CASE OF GRAUZINIS v. LITHUANIA
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- No violation of Art. 5-3;Violation of Art. 5-4;Pecuniary damage - claim dismissed;Non-pecuniary damage - financial award;Costs and expenses partial award - Convention proceedings
CASE OF GRAUZINIS v. LITHUANIA (CtEDO, 2000)
Reclamantul este un național lituanian, născut în 1960. Locuiește în Klaipėda, Lituania. În mai 1997, proprietarul unei cafenele a afirmat că reclamantul l-a bătut și a amenințat să preia controlul proprietăților sale. 10. Reclamantul a fost arestat la 19 mai 1997. La 21 mai 1997, el a fost adus în fața Curții din districtul Klaipėda, care a eliberat un ordin de detenție împotriva lui. La 22 mai 1997, reclamantul a fost inculpat pentru încercarea de a obține proprietatea prin amenințări de forță. 12. La 27 iunie 1997, reclamantul a apelat împotriva deciziei de a-l înarmat în custodie, susținând, printre altele, că nu există motive de detenție și de a cere cauțiunea. 13. La 3 iulie 1997, Curtea Regională Klaipėda a respins recursul, reclamantul nu a fost prezent la ședință, dar avocatul său a fost. Curtea Regională a remarcat faptul că reclamantul a fost adus în fața Curții de District care a eliberat ordinul de detenție și că, prin urmare, instanța de primă instanță ar putea evalua necesitatea ca acesta să fie reținut în arest, printre altele, pe baza personalității și atitudinei sale. Curtea de apel a concluzionat că instanța de primă instanță a precizat în mod corespunzător pericolul comiterii unor infracțiuni suplimentare ca motiv pentru încarcerarea sa în custodie. 14. La 17 iulie 1997, Curtea de district de Klaipėda a prelungit termenul detenției reclamantului, în absența sa, dar cu consilierul său prezent. Curtea nu mai a susținut că reclamantul ar putea comite alte infracțiuni, ci a specificat motive noi pentru deținere, și anume că reclamantul ar putea abscinde și influența martorii. 15. La 5 septembrie 1997, reclamantul a apelat, susținând, printre altele, că deținerea sa în reținere este ilegală în temeiul dreptului intern și al Convenției. El a susținut, în special, că decizia a fost arbitrară, deoarece instanța nu a prezentat nici un fapt în susținerea concluziei sale că ar putea absoarce sau influența martorii. El a solicitat cauțiunea. 16. La 9 septembrie 1997, un judecător al Curții Regionale de Klaipėda a remis apelul fără examinare. Judecătorul a informat reclamantul prin scrisoare că Codul de Procedură Penală nu prevedea un recurs împotriva unei hotărâri de prelungire a termenului de detenție. 17. La 16 octombrie 1997, un judecător al Curții din districtul Klaipėda a angajat reclamantul să judece în absența părților. În decizia sa, judecătorul a hotărât, de asemenea, că reclamantul ar trebui să rămână în custodie. Nu au fost specificate motive sau termene pentru această detenție. Judecătorul nu a menționat plângerile reclamantului cu privire la legalitatea detenției sale. 18. Acuzațiile împotriva reclamantului au fost înlocuite ulterior pe măsură ce a fost acuzat pentru afacere. La 24 februarie 1998, Curtea de district Klaipėda l-a condamnat. El a fost condamnat la 1 an și 4 luni de închisoare. El nu a apelat împotriva hotărârii de primă instanță. 19. Reclamantul a fost acum eliberat din închisoare după ce și-a încheiat sentința. II. HOTĂRÂREA DOMESTICĂ RELEVANTĂ < Translațiile sunt acordate> 20. art. 30 § 1 din Constituția Republicii Lituania (Lietuvos Respublikos Konstitucija) prevede: „O persoană a cărei drepturi constituționale sau libertăți sunt încălcate are dreptul de a aplica la instanță.” 21. Dispoziții relevante ale Codului de Procedură Penală (Baudžiamojo proceso kodeksas): art. 52 § 2 § 3 și (8) și art. 58 § 2 § 8 și (10) prevăd, respectiv, că acuzatul și avocatul lor au dreptul de a „depune cereri” și de a „acuza împotriva actelor și deciziilor unui interogator, investigator, procuror și judecător”. Art. 104-1 (în vigoare până la 24 iunie 1998): „... judecătorul trebuie să asculte persoana cu privire la motivele arestării. Procurorul și avocatul persoanei arestate pot participa la anchetă. După ce a interogat persoana arestată, judecătorul poate menține ordinul de arestare desemnând termenul de detenție sau poate varia sau revoca măsura de revocare. ... după ce cazul a fost transmis tribunalului ... art. 106 § 3 (în vigoare până la 24 iunie 1998): „În scopul prelungirii termenului de detenție la înregistrare [la etapa anchetei anterioare], un judecător trebuie să convoce o audiție la care avocatul apărării și un procuror și, dacă este necesar, persoana reținută este numită.” art. 109-1 (în vigoare până la 24 iunie 1998): „O persoană arestată sau avocatul său are dreptul în timpul anchetei anterioare de a depune [cu o instanță de apel] un recurs împotriva detenției reținute ... În vederea examinării recursului, se poate convoca o audiție, la care se va chema persoana arestată și avocatul său sau numai avocatul său. Prezența unui procuror este obligatorie la o astfel de audiere. Decizia luată de [ judecătorul apelului] este finală și nu poate face obiectul unui recurs de casă. Un recurs reînnoit se stabilește atunci când se examinează prelungirea termenului de detenție în reținere.” Prezentul articol 109-1 (în vigoare începând cu 24 iunie 1998) prevede că deținutul poate face apel împotriva deciziilor de autorizare a detenției atât în etapa anchetei preliminare, cât și în timpul procesului. În vederea examinării recursului, instanța este acum sub obligația de a convoca o audiere, la care deținutul și avocatul său de apărare sau un singur avocat trebuie chemat. art. 249 § 1: „Un judecător individual sau un judecător într-o audiere în direcții, în hotărârea dacă să comite acuzatul în judecată, ... „După hotărârea, există o bază suficientă pentru a comisiona acuzatul în judecată, un judecător individual sau un tribunal într-o audiere de direcții trebuie să stabilească întrebările ... 2) ale măsurii de întârziere în ceea ce privește acuzatul ....” art. 267 § 1: „Acuzatul are dreptul de a ... 3) depune solicitări; ... 11) recurs împotriva hotărârii și hotărârilor unei instanțe.” art. 297: „... la amânarea examinării unei cauze ... o instanță va auzi cererile părților la procedură și va adopta hotărârile corespunzătoare în acest sens.” art. 372 § 4 (în vigoare până la 1 ianuarie 1999, acum abrogat): „Deciziile instanțelor ... ordonând, variant sau revocant o măsură remandă ... nu poate face obiectul apelului ...