AFFAIRE LOGOTHETIS c. GRECE

AFFAIRE LOGOTHETIS c. GRECE (CtEDO, 2001)

SECȚIUNEA A DOUA CAUZA LOGOTETIS c. GRECIA Cerere nr. 46352/99 HOTĂRÂREA STRASBURG 12 aprilie 2001 DEFINIF 12/07/2001 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. Poate fi supusă unor modificări de formă înainte de publicarea versiunii sale definitive. În cauza Logothetis c. Grecia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din domnii A.B. Baka președinte C.L. Rozakis Bonello Lorenzen Tsatsa-Nikolovska dnii Levits Kovler judecători Fribergh grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 9 martie 2000 și 22 martie 2001, se retrage la hotărâre, adoptat la această ultimă dată procedura La originea cauzei se află o cerere (nr. 46352/99) îndreptată împotriva Republicii Elene și al cărei resortisant al acestui stat, dl Ioannis Logothetis ( În conformitate cu art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamantul se plângea de refuzul administrației de a se conforma unei hotărâri a Curții de Conturi care îi acordă o pensie suplimentară. Prin decizia din 9 martie 2000, Curtea a declarat cererea admisibilă. La 27 septembrie 1995, reclamantul sesizează 42 divizia de contabilitate generală a statului (d) a unei cereri de reajustare a pensiei sale. Această cerere a fost respinsă prin Decizia nr. 3473/1995. La 6 iunie 1996, A doua Cameră a Curții de Conturi (Ελεγκτικό Συvέδριo) infirmă decizia atacată și stabilește cuantumul pensiei suplimentare care trebuia acordată reclamantului către GRD 224 760 (doi sute douăzeci și patru de mii șapte sute șaizeci de drahme) pe lună începând cu 1 decembrie 1991, precizând că anumite sume trebuiau plătite imediat (hotărârea nr. 852/1996). La 22 mai 1997, statul a adoptat Legea nr. 2512/1997 privind modalitățile de calculare a pensiei pensionarilor. La 27 iunie 1997, Parlamentul Grec a adoptat Legea nr. 3 din această lege, referindu-se la cauzele care ar fi fost decise într-un mod contrar dispozițiilor sale, declara orice pretenție referitoare la aceasta și pronunța anularea oricărei proceduri judiciare aferente, eventual pendinte în fața oricărei instanțe. La 22 iunie 1998, prin hotărârea nr. 1233/1998, formarea plenară a Curții de Conturi, după ce a constatat că statul a omis să-i spună reclamantului recursul său în casare, a declarat suprimarea lacului. Această hotărâre a fost notificată reclamantului la 17 iulie 1998. 10. La 30 iunie 2000, ministrul de finanțe a pronunțat decizia nr. 7330, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene din 11 iulie 2000, prin care se intenționează executarea hotărârilor Curții de Conturi privind pensiile suplimentare ale magistraților pensionați. Decizia prevede plata pensiilor suplimentare care acoperă perioada 1 În decembrie 1991 până la 31 decembrie 1995, prin intermediul a șapte transferuri semestriale fără dobândă, sub formă de bonuri de trezorerie. Aceste sume trebuie plătite celor interesați după depunerea unei declarații care să ateste că nu au primit deja nici o altă plată în acest sens și că nu vor ridica nici o altă reclamație similară pentru perioada menționată anterior. Reclamantul, care nu a atins sumele de care are nevoie, se plânge de eficiența acestei măsuri. 852/1996 al Curții de Conturi nu își recunoaște dreptul la o protecție judiciară efectivă în ceea ce privește contestațiile referitoare la drepturile sale cu caracter civil. Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...), de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 12. Guvernul susține que în temeiul Legii nr. În acest fel, refuzul contabilității generale a statului membru în care a fost pronunțat Tribunalul nr. 852/1996 al celei de-a doua Camere a Curții de Conturi este conform cu această lege, nu este ilegal și nu aduce atingere art. 6 din Convenție. 13. Reclamantul combate teza guvernului și afirmă că intervenția legiuitorului a încălcat mai mult dreptul său la un proces echitabil. 14. Curtea ia notă de faptul că, în pofida adoptării deciziei nr. 7330/2000, litigiul nu este încă soluționat în sensul articolului 37 alineatul (1) litera (b) din Convenție. În special, aceasta remarcă faptul că reclamantul, care nu a atins sumele de care dispune, cu privire la eficiența acestei măsuri. Prin urmare, Curtea are competența de a continua examinarea cererii. Ea reamintește că dreptul de acces la o instanță garantată prin art. 6 § 1 din Convenție ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre definitivă și obligatorie să rămână în detrimentul unei părți. L (6) Curtea a recunoscut deja că protecția efectivă a justițiabilului și restabilirea legalității implică obligația ca administrația să se supună unei hotărâri sau hotărâri pronunțate de cea mai înaltă instanță administrativă a statului (a se vedea Hotărârea Hornsby c. Grecia din 19 martie 1997, Recuperarea hotărârilor și deciziilor 1997 II, p. 510 511, § 40 și următoarele). În cazul de față, Curtea arată că, pentru a justifica refuzul autorităților naționale de a se conforma hotărârii respective, guvernul invocă un motiv care, în sine, ar putea constitui o încălcare a Convenției: într-adevăr, guvernul susține că refuzul administrației de a executa hotărârea în cauză este legal și nu încalcă art. 6 din Legea nr. 2512/... cauza reclamantului a fost clasată, iar pretențiile sale au fost prescrise. Cu alte cuvinte, guvernul a invocat în sprijinul tezelor sale o lege care a influențat în mod direct încheierea judiciară a litigiului prin anularea oricărei proceduri relative care era pendinte la momentul respectiv (a se vedea Hotărârile Rafinării Grecești Stran și Stratis Andreadis c. Grecia din 9 decembrie 1994, Seria A, nr 301 B ; Papageorgiou c. Grecia din 22 octombrie 1997, Rec., 1997 VI. Curtea nu poate accepta o astfel de abordare. 16. Având în vedere considerațiile care precedă, Curtea consideră că . ......................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... Prin urmare, a existat o încălcare a acestui articol. II. PE LEGĂTURA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENȚIE 17. În conformitate cu art. 41 din Convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite Ö Õ să se desprindă Õ imprecis consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții Õ, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. În ceea ce privește prejudiciul material, reclamantul solicită plata integrală a sumei recunoscute de Tribunalul nr. 852/1996 al Curții de Conturi, pe care o evaluează în total către GRD 013 240; pe de altă parte, solicită ca această sumă să fie majorată cu 20% din dobânzi, respectiv GRD 622 200; în cele din urmă, reclamantul solicită GRD 000 000 ca urmare a prejudiciului moral 19. Guvernul consideră că pretențiile reclamantului sunt exagerate și consideră că Curtea nu ar trebui să aloce reclamantului mai mult decât sumele care i-au fost recunoscute de Curtea de Conturi. În plus, aceste sume ar trebui majorate nu cu 20%, ci cu 6%, pentru perioada cuprinsă între data notificării acțiunii reclamantului în fața instanțelor interne și data depunerii cererii sale în fața Curții. În cele din urmă, guvernul afirmă că suma alocată pentru prejudiciul moral nu poate depăși suma GRD 000 000. 20. Curtea consideră că problema aplicării articolului 41 nu se află în stare de avarie materială și morală. Prin urmare, aceasta o rezervă și va stabili procedura ulterioară, având în vedere posibilitatea ca guvernul și reclamanții să ajungă la un acord [art. 75 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. În acest sens, reclamantul prezintă un acord privat încheiat între el și un avocat din barou d . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 22. Guvernul contestă faptul că reclamantul a fost reprezentat de un avocat și afirmă că a semnat el însuși toate producțiile sale. În orice caz, el susține că: cauza nu a fost complexă și că nu a avut loc nici o acțiune. 23. Curtea ia notă că, în niciun moment al procedurii, reclamantul nu a indicat că a fost reprezentat de un avocat. Cu toate acestea, Curtea nu poate contesta autenticitatea documentelor prezentate de reclamant în sprijinul plângerii sale. Având în vedere constatarea încălcării, Curtea atribuie reclamantului GRD 500 000.interese moratorii 24. Interes legal aplicabil în Grecia la data adoptării prezentei hotărâri este de 6 % l an. PE CES MOTIVE, CURTEA, ÎN L 000 (cinci sute de mii) drahme pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată în temeiul taxei pe valoarea adăugată Spune că problema aplicării articolului 41 din convenție nu se află în stare de daună materială și morală; prin urmare, rezerva în întregime invită Guvernul și reclamanții să îi prezinte în scris, în termen de șase luni, observațiile lor cu privire la această chestiune și, în special, să îi dea cunoștință de orice acord la care ar putea ajunge, rezervă procedura ulterioară și deleagă președintelui Camerei sarcina de a o stabili, dacă este necesar. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Erik Fribergh András B. Baka Moduleer Președinte

