SECȚIUNEA A PATRA CAUZA FRANCHINA c. ITALIA (solicitarea nr. 46529/99) HOTĂRÂREA STRASBURG 21 decembrie 2000 DEFINIF 21/03/2001 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. Poate fi supusă unor modificări de formă înainte de publicarea versiunii sale definitive. În lacul Franchina c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care se află într-o cameră compusă din Ress președinte Pastor Ridruejo Conforti Caflisch Makarczyk Vajić Pellonpä judecători și din domnul V. Berger grefier de secțiune După ce a intenționat în camera Consiliului la 30 noiembrie 2000, rend la hotărâre, adoptată la această dată procedurală La originea cauzei se află o cerere îndreptată împotriva Republicii Italiene, printre care și cetățeni italieni, dnii Nicol Cererea a fost înregistrată la data de 4 martie 1999 sub numărul dosarului 46529/99. Guvernul italian (atlée) este reprezentat de agentul său, dl U. Leanza, și de co-agentul său, dl V. Esposito. Curtea a declarat cererea admisibilă la data de 6 ianuarie 2000. La 15 aprilie 1985, reclamanții au numit municipalitatea Barcellona în fața Tribunalului din Messina pentru a obține despăgubiri pentru daunele suferite ca urmare a ocupației ilegale a terenului lor transformat în drum. Arestarea cauzei a început la 13 iunie 1985 prin numirea unui expert care a depus jurământ, după o audiere, la 11 martie 1986. Dintre cele șase audieri stabilite la date cuprinse între 10 iulie 1986 și 13 octombrie 1988, două au fost zi de zi din oficiu, una la cererea reclamanților, două au fost la audierea martorilor și o rejudecare a raportului de competență. La cheta din 14 martie 1989 nu a putut avea loc din cauza mutației judecătorului. La 7 noiembrie 1995, părțile care nu au fost informate cu privire la data la care a avut loc încuviințarea, cauza a fost amânată la 26 aprilie 1996. În ziua următoare, judecătorul de punere în funcțiune și-a constatat incompetența rațională de a-și stabili o nouă instanță și reaaaa la locul de muncă. La 8 iunie 1996, reclamanții au reluat procedura în fața Tribunalului din Barcellona nou-înființat. La prima ședință, la 9 octombrie 1996, judecătorul de punere în aplicare a dispus greva grefei să obțină dosarul de la instanța din Messina. La ședința din 16 iulie 1997 a fost amânată la 27 mai 1998 pentru că în acea zi avocații grevă și apoi din oficiu la 10 Martie 1999. La cererea reclamanților, data la care a avut loc încuviințarea a fost înaintată la 21 octombrie 1998. În ziua următoare, audierea martorilor a fost stabilită la 10 februarie 1999. După audiere, cauza a fost amânată la 12 aprilie 1999 pentru a permite părților să examineze depozițiile. La acea dată, judecătorul a fixat la amînare prezentarea concluziilor la 29 aprilie 1999 September 1999. Această audiere a fost amânată la 8 mai 2000 din cauza unei greve a avocaților. La 27 iulie 2000 a fost numit un nou expert, iar depunerea jurământului a fost stabilită la 22 mai 2001. ÎN DREPT PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 6 § 1 DIN CONVENȚIE Reclamanții susțin că durata procedurii a încălcat principiul termenului rezonabil 1 din Convenție, astfel de formulare Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) . . Perioada care trebuie luată în considerare a început la 15 aprilie 1985 și este încă în curs de desfășurare până în prezent. 10. Curtea reamintește că a constatat în numeroase hotărâri (a se vedea, de exemplu, Bottazzi c. Italia [GC], nr. 34884/97, § 22, CEDH 1999-V) existența în Italia a unei practici contrare Convenției care rezultă dintr-o acumulare de neajunsuri față de cerința termenului rezonabil În măsura în care Curtea constată o astfel de nerespectare, această acumulare constituie o împrejurare agravantă a încălcării articolului 6 alineatul (1). 12. După examinarea faptelor cauzei în lumina argumentelor părților și având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră că durata procedurii în litigiu nu răspunde cerinței de termen rezonabil În conformitate cu art. 41 din Convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite Ö Õ să Õ Õ Õ impeda pe deplin consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. În măsura în care ar fi vorba de un prejudiciu material, Curtea nu a primit o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciul material invocat și respinge această cerere. În schimb, Curtea consideră că este necesar să se acorde fiecărui reclamant 48 000 000 de lire italiene pentru prejudiciul moral. Interese moratorii 16. Interes legal aplicabil în Italia la data adoptării prezentei hotărâri a fost de 2,5 % l an. Prin aceste motive, Curtea, în mod unanim, A declarat că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție A declarat că statul pârât trebuie să plătească fiecărui reclamant, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din Convenție, 48 000 000 (patruzeci și opt de milioane) lire italiene pentru daune morale; că aceste sume vor fi majorate cu o dobândă simplă de 2,5% l an de la expirarea acestui termen și până la plată. Făcută în franceză și apoi comunicată în scris la 21 decembrie 2000, în conformitate cu art. 77 alineatele (2) și (3) din Regulamentul Vincent Berger Georg Ress Moduleer Președinte
QUATRIÈME SECTION
AFFAIRE FRANCHINA c. ITALIE
(Requête n°
46529/99)
ARRÊT
21 décembre 2000
21/03/2001
Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme avant la parution de sa version définitive.
En l’affaire Franchina c. Italie,
La Cour européenne des Droits de l’Homme (quatrième section), siégeant en une chambre composée de
:
M.
G.
Ress
,
président
,
M.
A.
Pastor Ridruejo
,
M.
B.
Conforti
,
M.
L.
Caflisch
,
M.
J.
Makarczyk
,
M
me
N.
Vajić
,
M.
M.
Pellonpää
,
juges
,
et de M. V.
Berger
,
greffier de section
;
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 30 novembre 2000,
Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l’origine de l’affaire se trouve une requête dirigée contre la République italienne et dont des ressortissants italiens, MM. Nicolò et Vincenzo Franchina (« les requérants »), avaient saisi la Commission européenne des Droits de l’Homme le 24 octobre 1997 en vertu de l’ancien article 25 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales (« la Convention »). La requête a été enregistrée le 4
mars 1999 sous le numéro de dossier 46529/99. Le gouvernement italien (« le Gouvernement »)
est représenté par son agent, M. U. Leanza, et par son coagent, M. V. Esposito.
2.
La Cour a déclaré la requête recevable le 6 janvier 2000.
3.
Le 15 avril 1985, les requérants assignèrent la municipalité de Barcellona devant le tribunal de Messine afin d’obtenir réparation des dommages subis du fait de l’occupation illégale de leur terrain transformé en route.
4.
La mise en état de l’affaire commença le 13 juin 1985 par la nomination d’un expert qui prêta serment, après une audience, le 11
mars
1986.Des six audiences fixées à des dates comprises entre le 10
juillet
1986 et le 13
octobre 1988, deux furent ajournées d’office, une à la demande des requérants, deux concernèrent l’audition de témoins et une l’examen du rapport d’expertise. L’audience du 14 mars 1989 ne put avoir lieu en raison de la mutation du juge.
5.
Le 7 novembre 1995, les parties n’ayant pas été prévenues de la date de l’audience, l’affaire fut reportée au 26 avril 1996. Le jour venu, le juge de la mise en état constata son incompétence
ratione loci
du fait de la création d’un nouveau tribunal et raya l’affaire du rôle.
6.
Le 8 juin 1996, les requérants reprirent la procédure devant le tribunal de Barcellona nouvellement créé. Lors de la première audience, le 9
octobre
1996, le juge de la mise en état ordonna au greffe de se procurer le dossier auprès du tribunal de Messine. L’audience du 16
juillet 1997 fut reportée au 27 mai 1998 car ce jour-là les avocats faisaient grève, puis d’office au 10
mars 1999. A la demande des requérants, la date de l’audience fut avancée au 21 octobre 1998. Le jour venu, l’audition de témoins fut fixée au 10 février 1999. Après l’audition, l’affaire fut reportée au 12 avril 1999 pour permettre aux parties d’examiner les témoignages. A cette date, le juge fixa l’audience de présentation des conclusions au 29
septembre 1999. Cette audience fut reportée au 8 mai 2000 en raison d’une grève des avocats. Le 27 juillet 2000 un nouvel expert fut nommé et la prestation de serment fut fixée au 22 mai 2001.
I.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION
7.
Les requérants allèguent que la durée de la procédure a méconnu le principe du «
délai raisonnable
» tel que prévu par l’article 6
§
1 de la Convention, ainsi libellé
:
«
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (…) qui décidera (…) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (…)
»
8.
Le Gouvernement s’oppose à cette thèse.
9.
La période à considérer a débuté le 15 avril 1985 et est encore pendante à ce jour.
10.
Elle a déjà duré plus de quinze ans et sept mois pour une instance.
11.
La Cour rappelle avoir constaté dans de nombreux arrêts (voir, par exemple,
Bottazzi c. Italie
[GC], n°
34884/97, §
22, CEDH 1999-V) l’existence en Italie d’une pratique contraire à la Convention résultant d’une accumulation de manquements à l’exigence du «
délai raisonnable
». Dans la mesure où la Cour constate un tel manquement, cette accumulation constitue une circonstance aggravante de la violation de l’article 6 § 1.
12.
Ayant examiné les faits de la cause à la lumière des arguments des parties et compte tenu de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime que la durée de la procédure litigieuse ne répond pas à l’exigence du «
délai raisonnable
» et qu’il y a là encore une manifestation de la pratique précitée.
Partant, il y a eu violation de l’article 6 §
1.
II.
Sur l’application de l’article 41 DE LA Convention
13.
Aux termes de l’article 41 de la Convention,
«
Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable.
»
A.
Dommage
14.
Les requérants s’en remettent à la Cour pour la réparation du préjudice subi.
15.
Dans la mesure où il s’agirait d’un préjudice matériel, la Cour n’aperçoit pas de lien de causalité entre la violation constatée et le dommage matériel allégué et rejette cette demande. En revanche, la Cour considère qu’il y a lieu d’octroyer à chaque requérant 48
000
000
lires italiennes au titre du préjudice moral.
B.
Intérêts moratoires
16.
Selon les informations dont dispose la Cour, le taux d
’
intérêt légal applicable en Italie à la date d
’
adoption du présent arrêt était de 2,5 % l
’
an.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
1.
Dit
qu’il y a eu violation de l’article
6 §
1 de la Convention
;
2.
Dit
,
a)
que l’Etat défendeur doit verser à chaque requérant, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt est devenu définitif conformément à l’article 44 § 2 de la Convention, 48
000
000 (quarante-huit millions) lires italiennes pour dommage moral ;
b)
que ces montants seront à majorer d
’
un intérêt simple de 2,5 % l
’
an à compter de l
’
expiration de ce délai et jusqu
’
au versement.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 21 décembre 2000, en application de l’article
77 §§ 2 et 3 du règlement
.
Vincent
Berger
Georg
Ress
Greffier
Président