CASE OF NANKOV AGAINST BULGARIA
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Information given by the government concerning measures taken to prevent new violations. Payment of the sums provided for in the decision of the Committee of Ministers.
CASE OF NANKOV AGAINST BULGARIA (CtEDO, 2001)
Rezoluția finală ResDH(2001)59 Aplicarea Drepturilor Omului nr. 28882/95 Nankov împotriva Bulgariei (aprobată de Comitetul de Miniștri la 17 aprilie 2001 la reuniunea 749 a Deputaților Miniștrilor) Comitetul de Miniștri, în conformitate cu art. 32 din Convenția pentru protecția drepturilor Omului și a libertăților fundamentale (denumită în continuare „Convenția”), având în vedere Rezoluția provizorie DH (98) 381, adoptată la 12 noiembrie 1998 în cazul lui Nankov împotriva Bulgariei, în special în care Comitetul de miniștri a hotărât că au existat încălcări la art. 5, alineatul (3) și la art. 6 alineatul (1) din Convenție, având în vedere lungimea excesivă a detenției reclamantului în reținere și lungimea excesivă a anumitor proceduri penale aduse împotriva acestuia, și a hotărât să facă public raportul Comisiei Europene a Drepturilor Omului; întrucât Comitetul de miniștri a examinat propunerile făcute de Comisie în transmiterea raportului său în ceea ce privește doar satisfacția care trebuie acordate reclamantului, propuneri completate cu o scrisoare a președintelui Comisiei din 16 decembrie 1998; întrucât în cea de-a 695-a ședință a Deputaților Miniștri, Comitetul de Miniștri deținut prin decizia adoptată la 14 februarie 2000, în conformitate cu art. 32 alin. (2) din Convenție, că Guvernul statului reclamant trebuie să plătească reclamantului ca o satisfacție echitabilă, în termen de trei luni, o sumă globală de 10 500 franci francezi și că dobânzile ar trebui să fie plătite pe orice sumă nerambursată, calculată pe baza fiecărei luni întregi de întârziere, la rata legală aplicabilă la data prezentei decizii, fiind înțeles că dobânzile ar putea fi obținute de la expirarea termenului până la plata integrală, la dispoziția reclamantului; întrucât Comitetul de miniștri a invitat Guvernul statului interesat să-l informeze cu privire la măsurile luate în urma deciziilor sale din 12 noiembrie 1998 și 14 februarie 2000, având în vedere obligația Bulgariei în temeiul articolului 32 alineatul (4) din Convenția de a respecta acestea; întrucât, în timpul examinării cazului de către Comitetul de Miniștri, Guvernul Statului pârât a furnizat în consecință Comisiei informații privind măsurile individuale și generale luate în consecință de deciziile Comitetului pentru a remedia situația reclamantului și pentru a preveni noi încălcări ale acelui fel ca cele găsite în acest caz (această informație figurează în apendicele prezentei rezoluții); întrucât Comitetul de Miniștri s-a convins că, la 12 mai 2000, în termenul stabilit, Guvernul Statului pârât a plătit reclamantului suma globală de 10 500 franci francezi ca o simplă satisfacție, Declară, după luarea în considerare a măsurilor luate de Guvernul Bulgariei, că și-a exercitat funcțiile în temeiul articolului 32 din Convenția în acest caz. Apendicele la Rezoluția Finală ResDH(2001)59 Informații furnizate de Guvernul Bulgariei în cursul examinării cazului Nankov de către Comitetul de Miniștri - Măsuri individuale În ceea ce privește detenția reclamantului în reținere, el a fost eliberat sub cauțiune imediat după ce Comisia Europeană a Drepturilor Omului și-a adoptat raportul. În ceea ce privește durata procedurii penale, după constatarea încălcării articolului 6, instanța competentă (Curtea regională din Teteven) a acordat prioritate cazului Nankov și a luat o serie de măsuri pentru accelerarea procedurii. În plus, Ministerul Justiției și integrarea juridică europeană au introdus procedurile sub supravegherea sa administrativă, pentru a preveni întârzieri suplimentare imputabile statului. Cu toate acestea, audierile din fața instanței au fost amânate în mod repetat pentru anumite motive care nu depind nici de instanță, nici de executiv (de exemplu, în 2000-2001, reclamantul a suferit de o boală infecțioasă gravă care îi impune să fie plasat în carantină și care nu a putut participa la audieri. În consecință, procedurile nu au fost încă încheiate. Guvernul a fost informat că autoritățile judiciare hotărăsc ferm să încheie aceste proceduri rapid și va continua să adopte toate măsurile necesare în acest sens, în respectarea deplină a sănătății reclamantului și a drepturilor sale procedurale prevăzute în dreptul intern și în convenția. - Măsuri generale Guvernul consideră că concluzia că lungimea excesivă a procedurii penale în acest caz a încălcat art. 6, alineatul (1) nu indică în sine că există deficiențe structurale în administrarea justiției bulgare. Cu toate acestea, încălcarea articolului 5 alineatul (3) a fost în mare parte o consecință a legii privind detenția rezidențială. În acest sens, Guvernul subliniază că legea în vigoare la momentul respectiv încă prevede detenția obligatorie în reținere, în special în cazul recidiviștilor (ex-art. 152 alineatul (3) din Codul de Procedură Penală), această obligație a fost deja revocată printr-un amendament publicat în Jurnalul Oficial la 8 august 1997 (nr. 64/1997). În plus, reforma procedurii penale pe care Parlamentul a adoptat-o la 22 iulie 1999 și care a intrat în vigoare la 6 august 1999 în Jurnalul Oficial (nr. 70/1999), a efectuat modificări suplimentare la art. 152, și în special secțiunii care au renunțat la detenție obligatorie în reținere numai în cazurile în care acuzatul ar putea demonstra că nu există niciun risc de absoardere sau de comitere a unei infracțiuni suplimentare (ex-punctul (2) din art. 152). Noul articol 152 prevede că detenția în retragere este ordonată în cazurile referitoare la infracțiunile penale pedepsite de privare de libertate, în cazul în care decurge din dosarul că există un pericol real de abstrângere sau de recidivă a acuzată (noul articol 152 alineatul (1)). În cazul în care acest pericol nu mai există, detenția în retragere se înlocuiește cu o măsură mai puțin severă. În plus, perioada maximă de detenție la închidere înainte de trimitere la judecată este de două luni, cu excepția cazului în care acuzatul este acuzat de o infracțiune grea sau de o infracțiune care are o condamnare la închisoare de cel puțin 15 ani. În aceste două cazuri, perioadele maxime de detenție în reținere înainte de a fi depuse în judecată sunt de unu și, respectiv, de doi ani. La sfârșitul acestor perioade, acuzatul este eliberat prin ordinul procurorului (noul articol 152 alineatul (5). Guvernul bulgar consideră, prin urmare, că noul text al articolului 152 pune accentul suficient asupra caracterului excepțional al detenției în reținere, obligă procurorii și investigatorii să dovedească judecătorului că există motive valabile și obiective (de exemplu: riscul acuzatului de a suspenda sau de a rescinde) pentru a ordona și prelungi detenția pe reținere, precum și pentru a pune accentul suficient asupra necesității de diligență specială în efectuarea anchetei prin impunerea unor termene stricte la detenție pe reținere în timpul etapei de anchetă preliminară (a se vedea Rezoluția DH (2000) 109 în cazul Assenov). În sfârșit, Guvernul afirmă că publicitatea largă pe care a dat-o hotărârii Assenov, care ridică, printre altele, aceleași probleme privind durata detenției în închisoare, a făcut multe eforturi pentru sensibilizarea procurorilor, a investigatorilor și a judecătorilor, care nu vor mai reuși să țină seama de cerințele articolului 5 în îndeplinirea sarcinilor lor. Având în vedere cele de mai sus, Guvernul consideră că aceste măsuri vor preveni încălcări similare ale articolului 5 alineatul (3) și că, prin urmare, Bulgaria și-a îndeplinit obligațiile în temeiul articolului 32 din Convenție în acest caz.