AFFAIRE MAZZOTTI c. ITALIE

STRASBURG 17 octombrie 2000 DEFINITIVF 17/01/2001 În cauza Mazzotti c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea întâi), care se află într-o cameră compusă din E. Palm, președinta Conforti Ferrari Bravo Gaukur Jundsson Türmen Zupančič Panțiru judecători și domnul O După deliberarea sa în camera Consiliului la 26 septembrie 2000, înmânarea hotărârii, adoptată la această dată de procedură La originea cauzei se află o cerere îndreptată împotriva Republicii Italiene, printre care și un resortisant italian, dl Pierluigi Mazzotti ( La 22 martie 1997, în conformitate cu art. 25 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Comisia Europeană pentru Drepturile Omului a sesizat Comisia Europeană pentru Drepturile Omului, în temeiul articolului 25 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( Curtea a declarat cererea admisibilă la 28 septembrie 1999. În data de 9 octombrie 1970, reclamantul a depus recurs la grefa Curții de Conturi pentru a obține recunoașterea dreptului său la o pensie specială din cauza unei infirmități contractate în timpul serviciului său militar.

La 25 mai 1972, recursul a fost comunicat procurorului general al Curții de Conturi. La 22 octombrie 1992, acesta din urmă a ajuns la concluzia respingerii acțiunii. La 27 iulie 1993, Curtea de Conturi l-a informat pe reclamant că, în temeiul Legii nr. 19/94 de instituire a camerelor regionale ale Curții de Conturi, acțiunea sa fusese transmisă Camerei Regionale din Emilia. La 15 februarie 1994, reclamantul a prezentat o cerere de continuare a procedurii. La 17 martie 1994, președintele a stabilit data la care a fost pronunțată sentința la 30 iunie 1994. Printr-o ordonanță din aceeași zi, camera regională a dispus ca unitatea sanitară locală să efectueze o expertiză medicală. Printr-o ordonanță din 30 noiembrie 1994, camera regională a ordonat colegiului medical al Ministerului Apărării să efectueze o expertiză.

Printr-o ordonanță din 19 martie 1996, camera regională a ordonat o expertiză suplimentară și a stabilit pentru aceasta un termen de șase luni. printr-o hotărâre din 25 februarie 1998, al cărei text a fost depus la grefa din 4 februarie 1998, Iunie 1998, Camera Regională a Curții de Conturi a primit cererea reclamantului.

ÎN DREPT PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIE Reclamantul a afirmat că durata procedurii a încălcat principiul termenului rezonabil, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din Convenție, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din Convenție, astfel cum s-a formulat Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 10. Prin urmare, aceasta a durat mai mult de douăzeci și șapte de luni pentru o instanță, însă procedura care trebuie luată în considerare începe numai cu intrarea în vigoare, la 1 august 1973, a recunoașterii dreptului individual de recurs de către Italia și, prin urmare, este de puțin peste 24 de ani și 10 luni pentru o instanță.

13. Curtea amintește că a constatat în patru hotărâri din 28 iulie 1999 (a se vedea, de exemplu, Hotărârea Bottazzi c. Italia, care urmează să apară în declarația oficială a Curții, § 22) la În măsura în care Curtea constată o astfel de nerespectare, această acumulare constituie o împrejurare agravantă a încălcării articolului 6 alineatul (1).14, după examinarea faptelor cauzei în lumina argumentelor părților și având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră că durata procedurii în litigiu nu îndeplinește cerința privind termenul rezonabil În conformitate cu art. 41 din Convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite Ö Õ să se desprindă Õ imprecis consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții Õ, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă.

Reclamantul solicită 150 000 000 de lire italiene (ITL) pentru prejudiciul moral pe care l-ar fi suferit. 17. Curtea consideră că este necesar să se acorde reclamantului 89 000 000 ITL. Cheltuieli și cheltuieli de judecată 18. Reclamantul solicită, de asemenea, 15 856 675 ITL pentru cheltuielile și cheltuielile suportate în fața Curții. 19. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care sunt stabilite realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor (a se vedea, de exemplu, Hotărârea Bottazzi citată anterior, § 30). În speță și ținând seama de elementele aflate în posesia sa și de criteriile menționate anterior, Curtea consideră rezonabilă suma de 5 000 000 ITL pentru procedura în fața Curții și la data la care se acordă reclamantului.

Interese moratorii 20. Potrivit informațiilor de care dispune Curtea, rata legală a dobânzii aplicabilă în Italia la data adoptării prezentei hotărâri era de 2,5 % l an. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, A declarat că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție A declarat că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din Convenție, 89 000 000 (880 milioane) lire italiene pentru daune morale și 5 000 000 (cinci milioane) lire italiene pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată că aceste sume vor fi majorate cu o dobândă simplă de 2,5% l an de la expirarea termenului menționat și până la plată Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus.

Făcut în franceză, apoi comunicat în scris la 17 octombrie 2000, în conformitate cu art. 77 § 2 și 3 din Regulamentul Michael O Palm Moduleer Președinte [1] Această oprire poate fi supusă unor modificări de formă.

PREMIÈRE SECTION

AFFAIRE MAZZOTTI c. ITALIE (Requête n° 44354/98) [1] ARRÊT STRASBOURG 17 octobre 2000 DÉFINITIF 17/01/2001 En l’affaire Mazzotti c. Italie, La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant en une chambre composée de : M me E. Palm, présidente , M. B. Conforti , M. L. Ferrari Bravo , M. Gaukur Jörundsson , M. R. Türmen , M. B. Zupančič , M. T. Panțîru , juges , et de M. M. O’Boyle , greffier de section ; Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 26 septembre 2000, Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date : PROCÉDURE

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION

9. Le requérant allègue que la durée de la procédure a méconnu le principe du « délai raisonnable » tel que prévu par l’article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé : « Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (…) qui décidera (…) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (…) »