CASE OF EDELMAYER v. AUSTRIA

CAUZA DE EDELMAYER AUSTRIA DECIZIA NR. 33979/96 AJUDEMENTUL (Striking out) STRASBOURG 19 decembrie 2000 În cazul EDELMAYER c. Austria, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), ședința în calitate de Camera compusă de: J.-P. Costa Președintele Fuhrmann Loucaides Jungwiert Sir Nicolas Bratza Traja Ugrekhelidze , judecători și dna Dolle Secționar După deliberarea în particular la 21 martie, 19 septembrie și 5 decembrie 2000, emite următoarea hotărâre, adoptată la ultima dată menționată: PROCEDURA Cazul a fost originat într-o cerere (n. 33979/96) împotriva Republicii Austria depusă la Comisia Europeană a Drepturilor Omului („Comisia”) în temeiul articolului anterior 25 din Convenția pentru Protecția Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale („Convenția”) de un cetățean austriac, dl Erwin Edelmayer („reclamantul”), la 16 iulie 1996. Reclamantul a fost reprezentat de dl F. Müller, avocat care practică în Kirchberg am Wagram (Austria). Guvernul austriac („ Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl. H. Winkler, șeful Departamentului de Drept Internațional la Ministerul Federal al Afacerilor Externe. Reclamantul s-a plâns că condamnarea sa de către autoritățile administrative pentru conducere beat și condamnarea sa ulterioară de către instanțele penale, pentru cauzarea prejudiciului de neglijență, în timp ce sub influența băuturilor, a încălcat dreptul său de a nu fi judecat sau pedepsit de două ori în temeiul articolului 4 din Protocolul nr. 7. În urma comunicării cererii către Guvern de către Comisie, cazul a fost transferat Curții la 1 noiembrie 1998 în temeiul articolului 5 § 2 din Protocolul nr. 11 la Convenție. La 21 martie 2000, după obținerea observațiilor părților, Curtea a declarat cererea admisibilă. La 19 septembrie 2000, după schimbul de corespondență, grefierul a sugerat părților că ar trebui să încerce să ajungă la o soluție prietenoasă în sensul articolului (b) din Convenție. La 3 octombrie și 20 octombrie 2000, reclamantul și, respectiv, agentul guvernului au prezentat declarații oficiale care acceptă o soluționare prietenoasă a cazului. La 16 septembrie 1995, reclamantul a provocat un accident de trafic rutier în care unul dintre pasagerii săi a fost rănit. La 10 octombrie 1995, Autoritatea de District Tulln ( Bezirkshaupt-mannschaft ) a ordonat reclamantului să plătească o amendă pentru conducerea sub influența băuturilor, în contravenție cu art. 5 din Legea privind traficul rutier 1960 ( Straβenverkehrsordnung ), care prevede că este o infracțiune pentru o persoană să conducă un vehicul în cazul în care proporția de alcool în sânge sau respirație este egală sau mai mare de 0,8 grame pe litru sau, respectiv, 0,4 miligrame pe litru. La 25 octombrie 1995, Tribunalul de District Kirchberg am Wagram ( Bezirksgericht ) a condamnat reclamantul în temeiul articolului 88 §§ 1 și 3 din Codul Penal ( Strafgesetzbuch ) de a provoca prejudiciu prin neglijență „după ce s-a permis să devină intoxicat ... prin consumul de alcool, dar nu într-o măsură care exclude [d] responsabilitatea sa ...”, în conformitate cu art. 81 § 2 din Codul Penal. În temeiul unei presunții irefutabile aplicate de instanțele penale, un șofer cu un nivel de alcool în sânge de 0,8 grame pe litru sau mai mare se consideră „intoxicat” în sensul articolului 81 § 2 din Codul penal. În cazul în care se aplică circumstanțe speciale ale prezentei dispoziții, se consideră că sentința maximă posibilă este mai mare decât în cazul aceleiași infracțiuni fără element de intoxicare. Curtea a impus unei amenzi reclamantului care a fost parțial suspendată la probă. Reclamantul nu a recurs împotriva condamnării din 25 octombrie 1995, dar Procurorul public ( Staatsanwaltschaft ) a depus un recurs împotriva sentinței ( Strafberufung ). În răspunsul său la recursul procurorului, reclamantul a susținut, printre altele, că condamnarea sa a încălcat art. 4 din Protocolul nr. 7. 10. Prin hotărârea din 26 martie 1996 Curtea Regională Krems (Landesgericht ) a acceptat recursul procurorului împotriva condamnării în parte prin eliminarea suspendării plății a unei părți a amenzii. Acesta a respins argumentul reclamantului în temeiul articolului 4 din Protocolul nr. 7. HOTĂRÂREA 11. La 3 octombrie și, respectiv, 20 octombrie 2000, Curtea a primit următoarea declarație de la reprezentantul reclamantului și de la agentul guvernului: „În ceea ce privește art. 38 alineatul (1) litera (b) din Convenția Europeană pentru Protecția Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, părțile în cadrul procedurii privind cererea nr. 33979/96, depusă de dl Erwin Edelmayer, declară în vederea unei soluții prietenoase achiziționate cu ajutorul Curții Europene a Drepturilor Omului, după cum urmează: Guvernul Republicii Austriece va plăti reclamantului o sumă de 54 000 de șillinguri austriece ca compensație pentru orice posibilă reclamație referitoare la prezenta cerere. Această sumă va fi plătită reprezentantului reclamantului, dr. Franz Müller din Kirchberg am Wagram, imediat după notificarea hotărârii dictate de Curte în temeiul articolului 39 din Convenție. Reclamantul declară că cererea sa s-a încheiat. Reclamantul renunță la orice alte cereri împotriva Republicii Austrie în legătură cu faptele care susțin prezenta cerere. Părțile se angajează să nu solicite trimiterea cauzei la Marea Camera în temeiul articolului 43 § 1 din Convenție după eliberarea hotărârii Curții.” 12. Curtea ia act de acordul atins între părți (art. 39 din Convenție). Este convins că soluționarea se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția sau în Protocolurile sale (art. 39 din Convenție). 13. În consecință, cazul ar trebui să fie eliminat din listă. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL UNANIMOUS decide să scoată cazul din listă; ia act de angajamentul părților de a nu solicita o recerere a cazului în fața Marei Camere. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 19 decembrie 2000, în conformitate cu art. 77 §§§ 2 și 3 din Regulamentul Curții. Dolle J.-P. Președintele grefierului Costa

THIRD SECTION

CASE OF EDELMAYER

v.

AUSTRIA

(

Application no. 33979/96

)

JUDGMENT

(Striking out)

STRASBOURG

19 December 2000

In the case of EDELMAYER v. Austria,

The European Court of Human Rights (Third Section), sitting as a Chamber composed of:

Mr

J.-P.

Costa

,

President

,

Mr

W.

Fuhrmann

,

Mr

L.

Loucaides

,

Mr

K.

Jungwiert

,

Sir

Nicolas

Bratza

,

Mr

K.

Traja

,

Mr

M.

Ugrekhelidze

, judges

,

and

Mrs

S.

Dollé

,

Section Registrar

,

Having deliberated in private on 21 March, 19 September and 5

December

2000,

Delivers the following judgment, which was adopted on the last

‑

mentioned date:

PROCEDURE

1.

The case originated in an application (no.

33979/96) against the Republic of Austria lodged with the European Commission of Human Rights (“the Commission”) under former Article

25 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by an Austrian national, Mr Erwin Edelmayer (“the applicant”), on 16 July 1996.

2.

The applicant was represented by Mr F. Müller, a lawyer practising in Kirchberg am Wagram (Austria). The Austrian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr

H. Winkler, Head of the International Law Department at the Federal Ministry of Foreign Affairs.

3.

The applicant complained that his conviction by the administrative authorities for drunken driving and his subsequent conviction by the criminal courts, for causing injury by negligence whilst under the influence of drink, violated his right not to be tried or punished twice under Article 4 of Protocol No. 7.

4.

Following communication of the application to the Government by the Commission, the case was transferred to the Court on 1 November 1998 by virtue of Article 5 § 2 of Protocol No.

11 to the Convention. On 21

March 2000, having obtained the parties’ observations, the Court declared the application admissible.

5.

On 19 September 2000, after an exchange of correspondence, the Registrar suggested to the parties that they should attempt to reach a friendly settlement within the meaning of Article

38

§

1

(b) of the Convention. On 3 October and 20 October 2000 the applicant and the Agent of the Government respectively submitted formal declarations accepting a friendly settlement of the case.

THE FACTS

6.

On 16 September 1995 the applicant caused a road traffic accident in which one of his passengers was injured.

7.

On 10 October 1995 the Tulln District Authority (

Bezirkshaupt-mannschaft

) ordered the applicant to pay a fine for driving under the influence of drink, contrary to section 5 of the Road Traffic Act 1960 (

Straβenverkehrsordnung

), which provides that it is an offence for a person to drive a vehicle if the proportion of alcohol in his blood or breath is equal to or higher than 0,8 grams per litre or 0,4 milligrams per litre respectively.

8.

On 25 October 1995 the Kirchberg am Wagram District Court (

Bezirksgericht

) convicted the applicant under Article 88 §§ 1 and 3 of the Criminal Code (

Strafgesetzbuch

) of causing injury by negligence “after allowing himself ... to become intoxicated ... through the consumption of alcohol, but not to an extent which exclude[d] his responsibility ...”, contrary to Article 81 § 2 of the Criminal Code. By virtue of an irrebuttable presumption applied by the criminal courts, a driver with a blood alcohol level of 0,8 grams per litre or higher is deemed to be “intoxicated” for the purposes of Article 81 § 2 of the Criminal Code. Where the special circumstances of this provision apply, the maximum possible sentence is

higher than in the case of the same offence without the element of intoxication. The court imposed a fine on the applicant which was partly suspended on probation.

9.

The applicant did not appeal against the conviction of 25 October 1995, but the Public Prosecutor’s Office (

Staatsanwaltschaft

) filed an appeal against sentence (

Strafberufung

). In his reply to the prosecution's appeal, the applicant claimed

inter alia

that his conviction violated Article 4 of Protocol No. 7.

10.

By judgment of 26 March 1996 the Krems Regional Court (

Landesgericht

) accepted the prosecution's appeal against sentence in part by removing the suspension of payment of part of the fine. It dismissed the applicant's argument under Article 4 of Protocol No. 7.

THE LAW

11.

On 3 October and 20 October 2000, respectively, the Court received the following declaration from the applicant’s representative and from the Agent of the Government:

“With reference to Article 38 § 1 (b) of the European Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms, the parties in the proceedings concerning application no. 33979/96, lodged by Mr Erwin Edelmayer, declare with a view to a friendly settlement reached with the assistance of the European Court of Human Rights, as follows:

1.

The Government of the Republic of Austria will pay the applicant a sum of altogether 54,000 Austrian schillings as compensation in respect of any possible claims relating to the present application.

This sum will be payable to the applicant’s representative, Dr. Franz Müller in Kirchberg am Wagram, immediately after the notification of the judgment delivered by the Court pursuant to Article 39 of the Convention.

2.

The applicant declares his application settled.

3.

The applicant waives any further claims against the Republic of Austria relating to the facts underlying the present application.

4.

The parties undertake not to request the reference of the case to the Grand Chamber under Article 43 § 1 of the Convention after the delivery of the Court’s judgment.”

12.

The Court takes note of the agreement reached between the parties (Article 39 of the Convention). It is satisfied that the settlement is based on respect for human rights as defined in the Convention or its Protocols (Article

37

§

1

in

fine

of the Convention and Rule

62

§

3 of the Rules of Court).

13.

Accordingly, the case should be struck out of the list.

FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY

1.

Decides

to strike the case out of the list;

2.

Takes note

of the parties’ undertaking not to request a rehearing of the case before the Grand Chamber.

Done in English, and notified in writing on 19 December 2000, pursuant to Rule 77 §§

2 and 3 of the Rules of Court.

S.

Dollé

J.-P. Costa

Registrar

President