CtEDO 22.03.2001 Auto

MALTONI v. ITALY

RESPONDENT
ITA
HOTĂRÂRE
22.03.2001
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Admissible
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2001
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
MALTONI v. ITALY (CtEDO, 2001)
HUDOC · oficial

SEGUNDA DECIZIE PRIVIND ADMINISIBILitatea cererii nr. 31548/96 de Anna Maria MALTONI împotriva Italiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secțiunea a doua), care a stat la 22 martie 2001 în calitate de Cameră compusă de Președintele C.L. Rozakis A.B. Baka, Bonello Lorenzen Doamna Tsatsa-Nikolovska Levits Kovler judecători și dl E. Fribergh având în vedere cererea de mai sus introdusă la 5 decembrie 1995 cu Comisia Europeană a Drepturilor Omului și înregistrată la 21 mai 1996, având în vedere art. 5 § 2 din Protocolul nr. 11 la Convenție, prin care competența de a examina cererea a fost transferată Curții, Având în vedere observațiile prezentate de Guvernul contestat și observațiile prezentate în răspuns de solicitant, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamantul este un național italian, născut în 1937 și trăiește în Florența. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum sunt prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează: D.L.F și D.E. au fost proprietarii unui apartament din Florența, pe care i-au lăsat F.M. într-o scrisoare înregistrată din 30 decembrie 1982, ei au informat chiriașul că au intenționat să încheie închiriere la expirarea termenului la 31 decembrie 1983 și i-au cerut să abandoneze sediul până la data respectivă. La 8 martie 1986 D.L.F. și D.E au reiterat intenția lor de a încheia închiriere și au convocat chiriașul să apară în fața magistratului Florenței. Prin decizia din 6 mai 1986, care a fost pus în aplicare la 16 mai 1986, Magistratul Florenței a susținut validitatea anunțului de a renunța și a ordonat ca sediile să fie vacante până la 30 iunie 1988. La 28 aprilie 1988, reclamantul a devenit proprietarul apartamentului. La 21 decembrie 1990, reclamantul a notificat chiriașul care l-a solicitat să părăsească sediul. La 10 ianuarie 1991, ea a informat chiriașul că ordinul de posesie va fi executat de către un judecător la 18 martie 1991. Între 18 martie 1991 și 6 decembrie 1991, judecătorul a făcut 3 la 18 martie 1991, 2 iulie 1991 și 6 decembrie 1991. După ultima încercare, reclamantul a decis să înceteze procedura de aplicare din cauza lipsei de asistență de poliție. La 20 februarie 1995, reclamantul a notificat din nou locatarul care l-a solicitat să abandoneze sediul. La 14 martie 1995, ea a informat locatarul că ordinul de posesie va fi executat de către un judecător la 15 mai 1995 între 15 mai 1995 și 14 aprilie 1997, judecătorul a făcut 5 încercări de recuperare a posesiunii, la 15 mai 1995, 11 decembrie 1995, 27 mai 1996, 16 decembrie 1996 și 14 aprilie 1997. Fiecare încercare s-a dovedit eșuată, deoarece, în conformitate cu dispozițiile legale care prevăd scufundarea de expulziții, reclamantul nu a avut dreptul la asistență de poliție în aplicarea ordinului de posesie. În urma unei decontații prietenoase, chiriașul a evacuat sediul. Legea internă relevantă Legea internă relevantă este descrisă în hotărârea Immobiliare Saffi v. Italia [GC], nr. 22774/93, 28.7.99, §§ 18-35, ECHR-V. COMPLAINTE Reclamantul se plânge în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 despre incapacitatea prelungită - prin lipsa asistenței poliției - de a recupera posesia apartamentului ei. Reclamantul se plânge în continuare în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție cu privire la durata procedurii de evacuare. Reclamantul plânge că incapacitatea de a recupera posesia apartamentului ei a constituit o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1, care prevede: „Fiecare persoană fizică sau juridică are dreptul la bucuria pașnică a bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de posesiunile sale cu excepția interesului public și sub rezerva condițiilor prevăzute de lege și prin principiile generale ale dreptului internațional. Cu toate acestea, dispozițiile anterioare nu afectează în niciun fel dreptul unui stat de a aplica legile pe care le consideră necesare pentru a controla utilizarea bunurilor în conformitate cu dobânda generală sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau penalități.” Reclamantul se plânge în continuare cu privire la durata procedurii de evacuare. art. 6 din Convenția prevede, în măsura în care este relevant, următoarele: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., fiecare are dreptul la o ... audiere într-un termen rezonabil de [a] ... tribunal ...” Guvernul susține că reclamantul nu a epuizat căile de recurs interne, susținând că nu a eliberat proceduri în instanța administrativă care a contestat refuzul asistenței de poliție și a susținut, în același proces, constituționalitatea dispozițiilor legislative în cauză. Reclamantul contează argumentele guvernului, susținând că comitetul prefectoral nu a adoptat niciodată o decizie oficială care refuză asistența poliției și că, în orice caz, procedurile din instanțele administrative nu ar fi fost eficace, având în vedere durata acestor proceduri în fața instanțelor italiene. Curtea reamintește că a respins deja această obiecție în cauza Immobiliare Saffi (a se vedea Hotărârea Immobiliare Saffi citată mai sus, §§ 40-42). Întrucât guvernul nu a prezentat niciun nou argument în sprijinul objecției lor, Curtea nu vede niciun motiv să se depărteze de concluziile sale anterioare. Guvernul susține, de asemenea, că modalitățile de dezvoltare a asistenței de poliție nu fac parte din procesul judiciar de executare a ordinelor de posesie, deoarece intervenția de poliție este o chestiune administrativă, în întregime separată și independentă de procesul judiciar. Faza administrativă nu se poate spune că intră în domeniul de aplicare al articolului 6. Curtea reamintește că deja a susținut că art. 6 din Convenție este aplicabil procedurii de evacuare a chiriașilor (a se vedea Hotărârea Immobiliare Saffi citată mai sus, §§ 62-63). Întrucât guvernul nu a prezentat niciun nou argument în sprijinul obiecției lor, Curtea nu consideră niciun motiv să se depărteze de concluziile sale anterioare. Prin urmare, această excepție ar trebui respinsă. Pe fond, Guvernul susține că măsurile în cauză constituie un control al utilizării proprietăților care urmărește obiectivul legitim de a evita tensiunile și problemele sociale în ordinea publică care ar avea loc în cazul în care un număr considerabil de ordine de posesie ar fi aplicate simultan. În opinia lor, ingerința în drepturile de proprietate ale reclamantului nu a fost disproporționată. În ceea ce privește durata procedurii de executare, Guvernul susține că întârzierea în furnizarea asistenței poliției este justificată de protecția interesului public. Reclamantul susține că imposibilitatea de a-și retracta apartamentul pe parcursul a 10 ani de la eliberarea ordinului de posesie constituie o încălcare a dreptului ei în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. Ea susține că în sistemul juridic italian chiriași sunt supraprotejați. În ciuda faptului că ea a făcut o declarație legală că ea a solicitat urgent ca locație pentru el însuși, ea ar putea revoca apartamentul numai 10 ani după data stabilită de magistrat. Curtea consideră că cererea ridică chestiuni complexe și serioase care necesită o determinare în ceea ce privește fondul, în urma că aceasta nu poate fi considerată evident nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție. Nu s-a stabilit niciun alt motiv pentru declararea inadmisibilă a cererii. Din aceste motive, Curtea declară în unanimitate cererea este admisibilă, fără a prejudeca fondurile cazului. Erik Fribergh Christos Rozakis Președintele grefierului

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă