Colasanti împotriva Italiei

SECȚIUNEA A PATRA DECIZIE PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 56095/00 prezentate de Armando Colasanti împotriva Italiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care are loc la 10 aprilie 2001 într-o cameră compusă din domnii Ress președinte Pastor Ridruejo Caflisch Makarczyk Cabral Barreto Vajić Pellonpäää, judecători și de domnul V. Berger grefier Având în vedere cererea sus-menționată depusă la 3 martie 1998 și înregistrată la 29 martie 2000, după ce a deliberat, face următoarea decizie DEFICIENTUL este un resortisant italian, născut în 1931 și rezident în Rieti. El este reprezentat în fața Curții de către domnul Fabrizio Di Paolo, avocat la Rieti. La 11 ianuarie 1989, reclamantul i-a atribuit domnului G. și domnului M. A. în fața Tribunalului din Rieti pentru a obține plata unei anumite sume ca urmare a executării lucrărilor.

Punerea în aplicare a cauzei a început la 22 februarie 1989. După o trimitere din oficiu, la 18 octombrie 1989 părțile au prezentat o cerere ca judecătorul să ordone municipiului din Longone depunerea la grefă a anumitor documente și judecătorul să se rezerveze să decidă. Printr-o ordonanță din 15 decembrie 1989, judecătorul a acceptat cererea menționată și a amânat cazul. Cele trei audieri stabilite între 31 octombrie 1990 și 20 februarie 1991 au fost consacrate cererii reclamantului cu privire la admiterea martorilor. printr-o ordonanță din 11 martie 1991, judecătorul a aprobat cererea menționată anterior și a amânat cazul la 27 februarie 1991. între timp, la 27 martie 1991, pârâtul a opus această ordonanță și i-a cerut judecătorului să numească un expert.

Prin ordonanța din 26 iunie 1991, al cărei text a fost depus la grefă la 3 august 1991, judecătorul a respins opoziția, a numit un expert și a fixat ședința pentru jurământul acestuia din 28 octombrie 1991. Din cele 11 audieri care au avut loc între 28 octombrie 1991 și 2 iunie 1993, patru au fost dedicate jurământului expertului și depunerii la grefa de documente, una a fost trimisă înapoi deoarece expertul nu a depus încă raportul, cinci au vizat audierea martorilor și una a fost amânată pentru a permite părților să-și prezinte concluziile; ceea ce au făcut la 6 octombrie 1993. Ședința de pledoarii a fost stabilită la 24 mai 1995. printr-o hotărâre din 12 februarie 1996, al cărei text a fost depus la grefa din 28 martie 1996, Tribunalul a acceptat parțial cererea reclamantului.

La 7 iunie 1996, domnul G. și domnul A. au luat cuvântul în fața Curții de Apel din Roma. A. au prezentat o cerere de suspendare a executării hotărârii. Prin ordonanța din 17 iulie 1996, consilierul pentru punerea în funcțiune a primit cererea menționată și a fixat ședința pentru prezentarea concluziilor la 21 noiembrie 1996. La o dată nespecificată, reclamantul a opus această ordonanță. 1996, părțile au solicitat o trimitere deoarece Curtea de Apel nu a decis încă cu privire la opoziție. Printr-o ordonanță din 2 mai 1997, Curtea a respins această opoziție. La 27 februarie 1997, părțile și-au prezentat concluziile. Ședința de pledoarii în fața camerei competente a fost stabilită la 10 iulie 1998. La această dată, din cauza lipsei părților, ședința de pledoarii a fost trimisă la 25 februarie 2000. În acea zi, cauza a fost pronunțată în mod deliberat.

printr-o hotărâre din 3 martie 2000, al cărei text a fost depus la grefă la 21 martie 2000. 2000, instanța de apel a fost parțial îndreptățită la cererea dlui G. și a dlui M. ÎN JUSTIȚIE Hotărârea reclamantului se referă la durata procedurii în litigiu. Această procedură, care a început la 11 ianuarie 1989 și a fost încheiată la 21 martie 2000, a durat mai mult de 11 ani și două luni. Potrivit reclamantului, durata procedurii nu răspunde cerinței termenului rezonabil de la data de În lumina criteriilor care decurg din jurisprudența sa în materie de termen rezonabil, Curtea consideră că, în conformitate cu art. 6 alineatul (1) din Convenție. (complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și al autorităților competente și provocarea litigiului pentru solicitant) și având în vedere toate elementele aflate în posesia sa, că acest spătarul trebuie să facă obiectul unei examinări pe fond.

Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea admisibilă, toate mijloacele de fond rezervate. Vincent Berger Georg Ress Modululer Președintele

QUATRIÈME SECTION

DÉCISION

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n° 56095/00 présentée par Armando Colasanti contre l’Italie La Cour européenne des Droits de l’Homme (quatrième section), siégeant le 10 avril 2001 en une chambre composée de MM. G. Ress , président , A. Pastor Ridruejo , L. Caflisch , J. Makarczyk , I. Cabral Barreto , M me N. Vajić , M. M. Pellonpää, juges , et de M. V. Berger , greffier de section , Vu la requête susmentionnée introduite le 3 mars 1998 et enregistrée le 29 mars 2000, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Le requérant est un ressortissant italien, né en 1931 et résidant à Rieti. Il est représenté devant la Cour par M e Fabrizio Di Paolo, avocat à Rieti. Le 11 janvier 1989, le requérant assigna M. G. et M me A. devant le tribunal de Rieti afin d'obtenir le paiement d'une certaine somme suite à l'exécution de travaux.

La mise en état de l'affaire commença le 22 février 1989. Après un renvoi d'office, le 18 octobre 1989 les parties présentèrent une demande à ce que le juge ordonnât à la municipalité de Longone le dépôt au greffe de certains documents et le juge se réserva de décider. Par une ordonnance du 15 décembre 1989, le juge admit ladite demande et ajourna l'affaire. Les trois audiences fixées entre le 31 octobre 1990 et le 20 février 1991 furent consacrées à la demande du requérant quant à l'admission de témoins. Par une ordonnance du 11 mars 1991, le juge admit ladite demande et ajourna l'affaire au 27 mai 1991. Entre-temps, le 27 mars 1991, la partie défenderesse avait fait opposition à ladite ordonnance et demanda au juge de nommer un expert.

Par une ordonnance du 26 juin 1991, dont le texte fut déposé au greffe le 3 août 1991, le juge rejeta l'opposition, nomma un expert et fixa l'audience pour le serment de ce dernier au 28 octobre 1991. Des onze audiences qui eurent lieu entre le 28 octobre 1991 et le 2 juin 1993, quatre furent consacrées au serment de l'expert et au dépôt au greffe de documents, une fut renvoyée car l'expert n'avait pas encore déposé son rapport, cinq concernèrent l'audition de témoins et une fut reportée pour permettre aux parties de présenter leurs conclusions ; ce qu'elles firent le 6 octobre 1993. L'audience de plaidoiries fut fixée au 24 mai 1995. Par un jugement du 12 février 1996, dont le texte fut déposé au greffe le 28 mars 1996, le tribunal fit en partie droit à la demande du requérant.

Le 7 juin 1996, M. G. et M me A. interjetèrent appel devant la cour d'appel de Rome. La mise en état commença le 11 juillet 1996, date à laquelle M. G. et M me A. présentèrent une demande visant à la suspension de l'exécution du jugement. Par une ordonnance du 17 juillet 1996, le conseiller de la mise en état accueillit ladite demande et fixa l'audience pour la présentation des conclusions au 21 novembre 1996. A une date non précisée, le requérant fit opposition à ladite ordonnance. Le 21 novembre 1996, les parties demandèrent un renvoi car la cour d'appel n'avait pas encore décidé quant à l'opposition. Par une ordonnance du 2 mai 1997, la cour rejeta ladite opposition. Le 27 février 1997, les parties présentèrent leurs conclusions.

L'audience de plaidoiries devant la chambre compétente fut fixée au 10 juillet 1998. A cette date, en raison de l'absence des parties, l'audience de plaidoiries fut renvoyée au 25 février 2000. Ce jour-là, l'affaire fut mise en délibéré. Par un arrêt du 3 mars 2000, dont le texte fut déposé au greffe le 21 mars 2000, la cour d’appel fit en partie droit à la demande de M. G. et M me A. EN DROIT Le grief du requérant porte sur la durée de la procédure litigieuse. Cette procédure, qui a débuté le 11 janvier 1989 et s’est terminée le 21 mars 2000, a duré plus de onze ans et deux mois. Selon le requérant, la durée de la procédure ne répond pas à l’exigence du « délai raisonnable » (article 6 § 1 de la Convention).

Le Gouvernement s’oppose à cette thèse. La Cour estime, à la lumière des critères qui se dégagent de sa jurisprudence en matière de « délai raisonnable » (complexité de l’affaire, comportement du requérant et des autorités compétentes et enjeu du litige pour le requérant), et compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, que ce grief doit faire l’objet d’un examen au fond. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Déclare la requête recevable , tous moyens de fond réservés. Vincent Berger Georg Ress Greffier Président