Prima SECȚIUNEA CAUZA ALPAY c. TURCIA Cerere nr. 30947/96 HOTĂRÂREA DESEMNATĂ STRASBURG 27 Februarie 2001 În cauza Alpay c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea întâi), care se află într-o cameră compusă din președintele Palmei, dnii Ferrari Bravo Gaukur Jörundsson Zupančič Panțar Maruste judecători Gölcüklü judecător ad-hoc, O După deliberarea sa în camera consiliului la 14 decembrie 1999 și 6 februarie 2001, înmânarea hotărârii în cauza respectivă, adoptată la această ultimă dată de procedură La originea cauzei se află o cerere (nr. 30947/96) îndreptată împotriva Republicii Turcia și al cărei resortisant al acestui stat, dl Ali Alpay ( La 13 decembrie 1995, în temeiul fostului articol 25 din Convenția de salvgardare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( Cererea are ca obiect să obțină o decizie pe punctul de a afla dacă faptele cauzei dezvăluie o încălcare a dispozițiilor art. 1 La 20 mai 1998, Comisia (Camera a doua) a decis să aducă cererea la cunoștința guvernului, invitând la prezentarea în scris a observațiilor privind admisibilitatea și temeinicia sa. noiembrie 1998, examinarea cauzei a fost încredințată, în temeiul articolului 5 alineatul (2) din protocolul menționat, noii Curți. Cererea a fost atribuită primei secțiuni a Curții [art. 52 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. În cadrul acesteia, camera însărcinată cu examinarea cauzei [art. 27 alineatul (1) din Convenție] a fost constituită în conformitate cu art. 26 alineatul (1) din Convenție. 1 din Regulamentul de procedură. În urma deportării dlui R La 11 decembrie 2000 și respectiv 3 ianuarie 2001, guvernul și reclamantul au prezentat declarații formale de acceptare a unei soluționări confidențiale a cauzei. DE FAPT Cetățean turc, născut în 1940, domnul Alpay își are reședința în Izmir. La 26 martie 1991, două terenuri din Izmir aparținând reclamantului au fost expropriate de Hotărârea Generală Drumuri Naționale ( Karayollar a fost plătit reclamantului la data de: expropriere. 10. În dezacord cu dreptul de proprietate plătit de către director, reclamantul sesizează instanța de mare instanță din Izmir cu privire la două acțiuni în creștere a dreptului de proprietate pentru fiecare proprietate expropriere. 11. Prin două hotărâri pronunțate la 30 și, respectiv, 31 decembrie 1991, tribunalul de mare instanță din Ankara a acordat reclamantului o majorare cu 217 943 294 de lire turce ( 12. Prin două hotărâri din 25 mai 1992, Curtea de Casație a respins recursurile Direcției, stabilind data de plecare a calculului dobânzii (la 26 martie 1991). - la aproximativ patru ani de la hotărârile judecătorești definitive, reclamantul a primit suma de 579 500 000 TRL și 682 200 000 TRL cu titlu suplimentar din partea guvernului semnat la 22 noiembrie 2000. Declar că, în vederea unei soluționări confidențiale a cauzei care are ca origine cererea nr. 30947/96 formulată de domnul Ali Alpay, guvernul turc propune ca acesta să plătească suma de 75 000 (șaizeci și cincisprezece de mii) de dolari americani pentru prejudiciul suferit, cheltuieli și cheltuieli, inclusiv, de la notificarea hotărârii Curții pronunțate în conformitate cu art. 39 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Această plată va face ca soluționarea definitivă a cauzei. În plus, Ö Õ Õ Õ să nu solicite, după pronunțarea hotărârii, trimiterea cauzei la Marea Cameră, în conformitate cu art. 43 alin. (1) din Convenție. 