CASE OF PAVESE v. ITALY

SEGUNDA SECȚIUNE CAUZĂ DE PAVESE c. ITALIA Cererea nr. 32388/96 AJUDEMENTUL (Resoluție a Franței) STRASBOURG 5 aprilie 2001 În cazul Pavese c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua Secțiune), ședința ca Cameră compusă din: C.L. Rozakis Președintele A.B. Baka Bonello Lorenzen Doamna Tsatsa-Nikolovska Levits Judecători Kovler și grefierul secțiunii Fribergh După deliberarea în particular la 15 martie 2001, emite următoarea hotărâre, adoptată la data respectivă: PROCEDURA Cazul a fost originat într-o cerere (n. 32388/96) împotriva Italiei depusă la Comisia Europeană a Drepturilor Omului („Comisia”) în temeiul articolului anterior 25 din Convenția pentru Protecția Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale („Convenția”) de către un național italian, dna Maria Cività Pavese („reclamantul”), la 27 mai 1995. Reclamantul a fost reprezentat de dl L. Sabatini, avocat care practică la Roma. Guvernul italian („ Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl U. Leanza, și de co-agentul lor, dl Esposito. Reclamantul s-a plâns de incapacitatea ei prelungită - prin lipsa asistenței poliției - de a recupera posesia apartamentului ei și de durata procedurii de evacuare. La 22 iunie 2000, după obținerea observațiilor părților, Curtea a declarat cererea admisibilă. La 15 ianuarie 2001 și la 29 ianuarie 2001, reclamantul și, respectiv, Agentul Guvernului au prezentat declarații formale care propun o soluționare prietenoasă a cazului. Reclamantul este proprietarul unui apartament din Roma, pe care l-a lăsat U.F. Într-o scrisoare înregistrată din 23 decembrie 1982, reclamantul a informat chiriașul că intenționează să încheie contractul de închiriere la expirarea termenului la 30 iunie 1983 și i-a cerut să abandoneze sediul până la data respectivă. Într-o scrisoare a servit chiriașului la 4 februarie 1983, reclamantul a reiterat intenția ei de a încheia închiriere și a convocat chiriașul să apară în fața magistratului Roma. Prin decizia din 8 martie 1983, care a fost făcută executivă în aceeași zi, Magistratul Roma a susținut validitatea anunțului de a renunța și a ordonat ca sediile să fie vacante până la 30 iunie 1984. La 26 noiembrie 1984 și din nou la 12 aprilie 1985, reclamantul a notificat chiriașul care l-a solicitat să abandoneze sediul. 10. La 28 iunie 1985, ea a notificat locatarului informand-l că ordinul de posesie ar fi executat de un judecător la 9 iulie 1985. 11. Între 9 iulie 1985 și 10 mai 1994, judecătorul a făcut 39 de încercări de recuperare a posesiunii. Fiecare încercare s-a dovedit a fi eșuată, deoarece, în conformitate cu dispozițiile legale care prevăd suspendarea sau scufundarea expulzărilor, reclamantul nu a avut dreptul la asistența poliției în aplicarea ordinului de posesie. 12. La 10 noiembrie 1995, chiriașul a evacuat sediul. La 29 ianuarie 2001, Curtea a primit următoarea declarație din partea Guvernului: „Declar că Guvernul Italiei oferă să plătească 70.000.000 de ITL doamnei Maria Cività PAVESE În vederea asigurării unei soluții prietenoase a cererii înregistrate în temeiul nr. 32388/96, această sumă acoperă orice prejudiciu material și moral, precum și costuri, și va fi plătită imediat după notificarea hotărârii pronunțate de Curte în temeiul articolului 39 din Convenția europeană pentru drepturile omului. Această plată va constitui rezoluția finală a cazului. Această declarație nu implică niciun atestare de către Guvern a unei încălcări a Convenției Europene a Drepturilor Omului în acest caz. Guvernul se angajează în continuare să nu solicite trimiterea cauzei către Marea Camera în temeiul articolului 43 § 1 din Convenție.” 14. La 15 ianuarie 2001, Curtea a primit următoarea declarație semnată de solicitant: „Not că guvernul Italiei este pregătit să plătească o sumă totală de 70.000.000 de ITL care acoperă atât prejudiciu material, cât și costuri morale și pentru doamna Maria Cività PAVESE, în vederea asigurării unei soluționari prietenoase a cererii nr. 32388/96 pe care le aștepta Curtea. Accept propunerea și renunță la orice nouă afirmații referitoare la Italia în ceea ce privește faptele prezentei cereri. Declar că cazul este stabilit cu siguranță. Această declarație este făcută în contextul unei soluții prietenoase pe care guvernul și reclamantul le-au atins. În plus, mă asum să nu cer trimiterea la Marea Camera în temeiul articolului 43 § 1 din Convenție după eliberarea hotărârii Curții.” 15. Curtea ia notă de acordul achiziționat între părți (art. 39 din Convenție). Este convins că soluția se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția sau în Protocolurile sale (articolul amenzii 16. În consecință, cazul ar trebui să fie eliminat din listă. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL UNANIMOUS decide să scoată cazul din listă; ia act de angajamentul părților de a nu solicita o recerere a cazului în fața Marei Camere. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 5 aprilie 2001 în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții. Erik Fribergh Christos Rozakis Președintele grefierului

SECOND SECTION

CASE OF

PAVESE v. ITALY

(

Application no. 32388/96

)

JUDGMENT

(Friendly settlement)

STRASBOURG

5 April 2001

In the case of Pavese v. Italy,

The European Court of Human Rights (Second Section), sitting as a Chamber composed of:

Mr

C.L.

Rozakis

,

President

,

Mr

A.B.

Baka

,

Mr

G.

Bonello

,

Mr

P.

Lorenzen

,

Mrs

M.

Tsatsa-Nikolovska

,

Mr

E.

Levits

,

Mr

A.

Kovler

,

judges

,

and

Mr

E.

Fribergh

,

Section Registrar

,

Having deliberated in private on 15 March 2001,

Delivers the following judgment, which was adopted on that date:

PROCEDURE

1.

The case originated in an application (no.

32388/96) against Italy lodged with the European Commission of Human Rights (“the Commission”) under former Article

25 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by an Italian national, Mrs Maria Cività Pavese (“the applicant”), on 27 May 1995.

2.

The applicant was represented by Mr L. Sabatini, a lawyer practising in Rome. The Italian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr U. Leanza, and by their co-agent, Mr

V.

Esposito.

3.

The applicant complained about her prolonged inability - through lack of police assistance - to recover possession of her apartment and about the duration of the eviction proceedings.

4.

On 22 June 2000, after obtaining the parties’ observations, the Court declared the application admissible.

5.

On 15 January 2001 and on 29 January 2001, the applicant and the Agent of the Government respectively submitted formal declarations proposing a friendly settlement of the case.

THE FACTS

6.

The applicant is the owner of an apartment in Rome, which she had let to U.F. In a registered letter of 23 December 1982, the applicant informed the tenant that she intended to terminate the lease on expiry of the term on 30 June 1983 and asked him to vacate the premises by that date.

7.

In a writ served on the tenant on 4 February 1983, the applicant reiterated her intention to terminate the lease and summoned the tenant to appear before the Rome Magistrate.

8.

By a decision of 8 March 1983, which was made enforceable on the same day, the Rome Magistrate upheld the validity of the notice to quit and ordered that the premises be vacated by 30 June 1984.

9.

On 26 November 1984 and again on 12 April 1985, the applicant served notice on the tenant requiring him to vacate the premises.

10.

On 28 June 1985, she served notice on the tenant informing him that the order for possession would be enforced by a bailiff on 9 July 1985.

11.

Between 9 July 1985 and 10 May 1994, the bailiff made 39 attempts to recover possession. Each attempt proved unsuccessful, as, under the statutory provisions providing for the suspension or the staggering of evictions, the applicant was not entitled to police assistance in enforcing the order for possession.

12.

On 10 November 1995, the tenant vacated the premises.

THE LAW

13.

On 29 January 2001, the Court received the following declaration from the Government:

“I declare that the Government of Italy offer to pay 70,000,000

ITL to Mrs

Maria

Cività

PAVESE

with a view to securing a friendly settlement of the application registered under no. 32388/96. This sum shall cover any pecuniary and non-pecuniary damage as well as costs, and it will be payable immediately after the notification of the judgment delivered by the Court pursuant to Article 39 of the European Convention on Human Rights. This payment will constitute the final resolution of the case.

This declaration does not entail any acknowledgement by the Government of a violation of the European Convention on Human Rights in the present case.

The Government further undertake not to request the reference of the case to the Grand Chamber under Article 43 § 1 of the Convention.”

14.

On 15 January 2001, the Court received the following declaration signed by the applicant:

“I note that the Government of Italy are prepared to pay a sum totalling 70,000,000

ITL covering both pecuniary and non-pecuniary damage and costs to Mrs

Maria

Cività

PAVESE with a view to securing a friendly settlement of application no.

32388/96 pending before the Court.

I accept the proposal and waive any further claims in respect of Italy relating to the facts of this application. I declare that the case is definitely settled.

This declaration is made in the context of a friendly settlement which the Government and the applicant have reached.

I further undertake not to request the reference of the case to the Grand Chamber under Article 43 § 1 of the Convention after the delivery of the Court’s judgment.”

15.

The Court takes note of the agreement reached between the parties (Article 39 of the Convention). It is satisfied that the settlement is based on respect for human rights as defined in the Convention or its Protocols (Article

37

§

1

in

fine

of the Convention and Rule

62

§

3 of the Rules of Court).

16.

Accordingly, the case should be struck out of the list.

FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY

1.

Decides

to strike the case out of the list;

2.

Takes note

of the parties’ undertaking not to request a rehearing of the case before the Grand Chamber.

Done in English, and notified in writing on 5 April 2001 pursuant to Rule

77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court.

Erik

Fribergh

Christos

Rozakis

Registrar

President