AFFAIRE LIPPERA ZANIBONI c. ITALIE

STRASBURG 17 octombrie 2000 DEFINIF 17/01/2001 În cauza Lippera Zaniboni c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea întâi), care se află într-o cameră compusă din E. Palm, Președinta Conforti Ferrari Bravo Gaukur Jörundsson Türmen Zupančič Pantiru și domnul OBoyle grefier de secțiune După deliberarea sa în camera Consiliului la 26 septembrie 2000, înmânarea hotărârii, adoptată la această dată de procedură La originea cauzei se află o cerere îndreptată împotriva Republicii Italiene, printre care și un resortisant italian, dl Carla Lippera Zaniboni ( La 10 mai 1993, în temeiul articolului 25 din Convenția de salvgardare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Comisia Europeană pentru Drepturile Omului a sesizat Comisia Europeană pentru Drepturile Omului, în temeiul articolului 25 din Convenția de salvgardare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale (inclusiv Convenția privind libertățile fundamentale).

Cererea a fost înregistrată la 18 decembrie 1998 sub numărul de dosar 4505′′′; reclamanta este reprezentată de dl Bonatesta și G. Bonatesta, avocați din Saluzzo (Cuneo). Guvernul italian (adică guvernul este reprezentat de agentul său, dl U. Leanza, și de co-agentul său, dl V. Esposito. Curtea a declarat cererea admisibilă la 28 septembrie 1999. La 28 mai 1979, reclamanta și o altă persoană au atribuit societății cu răspundere limitată G., domnul L., precum și societății de asigurări S. în fața tribunalului da .Ancone, în scopul de a obține repararea daunelor suferite în urma unui accident de circulație. În același timp, la 24 În septembrie 1980, societatea G. a numit reclamanta și compania de asigurări I. în fața aceleiași instanțe pentru a obține despăgubiri pentru daunele suferite în timpul accidentului menționat.

La 25 martie 1980, prima cauză a fost pusă în funcțiune, data la care a fost numit un expert. La 13 ianuarie 1981, acesta a depus jurământul, ambele cauze au fost atașate și o audiere stabilită la 5 mai 1981. La această dată, judecătorul de punere în funcțiune a aprobat audierea martorilor până la 23 martie 1982, la cererea părților, apoi din oficiu, la 22 iunie 1982. La acea dată, judecătorul de punere în funcțiune a aprobat audierea martorilor. Cele patru audieri stabilite între 21 februarie 1983 și 31 ianuarie 1984, două au vizat audierea martorilor, o depunere de documente. 1984, judecătorul care a întrerupt procesul din cauza decesului consiliului recurentei. La 29 noiembrie 1984, reclamanta a reînceput procedura.

Printr-o ordonanță în afara ședinței din 4 decembrie 1984, judecătorul a fixat o audiere la 12 martie 1985. Această ședință a fost amânată din oficiu la 15 martie 1985. După trei ședințe, la 7 februarie 1986, părțile și-au prezentat concluziile și înmânarea pledoariilor în fața camerei competente a fost stabilită la 12 iunie 1986. În ziua următoare, tribunalul a fost numit judecător din oficiu la 7 octombrie 1988. printr-o hotărâre din 14 noiembrie 1988, al cărei text a fost depus la grefă la 26 mai 1989, instanța pronunță asupra cererilor părților, constatând greșelile împărțite. La 6 iulie 1990, compania G. Interjeta apelat la tribunalul de apel d 1993, nu a avut loc decât la 12 ianuarie 1994 din cauza unei trimiteri din oficiu.

Prin Hotărârea din 25 ianuarie 1994, al cărei text a fost depus la grefa din 10 martie 1994, Curtea a respins apelul societății G. În ceea ce privește VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 6 1 din Convenție, astfel de formulare Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) . . Perioada care trebuie luată în considerare a început la 28 mai 1979 și s-a încheiat la 10 martie 1994. 10. Prin urmare, aceasta a durat mai mult de paisprezece ani și nouă luni.

11. Curtea amintește că a constatat în patru hotărâri din 28 iulie 1999 (a se vedea, de exemplu, Hotărârea Bottazzi c. Italia, care să apară în declarația oficială a Curții, Õ 22) existena în Italia a unei practici contrare Conveniei care rezultă dintr-o acumulare de nerespectări față de cerina termenului rezonabil În măsura în care Curtea constată o astfel de nerespectare, această acumulare constituie o împrejurare agravantă a încălcării articolului 6 alineatul (1). 12. După examinarea faptelor cauzei în lumina argumentelor părților și având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră că durata procedurii în litigiu nu răspunde cerinței de termen rezonabil În conformitate cu art. 41 din Convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite să se desprindă de consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care, dacă este cazul, acordă o satisfacție echitabilă.

Recurenta solicită 5 000 000 de lire italiene (ITL) pentru prejudiciul material și 15 000 000 ITL pentru prejudiciul moral pe care l-ar fi suferit. 15. Curtea consideră că este necesar să i se acorde recurentei 15 000 000 ITL pentru daune morale. În conformitate cu jurisprudența Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care acestea sunt stabilite realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor (a se vedea, de exemplu, Hotărârea Bottazzi citată anterior, § 30). În speță și ținând seama de elementele aflate în posesia sa și de criteriile menționate anterior, Curtea consideră rezonabilă suma de 5 870 000 ITL pentru procedura în fața Curții și acordul cu reclamanta.

Interese moratorii 18. Potrivit informațiilor de care dispune Curtea, rata legală a dobânzii aplicabilă în Italia la data adoptării prezentei hotărâri era de 2,5 % l an. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, afirmă că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenția Dit că statul pârât trebuie să plătească recurentei, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din Convenție, 15 000 000 (quinze milioane) lire italiene pentru daune morale și 5 870 000 (cinci milioane opt sute șaptezeci de mii) lire italiene pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată că aceste sume vor fi majorate cu o dobândă simplă cu 2,5 % l an de la expirarea termenului respectiv și până la plata înapoiată , cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus.

În limba franceză, apoi comunicat în scris la 17 octombrie 2000, în temeiul articolului 77 § 2 și 3 din Regulamentul (CE) nr. Michaelo Boyle Elizabeth Palm Modululer Președintele [1] Această hotărâre poate fi supusă unor modificări de formă.

PREMIÈRE SECTION

AFFAIRE LIPPERA ZANIBONI c. ITALIE (Requête n° 45055/98) [1] ARRÊT STRASBOURG 17 octobre 2000 DÉFINITIF 17/01/2001 En l’affaire Lippera Zaniboni c. Italie, La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant en une chambre composée de : M me E. Palm, présidente , M. B. Conforti , M. L. Ferrari Bravo , M. Gaukur Jörundsson , M. R. Türmen , M. B. Zupančič , M. T. Panțîru , juges , et de M. M. O’Boyle , greffier de section ; Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 26 septembre 2000, Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date : PROCÉDURE

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION

7. La requérante allègue que la durée de la procédure a méconnu le principe du « délai raisonnable » tel que prévu par l’article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé : « Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (…) qui décidera (…) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (…) »