CASE OF NIKOLOVA AGAINST BULGARIA

Rezoluția ResDH(2000)110 privind hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 25 martie 1999 în cazul Nikolova împotriva Bulgariei (Aprobată de Comitetul de Miniștri la 2 octombrie 2000 la cea de-a 721-a ședință a Deputaților Miniștrilor) Comitetul de miniștri, în conformitate cu art. 46 alineatul (2) din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale, astfel cum a fost modificat prin Protocolul nr. 11 (denumit în continuare „Convenția”), având în vedere hotărârea finală a Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza Nikolova pronunțată la 25 martie 1999 și transmisă în aceeași zi Comitetului de Miniștri în temeiul articolului 46 alineatul (1) din Convenție; reamintind că cazul a fost originat într-o cerere (nr. 31195/96) împotriva Bulgariei, depusă la 6 februarie 1996 la Comisia Europeană a Drepturilor Omului în conformitate cu art. 25 al Convenției de către dna Ivanka Nikolova, un național bulgar, și că Comisia a declarat admisibile plângerile referitoare la lipsa de control judiciar a deciziei de a deține reclamantul în reținere și la imposibilitatea de a contesta legalitatea acestei detenții la intervale regulate; Amintind că cazul a fost prezentat în fața Curții la 15 iulie 1998 de către Comisie; întrucât în hotărârea sa din 25 martie 1999 Curtea: respinsă, în unanimitate, obiecția preliminară a Guvernului; deținută, în unanimitate, că a existat o încălcare a articolului 5 alineatul (3) din convenție; deținută, în unanimitate, că a existat o încălcare a articolului 5 alineatul (4) din convenție; deținută, cu unsprezece voturi împotrivă șase, că prezenta hotărâre a constituit suficientă satisfacție în ceea ce privește prejudiciile morale; deținută, cu șaisprezece voturi împotrivă, că Guvernul Statului pârât trebuia să plătească reclamantului, în termen de trei luni, în ceea ce privește costurile și cheltuielile, 14 000 000 levs mai puțin de 20 215 franci francezi care să fie convertiți în leva la rata aplicabilă la data decontare, împreună cu orice impozit pe valoarea adăugată care poate fi taxabilă, și că dobânzile simple la o rată anuală de 15,04 % vor fi plătite la această sumă de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontare; A respins, în unanimitate, restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție; având în vedere normele adoptate de Comitetul de miniștri privind aplicarea fostului articol 54 din convenție, care sunt, deocamdată, aplicabile prin analogie la cazurile prevăzute la art. 46 alineatul (2) din convenție, astfel cum au fost modificate de Protocolul nr. 11; având în vedere obligația Bulgariei în temeiul articolului 46 alineatul (1) din Convenție de a respecta aceasta, întrucât în timpul examinării cazului de către Comitetul de Miniștri, Guvernul Statului pârât a arătat Comitetului că au fost luate măsuri generale cuprinzătoare pentru a preveni noi încălcări de la fel ca cele găsite în prezenta hotărâre (această informație figurează în apendicele prezentei rezoluții); Având în vedere că, la 16 iunie 1999, în termenul stabilit, Guvernul Statului pârât a plătit reclamantului suma prevăzută în hotărârea din 25 martie 1999, Declarații, după ce au luat act de informațiile furnizate de Guvernul Bulgariei, că și-a exercitat funcțiile în temeiul articolului 46 alineatul (2) din convenție în acest caz. Apendicele rezoluției ResDH(2000)110 Informații furnizate de Guvernul Bulgariei în cursul examinării cazului Nikolova de către Comitetul de miniștri Având în vedere obligația sa de a respecta hotărârile Curții Europene a Drepturilor Omului (art. 46 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului), Bulgaria a adoptat, în urma hotărârilor Assenov și Nikolova [1] Măsurile legislative La 22 iulie 1999, Adunarea Națională a Bulgariei a adoptat o reformă majoră a procedurii penale. Legea în cauză, publicată în Jurnalul Oficial (nr. 70/1999) la 6 August 1999 și a intrat în vigoare în aceeași dată, a modificat dispozițiile care au fost cauza directă a încălcărilor articolului 5 constatate de Curtea Europeană în cazurile menționate anterior. Legea din 6 august 1999 a modificat în special dispozițiile articolelor 152 și 201 din Codul de Procedură Penală privind competențele unui procuror sau ale unui judecător de investigare sau de a deține persoanele pe o perioadă prelungită fără control judiciar. Noul articol 152a prevede că detenția în rezidenție este ordonată de către instanța competentă de primă instanță. la cererea unui procuror sau a unui judecător de investigare (punctele 1 și 2). Perioada maximă de detenție fără control judiciar este de 72 de ore, în cazul în care detenția la închidere este solicitată de un procuror și de 24 de ore, în cazul în care este solicitată de un investigator (punctul 3). O instanță de un singur judecător hotărăște după o audiere publică la care au participat acuzatul, avocatul său și procurorul dacă acuzatul ar trebui reținut în reținere (punctul 5). Motivele de ordonare și prelungire a detenției în reținere Guvernul reamintește că legislația care se aplică faptelor din acest caz, în momentul respectiv, încă prevedea detenția obligatorie în reținere, în special în cazurile în care acuzatul a fost un recidivist (ex-art. 152 alineatul (3) din Codul de Procedură Penală), această obligație a fost deja abolită printr-un amendament publicat în Jurnalul Oficial la 8 august 1997 (nr. 64/1997). Legea din 6 august 1999, adoptată în urma hotărârilor Assenov și Nikolova, a introdus alte modificări la art. 152, în special partea care prevede scutirea de la detenție numai în cazul în care acuzatul a fost în măsură să dovedească că nu există niciun risc de abscondare sau de recidivă (ex-punctul alineatul (2) din art. 152). Noul articol 152 prevede că detenția în retragere este ordonată în cazurile referitoare la infracțiunile penale pedepsite de privare de libertate, în cazul în care iese din dosarul că există un pericol real de absedință sau de recidivă acuzată (noul articol 152 alineatul (1)). În cazul în care acest pericol nu mai există, detenția în retragere se înlocuiește cu o măsură mai puțin severă. În plus, perioada maximă de detenție la închidere înainte de trimitere la judecată este de două luni, cu excepția cazului în care acuzatul este acuzat de o infracțiune grea sau de o infracțiune care are o condamnare la închisoare de cel puțin 15 ani. În aceste două cazuri, perioadele maxime de detenție în reținere înainte de a fi depuse în judecată sunt de unu și, respectiv, de doi ani. La sfârșitul acestor perioade, acuzatul este eliberat prin ordinul procurorului (noul articol 152 alineatul (5). Guvernul bulgar consideră, prin urmare, că noul text al articolului 152 pune accentul suficient asupra caracterului excepțional al detenției în reținere, obliga procurorii și investigării judecătorilor să dovedească judecătorului că există motive valabile și obiective (de exemplu: un pericol pentru absoarbarea sau reincapacitatea acuzatului) pentru ordonarea și prelungirea deținerii la înaintare, precum și pentru a pune accentul suficient asupra necesității de diligență specială în efectuarea anchetei prin impunerea unor termene stricte pentru detenția înaintată în timpul etapei de anchetă preliminară. Dreptul de a contesta legalitatea detenției (habeas corpus) Legea din 6 august 1999 a înlăturat ultimele restricții privind dreptul unei persoane deținute de a contesta legalitatea detenției în reținere, ceea ce ar putea duce la încălcări ale articolului 5 alineatul (4) din Convenție similare celor constatate în cazurile Assenov și Nikolova. În conformitate cu noul articol 152b, oricine poate solicita unei instanțe să revizuiască licența deținerii și să-și ordone eliberarea. Solicitarea poate fi depusă prin intermediul ofițerului responsabil pentru anchetă, care informează imediat procurorul și trimite chestiunea la instanță (punctul 3). Curtea este obligată să ia în considerare cazul în termen de trei zile, la o audiere publică asistată de către acuzat, avocatul său și procurorul (punctul 4). Curtea își anunță hotărârea după audiere. Un recurs împotriva acestei decizii poate fi depus într-un termen de șapte zile cu o instanță superioră. În cazul în care instanța refuză să ordone eliberarea acuzatului, aceasta poate fixa o perioadă de maximum două luni în care o nouă cerere de eliberare nu este admisibilă, cu excepția cazului de deteriorare bruscă a sănătății persoanei deținute (punctul 7). Astfel de decizii pot fi, de asemenea, apelate la o instanță mai mare într-un termen de trei zile. În opinia Guvernului, este clar că această limitare constituie doar o favoare a instanțelor de prevenire a cererilor vădit nefondate. Având în vedere efectul direct al Convenției, această dispoziție nu poate împiedica în niciun caz audierea instanțelor în orice moment a cererilor de eliberare bazate, în special, pe faptul că motivele de ordonare a detenției în reținere nu mai există. Prin urmare, Guvernul consideră că această dispoziție este în conformitate cu cerința de la art. 5 alineatul (4), astfel cum este definită în jurisprudența Curții Europene (a se vedea, în special, hotărârea Assenov, § 162 în amenzi ), și faptul că instanțele nu vor permite aplicarea acesteia să determine deținerea unei persoane în absența motivelor obiective și valabile stabilite în legislația bulgară și în art. 5 alineatul (3) din convenție. Guvernul bulgar consideră că măsurile legislative adoptate sunt conforme cu cerințele articolului 5 alineatele (3) și (4) din Convenție, interpretate de Curte, și că, prin urmare, aceste măsuri împiedică noi încălcări ale Convenției. II. Difuzarea hotărârilor; măsuri administrative de sensibilizare Guvernul a asigurat traducerea hotărârilor Assenov și Nikolova, precum și publicarea acestora în Buletinul Ministerului Justiției și integrării juridice europene (Hotărârea Assenov: nr. 2/1999, Hotărârea Nikolova: nr. 3/1999), un jurnal distribuit la scară largă în cercuri juridice și în toate autoritățile de stat. În urma hotărârii Assenov, la 29 martie 1999, Ministerul Justiției și integrarea juridică europeană a trimis scrisori Ministrului Internului, Procurorului public șef și directorul Serviciului de Investigații, care atrage atenția asupra acestei hotărâri a Curții Europene și asupra supravegherii executării sale de către Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei (art. 46 alineatul (2) din convenție). Apendicele acestor litere conțin o traducere completă a hotărârii Assenov și observațiile detaliate formulate în comitetul de miniștri cu privire la adoptarea măsurilor generale în executarea acestei hotărâri. În plus, în aceste scrisori, aceste autorități au fost invitate să aducă hotărârea și observațiile privind executarea sa la atenția funcționarilor în cauză, pentru a preveni încălcări similare în viitor. Ulterior, la 21 septembrie 1999, directorul Serviciului Național de Poliție din Bulgaria a trimis toate departamentele de poliție din capitala și toate departamentele regionale de poliție o circulară care subliniază necesitatea de a preveni încălcări suplimentare similare celor constatate în cazul Assenov, inclusiv încălcarea obligației de a nu împiedica în niciun fel exercitarea efectivă a dreptului de cerere individuală la organismele din convenție (ex-art. 25, noul articol 34 din convenție). În plus, circularul a amintit în mod specific ofițerilor de poliție obligația lor de a efectua investigații rapide și eficiente cu privire la toate acuzațiile privind tratamentele inumane și degradante comise de către poliție sau forțele de securitate. Guvernul consideră că aceste măsuri vor asigura, în special, că autoritățile responsabile de menținerea legii și a ordinii vor ține seama de cerința de investigații rapide și aprofundate privind acuzațiile de maltratare, astfel încât să evite încălcări suplimentare ale articolelor 3 și 13 din convenție. Guvernul consideră că aceste măsuri vor face posibilă, de asemenea, prevenirea în viitor a eventualelor incidente inacceptabile care implică obstacole ale dreptului de a aduce cereri individuale în mod liber Curții Europene a Drepturilor Omului (noul articol 34 din Convenție). * * * Guvernul consideră că toate măsurile menționate mai sus vor preveni în mod eficient noi încălcări ale Convenției similare cu cele găsite în cazurile Assenov și Nikolova. În general, Guvernul consideră că autoritățile de stat sunt acum conștienți de rolul esențial jucat de Convenția și de hotărârile Curții Europene în legislația bulgară și că, prin urmare, autoritățile bulgare nu vor înceta să țină seama direct de cerințele convenției, interpretate de hotărârile Curții de Strasbourg, în îndeplinirea sarcinilor lor. Având în vedere cele de mai sus, Guvernul este de părere că Bulgaria și-a îndeplinit obligațiile legate de executarea hotărârilor Curții în aceste cazuri în temeiul articolului 46 alineatul (1) din convenție. [1] Având în vedere similaritățile dintre aceste cazuri, măsurile generale care urmează să fie adoptate în executarea celor două hotărâri au fost examinate de către Comitetul de miniștri în cadrul aceleiași proceduri. Prin urmare, Guvernul a hotărât să prezinte, ca apendice a prezentei rezoluții, un rezumat complet al măsurilor adoptate, chiar dacă unele dintre ele au fost obligate exclusiv de hotărârea din cauza Assenov împotriva Bulgariei (alegerea din 28 octombrie 1998).

Resolution ResDH(2000)110

concerning the judgment of the European Court of Human Rights

of 25 March 1999

in the case of Nikolova against Bulgaria

(Adopted by the Committee of Ministers on 2 October 2000

at the 721st meeting of the Ministers’ Deputies)

The Committee of Ministers, under the terms of Article 46, paragraph 2, of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms, as amended by Protocol No. 11 (hereinafter referred to as “the Convention”),

Having regard to the final judgment of the European Court of Human Rights in the Nikolova case delivered on 25 March 1999 and transmitted the same day to the Committee of Ministers under Article

46, paragraph 1, of the Convention;

Recalling that the case originated in an application (No. 31195/96) against Bulgaria, lodged with the European Commission of Human Rights on 6 February 1996 under former Article 25 of the Convention by Ms Ivanka Nikolova, a Bulgarian national, and that the Commission declared admissible the complaints relating to the lack of judicial review of the decision to detain the applicant on remand and to the impossibility of challenging the lawfulness of this detention at regular intervals;

Recalling that the case was brought before the Court by the Commission on 15 July 1998;

Whereas in its judgment of 25 March 1999 the Court:

-

dismissed, unanimously, the Government’s preliminary objection;

-

held, unanimously, that there had been a violation of Article 5, paragraph 3, of the Convention;

-

held, unanimously, that there had been a violation of Article 5, paragraph 4, of the Convention;

-

held, by eleven votes to six, that the present judgment constituted sufficient just satisfaction in respect of non-pecuniary damage;

-

held, by sixteen votes to one, that the Government of the respondent State was to pay the applicant, within three months, in respect of costs and expenses, 14 000 000 levs less 20 215 French francs to be converted into leva at the rate applicable on the date of settlement, together with any value-added tax that may be chargeable, and that simple interest at an annual rate of 15,04 % would be payable on this sum from the expiry of the above-mentioned three months until settlement;

-

dismissed, unanimously, the remainder of the applicant’s claim for just satisfaction;

Having regard to the Rules adopted by the Committee of Ministers concerning the application of former Article

54 of the Convention which are, for the time being, applicable by analogy to cases under Article

46, paragraph 2, of the Convention as amended by Protocol No. 11;

Having invited the Government of the respondent State to inform it of the measures which had been taken in consequence of the judgment of 25 March 1999, having regard to Bulgaria’s obligation under Article

46, paragraph 1, of the Convention to abide by it;

Whereas during the examination of the case by the Committee of Ministers, the Government of the respondent State indicated to the Committee that comprehensive general measures had been taken to prevent new violations of the same kind as those found in the present judgment (this information appears in the appendix to this resolution);

Having satisfied itself that on 16 June 1999, within the time-limit set, the Government of the respondent State paid the applicant the sum provided for in the judgment of 25 March 1999,

Declares, after having taken note of the information supplied by the Government of Bulgaria, that it has exercised its functions under Article 46, paragraph 2, of the Convention in this case.

Appendix to Resolution ResDH(2000)110

Information provided by the Government of Bulgaria

during the examination of the Nikolova case

by the Committee of Ministers

In view of its obligation to abide by the judgments of the European Court of Human Rights (Article 46 of the European Convention on Human Rights), Bulgaria adopted, following the Assenov and Nikolova judgments

[1]

, a number of comprehensive measures to prevent further violations of the Convention similar to those found in these cases.

I.

Legislative measures

On 22 July 1999, the National Assembly of Bulgaria adopted a major reform of the criminal procedure.

The law in question, which was published in the Official Gazette (No. 70/1999) on 6

August 1999 and came into force on the same date, amended the provisions which had been the direct cause of the violations of Article 5 found by the European Court in the aforementioned cases.

-

Power to detain on remand

The law of 6 August 1999 amended in particular the provisions of Articles 152 and 201 of the Code of Criminal Procedure relating to the powers of a prosecutor or an investigating judge or to detain persons for a prolonged period without any judicial review.

The new Article 152a provides that

detention on remand shall be ordered by the competent court of first instance

at the request of a prosecutor or an investigating judge (paragraphs 1 and 2).

The maximum periods of detention without judicial review are 72 hours, where detention on remand is requested by a prosecutor, and 24 hours, where it is requested by an investigator (paragraph 3).

A single-judge court decides after a public hearing attended by the accused, his counsel and the prosecutor whether the accused should be detained on remand (paragraph

5).

-

Reasons for ordering and prolonging detention on remand

The Government recalls that the legislation applying to the facts of the case at the time still provided for obligatory detention on remand, particularly in cases where the accused was a recidivist (former Article 152, paragraph 3, of the Code of Criminal Procedure).

This obligation was already abolished by an amendment published in the Official Gazette on 8 August 1997 (No. 64/1997).

The law of 6 August 1999, adopted following the Assenov and Nikolova judgments, made further amendments to Article 152, in particular the part providing for an exemption from detention on remand solely where the accused was able to prove that there was no risk of his absconding or re-offending (former paragraph 2 of Article 152).

The new Article 152 provides that detention on remand shall be ordered in cases concerning criminal offences punished by deprivation of liberty,

where it emerges from the case file that there is a real danger of the accused absconding or re-offending

(new Article 152, paragraph

1).

When this danger no longer exists, detention on remand shall be replaced by a less severe measure

(new Article 152, paragraph 3).

In addition, the maximum period of detention on remand before the case is referred to a court is two months, except where the accused is charged with a serious wilful crime or a crime carrying a prison sentence of at least 15 years.

In these two cases, the maximum periods of detention on remand before the case is referred to a court are one and two years respectively.

At the end of these periods, the accused is released by order of the prosecutor (new Article 152, paragraph 5).

The Bulgarian Government considers that the new text of Article 152 therefore puts sufficient emphasis on the exceptional nature of detention on remand, obliges prosecutors and investigating judges to prove to the judge that there are valid and objective reasons (eg. a danger of the accused absconding or re-offending) for ordering and prolonging detention on remand, and also puts sufficient emphasis on the need for special diligence in conducting the investigation by imposing strict time-limits on detention on remand during the pre-trial investigation stage.

-

The right to challenge the lawfulness of detention (habeas corpus)

The law of 6 August 1999 removed the last remaining restrictions on a detained person's right to challenge the lawfulness of detention on remand, which could lead to violations of Article 5, paragraph 4 of the Convention similar to those found in the Assenov and Nikolova cases.

Under the new Article 152b, anyone may apply to a court to review the lawfulness of detention and order his or her release.

The application may be lodged

via

the officer responsible for the investigation, who immediately informs the prosecutor and refers the matter to the court (paragraph 3).

The court is required to consider the case within three days, at a public hearing attended by the accused, his counsel and the prosecutor (paragraph 4).

The court announces its decision after the hearing.

An appeal against this decision may be lodged within a seven-day time-limit with a higher court.

Should the court refuse to order the accused's release, it may fix a period not exceeding two months during which a further application for release is not admissible, except in the case of a sudden deterioration in the detained person's health (paragraph 7).

Such decisions may also be appealed to a higher court within a three day time-limit.

In the Government's view, it is clear that this latter limitation constitutes only a faculty for the courts to prevent manifestly ill-founded applications.

In view of the Convention's direct effect, this provision can on no account prevent the courts from hearing at any time applications for release based notably on the fact that the reasons for ordering detention on remand no longer exist.

The Government therefore considers that this provision is consistent with the requirement in Article 5, paragraph 4, as defined in the European Court's case-law (see in particular the Assenov judgment, § 162

in fine

), and that the courts will not allow its application to result in a person's detention in the absence of the objective and valid reasons laid down in Bulgarian law and in Article 5, paragraph 3 of the Convention.

The Bulgarian Government considers that the legislative measures adopted conform to the requirements of Article 5, paragraphs 3 and 4 of the Convention as interpreted by the Court, and that these measures therefore prevent new violations of the Convention.

II.

Dissemination of judgments; administrative measures for raising awareness

The Government ensured the translation of the Assenov and Nikolova judgments and their publication in the Bulletin of the Ministry of Justice and European Legal Integration (Assenov judgment: No.

2/1999, Nikolova judgment: No. 3/1999), a journal which is widely distributed in legal circles and to all State authorities.

Following the Assenov judgment, on 29 March 1999, the Ministry of Justice and European Legal Integration sent letters to the Minister for the Interior, the Chief Public Prosecutor and the Director of the Investigation Service drawing their attention to this judgment of the European Court and to the supervision of its execution by the Committee of Ministers of the Council of Europe (Article 46, paragraph 2, of the Convention).

Appendices to these letters contained a full translation of the Assenov judgment and the detailed observations made in the Committee of Ministers concerning the adoption of general measures in execution of that judgment.

In addition in these letters, these authorities were invited to bring the judgment and the observations on its execution to the attention of the officials concerned in order to prevent further similar violations from occurring in future.

Subsequently, on 21 September 1999, the Director of the Bulgarian National Police Service sent all the police departments in the capital and all the regional police departments a circular stressing the need to prevent further violations similar to those found in the Assenov case, including violations of the obligation not to hinder in any way the effective exercise of the right of individual application to the Convention bodies (former Article 25, new Article 34 of the Convention).

Moreover, the circular specifically reminded police officers of their obligation to conduct speedy and efficient investigations into all allegations of inhuman and degrading treatment committed by the police or security forces.

The Government considers that these measures will ensure, in particular, that the authorities responsible for maintaining law and order will take account of the requirement for speedy and thorough investigations into allegations of ill-treatment so as to prevent further violations of Articles 3 and 13 of the Convention.

The Government thinks that these measures will also make it possible to prevent in the future any unacceptable incidents involving hindrance of the right to bring individual applications freely to the European Court of Human Rights (new Article 34 of the Convention).

* * *

The Government considers that all the above-mentioned measures will effectively prevent new violations of the Convention similar to those found in the Assenov and Nikolova cases.

In general, the Government believes that the State authorities are now aware of the essential role played by the Convention and the European Court's judgments in Bulgarian law and that, consequently, the Bulgarian authorities will not fail to take direct account of the requirements of the Convention, as interpreted by the judgments of the Strasbourg Court, in the performance of their duties.

In the light of the foregoing, the Government is of the opinion that Bulgaria has fulfilled its obligations relating to the execution of the Court's judgments in these cases under Article 46, paragraph 1, of the Convention.

[1]

In view of the similarities between these cases, the general measures to be adopted in execution of the two judgments were considered by the Committee of Ministers within the same procedure. The Government therefore decided to submit, as an appendix to this resolution, a full summary of the measures adopted, even though some of them were required solely by the judgment in the case of Assenov against Bulgaria (judgment of 28 October 1998).