri administrative de sensibilizare Guvernul a asigurat traducerea hotărârilor Assenov și Nikolova și a publicării acestora în Buletinul Ministerului Justiției și integrării juridice europene (Hotărârea Assenov: nr. 2/1999, Hotărârea Nikolova: nr. 3/1999), un jurnal distribuit pe scară largă în cercuri juridice și în toate autoritățile de stat. În urma hotărârii Assenov, la 29 martie 1999, Ministerul Justiției și integrarea juridică europeană a trimis scrisori Ministrului Internului, Procurorului public șef și directorul Serviciului de Investigații, care atrage atenția asupra acestei hotărâri a Curții și asupra supravegherii executării sale de către Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei (art. 46 alineatul (2) din convenție). Apendicele acestor litere conțin o traducere completă a hotărârii Assenov și observațiile detaliate formulate în comitetul de miniștri cu privire la adoptarea măsurilor generale în executarea acestei hotărâri. Scrisorile au invitat autoritățile să aducă hotărârea și observațiile privind executarea sa la atenția funcționarilor în cauză pentru a preveni încălcări similare în viitor. Ulterior, la 21 septembrie 1999, directorul Serviciului Național de Poliție din Bulgaria a trimis toate departamentele de poliție din capitala și toate departamentele regionale de poliție o circulară care subliniază necesitatea de a preveni încălcări suplimentare similare celor constatate în cazul Assenov, inclusiv încălcarea obligației de a nu împiedica în niciun fel exercitarea efectivă a dreptului de cerere individuală la organismele din convenție (ex-art. 25, noul articol 34 din convenție). În plus, circularul a amintit în mod specific ofițerilor de poliție obligația lor de a efectua investigații rapide și eficiente cu privire la toate acuzațiile privind tratamentele inumane și degradante comise de către poliție sau forțele de securitate. Guvernul consideră că aceste măsuri vor asigura, în special, că autoritățile responsabile de menținerea legii și a ordinii vor ține seama de cerința de investigații rapide și aprofundate privind acuzațiile de maltratare, astfel încât să evite încălcări suplimentare ale articolelor 3 și 13 din convenție. Guvernul consideră că aceste măsuri vor permite, de asemenea, prevenirea în viitor a eventualelor incidente inacceptabile care implică obstacole ale dreptului de a aduce cereri individuale în mod liber Curții Europene a Drepturilor Omului (noul articol 34 din Convenție). * * * Guvernul consideră că toate măsurile menționate mai sus vor preveni în mod eficient noi încălcări ale Convenției similare cu cele găsite în cazurile Assenov și Nikolova. În general, Guvernul consideră că autoritățile de stat sunt acum conștienți de rolul esențial jucat de Convenția și de hotărârile Curții în legislația bulgară și că, prin urmare, autoritățile nu vor înceta să țină seama direct de cerințele convenției, astfel cum au fost interpretate de hotărârile Curții, în îndeplinirea sarcinilor lor. Având în vedere cele de mai sus, Guvernul este de părere că Bulgaria și-a îndeplinit obligațiile legate de executarea hotărârilor Curții în aceste cazuri în temeiul articolului 53 din Convenție (noul articol 46 alineatul (1) din Convenție).

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă