CtEDO 22.03.2001 Auto

SERLENGA v. ITALY

RESPONDENT
ITA
HOTĂRÂRE
22.03.2001
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Admissible
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2001
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
SERLENGA v. ITALY (CtEDO, 2001)
HUDOC · oficial

SEGUNDA SECȚIUNE DECIZIE PRIVIND ADMINISIBILITATEA cererii nr. 31927/96 de Serafino SERLENGA împotriva Italiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secțiunea a doua), care a stat la 22 martie 2001 în calitate de Cameră compusă din Președintele C.L. Rozakis A.B. Baka Bonello Lorenzen Doamna Tsatsa-Nikolovska Levits Kovler și dl judecător al secției E. Fribergh având în vedere cererea de mai sus introdusă la 7 martie 1996 cu Comisia Europeană a Drepturilor Omului și înregistrată la 17 iunie 1996, având în vedere art. 5 § 2 din Protocolul nr. 11 la Convenție, prin care competența de a examina cererea a fost transferată Curții, având în vedere decizia parțială din 27 aprilie 2000, Având în vedere observațiile prezentate de Guvernul respondent, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamantul este un național italian care trăiește în Turin. El este reprezentat în fața Curții de către dl P. Garetto, un avocat care practică în Turin. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul este proprietarul unui apartament din Turin, pe care l-a lăsat G.G. într-o scrisoare înregistrată din 19 martie 1990, reclamantul a informat chiriașul că intenționează să încheie închiriere la expirarea termenului la 31 octombrie 1990 și i-a cerut să abandoneze sediul până la data respectivă. Într-o scrisoare a servit chiriașului la 1 martie 1991, reclamantul a reiterat intenția sa de a încheia închiriere și a convocat chiriașul să apară în fața magistratului Turin. Prin decizia din 25 martie 1991, care a fost făcută executivă în aceeași zi, judecatorul Turin a susținut validitatea anunțului de a renunța și a ordonat ca sediile să fie vacante până la 25 martie 1992. La 17 septembrie 1992, reclamantul a făcut o declarație legală că a cerut urgent ca locație pentru fiul său. La 23 septembrie 1992, el a depus o notificare asupra chiriașului ce l-a obligat să scape de locație și, la 21 octombrie 1992, el a depus o notificare asupra chiriașului informând-l că ordinul de posesie va fi executat de un judecător la 11 decembrie 1992. Între 11 decembrie 1992 și 23 octombrie 1998, judecătorul a făcut 18 încercări de recuperare a posesiunii. Fiecare încercare s-a dovedit eșuată, deoarece reclamantul nu a fost niciodată acordată asistența poliției în aplicarea ordinului de posesie. La începutul ianuarie 1999, chiriașul a evacuat spontan premiile. Legea internă relevantă Legea internă relevantă este descrisă în judecată Immobiliare Saffi v. Italia [GC], nr. 22774/93, 28.7.99, §§ 18-35, ECHR-V. COMPLAINTE Reclamantul se plânge în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 despre incapacitatea sa prelungită - prin lipsa de asistență polițienă - de a recupera posesia apartamentului său. Reclamantul se plânge în continuare în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție cu privire la durata procedurii de expulzare. Reclamantul se plânge că incapacitatea sa de a recupera posesia apartamentului său a constituit o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1, care prevede: „Fiecare persoană fizică sau juridică are dreptul la bucuria pașnică a bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de posesiunile sale cu excepția interesului public și sub rezerva condițiilor prevăzute de lege și prin principiile generale ale dreptului internațional. Cu toate acestea, dispozițiile anterioare nu afectează în niciun fel dreptul unui stat de a aplica legile pe care le consideră necesare pentru a controla utilizarea bunurilor în conformitate cu dobânda generală sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau penalități.” Reclamantul se plânge în continuare cu privire la durata procedurii de evacuare. art. 6 din Convenția prevede, în măsura în care este relevant, următoarele: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., fiecare are dreptul la o ... audiere într-un termen rezonabil de [a] ... tribunal ...” Guvernul susține că modalitățile de dezvoltare a asistenței poliției nu făceau parte din procesul judiciar de executare a ordinelor de posesie, deoarece intervenția poliției era o problemă administrativă, în întregime separată și independentă de procesul judiciar. Faza administrativă nu se poate spune că intră în domeniul de aplicare al art. 6. Curtea reamintește că deja a susținut că art. 6 din Convenție este aplicabil procedurii de evacuare a chiriașilor (a se vedea Hotărârea Immobiliare Saffi citată mai sus, §§ 62-63). Întrucât guvernul nu a prezentat niciun nou argument în sprijinul obiecției lor, Curtea nu consideră niciun motiv să se depărteze de concluziile sale anterioare. Prin urmare, această excepție ar trebui respinsă. Pe fond, Guvernul susține că măsurile în cauză constituie un control al utilizării proprietăților care urmărește obiectivul legitim de a evita tensiunile și problemele sociale în ordinea publică care ar avea loc în cazul în care un număr considerabil de ordine de posesie ar fi aplicate simultan. În opinia lor, ingerința în drepturile de proprietate ale reclamantului nu a fost disproporționată. În ceea ce privește durata procedurii de executare, Guvernul susține că întârzierea în furnizarea asistenței poliției este justificată de protecția interesului public. În orice caz, Guvernul subliniază faptul că, în urma intrării în vigoare a Legii nr. 431 din 9 decembrie 1998, Prefectul nu mai este competent să stabilească ordinea prioritară pentru executarea expulzărilor.Data executării ar trebui stabilită acum de Curtea de District. Curtea consideră că cererea ridică chestiuni complexe și serioase care necesită o determinare în ceea ce privește fondul, în urma că aceasta nu poate fi considerată evident nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție. Nu s-a stabilit niciun alt motiv pentru declararea inadmisibilă a cererii. Din aceste motive, Curtea declară în unanimitate restul cererii admisibile, fără a prejudeca fondurile cazului. Erik Fribergh Christos Rozakis Președintele grefierului

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă