CtEDO 12.04.2001 Auto

CASE OF S.A. AND D.D.L. v. ITALY

RESPONDENT
ITA
HOTĂRÂRE
12.04.2001
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Struck out of the list (friendly settlement)
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2001
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
CASE OF S.A. AND D.D.L. v. ITALY (CtEDO, 2001)
HUDOC · oficial

SEGUNDA SECȚIUNE CAUZĂ DE S.A. ȘI D.D.L. c. ITALY Depunerea nr. 30973/96 AJUDAMENTUL (Resoluție franceză) STRASBOURG 12 aprilie 2001 În cazul S.A. și D.D.L.v. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), ședința în calitate de ședință compusă din: C.L. Rozakis Președintele A.B. Baka Bonello Lorenzen dna Tsatsa-Nikolovska Levits judecători Kovler și grefierul secțiunii Fribergh După ce a deliberat în particular la 22 martie 2001, emite următoarea hotărâre, adoptată la data respectivă: PROCEDURA Cazul a fost originat într-o cerere (n. 30973/96) împotriva Italiei depusă la Comisia Europeană a Drepturilor Omului („Comisia”) în temeiul articolului anterior 25 din Convenția pentru Protecția Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale („Convenția”) de doi resortisanți italieni, dna S.A. un D.D.L. („reclamanții”), la 23 noiembrie 1995. Reclamanții au acționat în persoană. Guvernul italian („ Guvernul”) au fost reprezentați de agentul lor, dl U. Leanza, și de co-agentul lor, dl V. Esposito. Reclamanții se plângeau de incapacitatea lor prelungită - prin lipsa asistenței poliției - de a recupera posesia apartamentului lor și de durata procedurii de evacuare. La 7 septembrie 2000, după obținerea observațiilor părților, Curtea a declarat cererea admisibilă. La 6 februarie 2001 și la 29 ianuarie 2001, reclamanții și, respectiv, Agentul Guvernului au prezentat declarații formale care propun o soluționare prietenoasă a cazului. Într-o scrisoare înregistrată din 15 iunie 1989, M.L. și R.B., proprietarii unui apartament din Florența, au informat chiriașul că au intenționat să încheie închiriere la expirarea termenului la 18 mai 1990 și i-au cerut să abandoneze sediul până la data respectivă. La 28 decembrie 1989, reclamanții au devenit proprietarii apartamentului. Într-o scrisoare a servit chiriașului la 21 februarie 1990, reclamanții au convocat chiriașul să apară în fața magistratului Florence. Prin decizia din 25 iulie 1990, care a fost făcută executivă la 5 septembrie 1990, magistratul Florence a susținut validitatea anunțului pentru a renunța și a ordonat ca sediile să fie vacante până la 31 decembrie 1992. 10. La 26 februarie 1993, reclamanții au notificat chiriașul care o cere să abandoneze sediul, iar la 29 martie 1993, ei au informat chiriașul că ordinul de posesie va fi executat de un judecător la 19 aprilie 1993. 11. La 19 aprilie 1993 și la 15 noiembrie 1993, judecătorul a făcut două încercări de recuperare a posesiunii. 12. La 8 aprilie 1994, reclamanții au făcut o declarație legală că au cerut urgent ca cazare pentru ei înșiși. 13. Între 6 octombrie 1994 și 3 decembrie 1998, judecătorul a făcut 8 încercări de recuperare a posesiunii. Fiecare încercare s-a dovedit că nu a reușit, deoarece reclamanții nu au primit niciodată asistența poliției în aplicarea ordinului de posesie. 14. La 29 ianuarie 2001, Curtea a primit următoarea declarație de la Guvern: „Declar că Guvernul Italiei oferă să plătească o sumă totală de 14 000 000 de ITL (7 000 000 ITL pentru fiecare solicitant) în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cererii înregistrate în temeiul nr. 30973/96. Această sumă acoperă orice prejudiciu material și moral, precum și costuri, și va fi plătită imediat după notificarea hotărârii pronunțate de Curte în temeiul articolului 39 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Această plată va constitui rezoluția finală a cazului. Această declarație nu implică niciun atestare de către Guvern a unei încălcări a Convenției Europene a Drepturilor Omului în acest caz. Guvernul se angajează în continuare să nu solicite trimiterea cauzei la Marea Camera în temeiul articolului 43 § 1 din Convenție.” 16. La 6 februarie 2001, Curtea a primit următoarea declarație semnată de solicitanți: „Notăm că Guvernul Italiei este pregătit să plătească o sumă totală de 14 000 000 de ITL (7 000 000 ITL pentru fiecare solicitant) care acoperă atât prejudiciu material, cât și costuri morale și pentru doamna S.A. și dl D.D.L., în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cererii nr. 30973/96 pe care le aștepta Curtea. Acceptăm propunerea și renuntăm la orice nouă afirmații referitoare la Italia în ceea ce privește faptele acestei cereri. Declarăm că cazul este stabilit cu siguranță. Această declarație este făcută în contextul unei soluții prietenoase pe care guvernul și reclamanții le-au atins. În plus, ne angajăm să nu solicităm trimiterea cazului la Marea Camera în temeiul articolului 43 § 1 din Convenție după eliberarea hotărârii Curții.” 17. Curtea ia notă de acordul achiziționat între părți (art. 39 din Convenție). Este convins că soluționarea se bazează pe respectarea drepturilor omului astfel cum este definită în Convenția sau în Protocolurile sale (art. 39 din Convenție). 18. În consecință, cazul ar trebui să fie exclus din listă. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL UNANIMOUS decide să scoată cazul din listă; ia act de angajarea părților de a nu solicita o recerere a cazului în fața Marei Camere. Erik Fribergh Christos Rozakis Președintele grefierului

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă