Brumarescu împotriva României (ARTICLE 41)

CAUZUL BRUMĂRESCU v. ROMANIA (Doc. nr. 28342/95) JUDGMENTUL (Numai satisfacție) STRASBOURG 23 ianuarie 2001 În cazul Brumărescu v. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, ședința ca Marea Camere compusă din următoarele judecători: Președintele Wildhaber, dna Palm C.L. Rozakis J.-P.

Costa Ferrari Bravo L. Caflesch, L. Loucaides, P. Kūris Fuhrmann, K. Jungwiert, Sir Nicolas Bratza, dna N. Vajić, J. Hedigan, dna W. Thomassen, T. Panțîru, E. Levits L. Mihai , judecător ad hoc și, de asemenea, dna M. de Boer-Buquicchio, secretar adjunct Așând deliberat în privat la 18 octombrie 2000 și 10 ianuarie 2001, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la ultima dată menționată: PROCEDIU Cazul a fost remis Curții de către un național român, dl Dan Brumărescu („reclamantul”) și de către Comisia Europeană a Drepturilor Omului („Comisia”) la 3 și, respectiv, la 6 noiembrie 1998, în termenul de trei luni stabilit de fostele articole 32 § 1 și 47 din Convenția pentru protecția Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale („Convenția”).

28342/95) împotriva României depusă de dl Brumărescu în favoarea Comisiei în temeiul articolului 25 din 9 mai 1995. În hotărârea sa din 28 octombrie 1999 („Hotărârea principală”), Curtea a declarat în unanimitate că s-a încălcat art. 6 § 1 din Convenția și art. 1 din Protocolul nr. 1, a afirmat că nu a existat nicio justificare pentru privarea proprietăților în cauză și că, în orice caz, un echilibru echitabil a fost supărat pe măsură ce reclamantul a suportat și a continuat să poarte o sarcină individuală și excesivă, incompatibil cu dreptul la bucuria pașnică a bunurilor sale ([GC], §§ 79-80, CEDO 1999-VII). În conformitate cu art. 41 din Convenție, reclamantul a solicitat satisfacție echitabilă în valoare de câteva sute de mii de dolari SUA în ceea ce privește daunele suportate și, de asemenea, pentru costuri și cheltuieli.

Întrucât întrebarea aplicabilității articolului 41 nu a fost pregătită pentru hotărâre, Curtea a rezervat-o și a invitat Guvernul și reclamantul să prezinte, în termen de trei luni, observațiile lor scrise cu privire la această chestiune și, în special, să-i informeze de orice acord pe care le-ar putea ajunge (ibid., § 84 și punctul 4 din dispozițiile operative). După aceea, președintele a prelungit timpul permis până la 15 aprilie 2000. Guvernul a prezentat observațiile lor la 28 ianuarie și 15 martie 2000, iar reclamantul a depus-o la 25 ianuarie, 14 martie și 14 aprilie 2000. La 8 iunie 2000, în conformitate cu art. 61 § 3 din Regulamentul Curții, președintele a dat permisiunea dlui Mircea Dan Mirescu de a prezenta observații scrise cu privire la anumite aspecte ale cauzei.

Aceste observații au fost deja primite la Curte, la 30 mai 2000, în conformitate cu art. 61 § 5, Guvernul a răspuns în scris la 21 iulie 2000 și reclamantul a făcut acest lucru la 11 septembrie, 2 octombrie și 17 noiembrie 2000. De la documentele prezentate de părți se constată că recursul reclamantului împotriva hotărârii din 21 aprilie 1999 (a se vedea Hotărârea principală, § 30) a fost respins de Curtea de Conturi de la București la 28 februarie 2000. Pe o cerere formulată în temeiul Legii nr. 112/1995, această instanță a susținut că are competența de a acorda numai compensații, în conformitate cu criteriile prevăzute în Legea nr. 112/1995. Reclamantul a apelat împotriva acestei decizii la Curtea de Apel din București în calitate de instanță de ultimă instanță.

Apelul său a fost respins la 26 octombrie 2000. Cu toate acestea, el a solicitat o suspendare a executării hotărârii de șase luni. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei Părți Contractante în cauză permite numai reparații parțiale, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” Reclamantul a subliniat de la început că cea mai adecvată modalitate pentru guvernul de a remedia prejudiciile cauzate ar fi de a returna întreaga proprietate la el, și anume terenul și clădirea. 11. În cazul în care Guvernul nu poate returna proprietatea, reclamantul a declarat că este dispus să ia în considerare o atribuire de compensare și a solicitat o sumă reprezentând valoarea de piață a proprietății.

În conformitate cu hotărârea Consiliului de Administrație din 24 martie 1998 (a se vedea Hotărârea principală, § 28), numai problema diferenței dintre valoarea proprietății în ansamblu și valoarea apartamentului său împreună cu terenul absorbant a rămas de luat în considerare. Deoarece restul casei, cu excepția apartamentului dlui Mirescu, nu au fost vândute chiriașilor, reclamantul a susținut că statul nu poate prezenta nicio justificare pentru refuzul restituirii. Prin urmare, ar fi necesar să-i plătească compensarea numai pentru apartamentul dlui Mirescu. 12. În baza unui raport produs de D.S., un expert înregistrat la Institutul de Experți Tehnici, reclamantul a prezentat suma de 5.757.000.000 de lei români (ROL), echivalent cu 250.600 de dolari americani (USD), ca valoarea proprietății la 1 septembrie 2000. Această sumă a fost descompunetă după cum urmează: USD 126.500 reprezentând valoarea terenului, adică USD 251 per mp.

m, și USD 124,100 reprezentând valoarea clădirii, adică USD 216 pe pătrat. În ceea ce privește apartamentul pe care l-a ocupat, reprezentând 39,3% din întreaga casă, el a prezentat suma de USD 48.771. 13. Reclamantul a subliniat că proprietatea sa, constituită de 503 mp de teren și o clădire de 575 mp (aproximativ 200 mp. zona terenului), a fost situată în districtul Cotroceni din București, care a făcut parte din zona “0” desemnată de Consiliul Municipal București în mai multe decizii referitoare la prețurile terestre din București. În fiecare oraș prețurile proprietății din zona “0” au fost printre cele mai înalte. Reclamantul a indicat că, în o serie de decizii ale Consiliului Municipal București, prețul terenurilor similare cu al său a fost stabilit la aproximativ 300 USD pe mp.

În ceea ce privește clădirea, el a declarat că casa, care a fost construită în 1930, conținea un subsol mobilat, un etaj de jos și două etaje de mai sus, inclusiv un etaj de mansardă și două garaje. Pentru a-și determina valoarea, raportul expertului pe care l-a elaborat a luat ca bază criteriile stabilite în dispozițiile legale care reglementează piața proprietății deschise. Potrivit reclamantului, evaluarea expertului la USD 216 per mp a fost confirmată de piața proprietății, în cazul în care prețurile depășesc adesea USD 300 per mp 14. În acest sens, reclamantul a criticat decizia Consiliului de Administrație din 24 martie 1998 și raportul de experți al Guvernului, care, declară el, se bazează ambele pe criteriile stabilite în Legea nr. 112/1995.

Aplicarea acestor criterii nu a oferit valoarea reală a proprietății, ci o valoare minimă, scopul Legii nr. 112/1995 a fost de a permite chiriașilor de cazare nationalizată să cumpere la prețuri mici apartamentele ocupate. Intervenitorul, dl Mirescu, a declarat că deține apartamentul de la etajul de bază al casei; statul l-a vândut unchilor săi în 1973 și l-a moștenit. Prin urmare, statul nu-l poate returna reclamantului fără a comite o nouă nedreptate. Dl Mirescu a considerat că statul ar trebui să acorde compensația reclamantului pentru apartament. Guvernul a susținut că „poziția” reclamantului în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1, a căror pierdere a condus la afirmația Curții că a existat o încălcare a acestui articol, nu a putut include apartamentul intervenentului, dl Mirescu.

În acest sens, ei au susținut că Tribunalul de Primă Instanță din București nu ar fi putut, în mod legal, să susțină că reclamantul este proprietarul întregului domiciliu. 17. Guvernul a susținut, de asemenea, că reclamantul poate asigura returnarea proprietăților sale prin a aduce o acțiune de recuperare a posesiunii în instanțele interne. 18. În ceea ce privește evaluarea deținerii, Guvernul a contestat de la început atât relevanța informațiilor pe care expertul, D.S., le-a invocat, cât și sumele la care a ajuns. Ei și-au prezentat propriul raport de experți, elaborat de V.S., un expert înregistrat la Institutul de Experți Tehnici din România. Potrivit raportului acestui expert, elaborat în conformitate cu criteriile prevăzute în Legea nr. 112/1995, valoarea proprietății la 1 martie 1999 era de USD 108.058, care a reprezentat USD 110 pe m2 pentru clădire și USD 87 pe m2 pentru teren.

În ceea ce privește decizia Consiliului de administrație din 24 martie 1998, Guvernul a subliniat că Consiliul a revenit la solicitant apartamentul pe care l-a ocupat și terenul absorbant, și anume 168 mp. Guvernul a prezentat suma de 38.578 USD ca fiind valoarea apartamentului și a terenului absorbant. În consecință, reclamantul ar trebui să primească compensații care corespund diferenței dintre valoarea proprietății (USD 108.058) și valoarea apartamentului și a terenurilor deja returnate (USD 38.578), adică 69.480 USD. Evaluarea Curții 19. Curtea reiterează că o hotărâre în care constată că încălcarea impune statului interesat o obligație juridică de a pune capăt încălcării și de a face reparații pentru consecințele sale, astfel încât să restabilească, în măsura posibilă, situația existentă înainte de încălcare.

20. Statele contractante care sunt părți la un caz sunt, în principiu, libere de a alege mijloacele prin care acestea vor respecta o hotărâre în care Curtea a constatat o încălcare. Această discreție în ceea ce privește modalitatea de executare a unei hotărâri reflectă libertatea de alegere atașată obligației primare a statelor contractante în temeiul Convenției de a asigura drepturile și libertățile garantate (art. 1), dacă natura încălcării permite restabilirea în integritate.

În cazul în care, pe de altă parte, legislația națională nu permite – sau permite numai parțial – să se facă reparații pentru consecințele încălcării, art. 41 permite Curții să își permită părții vătămate, astfel de satisfacții care pare să fie adecvate (a se vedea Papamichalopoulos și alții c. Grecia) (art. 50), hotărârea din 31 octombrie 1995, Seria A nr. 330-B, p. 58-59, § 34). 21. În hotărârea principală, Curtea a declarat: „Curtea ... observă că nu a fost oferită nici o justificare pentru situația provocată de hotărârea Curții Supreme de Justiție. În special, nici Curtea Supremă de Justiție în sine, nici Guvernul nu au încercat să justifice privarea de bunuri din motive de fond ca fiind „în interesul public”.

Curtea observă, de asemenea, că reclamantul a fost acum privat de proprietatea proprietății de mai mult de patru ani, fără a fi plătită compensații care reflectă valoarea sa adevărată, și că eforturile sale de recuperare a proprietății au avut până în prezent dovedit eșuat” (art. 79). 22. Tribunalul consideră că, în circumstanțele prezentului caz, returnarea proprietăților în cauză, astfel cum a fost ordonată în hotărârea finală a Tribunalului de Primă Instanță din 9 decembrie 1993, ar pune reclamantul, în măsura posibilului, în situația echivalentă cu cea în care ar fi fost în cazul în care nu ar fi existat încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. În acest sens, Curtea nu poate accepta argumentul Guvernului potrivit căruia reclamantul ar trebui să introducă o nouă acțiune de recuperare a posesiunii, sub formă de opoziție, pe care Guvernul a susținut-o mai devreme, sub formă de opoziție că nu s-au epuizat măsurile interne, pe care Curtea le-a respins în hotărârea principală (art. 55). Reclamantul care a avut apartamentul pe care îl ocupă s-a întors la el și că restituirea a fost susținută în decizia finală a Curții de Apel din 26 octombrie 2000 (a se vedea punctul 8 de mai sus), statul ar trebui, prin urmare, să restabilească titlul reclamantului în restul casei.