DEUXIÈME SECTION

AFFAIRE LOGOTHETIS

c. GRÈCE

(

Requête n° 46352/99

)

ARRÊT

STRASBOURG

12 avril 2001

DÉFINITIF

12/07/2001

Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article

44 §

2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme avant la parution de sa version définitive.

En l’affaire Logothetis c. Grèce,

La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant en une chambre composée de

:

MM.

A.B.

Baka

,

président

,

C.L.

Rozakis

,

G.

Bonello

,

P.

Lorenzen

,

M

me

M.

Tsatsa-Nikolovska

,

MM.

E.

Levits

,

A.

Kovler

,

juges

,

et

de

M.

E.

Fribergh

,

greffier

de section

,

Après en avoir délibéré en chambre du conseil les 9 mars 2000 et 22

mars 2001,

Rend l’arrêt que voici, adopté à cette dernière date

:

PROCÉDURE

1.

A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n°

46352/99) dirigée contre la République hellénique et dont un ressortissant de cet État, M.

Ioannis Logothetis («

le requérant

»), a saisi la Cour le 10 janvier 1999 en vertu de l’article

34 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales («

la Convention

»).

2.

Le gouvernement hellénique («

le Gouvernement

») est représenté par son agent, M.

E. Volanis, Président du Conseil juridique de l’État.

3.

Le requérant se plaignait, au titre de l’article

6 §

1 de la Convention, du refus de l’administration de se conformer à un arrêt de la Cour des comptes lui accordant une pension complémentaire.

4.

Par une décision du 9 mars 2000, la Cour a déclaré la requête recevable.

EN FAIT

5.

Le 27 septembre 1995, le requérant saisit la 42

e

division de la Comptabilité Générale de l’État (Γεvικό Λoγιστήριo τoυ Κράτoυς) d’une demande en vue d’obtenir le réajustement de sa pension. Cette demande fut rejetée par décision n°

3473/1995. Le requérant interjeta alors appel de cette décision.

6.

Le 6 juin 1996, la Deuxième Chambre de la Cour des comptes (Ελεγκτικό Συvέδριo) infirma la décision attaquée et fixa le montant de la pension complémentaire qui devait être accordée au requérant à GRD

224

760 (deux cent vingt-quatre mille sept cent soixante drachmes) par mois à partir du 1

er

décembre 1991, en précisant que certaines sommes devaient être versées de suite (arrêt n°

852/1996).

7.

Le 22 mai 1997, l’État se pourvut en cassation.

8.

Le 27 juin 1997, le Parlement grec adopta la loi n°

2512/1997 apportant certaines précisions relatives au mode de calcul de la pension des retraités. L’article

3 de cette loi, se référant aux affaires qui auraient été décidées de façon contraire à ses dispositions, déclarait prescrite toute prétention y relative et prononçait l’annulation de toute procédure judiciaire y afférente éventuellement pendante devant toute juridiction que ce soit.

9.

Le 22 juin 1998, par arrêt n°

1233/1998, la formation plénière de la Cour des comptes, après avoir constaté que l’État avait omis de signifier au requérant son pourvoi en cassation, déclara la suppression de l’instance. Cet arrêt fut notifié au requérant le 17 juillet 1998.

10.

Le 30 juin 2000, le ministre des Finances rendit la décision n°

71320, publiée au journal officiel du 11 juillet 2000, tendant à l’exécution des arrêts de la Cour des comptes relatifs aux pensions complémentaires des magistrats à la retraite. La décision prévoit le paiement des pensions complémentaires couvrant la période du 1

er

décembre 1991 au 31 décembre 1995 par le biais de sept virements semestriels sans intérêt, sous forme de bons du Trésor. Ces montants sont à verser aux intéressés après dépôt d’une déclaration attestant qu’ils n’ont déjà reçu aucun autre paiement à ce titre et qu’ils ne soulèveront aucune autre réclamation similaire pour la période susmentionnée.

Le requérant, qui n’a pas touché les sommes dont il s’agit, conteste l’efficacité de cette mesure.

EN DROIT

I.

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE

6 DE LA CONVENTION

11.

Le requérant se plaint que le refus des autorités compétentes de se conformer à l’arrêt n°

852/1996 de la Cour des comptes méconnaît son droit à une protection judiciaire effective s’agissant des contestations sur ses droits de caractère civil. Il invoque l’article

6 §

1 de la Convention, dont les parties pertinentes sont ainsi libellées

:

«

Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement (...), par un tribunal (...) qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)

»

12.

Le Gouvernement soutient qu’en vertu de la loi n°

2512/1997, l’affaire du requérant fut classée et ses prétentions furent prescrites. Ainsi, le refus de la Comptabilité Générale de l’État d’exécuter l’arrêt n°

852/1996 de la Deuxième Chambre de la Cour des comptes est conforme à cette loi, n’est pas illégal et ne porte pas atteinte à l’article

6 de la Convention.

13.

Le requérant combat les thèses avancées par le Gouvernement et affirme que l’intervention du législateur porta davantage violation de son droit à un procès équitable.

14.

La Cour note d’emblée que, malgré l’adoption de la décision n°

71320/2000, le litige n’est pas encore résolu au sens de l’article 37 § 1 b) de la Convention. En particulier, elle note que le requérant, qui n’a pas touché les sommes dont il s’agit, conteste l’efficacité de cette mesure.

La Cour a donc compétence pour poursuivre l’examen de la requête. Elle rappelle que le droit d’accès à un tribunal garanti par l’article

6 §

1 de la Convention serait illusoire si l’ordre juridique interne d’un État contractant permettait qu’une décision judiciaire définitive et obligatoire reste inopérante au détriment d’une partie. L’exécution d’un jugement, de quelque juridiction que ce soit, doit être considérée comme faisant partie intégrante du «

procès

» au sens de l’article

Grèce du 19 mars 1997,

Recueil des arrêts et décisions

1997

‑

II, pp.

510

‑

511, §

40 et suiv.).

15.

Dans le cas d’espèce, la Cour relève que, pour justifier le refus des autorités nationales de se conformer à l’arrêt susmentionné, le Gouvernement invoque une raison qui pourrait en soi constituer une violation de la Convention

: en effet, le Gouvernement prétend que le refus de l’administration d’exécuter l’arrêt en question est légal et ne viole pas l’article

6, puisqu’en vertu de la loi n°

2512/1997, l’affaire du requérant fut classée et ses prétentions furent prescrites. Autrement dit, le Gouvernement invoque à l’appui de ses thèses une loi qui influa directement sur le dénouement judiciaire du litige en annulant toute procédure relative qui était pendante à l’époque (voir les arrêts Raffineries Grecques Stran et Stratis Andreadis c.

Grèce du 9 décembre 1994, Série

A, n°

301

‑

B ; Papageorgiou c.

Grèce du 22 octobre 1997,

Recueil des arrêts et décisions

1997

‑

VI). La Cour ne saurait accepter une telle approche.

16.

Au vu des considérations qui précèdent, la Cour estime qu’en s’abstenant de se conformer à l’arrêt n°

852/1996 de la Cour des comptes, les autorités nationales privent l’article

6 §

1 de la Convention de tout effet utile.

Par conséquent, il y a eu violation de cet article.

II.

SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE

41 DE LA CONVENTION

17.

Aux termes de l

’

article

41 de la Convention,

«

Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable.

»

A.

Dommage

18.

Le requérant réclame au titre du préjudice matériel le paiement intégral du montant reconnu par l’arrêt n°

852/1996 de la Cour des comptes, qu’il évalue à GRD

11

013

240 au total. Par ailleurs, il demande que cette somme soit majorée de 20% d’intérêts, soit GRD

2

622

200.

Enfin, le requérant réclame GRD

15

000

000 au titre du préjudice moral.

19.

Le Gouvernement trouve les prétentions du requérant exagérées. Il considère que la Cour ne devrait allouer au requérant pas plus que les sommes qui lui ont été reconnues par la Cour des comptes. En outre, ces sommes devraient être majorées non pas de 20% mais de 6%, pour la période écoulée entre la date de la notification du recours du requérant devant les juridictions internes et celle de l’introduction de sa requête devant la Cour.

Enfin, le Gouvernement affirme que le montant alloué au titre du préjudice moral ne saurait excéder la somme de GRD

1

000

000.

20.

La Cour estime que la question de l’application de l’article

41 ne se trouve pas en état pour le dommage matériel et moral. En conséquence, elle la réserve et fixera la procédure ultérieure compte tenu de la possibilité que le Gouvernement et les requérants parviennent à un accord (article

75 §

1 du règlement).

B.

Frais et dépens

21.

Le requérant sollicite le remboursement de GRD

500

000 pour honoraires d’avocat. Il affirme qu’il devra aussi verser à ce dernier 5% de la somme qui lui sera éventuellement accordée par la Cour. Le requérant soumet à cet égard un accord privé conclu entre lui et un avocat du barreau d’Athènes fixant les termes de sa représentation devant la Cour, ainsi qu’un reçu en date du 23 avril 1999 attestant le versement de GRD

500

000 à l’avocat susmentionné.

22.

Le Gouvernement conteste que le requérant ait été représenté par un avocat et affirme qu’il avait lui-même signé toutes ses productions. En tout état de cause, il affirme que l’affaire n’était pas complexe et qu’il n’y a pas eu d’audience.

23.

La Cour note qu’à aucun moment de la procédure le requérant n’avait indiqué qu’il était représenté par un avocat. Toutefois, elle ne saurait contester l’authenticité des documents produits par le requérant à l’appui de sa réclamation. Eu égard au constat de violation, la Cour alloue au requérant GRD

500

000.

C.

Intérêts moratoires

24.

Selon les informations dont dispose la Cour, le taux d

’

intérêt légal applicable en Grèce à la date d

’

adoption du présent arrêt est de 6

% l

’

an.

PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L’UNANIMITÉ,

1.

Dit

qu’il y a eu violation de l’article

6 §

1 de la Convention

;

2.

Dit

que l

’

État défendeur doit verser au requérant, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif conformément à l’article

44 §

2 de la Convention, 500

000 (cinq cent mille) drachmes pour frais et dépens, plus tout montant pouvant être dû au titre de la taxe sur la valeur ajoutée

;

3.

Dit

que la question de l’application de l’article

41 de la Convention ne se trouve pas en état

pour le dommage matériel et moral ; en conséquence,

a)

la

réserve

en entier

;

b)

invite

le Gouvernement et les requérants à lui soumettre par écrit, dans les six mois, leurs observations sur la question et, en particulier, à lui donner connaissance de tout accord auquel ils pourraient aboutir

;

c)

réserve

la procédure ultérieure et

délègue

au président de la Chambre le soin de la fixer au besoin.

Fait en français, puis communiqué par écrit le

12 avril 2001 en application de l’article

77 §§

2 et 3 du règlement.

Erik

Fribergh

András B.

Baka

Greffier

Président