AFFAIRE LEPORE ET IANNOTTI c. ITALIE

SECȚIUNEA A DOUA CAUZA LEPORE ȘI IANNOTTI c. ITALIA (Cercetarea nr. 43102/98) [1] HOTĂRÂREA STRASBURG 27 iulie 2000 În lac LEPORE ȘI IANNOTTTI c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din Rozakis Președintele Conforti Bonello Lorenzen Fischbach Tsatsa-Nikolovska E. Leviți judecători și grefier al secțiunii E. Fribergh După ce s-a pronunțat în camera Consiliului la 6 iulie 2000, acesta a fost adoptat la această dată, la data inițială a procedurii, la data inițială a cauzei, și a fost pronunțat împotriva Republicii Italiene, printre care și cetățeni italieni, Tommaso Lepore, domnul Michele Lepore și domnul Teresa Ianotti (în numele acestora), au sesizat Comisia Europeană pentru Drepturile Omului la data de 25 iulie. octombrie 1997 în temeiul fostului articol 25 din Convenția de salvgardare a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale (adică Convenția privind libertățile fundamentale). Cererea a fost înregistrată la 26 august 1998 sub numărul de dosar 43102/98. Reclamanții sunt reprezentați de dl Nigris Maria, avocat în Benevent. Guvernul italian ( este reprezentat de agentul său, dl U. Leanza, și de co-agentul său, dl Esposito. în jurul unghiului articolului 6 alineatul (1) din Convenție, reclamanții se plângeau de durata unei proceduri civile. Curtea a declarat cererea admisibilă la 29 iunie 1999. În urma unui schimb de corespondență, la 21 decembrie 1999, grefierul secțiunii a propus părților încheierea unui acord amiabil în sensul articolului 38 alineatul (1) litera (b) din convenție. La 17 mai și, respectiv, 8 iunie 2000, reclamanții și guvernul au prezentat declarații formale de acceptare a unei soluționări amiabile a cauzei. La 2 noiembrie 1993, dl Pasquale Lepore a înaintat un recurs judecătorului de judecată din Benevent, care funcționa ca judecător al muncii, pentru a obține recunoașterea dreptului său la asistență pentru o persoană la domiciliu. La 4 decembrie 1993, judecătorul de instanță a stabilit prima ședință la 12 iunie 1995. La 23 noiembrie 1995, reclamanții s-au constituit în procedura în calitate de moștenitori ai reclamantului, între timp decedat. În ianuarie 1996, judecătorul a numit un expert și a stabilit deliberarea cauzei la 24 iunie 1997. În ziua următoare, a fost amânată din oficiu la 26 ianuarie 1999 din cauza mutației instanței judecătorești. Prin intermediul unei hotărâri din aceeași zi, al cărei text a fost depus la grefă la 18 mai 1999, judecătorul a acceptat cererea reclamanților. La 8 iunie 2000, grefierul a primit de la co-agentul guvernului italian în fața Curții următoarea scrisoare: declar că, în vederea unei soluționări pe cale amiabilă a cauzei având ca origine cererea nr. 43102/98 formulată de domnul Tommaso Lepore, domnul Michele Lepore, domnul Teresa Iannotti, guvernul italian propune ca suma de 33 000 000 de lire italiene (ITL), fie pentru fiecare 11 000 000 ITL, dintre care 10 000 000 ITL pentru daune morale și 1 000 000 ITL pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, în termen de trei luni de la notificarea hotărârii Curții pronunțate în conformitate cu art. 39 din Convenția europeană a drepturilor omului. Prezenta declarație ține seama de durata procedurii, dar nu include nicio evaluare cu privire la motivele care pot justifica o astfel de durată în dreptul intern. În plus, Ö Õ se angajează să nu solicite, după pronunțarea hotărârii, trimiterea cauzei la Marea Cameră, în conformitate cu art. 43 alineatul (1) din convenție. La 17 mai 2000, grefierul a primit următoarea declarație semnată de reclamanta J 000 ITL din care 10 000 000 000 ITL pentru daune morale și 1 000 000 ITL pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, în vederea unei soluționări pe cale amiabilă a cauzei care a dus la acțiunea nr. 43102/98 pe care am introdus-o în fața Curții Europene a Drepturilor Omului. Această propunere este acceptată și, de asemenea, renunță la orice altă pretenție împotriva Italiei cu privire la faptele care au stat la baza acestei cereri. Declar că această declarație a fost soluționată definitiv. Această declarație a fost făcută în cadrul regulamentului amiabil la care am ajuns eu și guvernul. În plus, eu sunt dispus să nu solicite, după pronunțarea hotărârii, trimiterea cauzei la Marea Cameră în conformitate cu art. 43 alineatul (1) din Convenție. Curtea ia act de soluționarea pe cale amiabilă la care au ajuns părțile. Aceaceasta este asigurată că regulamentul menționat se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum sunt recunoscute de Convenție sau de protocoalele sale (articolele 37 alineatul (1) În cele din urmă a Convenției și art. 62 alin. (3) din Regulamentul de procedură. 10. În consecință, el licitează să șteargă din cauza rolului. Prin aceste motive, Curtea, la L.UNANIMITé, hotărăște să șteargă cauza din rol ; Ia act de angajamentul părților de a nu solicita trimiterea cauzei la Marea Cameră. În limba franceză, apoi comunicat în scris la 27 iulie 2000, în conformitate cu art. 77 alin. (2) și (3) din Regulamentul Erik Fribergh Christos Rozakis Module Președinte [1] Această oprire poate fi supusă unor modificări de formă.

DEUXIÈME SECTION

AFFAIRE LEPORE et IANNOTTI c. ITALIE

(Requête n°

43102/98)

[1]

ARRÊT

STRASBOURG

27 juillet 2000

En l’affaire Lepore et Iannotti c. Italie,

La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant en une chambre composée de

:

M.

C.

Rozakis

,

président

,

M.

B.

Conforti

,

M.

G.

Bonello

,

M.

P.

Lorenzen

,

M.

M.

Fischbach

,

M

me

M.

Tsatsa-Nikolovska

,

M.

E. Levits

,

juges

,

et de M. E.

Fribergh

,

greffier de section

;

Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 6 juillet 2000,

Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date

:

PROCÉDURE

1.

A l’origine de l’affaire se trouve une requête dirigée contre la République italienne et dont des ressortissants italiens, M. Tommaso Lepore, M. Michele Lepore et M

me

Teresa Iannotti («

les requérants

»), avaient saisi la Commission européenne des Droits de l’Homme le 25

octobre 1997 en vertu de l’ancien article 25 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales («

la Convention

»). La requête a été enregistrée le 26 août 1998 sous le numéro de dossier 43102/98. Les requérants sont représentés par M

e

S.

De

Nigris

De

Maria, avocat à Bénévent. Le gouvernement italien («

le Gouvernement

»)

est représenté par son agent, M. U. Leanza, et par son coagent, M.

V.

Esposito.

2.

Sous l’angle de l’article 6 § 1 de la Convention, les requérants se plaignaient de la durée d’une procédure civile. La Cour a déclaré la requête recevable le 29 juin 1999.

3.

Après un échange de correspondance, le 21 décembre 1999, le greffier de section a proposé aux parties la conclusion d’un règlement amiable au sens de l’article 38 § 1 b) de la Convention. Les 17 mai et 8 juin 2000 respectivement, les requérants et le Gouvernement ont présenté des déclarations formelles d’acceptation d’un règlement amiable de l’affaire.

EN FAIT

4.

Le 2 novembre 1993, M. Pasquale Lepore déposa un recours devant le juge d'instance de Bénévent, faisant fonction de juge du travail, afin d'obtenir la reconnaissance de son droit à une aide pour une personne à domicile.

5.

Le 4 décembre 1993, le juge d'instance fixa la première audience au 12 juin 1995. Le 23 novembre 1995, les requérants se constituèrent dans la procédure en tant qu’héritiers du demandeur, entre-temps décédé. Le

22

janvier 1996, le juge nomma un expert et fixa la mise en délibéré de l'affaire au 24 juin 1997. Le jour venu, l’audience fut ajournée d’office au 26 janvier 1999 à cause de la mutation du juge d’instance.

6.

Par un jugement du même jour, dont le texte fut déposé au greffe le le

18 mai 1999, le juge fit droit à la demande des requérants.

EN DROIT

7.

Le 8 juin 2000, le greffier a reçu du coagent du gouvernement italien devant la Cour la lettre suivante :

«

Je déclare qu’en vue d’un règlement amiable de l’affaire ayant pour origine la requête n° 43102/98, introduite par M. Tommaso Lepore, M. Michele Lepore, M

me

Teresa Iannotti, le gouvernement italien offre de verser à ceux-ci la somme de 33

000 000 lires italiennes (ITL), soit à chacun 11 000 000 ITL dont 10 000 000 ITL au titre du dommage moral et 1 000 000 ITL au titre des frais et dépens, dans les trois mois à compter de la notification de l’arrêt de la Cour rendu conformément à l’article

39 de la Convention européenne des Droits de l’Homme. Ce versement vaudra règlement définitif de l’affaire.

La présente déclaration tient compte de la durée de la procédure mais ne comporte aucune évaluation sur les raisons qui peuvent justifier une telle durée en droit interne.

En outre, le Gouvernement s’engage à ne pas demander, après le prononcé de l’arrêt, le renvoi de l’affaire à la Grande Chambre conformément à l’article 43 § 1 de la Convention.

»

8.

Le 17 mai 2000, le greffier a reçu la déclaration suivante signée par la partie requérante

:

«

J’ai pris connaissance de la déclaration du gouvernement

italien selon laquelle il est prêt à me verser la somme de 33 000 000 lires italiennes (ITL), soit à chacun 11

000

000 ITL dont 10 000 000 ITL au titre du dommage moral et 1 000 000 ITL au titre des frais et dépens, en vue d’un règlement amiable de l’affaire ayant pour origine la requête n°

43102/98 que nous avons introduite devant la Cour européenne des Droits de l’Homme.

J’accepte cette proposition et renonce par ailleurs à toute autre prétention à l’encontre de l’Italie à propos des faits à l’origine de ladite requête. Je déclare l’affaire définitivement réglée.

La présente déclaration s’inscrit dans le cadre du règlement amiable auquel le Gouvernement et moi-même sommes parvenus.

En outre, je m’engage à ne pas demander, après le prononcé de l’arrêt, le renvoi de l’affaire à la Grande Chambre conformément à l’article 43 § 1 de la Convention.

»

9.

La Cour prend acte du règlement amiable auquel sont parvenues les parties. Elle est assurée que ledit règlement s’inspire du respect des droits de l’homme, tels que les reconnaissent la Convention ou ses Protocoles (articles 37 § 1

in fine

de la Convention et 62 § 3 du règlement).

10.

Partant, il échet de rayer l’affaire du rôle.

Par ces motifs, la Cour, à L’UNANIMITé,

1.

Décide

de rayer l’affaire du rôle ;

2.

Prend acte

de l’engagement des parties de ne pas demander le renvoi de l’affaire à la Grande Chambre.

Fait en français, puis communiqué par écrit le 27 juillet 2000, en application de l’article

77 §§ 2 et 3 du règlement

.

Erik

Fribergh

Christos

Rozakis

Greffier

Président

[1]

Cet arrêt peut subir des retouches de forme.