15. La 10 ianuarie 2001, Curtea a primit următoarea declarație, semnată de reclamant la 3 ianuarie 2001 Am luat cunoștință de declarația guvernului turc conform căreia el este dispus să-mi plătească suma de 75 000 (șaizeci și cincisprezece de mii) de dolari americani pentru prejudiciul suferit, cheltuieli și cheltuieli de judecată, inclusiv în vederea unei soluționări confidențiale a cauzei care are ca origine cererea nr. 30947/96 pe care am înaintat-o Curții Europene a Drepturilor Omului. În plus, accept această propunere și renunț la orice altă pretenție împotriva Turciei cu privire la faptele care au stat la baza acestei cereri. Declar cauza soluționată definitiv. Această declarație se înscrie în cadrul regulamentului pe cale amiabilă la care am ajuns eu și guvernul. În plus, sunt obligat să nu solicit, după pronunțarea hotărârii, trimiterea cauzei la Marea Cameră în conformitate cu art. 43 alin. Curtea ia act de regulamentul amiabil la care au ajuns părțile [art. 39 din convenție]. Aceaceasta este asigurată că regulamentul menționat se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum sunt recunoscute de convenție sau de protocoalele sale [art. 37 alineatul (1) în fine din convenție și art. 62 alineatul (3) din Regulamentul de procedură]. 17. Prin aceste motive, Curtea, până la data de 31 decembrie, hotărăște să șteargă cauza rolului Ia act de angajamentul părților de a nu solicita trimiterea cauzei la Marea Cameră. Făcut în franceză, apoi comunicat în scris la 27 februarie 2001 în conformitate cu art. 77 alineatul (2) și 3 din Regulamentul de procedură. Michael O
PREMIÈRE SECTION
c. TURQUIE
(
Requête n° 30947/96
)
ARRÊT
(
Règlement amiable
)
27 février 2001
En l’affaire Alpay c. Turquie,
La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant en une chambre composée de
:
M
me
E.
Palm
,
présidente
,
MM.
L.
Ferrari Bravo
,
Gaukur
Jörundsson
,
B.
Zupančič
,
T.
Panțîru
,
R.
Maruste
,
juges
,
F.
Gölcüklü
,
juge
ad hoc,
et
de
M.
M.
O’Boyle
,
greffier de section
,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil les 14 décembre 1999 et 6
février 2001,
Rend l’arrêt que voici, adopté à cette dernière date
:
1.
A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n°
30947/96) dirigée contre la République de Turquie et dont un ressortissant de cet Etat, M.
Ali
Alpay («
le requérant
»), avait saisi la Commission européenne des Droits de l’Homme («
la Commission
») le 13 décembre 1995 en vertu de l’ancien article 25 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales («
la Convention
»).
2.
Le gouvernement turc («
le Gouvernement
») n’a pas désigné d’agent pour la procédure devant la Cour.
3.
La requête a pour objet d’obtenir une décision sur le point de savoir si les faits de la cause révèlent un manquement de l’Etat défendeur aux exigences de l’article 1
er
du Protocole n° 1 à la Convention. Le 20 mai 1998, la Commission (deuxième chambre) a décidé de porter la requête à la connaissance du Gouvernement, en l’invitant à présenter par écrit des observations sur sa recevabilité et son bien-fondé.
4.
A la suite de l’entrée en vigueur du Protocole n° 11 le 1
er
novembre 1998, l’examen de l’affaire a été confié, en application de l’article 5 § 2 dudit Protocole, à la nouvelle Cour.
5.
La requête a été attribuée à la première section de la Cour (article
52 §
1 du règlement). Au sein de celle-ci, la chambre chargée d’examiner l’affaire (article
27 §
1 de la Convention) a été constituée conformément à l’article
26 §
1 du règlement. A la suite du déport de M. Rıza Türmen, juge élu au titre de la Turquie (article 28), le Gouvernement a désigné M.
F.
Gölcüklü pour siéger en qualité de juge
ad hoc
(articles
27 §
2 de la Convention et 29 §
1 du règlement).
6.
Le 14 décembre 1999, après avoir recueilli les observations des parties, la Cour a déclaré la requête recevable.
7.
Les 11 décembre 2000 et 3 janvier 2001 respectivement, le Gouvernement et le requérant ont présenté des déclarations formelles d’acceptation d’un règlement amiable de l’affaire.
8.
Citoyen turc, né en 1940, M. Alpay réside à Izmir.
9.
Le 26 mars 1991, deux terrains sis à Izmir appartenant au requérant furent expropriés par la Direction générale des routes nationales (
Karayolları Genel Müdürlüğü,
«
la Direction
»). Des indemnités fixées par la Direction furent versées au requérant à la date d’expropriation.
10.
En désaccord avec les indemnités d’expropriation payées par la Direction, le requérant saisit le tribunal de grande instance d’Izmir de deux recours en augmentation de l’indemnité d’expropriation pour chaque bien exproprié.
11.
Par deux jugements rendus les 30 et 31 décembre 1991 respectivement, le tribunal de grande instance d’Ankara accorda au requérant une augmentation de 217 943 294 livres turques («
TRL
») pour le premier terrain exproprié, et de 256 614 745 TRL pour le deuxième, majorées d’un intérêt moratoire de 30 %, à compter du 22 décembre 1990 respectivement, date du transfert des propriétés à la Direction.
12.
Par deux arrêts du 25 mai 1992, la Cour de cassation rejeta les pourvois de la Direction, en fixant la date de départ du calcul de l’intérêt moratoire au 26 mars 1991.
13.
Le 19 juillet 1996,
c’est
-à-dire quatre ans environ après les décisions judiciaires définitives, le requérant perçut les sommes de 579 500 000 TRL et 682 200 000 TRL à titre d’indemnité complémentaire d’expropriation majorée d’un taux de 30
% l’an.
14.
Le 12 décembre 2000, la Cour a reçu la déclaration suivante de la part du Gouvernement signée le 22 novembre 2000
:
«
Je déclare qu’en vue d’un règlement amiable de l’affaire ayant pour origine la requête n°
30947/96, introduite par M. Ali Alpay, le gouvernement turc offre de verser à celui-ci la somme de 75 000 (soixante quinze mille) dollars américains au titre du dommage subi, frais et dépens compris, dès la notification de l’arrêt de la Cour rendu conformément à l’article
39 de la Convention européenne des Droits de l’Homme. Ce versement vaudra règlement définitif de l’affaire.
En outre, le Gouvernement s’engage à ne pas demander, après le prononcé de l’arrêt, le renvoi de l’affaire à la Grande Chambre conformément à l’article 43 § 1 de la Convention.
»
15.
Le 10 janvier 2001, la Cour a reçu la déclaration suivante, signée par le requérant le 3 janvier 2001
:
«
J’ai pris connaissance de la déclaration du gouvernement turc selon laquelle il est prêt à me verser la somme de 75 000 (soixante quinze mille) dollars américains au titre du dommage subi, frais et dépens compris en vue d’un règlement amiable de l’affaire ayant pour origine la requête n° 30947/96 que j’ai introduite devant la Cour européenne des Droits de l’Homme.
J’accepte cette proposition et renonce par ailleurs à toute autre prétention à l’encontre de la Turquie à propos des faits à l’origine de ladite requête. Je déclare l’affaire définitivement réglée.
La présente déclaration s’inscrit dans le cadre du règlement amiable auquel le Gouvernement et moi-même sommes parvenus. En outre, je m’engage à ne pas demander, après le prononcé de l’arrêt, le renvoi de l’affaire à la Grande Chambre conformément à l’article 43 § 1 de la Convention. »
16.
La Cour prend acte du règlement amiable auquel sont parvenues les parties (article 39 de la Convention). Elle est assurée que ledit règlement s’inspire du respect des droits de l’homme tels que les reconnaissent la Convention ou ses Protocoles (articles 37 § 1
in fine
de la Convention et 62 §
3 du règlement).
17.
Partant, il convient de rayer l’affaire du rôle.
1.
Décide
de rayer l’affaire du rôle
;
2.
Prend acte
de l’engagement des parties de ne pas demander le renvoi de l’affaire à la Grande Chambre.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 27 février 2001 en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
Michael
O’Boyle
Elisabeth
Palm
Greffier
Présidente