Acest lucru nu aduce atingere oricărei afirmații pe care dl Mirescu ar putea să le aibă de proprietate a apartamentului de la etajul de bază, care ar cădea în instanțe interne. 23. În lipsa unei astfel de restituiri de către statul contestat în termen de șase luni de la eliberarea acestei hotărâri, Curtea consideră că statul contestat trebuie să plătească reclamantului, pentru prejudiciu material, valoarea actuală a casei, din care va trebui dedusă valoarea proprietății deja returnate. 24. În ceea ce privește determinarea cuantumului acestei compensații, Curtea constată divergența considerabilă dintre metodele de calcul utilizate în scopul de către experți desemnați de părți.

Având în vedere informațiile care îi sunt disponibile privind prețurile pe piața proprietății din București, Curtea evaluează valoarea actuală a pieței casei și terenurile pe care este situată la 215 000 USD, 78.795 USD din care reprezintă apartamentul și partea terenului deja returnat reclamantului. Compensarea pe care Guvernul ar trebui să o plătească reclamantul în consecință se ridică la 136.205 USD, inclusiv 42.100 USD care reprezintă valoarea apartamentului ocupat de dl Mirescu. Această sumă trebuie convertită în lei românesc la rata aplicabilă la data decontare.

Prejudiciu moral 25. Reclamantul a cerut de asemenea 75.000 USD pentru prejudiciu moral suferite din cauza suferinței "serești, insuportabile și necomparabile" pe care Curtea Supremă de Justiție i-a infligit în 1995 prin privarea pentru a doua oară a proprietății sale, după ce a reușit, în 1993, pentru a pune capăt încălcării dreptului său a autorităților comuniste pentru o perioadă de patruzeci de ani. De asemenea, el a solicitat compensații pentru pierderea utilizării proprietăților sale de la hotărârea Curții Supreme de Justiție din 1995 până în prezent, dar nu l-a cuantificat. 26. Guvernul a respins această afirmație, susținând că nu ar putea fi luată în considerare nici un prejudiciu moral.

În plus, au susținut că ar fi contrar jurisprudenței instanțelor române să acorde compensații pentru pierderea de utilizare și de bucurie sub conducerea unor prejudicii nepecuniare. 27. Curtea consideră că evenimentele în cauză au implicat interferențe grave cu dreptul dlui Brumărescu la bucuria pașnică a posesiunii sale, la o instanță și la o audiere echitabilă, pentru care suma de 15.000 USD ar reprezenta o compensare echitabilă pentru daunele nepecuniare susținute.

Costurile și cheltuielile 28. Reclamantul a solicitat rambursarea de 2 450 USD, pe care a defalcat-o după cum urmează într-un cont detaliat pe care l-a prezentat: (a) 1,644 USD în comisioanele de muncă efectuate de avocații săi în cadrul procedurii în fața Curții, atât în ceea ce privește meritul, cât și în legătură cu problema satisfacției juste; (b) USD 50 pentru diverse cheltuieli (telefon, fotocopie, notar, etc.); (c) USD 700 pentru costurile unui raport de experți (USD 500 pentru raportul corespunzător și USD 200 pentru lucrările suplimentare privind evaluarea proprietății la 1 septembrie 2000); d) 300 franci francezi (FRF) pentru costul vizei franceze necesare pentru călătoria sa pentru a participa la ședințele din Strasbourg.

29. Guvernul nu s-a opus rambursării costurilor suportate, cu condiția ca bonurile să fie depuse. 30. Curtea consideră că costurile și cheltuielile solicitate, pentru care au fost fabricate bonuri, au fost suportate de fapt și neapărat și sunt rezonabile în ceea ce privește cuantitatea. Astfel, consideră oportun să acorde reclamantului suma solicitată de 2 450 USD, mai puțin 3 900 FRF primită de la Consiliul Europei prin intermediul ajutorului juridic. Această sumă va fi convertită în lei români la rata aplicabilă la data decontare. Dobânzile implicite 31. Întrucât sumele acordate sunt exprimate în dolari americani, Curtea consideră oportună stabilirea ratei dobânzii implicite aplicabile la 6% pe an.

PENTRU ACTIVITĂȚII, CURTEA UNANIMOUSY Deține că statul contestat trebuie să se întoarcă la solicitant, în termen de șase luni, casa în cauză și terenul pe care este situat, cu excepția apartamentului și a părții corespunzătoare a terenului deja returnat; care, în lipsa unei astfel de restituiri, statul contestat trebuie să plătească reclamantului, în aceeași perioadă de șase luni, 136.205 USD (o sută și treizeci și șase mii două sute și cinci dolari SUA) în ceea ce privește prejudiciu material, care urmează să fie transformate în lei românesc la rata aplicabilă la data decontare; statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni, următoarele sume, care urmează să fie convertite în lei românesc la rata aplicabilă la data decontare: (a) USD 15.000 (cincăzeci mii de dolari americani) în ceea ce privește daunele nepecuniare; (b) USD 2,450 (2 mii patru sute cincizeci de dolari americani), mai puțin FRF 3.900 (3 mii nouă sute franceze) primite prin intermediul asistenței judiciare, în ceea ce privește costurile și cheltuielile; deține că dobânzi simple la o rată anuală de 6% se achită pe sumele în (2) și (3) de la expirarea perioadelor menționate până la decontare; respinge Președintele Lucius Wildhaber Maud de Boer-Buquicchio Președintele Adjunct Registrul în limba franceză și în limba engleză, notificat în scris la 23 ianuarie 2001,

în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de judecată.

CASE OF BRUMĂRESCU

v. ROMANIA (Application no. 28342/95) JUDGMENT (Just satisfaction) STRASBOURG 23 January 2001 In the case of Brumărescu v. Romania, The European Court of Human Rights, sitting as a Grand Chamber composed of the following judges: Mr L. Wildhaber , President , Mrs E. Palm , Mr C.L. Rozakis , Mr J.-P. Costa , Mr L. Ferrari Bravo , Mr L. Caflisch, Mr L. Loucaides, Mr P. Kūris , Mr W. Fuhrmann, Mr K. Jungwiert, Sir Nicolas Bratza, Mrs N. Vajić, Mr J. Hedigan, Mrs W. Thomassen, Mr T. Panțîru, Mr E. Levits , Mr L. Mihai , ad hoc judge , and also of Mrs M . de Boer-Buquicchio, Deputy Registrar , Having deliberated in private on 18 October 2000 and 10 January 2001, Delivers the following judgment, which was adopted on the last ‑ mentioned date: PROCEDURE

FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY

1. Holds that the respondent State is to return to the applicant, within six months, the house in issue and the land on which it is situated, except for the flat and the corresponding part of the land already returned; 2. Holds that, failing such restitution, the respondent State is to pay the applicant, within the same period of six months, USD 136,205 (one hundred and thirty-six thousand two hundred and five United States dollars) in respect of pecuniary damage, to be converted into Romanian lei at the rate applicable on the date of settlement; 3. Holds that the respondent State is to pay the applicant, within three months, the following sums, to be converted into Romanian lei at the rate applicable on the date of settlement: (a) USD 15,000 (fifteen thousand United States dollars) in respect of non-pecuniary damage; (b) USD 2,450 (two thousand four hundred and fifty United States dollars), less FRF 3,900 (three thousand nine hundred French francs) received by way of legal aid, in respect of costs and expenses; 4. Holds that simple interest at an annual rate of 6% shall be payable on the sums in (2) and (3) from the expiry of the periods mentioned until settlement; 5. Dismisses the remainder of the claim for just satisfaction.

Done in English and in French, and notified in writing on 23 January 2001, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court. Luzius Wildhaber President Maud de Boer-Buquicchio Deputy Registrar