CASE OF VILBORG YRSA SIGURDARDOTTIR AGAINST ICELAND

Rezoluția ResDH(2000)111 privind hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 30 mai 2000 în cazul Vilborg Yrsa Sigurשardóttir împotriva Islandei (Aprobată de Comitetul de Miniștri la 2 octombrie 2000 la cea de-a 721-a ședință a Deputaților Miniștrilor) Comitetul de miniștri, în conformitate cu art. 46 alineatul (2) din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale, astfel cum a fost modificat prin Protocolul nr. 11 (denumit în continuare „Convenția”), având în vedere hotărârea finală a Curții Europene a Drepturilor Omului în cadrul lui Vilborg Yrsa Așa cum a fost transmisă la 30 mai 2000 și transmisă Comitetului de Miniștri în aceeași zi în temeiul articolului 46 din Convenție; reamintind că cazul a fost originat într-o cerere (nr. 32451/96) împotriva Islandei, depusă la Comisia Europeană a Drepturilor Omului la 15 mai 1996 în temeiul articolului 25 din Convenția de către dna Vilborg Yrsa Sigur 11 a declarat admisibilă plângerea referitoare la respingerea unei cereri de compensare prezentate de reclamant în ceea ce privește arestarea și detenția ei în reținere, deși a fost achitată în procedura penală ulterioară; întrucât, în hotărârea sa din 30 mai 2000, Curtea, după ce a luat notă oficială de o soluție prietenoasă aprobată de Guvernul statului reclamant și de reclamant, și după ce s-a constatat că soluția s-a bazat pe respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția sau în Protocolurile sale, a hotărât, în unanimitate, să scoată cazul din lista sa și a luat act de angajamentul părților de a nu solicita o reexaminare a cazului în fața Marei Camere; întrucât, în cadrul soluționării prietenoase menționate mai sus, s-a convenit că guvernul islandez va plăti reclamantului 1 500 000 Kroneer islandez cu excepție grațioasă și 1 800 000 Kroneer islandez în ceea ce privește costurile juridice; Amintind că art. 44 alineatul (2) din Regulamentul Curții prevede că eliberarea unui caz se efectuează prin intermediul unei hotărâri pe care președintele le transmite Comitetului de Miniștri o dată ce devine finală pentru a-l permite să supravegheze, în conformitate cu art. 46 alineatul (2) din Convenție, executarea oricăror întreprinderi care ar fi putut fi atașate de discontinuarea sau soluția acestei chestiuni; având în vedere normele adoptate de Comitetul de Miniștri cu privire la aplicarea articolului 54 anterior care, deocamdată, sunt aplicabile prin analogie la cazurile transmise în temeiul articolului 46 alineatul (2) din Convenție; având în vedere că, la 17 mai 2000, Guvernul Statului pârât a plătit reclamantului sumele prevăzute în soluționarea prietenoasă; În timp ce Guvernul Statului pârât a indicat că au fost luate măsuri în urma prezentului caz (aceste informații figurează în apendicele prezentei rezoluții), Declarații, după ce au luat act de informațiile furnizate de Guvernul Islandei, că și-a exercitat funcțiile în temeiul articolului 46 alineatul (2) din convenție în acest caz. Apendicele la Rezoluția ResDH(2000)111 Informații furnizate de Guvernul Islandei în cursul examinării cazului Vilborg Yrsa Sigurשardóttir de către Comitetul de Miniștri În urma depunerii cererii în fața organelor Convenției Europene pentru Drepturile Omului, secțiunea atacată 150 alineatul (2) din Codul de Procedură Penală (Legea nr. 74/1974) a fost abrogată prin Legea nr. 36/1999, care a intrat în vigoare la 1 mai 1999. Noua secțiune 175 alineatul (1) prevede compensarea persoanelor acuzate în următoarele termeni: „O cerere de indemnizare în conformitate cu prezentul capitol poate fi acordată în cazul în care ancheta a fost întreruptă sau nu a fost eliberată o acuzație deoarece comportamentul presupus de acuzat nu a fost considerat criminal sau nu a putut fi obținut o probă, sau dacă acuzatul a fost achitat pentru acest motiv prin o hotărâre de la care recursul nu a avut loc sau nu a putut avea loc. Cu toate acestea, indemnizarea poate fi respinsă sau redusă dacă acuzatul a cauzat sau a contribuit la măsurile pe care le bazează susținerea.”

