CtEDO 03.04.2001 Auto

JONES v. CYPRUS

RESPONDENT
CYP
HOTĂRÂRE
03.04.2001
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Inadmissible
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2001
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
JONES v. CYPRUS (CtEDO, 2001)
HUDOC · oficial

Reclamantul este un cetățean britanic și unic moștenitor și administrator al proprietății David Edgar Jones. Ea este reprezentată în fața Curții de către dl A. Dikigoropoulos, un avocat practicant în Nicosia. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. Potrivit reclamantului, David Jones și frații săi, reclamanți în acțiune nr. 4745/83 în Curtea de District din Nicosia, a devenit proprietarii înregistrați de două proprietăți situate la Atsas în satul Evrychou, după o anchetă locală a Oficiului Registrării Terenului în scopul extinderii unei strade, și după moartea mamei reclamanților, Paraskevou Mateidis, la 18 septembrie1967. Înainte de această dată, proprietățile au fost înregistrate în numele Yangos Mateidis, care l-a moștenit de la sora sa, Eleni, la care proprietățile au fost donate de părinții lor. În 1977, o anumită Ellada Kyriakou a depus acțiunea nr. 4386/77 în Curtea de District din Nicosia susținând că ea și soțul ei, Eustatios, au fost proprietății proprietăților prin cumpărare și/sau prin posesie necontinentală lungă. La 29 noiembrie 1977, Curtea a pronunțat un ordin de înlocuire a serviciului de convocare a lui David Jones prin publicarea scrisului în ziar al „Cypre Mail”, prin postarea unei copie a scrisului la două cafele din satul Evrychou (donde se aflau proprietățile), prin servirea unui anumit Pantelis Solatis din Evrychou și prin postarea unei copie pe consiliul de notificare al tribunalului. David Jones și frații săi nu au intrat într-un anunț de apariție și, atunci când acțiunea a fost stabilită pentru audiere, cazul a fost tratat în absența lor. Având auzit dovada martorilor, Curtea de District din Nicosia a fost mulțumită că Eustathios Kyriakou a fost în posesia celor două proprietăți pentru mai mult decat perioada prescrisă, advers, pașnic și neîntrerupt. La 24 martie 1980, instanța a ordonat anularea înregistrării proprietăților în numele lui David Jones și înregistrarea lor în numele lui Eustathios Kyriakou, care a avut ulterior comploturile înregistrate în numele fiicelor sale prin donație. După aceea, una dintre fiicele a ipotecat proprietățile în favoarea Latsia Society Ltd. 4386/77 nu a fost niciodată servit reclamanților care erau în orice moment rezidenți ai Regatului Unit sau Australia și ale căror adresă era necunoscută. Cu toate acestea, toți au avut un reprezentant în Cipru, dl Dimitrios Apostolou. În 1982 David Jones s-a retras la Cipru. Când a descoperit că înregistrarea proprietăților a fost anulată, el a depus acțiunea nr. 4745/83, la 20 august 1983, cu Curtea de District Nicosia, pentru a fi anulată hotărârea nr. 4386/77. El a fost alăturat acestei acțiuni de către frații săi. Ei au susținut că hotărârea a fost obținută de fraudă și că au existat încălcarea normelor procedurale privind convocarea să apară. La 29 octombrie 1993, Curtea de district din Nicosia a respins acțiunea, referindu-se în mare măsură la jurisprudența cipriotă și britanică cu privire la această chestiune. 4386/77, Curtea de District a eliberat un ordin conform căruia notificarea scrisorii de convocare a fost efectuată prin publicarea sa în ziarul „Cypre Mail” și o copie a acestuia plasată pe panourile de notificare a două cafele din satul Evrychou, precum și a Curții de District din Nicosia. În exercitarea competențelor sale discreționale, Curtea de District a considerat că o astfel de notificare a fost eficace, deoarece reclamanții, ale căror naționalitate și adresă erau necunoscute de instanță, erau în străinătate și documentele relevante, care le-au fost trimise de unul dintre rudele lor, nu au fost livrate. Acesta a concluzionat că, deși această metodă de notificare nu era în totalitate eficientă, era important ca cetățenii care aveau drepturile recunoscute de o decizie a instanței să poată se bazeze pe o astfel de decizie. În special, în ceea ce privește afirmația că hotărârea implicită a fost obținută prin fraudă, instanța a constatat că reclamanții nu au demonstrat existența unei astfel de fraudă. În ceea ce privește afirmația că a existat o neregularitate procedurală în sensul faptului că un anunț de convocare nu ar fi trebuit să fie notificat în sine, fiind neciprioți, instanța a susținut că o astfel de neregularitate ar avea ca rezultat anularea hotărârii ex débito justitiae. Cu toate acestea, Curtea a concluzionat că David Jones și frații săi nu au prezentat dovezi pentru a stabili că nu sunt cetățeni ciprioți, reclamanții au apelat la Curtea Supremă care a respins recursul la 22 septembrie 1998. Curtea Supremă a adoptat concluziile Curții de District. Acesta a observat, de asemenea, că orice neregularitate procedurală, care ar fi condus la anularea procedurii în acțiune 4386/77, a devenit o „mere irregularitate” din cauza noului Ordine 64 din Regulamentul de procedură civilă publicată la 24 februarie 1995 și care (în conformitate cu jurisprudența care a urmat) a avut efect retrospectiv. Această observație se referă numai la presupusa neregularitate care a fost adusă de emisiunea de convocare în loc de emiterea unui anunț de scris. În orice caz, Curtea Supremă a respins susținerea că a existat o neregularitate în ceea ce privește serviciul de scris, deoarece David Jones și frații săi nu au reușit să dovedească că nu erau ciprioți. În cele din urmă, Curtea Supremă a hotărât: „Cu toate acestea, respondenții ar putea prezenta Curtei o cerere în acțiune 4386/77 pentru a-și anula [pentru hotărârea], explicându-se de ce a trecut o astfel de perioadă de timp până când au luat un astfel de pas [întâlnirea cererii] și oferind motive pentru o procedură prima facie, astfel încât să permită Curtea să își exercite puterea discrețională ... respondenții nu au urmat un astfel de curs și nici o astfel de procedură nu a fost ridicată pentru determinare.” Ordinul 2, art. 2 din Regulamentul de procedură civilă spune după cum urmează: „Ni s-ar putea să se prevadă dacă, în temeiul prezentului Ordine sau în temeiul oricărui altor dintre aceste norme, se poate să fie precizate de către Curtea fără cerințe sau în mod contrar”. Titan Construction, [1961] CLR 317). Autoritățile mai recente au reiterat principiul după cum urmează: „Efectul jurisprudenței este că instanța nu trebuie să se grăbească să privească o parte din dreptul său de a fi auzită în cazul său, atâta timp cât de dezvăluie meritul. Cu toate acestea, instanța poate refuza să relueze cazul dacă comportamentul său este ca să lovească la rădăcina administrării justiției. În cazul în care comportamentul partidului care solicită anularea unei hotărâri este inexcusabil, continuu, în măsura în care nu respectă în mod grav procesul judiciar sau drepturile adversarului său, instanța poate, în discreția sa, refuza să anuleze hotărârea.” (Phylactou v. Michael [1982] 1 CLR 204). Guvernul subliniază faptul că, în contextul unei cereri de anulare a unei hotărâri nejustificate, acuzatul nu trebuie să arate că nu a fost notificat personal de procedurile în care a fost pronunțată hotărârea nejustificată. El este obligat doar să explice de ce nu a reușit să apară pentru a arăta că neapariția sa nu a fost rezultatul oricărui nerespect grav pentru procesul judiciar.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă