Conde împotriva Franței

SECȚIUNEA A TREIA DECIZIE PARTIALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 52878/99 prezentate de Djeli Moussa CONDE împotriva Franței Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la octombrie 2000 într-o cameră compusă din W. Fuhrmann, președintele J.-P. Costa, P. Kūris, F. Tulkens, K. Jungwiert, Sir Nicolas Bratza, K. Traja, judecători și de S. Dolle, graffière de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus depusă la 8 iunie 1999 și înregistrată la 24 noiembrie 1999, după ce a deliberat, face următoarea decizie FAPT Reclamantul este un cetățean guinean, născut în 1963 și rezident la Paris. Acesta este reprezentat în fața Curții de către domnul Philippe Autrive, avocat în barou la . Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează.

Reclamantul, renumit muzician, a sosit în Franța în 1990. Dorind să își regleze situația administrativă, el intenționa să se întoarcă în Guineea la sfârșitul lunii februarie 1997 pentru a solicita ambasada Franței o viză de lungă ședere temporară. Dar, la 20 februarie 1997, el a fost reținut de poliție și reținut pentru că a cedat narcotice și pentru o situație ilegală pe teritoriul francez. Statuând în instanță imediată la 22 februarie 1997, tribunalul de mari instanțe din Paris retrimitea cazul și îl reținea în arest provizoriu. La 25 martie 1997, tribunalul corecțional din Paris îl condamna la 6 luni de închisoare, dintre care 5 luni cu suspendare. Tribunalul de apel din Paris confirma hotărârea la 7 iulie 1997, iar Curtea de Casație respingea recursul în casație al reclamantului la 22 octombrie 1998, notificat la 9 decembrie 1998. Acuzațiile aduse reclamantului se bazau pe mărturiile polițiștilor și ale dlui Uslati, persoana care i-ar fi cumpărat drogurile.

Tribunalul corecțional i-a auzit pe polițiști în calitate de martori. În plus, reclamantul a făcut referire la persoana care se ocupă de restaurantul în care s-ar fi aflat faptele, dar acesta nu a fost prezentat. Reclamantul nu s-a confruntat nici cu dl Ouslati, nici cu polițiștii, chiar dacă acesta a solicitat acest lucru. În plus, reclamantul afirmă că mărturiile sunt în contradicție. Invocând art. 6 alin. (3) lit. (a) și (e) din Convenție, reclamantul se plânge că notificarea custodei sale i-a fost făcută fără a-și adresa direct un interpret, chiar dacă acesta nu citește sau nu o citește pe cea franceză. Invocând, de asemenea, art. 6 alineatul (3) litera (d) din Convenție, reclamantul se plânge, de asemenea, de absența audierii și de confruntarea martorilor acuzați la examinarea vinovăției sale, chiar dacă le-a cerut.

Invocând art. 6 alin. (3) lit. (a) și (e) din Convenție, reclamantul se plânge că, în momentul arestării sale, notificarea custodei sale i s-a făcut în franceză, fără a avea dreptul la un interpret, în timp ce el pretinde că nu știe să scrie și să citească franceza.

La art. 6 alin. (3) lit. (a) și (e) se citește astfel încât orice acuzat are dreptul, în special, la (a) să fie informat, în cel mai scurt timp, într-o limbă pe care o înțelege și într-un mod detaliat, despre natura și cauza acuzației aduse împotriva sa; (...) e) să fie asistat gratuit de un interpret, si . si … Curtea reamintește că scopul regulii prevăzute la art. 35 alineatul (1) din Convenție este acela de a oferi statelor contractante posibilitatea de a preveni sau de a înjunghia Această dispoziție trebuie să se aplice cu o anumită flexibilitate și fără formalism excesiv; este suficient să se fi adus la cunoștința autorităților naționale cel puțin în esență și în condițiile și termenele prevăzute de dreptul intern mai târziu (hotărârile Castells c. Franța din 23 aprilie 1992, seria A n) 236, p. 19, § 27, și Akdivar și alții c. Turcia din 16 septembrie 1996, Rec., p. 1210-1211, § 65-69.

Aceasta observă că, în speță, recurentul nu a invocat în fața instanțelor franceze nicio dispoziție a convenției sau, cel puțin, substanța unei astfel de dispoziții, referitoare la absența unui interpret în momentul notificării custodiei. art. 6 alineatul (3) litera (d) din Convenție, reclamantul se plânge de absența audierii și de confruntarea cu martorii acuzați care sunt principalii săi acuzatori, în ciuda cererilor sale repetate.

La art. 6 alineatul (3) litera (d) se citește astfel încât orice acuzat are dreptul, în special, la (d) să interogheze sau să interogheze martorii acuzați și să obțină convocarea și interogarea martorilor cu descărcare de gestiune în aceleași condiții ca și martorii acuzați; (...) Curtea consideră că, în stadiul actual al dosarului, aceasta nu este în măsură să se pronunțe cu privire la admisibilitatea acestui aspect și consideră necesar ca această parte a cererii să fie adusă la cunoștința guvernului pârât, în conformitate cu art. 54 alineatul (3) litera (b) din Regulamentul său de procedură. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, AJOURNE În cazul în care nu se poate demonstra că nu există o cale de atac sau o cale de atac a martorilor care au fost acuzați în cazul în care reclamantul a formulat o cerere, acesta trebuie să prezinte o cerere de informații suplimentare.

TROISIÈME SECTION

DÉCISION PARTIELLE

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n o 52878/99 présentée par Djeli Moussa CONDE contre France La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 24 octobre 2000 en une chambre composée de M. W. Fuhrmann, président , M. J.-P. Costa, M. P. Kūris, M me F. Tulkens, M. K. Jungwiert, Sir Nicolas Bratza, M. K. Traja, juges , et de M me S. Dollé, greffière de section , Vu la requête susmentionnée introduite le 8 juin 1999 et enregistrée le 24 novembre 1999, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Le requérant est un ressortissant guinéen, né en 1963 et résidant à Paris. Il est représenté devant la Cour par M e Philippe Autrive, avocat au barreau de l’Essonne. Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.

Le requérant, musicien célèbre, est arrivé en France en 1990. Désireux de régulariser sa situation administrative, il s’apprêtait à rentrer en Guinée fin février 1997 afin d’y demander à l’Ambassade de France un visa long séjour temporaire. Mais, le 20 février 1997, il fut appréhendé par la police et placé en garde à vue pour avoir cédé des stupéfiants et pour situation irrégulière sur le territoire français. Statuant en comparution immédiate le 22 février 1997, le tribunal de grande instance de Paris renvoyait l’affaire et prononçait son placement en détention provisoire. Le 25 mars 1997, le tribunal correctionnel de Paris le condamnait à 6 mois d’emprisonnement dont 5 mois avec sursis.

La cour d’appel de Paris confirmait le jugement le 7 juillet 1997 et la cour de cassation rejetait le pourvoi en cassation du requérant le 22 octobre 1998, notifié le 9 décembre 1998. Les accusations portées à l’encontre du requérant reposaient sur les témoignages des policiers et de Monsieur Ouslati, personne qui lui aurait acheté les stupéfiants. Le tribunal correctionnel a entendu les policiers en qualité de témoins. En revanche, la cour d’appel a statué sans entendre les témoins à charge, alors même que le requérant réclamait une confrontation. En outre, le requérant a fait citer comme témoin le tenancier du restaurant dans lequel se seraient déroulés les faits, mais celui-ci n’a pas comparu.

Le requérant n’a été confronté ni avec Monsieur Ouslati, ni avec les policiers, alors même qu’il en avait fait la demande. Par ailleurs, le requérant affirme que les témoignages sont en contradiction. GRIEFS 1. Invoquant l’article 6 § 3 a) et e) de la Convention, le requérant se plaint de ce que la notification de sa garde à vue lui ait été faite sans l’assistance d’un interprète alors même qu’il ne lit ni n’écrit le français. 2. Invoquant également l’article 6 § 3 d) de la Convention, le requérant se plaint en outre de l’absence d’audition et de confrontation des témoins à charge lors de l’examen de sa culpabilité alors même qu’il les avaient demandées. EN DROIT 1. Invoquant l’article 6 § 3 a) et e) de la Convention, le requérant se plaint de ce que, lors de son arrestation, la notification de sa garde à vue lui ait été faite en français sans l’assistance d’un interprète, alors qu’il affirme ne pas savoir écrire et lire le français.

L’article 6 § 3 a) et e) se lit ainsi : « Tout accusé a droit notamment à : a) être informé, dans le plus court délai, dans une langue qu’il comprend et d’une manière détaillée, de la nature et de la cause de l’accusation portée contre lui ; (...) e) se faire assisté gratuitement d’un interprète, s’il ne comprend pas la langue employée à l’audience. » La Cour rappelle que la finalité de la règle contenue dans l’article 35 § 1 de la Convention est de ménager aux Etats contractants l’occasion de prévenir ou de redresser – normalement par la voie des tribunaux – les violations alléguées contre eux avant qu’elles ne soient soumises à la Cour.

Cette disposition doit s’appliquer « avec une certaine souplesse et sans formalisme excessif » ; il suffit que l’intéressé ait soulevé devant les autorités nationales « au moins en substance, et dans les conditions et délais prescrits par le droit interne » les griefs qu’il entend formuler par la suite devant la Cour (arrêts Castells c. France du 23 avril 1992, série A n o 236, p. 19, § 27, et Akdivar et autres c. Turquie du 16 septembre 1996, Recueil des arrêts et décisions 1996-IV, pp. 1210-1211, §§ 65-69). Elle note qu’en l’espèce le requérant n’a invoqué devant les juridictions françaises aucune disposition de la Convention ou, à tout le moins, la substance d’une telle disposition, concernant l’absence d’un interprète lors de la notification de la garde à vue.

Il s’en suit que cette partie de la requête doit être rejetée conformément à l’article 35 §§ 1 et 4 de la Convention. 2. Invoquant l’article 6 § 3 d) de la Convention, le requérant se plaint de l’absence d’audition et de confrontation avec les témoins à charge qui sont ses principaux accusateurs et ce, malgré ses demandes répétées. L’article 6 § 3 d) se lit ainsi : « Tout accusé a droit notamment à : d) interroger ou faire interroger les témoins à charge et obtenir la convocation et l’interrogation des témoins à décharge dans les mêmes conditions que les témoins à charge ; (...) » La Cour considère qu’en l’état actuel du dossier, elle n’est pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ce grief et juge nécessaire de porter cette partie de la requête à la connaissance du gouvernement défendeur, en application de l’article 54 § 3 b) de son Règlement intérieur.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, AJOURNE l’examen du grief du requérant tiré de l’absence de confrontation et d’audition des témoins à charge lors du jugement du requérant ;

DÉCLARE LA REQUÊTE IRRECEVABLE

pour le surplus. S. Dollé W. Fuhrmann Greffière Président