Resolution ResDH(2000)111

concerning the judgment of the European Court of Human Rights

of 30 May 2000

in the case of Vilborg Yrsa Sigurđardóttir against Iceland

(Adopted by the Committee of Ministers on 2 October 2000

at the 721st meeting of the Ministers’ Deputies)

The Committee of Ministers, under the terms of Article 46, paragraph 2, of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms as amended by Protocol No. 11 (hereinafter referred to as “the Convention”),

Having regard to the final judgment of the European Court of Human Rights in the Vilborg

Yrsa

Sigurđardóttir case delivered on 30 May 2000 and transmitted to the Committee of Ministers the same day under Article 46 of the Convention;

Recalling that the case originated in an application (No. 32451/96) against Iceland, lodged with the European Commission of Human Rights on 15 May 1996 under former Article 25 of the Convention by Ms Vilborg Yrsa Sigurđardóttir, an Icelandic national, and that the Court, seized of the case under Article 5, paragraph 2, of Protocol No. 11, declared admissible the complaint relating to the district court’s rejection of a request for compensation introduced by the applicant in respect of her arrest and detention on remand although she had been acquitted in the subsequent criminal proceedings;

Whereas in its judgment of 30 May 2000 the Court, after having taken formal note of a friendly settlement reached by the Government of the respondent State and the applicant, and having been satisfied that the settlement was based on respect for human rights as defined in the Convention or its Protocols, decided, unanimously to strike the case out of its list and took note of the parties’ undertaking not to request a re-hearing of the case before the Grand Chamber;

Whereas under the above-mentioned friendly settlement it was agreed that the Icelandic Government would pay the applicant 1 500 000 Icelandic Kroneer on an

ex gratia

basis and 1 800 000 Icelandic Kroneer in respect of legal costs;

Recalling that Rule 44, paragraph 2, of the Rules of the Court provides that the striking out of a case shall be effected by means of a judgment which the President shall forward to the Committee of Ministers once it has become final in order to allow it to supervise, in accordance with Article 46, paragraph 2 of the Convention, the execution of any undertakings which may have been attached to the discontinuance or solution of the matter;

Having regard to the Rules adopted by the Committee of Ministers concerning the application of former Article 54 which are, for the time being, applicable by analogy to cases transmitted to it under Article 46, paragraph 2, of the Convention;

Having satisfied itself that on 17 May 2000, the Government of the respondent State had paid the applicant the sums provided for in the friendly settlement;

Whereas the Government of the respondent State indicated that measures had been taken following the present case (this information appears in the appendix to this resolution),

Declares, after having taken note of the information supplied by the Government of Iceland, that it has exercised its functions under Article 46, paragraph 2, of the Convention in this case.

Appendix to Resolution ResDH(2000)111

Information provided by the Government of Iceland

during the examination of the Vilborg Yrsa Sigurđardóttir case

by the Committee of Ministers

Following the lodging of the application before the organs of the European Convention on Human Rights, the contested section 150, paragraph 2, of the Code of Criminal Procedure (Act No. 74/1974) was repealed by Act No. 36/1999, entered into force on 1 May 1999.

The new Section 175, paragraph 1, provides for compensation to accused persons in the following terms:

“A claim for indemnification according to this Chapter may be granted if investigation has been discontinued or an indictment not issued because the conduct allegedly committed by the accused was deemed not to be criminal or proof thereof could not be obtained, or if the accused was acquitted for this reason by a judgment from which appeal did not take place or could not have taken place.

Indemnification may however be rejected or reduced if the accused caused or contributed to the measures on which he bases his claim.”