Hallgren împotriva Suediei

Primă secțiune a deciziei părților în ceea ce privește amenințarea cererii nr. 45402/99 de către Josefin HALLGREN împotriva Suediei Curții Europene a Drepturilor Omului (prima secțiune), ședința la 3 octombrie 2000 în calitate de cameră compusă de dna W. Thomassen, dna E. Palm, L. Ferrari Bravo, C. Bîrsan, J. Casadevill, B. Zupančič, T. Panțîru, judecători [Notă1] și M. O’Boyle, grefierul secțiunii având în vedere cererea de mai sus introdusă la Comisia Europeană a Drepturilor Omului la 2 iunie 1998 și înregistrată la 14 ianuarie 1999, având în vedere art. 5 § 2 din Protocolul nr. 11 la Convenție, prin care competența de a examina cererea a fost transferată Curții, după deliberare, hotărăște după cum urmează: Reclamantul este un național suedez, născut în 1974 și locuiește în Enskede, Suedia.

Faptele cazului, astfel cum a prezentat reclamantul, pot fi rezumate după cum urmează. La începutul anului 1994, când reclamantul avea 19 ani, s-a mutat din apartamentul mamei sale într-un apartament al ei. În acel moment, reclamantul a terminat școala și a avut un loc de muncă temporar ca stagiar la o staționare de radio. La 5 aprilie 1994, a depus o cerere de asistență socială la Consiliul de District Social din Kungsbacka (Sociala districtsnämnden i Kungsbacka; denumită în continuare „Consiliu”). În cererea sa, a solicitat o alocație socială suplimentară pentru cheltuielile sale de viață și pentru închirierea în temeiul articolului 6 din Legea privind serviciile sociale (Socialtjänstlagen, 1980:620) La 20 aprilie 1994, Consiliul a respins cererea reclamantului, constatând că părinții reclamantului ar putea să-și asigure nevoile.

Reclamantul a apelat împotriva deciziei în fața Curții de Administrație a Județeanului (Länsrätten La 1 septembrie 1994, Tribunalul de Administrație a pronunțat hotărâre în favoarea reclamantului. Curtea a constatat că, din moment ce reclamantul a atins majoritatea ei și nu mai studiază, părinții ei nu au fost obligați să-i susțină financiar. Curtea a constatat, de asemenea, că salariul stagiară al reclamantului nu i-a dat un nivel de viață rezonabil. Prin urmare, instanța a concluzionat că are dreptul la asistență socială în temeiul articolului 6 din Legea privind serviciile sociale. Consiliul a apelat la Curtea de Apel Administrativă (Kammarrätten În apelul său, Consiliul a solicitat Curtea de Apel Administrativă să rămână în aplicarea hotărârii Curții de Administrație a Județeanului.

Într-o hotărâre pronunțată la 29 septembrie 1994, Curtea de Apel Administrativă a acordat cererea Consiliului și a rămas în aplicarea hotărârii Curții de Administrație a Județeanului. La 7 noiembrie 1994, Curtea Administrativă de Apel a pronunțat o hotărâre care a susținut decizia Consiliului. Astfel, cererea reclamantului de asistență socială a fost respinsă. La 18 noiembrie 1994, reclamantul a apelat la Curtea Supremă de Administrație (Regeringsrätten Prin decizia din 28 ianuarie 1997, Curtea Supremă de Administrație a acordat concediu de recurs. La 11 decembrie 1997, Curtea Administrativă Supremă a susținut hotărârea Curții Administrative de Apel și, prin urmare, a respins cererea reclamantului.

Curtea Supremă Administrativă a constatat că problemele financiare ale reclamantului au început atunci când s-a mutat într-un apartament al său și că, în momentul respectiv, nu are nevoie de un apartament al său pentru a fi asigurat un nivel de viață rezonabil. Prin urmare, reclamantul nu are dreptul la asistență socială în temeiul articolului 6 din Legea privind serviciile sociale. Reclamantul se plânge de durata procedurii, subliniind că cazul a fost în așteptare în fața Curții Supreme de Administrație pentru mai mult de trei ani. Ea susține că acest lucru a fost irezonabil având în vedere obiectul cauzei.

Reclamantul susține că durata procedurii în fața Curții Supreme de Administrație constituie o încălcare a dreptului ei la o audiere într-un termen rezonabil în sensul articolului 1 din Convenție În plus, prin scrisoarea din 26 noiembrie 1998, reclamantul s-a plâns că Curtea Supremă de Administrație nu a respectat dreptul național existent, ci a creat o nouă lege și că, prin urmare, instanța și-a depășit competența în temeiul Constituției suedeze. În acest sens, reclamantul susține că drepturile sale în temeiul articolului 6 § 1 și al articolului 7 din Convenție au fost încălcate. Reclamantul se plânge de durata procedurii, subliniind în acest sens că cazul său a fost în așteptare în fața Curții Supreme de Administrație timp de mai mult de trei ani.

Ea susține că acest lucru a fost necorespunzător având în vedere obiectul cauzei. Curtea consideră că, pe baza cazului, nu poate determina admisibilitatea acestei părți a cererii și că, prin urmare, este necesar, în conformitate cu art. 54 § 3 litera (b) din Regulamentul de procedură, să anunțe această parte a cererii guvernului contestat. În plus, prin scrisoarea din 26 noiembrie 1998, reclamantul s-a plâns că Curtea Supremă de Administrație nu a respectat dreptul național existent, ci a creat o nouă lege și că, prin urmare, instanța și-a depășit competența. În acest sens, reclamantul susține că drepturile sale în temeiul articolului 6 § 1 și al articolului 7 din Convenție au fost încălcate.

Curtea reamintește că art. 35 § 1 din Convenție prevede că Curtea nu poate aborda decât o chestiune care a fost prezentată într-o perioadă de șase luni de la data în care a fost luată decizia internă finală. În principiu, prima scrisoare din partea reclamantului care stabilește în mod sumar substanța plângerilor sale întrerupe acest termen. Curtea constată că hotărârea internă finală în sensul articolului 1 din Convenție a fost dată de Curtea Supremă Administrativă la 11 decembrie 1997. În plus, Curtea constată că plângerile pe care reclamantul dorește acum să le ia în considerare nu au fost introduse până când nu le-a prezentat sumar în scrisoarea sa din 26 noiembrie 1998, care este peste șase luni de la decizia finală în acest caz.

În urma că această parte a cererii a fost depusă din timp și trebuie respinsă, în conformitate cu articolul Din aceste motive, Curtea, în unanimitate, determină examinarea plângerii reclamantului privind durata procedurii. vă rugăm să eliminați numele judecătorului înlocuitor, dacă este necesar, și returnarea (alineatele suplimentare). (Nu trebuie să existe nici un spațiu suplimentar între numele judecătorilor și numele grefierului secțiunii.)

FIRST SECTION

PARTIAL DECISION

AS TO THE ADMISSIBILITY OF

Application no. 45402/99 by Josefin HALLGREN against Sweden The European Court of Human Rights (First Section), sitting on 3 October 2000 as a Chamber composed of Mrs W. Thomassen, President , Mrs E. Palm, Mr L. Ferrari Bravo, Mr C. Bîrsan, Mr J. Casadevall, Mr B. Zupančič, Mr T. Panțîru, judges , [Note1] and Mr M. O’Boyle, Section Registrar , Having regard to the above application introduced with the European Commission of Human Rights on 2 June 1998 and registered on 14 January 1999, Having regard to Article 5 § 2 of Protocol No. 11 to the Convention, by which the competence to examine the application was transferred to the Court, Having deliberated, decides as follows: THE FACTS The applicant is a Swedish national, born in 1974 and living in Enskede, Sweden.

The facts of the case, as submitted by the applicant, may be summarised as follows. In the beginning of 1994, when the applicant was 19 years old, she moved from her mother’s apartment to an apartment of her own. At that time the applicant had finished school and had a temporary job as a trainee at a radio station. On 5 April 1994 she lodged an application for social welfare assistance with the Social District Council of Kungsbacka ( Sociala distriktsnämnden i Kungsbacka ; hereinafter “the Council”). In her application she asked for a supplementary social allowance for her living expenses and for her rent under Section 6 of the Social Services Act ( Socialtjänstlagen, 1980:620) . On 20 April 1994 the Council rejected the applicant’s request, finding that the applicant’s parents could provide for her needs.

The applicant appealed against the decision to the County Administrative Court ( Länsrätten ). On 1 September 1994 the County Administrative Court gave judgment in the applicant’s favour. The court found that since the applicant had attained her majority and was not studying any more, her parents were not obliged to support her financially. The court found also that the applicant’s trainee salary did not give her a reasonable standard of living. Therefore, the court concluded that she was entitled to social welfare assistance under Section 6 of the Social Services Act. The Council appealed to the Administrative Court of Appeal ( Kammarrätten ). In its appeal the Council requested the Administrative Court of Appeal to stay the enforcement of the County Administrative Court’s judgment.

In a decision delivered on 29 September 1994 the Administrative Court of Appeal granted the Council’s request and stayed the enforcement of the lower court’s judgment. On 7 November 1994 the Administrative Court of Appeal delivered a judgment that upheld the decision of the Council. Thus, the applicant’s claim for social welfare assistance was rejected. On 18 November 1994 the applicant appealed to the Supreme Administrative Court ( Regeringsrätten ). By decision of 28 January 1997 the Supreme Administrative Court granted leave to appeal. On 11 December 1997 the Supreme Administrative Court upheld the judgment of the Administrative Court of Appeal and, consequently, rejected the applicant’s request.

The Supreme Administrative Court found that the applicant’s financial problems had started when she moved to an apartment of her own and that, at the relevant time, she was not in need of an apartment of her own to be ensured a reasonable standard of living. Therefore, the applicant was not entitled to social welfare assistance under Section 6 of the Social Services Act. COMPLAINTS The applicant complains of the length of the proceedings. She points out that the case was pending before the Supreme Administrative Court for more than 3 years. She argues that this was unreasonable considering the subject-matter of the case.

The applicant claims that the length of the proceedings before the Supreme Administrative Court amounts to a violation of her right to a hearing within a reasonable time within the meaning of Article 6 § 1 of the Convention Furthermore, by letter of 26 November 1998 the applicant complained that the Supreme Administrative Court did not follow existing national law but created new law and that the court, therefore, exceeded its competence under the Swedish Constitution. In this respect the applicant claims that her rights under Article 6 § 1 and Article 7 of the Convention were violated. THE LAW 1. The applicant complains of the length of the proceedings. In this respect she points out that her case was pending before the Supreme Administrative Court for more than 3 years.

She argues that this was unreasonable considering the subject-matter of the case. The Court considers that it cannot, on the basis of the case file, determine the admissibility of this part of the application and that it is therefore necessary, in accordance with Rule 54 § 3 (b) of the Rules of Court, to give notice of this part of the application to the respondent Government. 2. Furthermore, by letter of 26 November 1998 the applicant complained that the Supreme Administrative Court did not follow existing national law but created new law and that the court, therefore, exceeded its competence. In this respect the applicant claims that her rights under Article 6 § 1 and Article 7 of the Convention were violated.

The Court recalls that Article 35 § 1 of the Convention provides that the Court may only deal with a matter which has been presented within a period of six months from the date on which the final domestic decision was taken. In principle, the first letter from the applicant setting out summarily the substance of his or her complaints interrupts this time-limit. The Court finds that the final domestic decision within the meaning of Article 35 § 1 of the Convention was given by the Supreme Administrative Court on 11 December 1997. Furthermore, the Court finds that the complaints the applicant now wants it to consider were not introduced until she submitted them summarily in her letter of 26 November 1998 which is more than six months after the final decision in the case.

It follows that this part of the application has been submitted out of time and must be rejected, in accordance with Article 35 § 4. For these reasons, the Court, unanimously,

DECIDES TO ADJOURN

the examination of the applicant’s complaint relating to the length of proceedings.

DECLARES INADMISSIBLE

the remainder of the application. Michael O’Boyle Wilhelmina Thomassen Registrar President [Note1] Judges names are to be followed by a COMMA and a MANUAL LINE BREAK (Shift+Enter). When inserting names via AltS please remove the substitute judge’s name, if necessary, and the extra paragraph return(s). (There is to be no extra space between the judges’ names and that of the Section Registrar.)