AFFAIRE GAUDINO c. ITALIE

SECȚIUNEA A TREIA CAUZA GAUDINO c. ITALIA (Cercetarea nr. 45873/99) HOTĂRÂREA STRASBURG 7 noiembrie 2000 DEFINITIVF 07/02/2001 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. Poate fi supusă unor modificări de formă înainte de publicarea versiunii sale definitive. În cauza Gaudino c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află într-o cameră compusă din J.-P. Costa președinte Fuhrmann Conforti Tulkens Jungwiert Sir Nicolas Bratza Traja judecători și dl Dolle graffière de secțiune, după ce a intenționat în camera Consiliului la 10 octombrie 2000, renunțând hotărârea pe care o avem aici, adoptată la această dată de procedură La originea cauzei se află o cale de atac împotriva Republicii Italiene, printre care și un resortisant italian, domnul Bartolomeo Gaudino ( Cererea a fost înregistrată la 2 februarie 1999 sub numărul de dosar 45873/99.

Guvernul italian (adică, la data de 1 octombrie 1999) este reprezentat de agentul său, dl Leanza, și de co-agentul său, dl Esposito. Curtea a declarat cererea admisibilă la 26 octombrie 1999. DE FAPT, reclamantul este un resortisant italian, născut în 1965 și rezident la Nocera Inferiore (Salerna). La 20 februarie 1992, reclamantul l-a numit pe domnul O., compania P. și compania de asigurări L. în fața Tribunalului din Salerno pentru a obține despăgubiri pentru daunele suferite ca urmare a unui accident rutier. La 22 octombrie 1992, judecătorul a declarat încetarea procedurii ca urmare a lichidării societății de asigurări. La o dată nespecificată, reclamantul a reînceput procedura și a fost stabilită o audiere la 23 iunie 1993. La acea dată, părțile au solicitat admiterea mijloacelor de probă, iar judecătorul s-a reținut să decidă.

La 19 ianuarie 1994, instanța nu a luat o decizie. Dosarul cauzei a fost transmis din oficiu Tribunalului din Nocera Inferiore, nou instituit. Președintele acestei instanțe a stabilit o audiere la 5 februarie 1997. În decembrie 1997, lichidatorul societății de asigurări a fost lichidat în funcție de dovezile solicitate de reclamant. Judecătorul a aprobat audierea inculpaților și a stabilit o audiere la 30 aprilie 1998. Această audiere a fost amânată la 2 martie 1999. Între timp, legea privind sezioni stralcio Întrucât a intrat în vigoare, președintele Tribunalului a atribuit cauza colegiului de magistrați însărcinat cu tratarea cauzelor cele mai vechi (sezione stralcio . Sezioni stralcio , compuse dintr-un judecător titular, în calitate de președinte, și doi judecători onoranți, au fost create în temeiul articolului 90 din Legea nr. 353/1990 (astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 534/1995) pentru a absorbi restanța cauzelor pendinte în fața instanțelor civile.

În consecință, la data de 2 martie 1999 nu a avut loc și o altă audiere a fost stabilită la 5 octombrie 1999. La 18 februarie și la 21 aprilie 2000, două audieri, având ca obiect o audiere a martorilor, iar la data de 17 noiembrie 2000 s-a stabilit o audiere. În temeiul articolului 6 alineatul (1) din convenție, reclamantul susține că durata procedurii nu a respectat principiul termenului rezonabil, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție.

Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un interval de timp rezonabil, de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 10. 13. Curtea reamintește că a constatat în numeroase hotărâri (a se vedea, de exemplu, Bottazzi c. Italia [GC], nr. 34884/97, § 22, CEDH 1999-V) existența în Italia a unei practici contrare convenției care rezultă dintr-o acumulare de nerespectări față de cerința termenului rezonabil În măsura în care Curtea constată o astfel de nerespectare, această acumulare constituie o împrejurare agravantă a încălcării articolului 6 alineatul (1).14, după examinarea faptelor cauzei în lumina argumentelor părților și având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră că durata procedurii în litigiu nu îndeplinește cerința privind termenul rezonabil În conformitate cu art. 41 din Convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite Ö Õ să se desprindă Õ imprecis consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții Õ, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă.

Reclamantul solicită 120 000 000 de lire italiene (ITL) pentru prejudiciul material și 30 000 000 ITL pentru prejudiciul moral pe care l-ar fi suferit 17. Curtea consideră că nu există, în speță, nicio legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciul material invocat. Aceasta respinge această parte a cererii. Pe de altă parte, Curtea consideră că este necesar să se acorde reclamantului 22 000 000 ITL pentru prejudiciile morale. Costuri și cheltuieli de judecată 18. Reclamantul solicită, de asemenea, 6 120 000 ITL pentru cheltuielile și cheltuielile suportate în fața Curții.

19. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care sunt stabilite realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor (a se vedea, de exemplu, Hotărârea Bottazzi citată anterior, § 30. În speță și ținând seama de elementele aflate în posesia sa și de criteriile menționate anterior, Curtea consideră rezonabilă suma de 1 000 000 ITL pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată pentru procedura în fața Curții și acordă reclamantului. Interese moratorii 20. Conform informațiilor de care dispune Curtea, rata legală a dobânzii aplicabilă în Italia la data d adoptarea prezentei hotărâri a fost de 2,5 % l an.

Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, A declarat că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenia Démis în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din Convenție, 22 000 000 (22 de milioane) lire italiene pentru daune morale și 1 000 000 (un milion) lire italiene pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată că aceste sume vor fi majorate cu un interes simplu cu 2,5 % la an începând cu Expiră acest termen și până la plată Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Făcut în franceză, apoi comunicat în scris la 7 noiembrie 2000, în conformitate cu art. 77 alineatul (2) și 3 din Regulamentul Dolle J.-P.

Costa Module Președinte

TROISIÈME SECTION

AFFAIRE GAUDINO c. ITALIE (Requête n° 45873/99) ARRÊT STRASBOURG 7 novembre 2000 DÉFINITIF 07/02/2001 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme avant la parution de sa version définitive. En l’affaire Gaudino c. Italie, La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant en une chambre composée de : M. J.-P. Costa , président , M. W. Fuhrmann , M. B. Conforti , M me F. Tulkens , M. K. Jungwiert , Sir Nicolas Bratza M. K. Traja , juges , et de M me S. Dollé , greffière de section ; Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 10 octobre 2000, Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date : PROCÉDURE

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION

9. Le requérant allègue que la durée de la procédure a méconnu le principe du « délai raisonnable » tel que prévu par l’article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé : « Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (…) qui décidera (…) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (…) »