AFFAIRE FRANCESCHETTI ET ODORICO c. ITALIE

SECȚIUNEA A DOUA CAUZA FRANSCHETTI ȘI ODORICO c. ITALIA (solicitarea nr. 46965/99) HOTĂRÂREA STRASBURG martie 2001 DEFINITIVF 01/06/2001 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate suferi modificări de formă înainte de publicarea versiunii sale definitive. În cauza Franceschetti și Odorico c. Italia Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din domnii A.B. Baka președinte Conforti Bonello Strážnická Lorenzen Tsatsa-Nikolovska. E. Leviți judecători și dlui Fribergh grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 8 februarie 2001, se retrage la hotărâre, adoptat la această dată procedura La originea cauzei se află o cerere îndreptată împotriva Republicii Italiene, printre care și cetățeni italieni, dnii.

Denis Franceschetti și Loredana Odorico ( V. Claut, avocat la Pordenone. Guvernul italian (atlée) este reprezentat de agentul său, dl U. Leanza, și de co-agentul său, dl V. Esposito. Curtea a declarat cererea admisibilă la 2 martie 2000. La 23 octombrie 1992, reclamanții au atribuit, în numele lor și în numele fiului lor minor, unitatea sanitară locală a lui P. și doctorii D. și C. în fața Tribunalului din Pordenone pentru a obține despăgubiri pentru daunele suferite pentru că nu au diagnosticat o malformație a fiului lor în timpul sarcinii recurentei. La data de 22 septembrie 1993, la 22 decembrie 1993 și 25 mai 1994, părțile au solicitat o trimitere. La 2 noiembrie 1994 a avut loc discuția cu privire la mijloacele de probă.

În martie 1995, avocatul din unitatea sanitară a renunțat la mandatul său și a solicitat o retrimitere pentru a fi înlocuit. La următoarea âră a fost stabilită la 4 octombrie 1995. Prin ordonanța din 28 martie 1995, data acestei audieri a fost înaintată la 19 aprilie 1995. La acea dată, reclamanții au solicitat punerea în discuție a unei societăți de asigurare, cerere respinsă de judecător pentru că târziu. La 31 mai 1995, judecătorul a anulat cazul la 22 noiembrie 1995 pentru că în acea zi avocații făceau grevă. Această audiere a fost amânată din oficiu la 9 octombrie 1996. printr-o ordonanță în afara instanței din 21 octombrie 1996, judecătorul de punere în funcțiune a numit un expert. noiembrie 1996. La 23 aprilie 1997, lacul a fost amânat la 21 mai 1997, deoarece raportul de experiență nu fusese încă depus la grefă.

La 24 septembrie 1997, lacul a fost retrimis la 21 ianuarie 1998 pentru examinarea raportului de competență și reclamanții au solicitat o expertiză psihologică a minorului. În ziua următoare, la data de 22 aprilie 1998 au fost revocați în instanță. La acea dată, tribunalul a numit un expert pentru expertiză psihologică. În ziua aceea, judecătorul a numit un al doilea expert pentru că primul nu era înscris în registrul psihologilor și a amânat cazul la 24. La acea dată, judecătorul a numit un al treilea expert, deoarece expertul numit anterior renunțase la mandatul său și-a fixat prezența pentru audierea din 12 mai 1999. În acea zi, expertul a depus jurământul și judecătorul a amânat cazul la 26 ianuarie 2000. În ianuarie, 5 aprilie și 10 mai 2000 au fost depuse la instanța de judecată și la cererile părților de admitere a măsurilor de declarație.

Prin ordonanța din 3 iulie 2000, al cărei text a fost depus la grefa din 3 iulie 2000, judecătorul a respins cererea de admitere a mijloacelor de probă ale reclamanților și a amânat cauza la 6 decembrie 2000. CU PRIVIRE LA VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIE Reclamanții susțin că durata procedurii a încălcat principiul "timpul rezonabil" astfel cum este prevăzut la art. 6 1 din Convenție, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din Convenție.

Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) . . Perioada care trebuie luată în considerare a început la 23 octombrie 1992 și era încă în curs de desfășurare la 6 decembrie 2000. 10. Curtea amintește că a constatat în numeroase hotărâri (a se vedea, de exemplu, Bottazzi c. Italia [GC], nr. 34884/97, § 22, CEDH 1999-V) existența în Italia a unei practici contrare Convenției care rezultă dintr-o acumulare de neajunsuri la cerința termenului rezonabil În măsura în care Curtea constată o astfel de nerespectare, această acumulare constituie o împrejurare agravantă a încălcării articolului 6 alineatul (1). 12. După examinarea faptelor cauzei în lumina argumentelor părților și având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră că durata procedurii în litigiu nu răspunde cerinței de termen rezonabil În conformitate cu art. 41 din Convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite să se desprindă de consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care, dacă este cazul, acordă o satisfacție echitabilă.

Reclamanții solicită 500 000 000 de lire italiene ITL pentru prejudiciul material și moral pe care l-ar fi suferit. 15. Curtea nu percepe o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciul material invocat și respinge această cerere. În schimb, Curtea consideră că este necesar să se acorde fiecărui reclamant 20 000 000 ITL pentru prejudiciul moral. Provizioane și cheltuieli de judecată 16. Reclamanții solicită, de asemenea, 30 000 000 ITL pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată efectuate în fața Curții.

17. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care se stabilesc realitatea, necesitatea lor și caracterul rezonabil al ratei lor (a se vedea, de exemplu, Hotărârea Bottazzi menționată anterior, § 30). În speță și ținând seama de elementele aflate în posesia sa și de criteriile menționate anterior, Curtea consideră rezonabilă suma de 2 500 000 ITL pentru procedura în fața Curții și la data la care se acordă fiecărui solicitant. Interese moratorii 18. Potrivit informațiilor de care dispune Curtea, rata legală a dobânzii aplicabilă în Italia la data adoptării prezentei hotărâri era de 3,5% l an.

Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, A declarat că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție A declarat că statul pârât trebuie să plătească fiecărui reclamant, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din Convenție, 20 000 000 (8 milioane) lire italiene pentru daune morale 2 500 000 (două milioane cinci sute de mii) lire italiene pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată că aceste sume vor fi majorate cu un interes simplu de 3,5% l an de la expirarea acestui termen și până la plata Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. În limba franceză, apoi comunicat în scris la 1 martie 2001, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul Erik Fribergh András Baka Moduleer Președinte

DEUXIÈME SECTION

AFFAIRE FRANCESCHETTI ET ODORICO c. ITALIE (Requête n° 46965/99) ARRÊT STRASBOURG 1 er mars 2001 DÉFINITIF 01/06/2001 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme avant la parution de sa version définitive. En l’affaire Franceschetti et Odorico c. Italie , La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant en une chambre composée de : MM. A.B. Baka , président , B. Conforti , G. Bonello , M me V. Strážnická , M. P. Lorenzen , M me M. Tsatsa-Nikolovska. M. E. Levits , juges , et de M. E. Fribergh , greffier de section , Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 8 février 2001, Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date : PROCÉDURE

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION

7. Les requérants allèguent que la durée de la procédure a méconnu le principe du « délai raisonnable » tel que prévu par l’article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé : « Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (…) qui décidera (…) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (…) »