CtEDO 19.04.2001 Auto

CASE OF M.P. AND OTHERS v. ITALY

RESPONDENT
ITA
HOTĂRÂRE
19.04.2001
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Struck out of the list (friendly settlement)
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2001
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
CASE OF M.P. AND OTHERS v. ITALY (CtEDO, 2001)
HUDOC · oficial

SEGUNDA SECȚIUNE CAUZĂ DE M.P. și ALȚII c. ITALIA Cerere nr. 32664/96) HOTĂRÂREA (Resoluție franceză) STRASBOURG 19 aprilie 2001 În cazul M.P. și alții c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), ședința ca Camera compusă din: C.L. Rozakis Președintele A.B. Baka Bonello Lorenzen dna Tsatsa-Nikolovska Levits judecători Kovler și grefierul secțiunii Fribergh După deliberarea în particular la 5 aprilie 2001, pronunța următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURA Cazul a fost originat într-o cerere (n. 32664/96) împotriva Italiei depusă la Comisia Europeană a Drepturilor Omului („Comisia”) în temeiul articolului anterior 25 din Convenția pentru Protecția Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale („Convenția”) de resortisanții italieni, dl M.P., dl M.P. și dl. M.P. („reclamanții”), la 24 iulie 1996. Reclamanții au acționat în persoană. Guvernul italian („ Guvernul”) au fost reprezentați de agentul lor, dl U. Leanza, și de co-agentul lor, dl V. Esposito. Reclamanții se plângeau de incapacitatea lor prelungită - prin lipsa asistenței poliției - de a recupera posesia apartamentului lor și de durata procedurii de evacuare. La 7 septembrie 2000, după obținerea observațiilor părților, Curtea a declarat cererea admisibilă. La 10 martie 2001 și la 5 martie 2001, reclamanții și, respectiv, Agentul Guvernului au prezentat declarații formale care propun o soluționare prietenoasă a cazului. FACTE Dna C.B.P. a fost proprietarul unui apartament din Florența, pe care l-a lăsat pe M.R. Într-o scrisoare înregistrată din 6 iunie 1983, dna C.B.P a informat chiriașul că intenționează să încheie contractul la expirarea termenului la 31 Decembrie 1983 și i-a cerut să abandoneze locația până la acea dată. Într-o scrisoare servită la chiriaș la 30 noiembrie 1983, ea a reiterat intenția de a pune capăt închirierii și a chemat chiriașul să apară înaintea magistratului Florenței. Prin decizia din 20 decembrie 1983, care a fost făcută executivă la 28 februarie 1984, Magistratul Florenței a susținut valabilitatea anunțului de a renunța și a ordonat ca sediile să fie evacuate până la 31 decembrie 1984. La 13 martie 1986, dna C.B.P a notificat chiriașul care l-a solicitat să abandoneze sediul. La 9 mai 1986, reclamanții, moștenitorii doamnei C.B.P, care au murit între timp, au notificat locatarului informand-l că ordinul de posesie va fi executat de un judecător la 12 iunie 1986. Între 12 iunie 1986 și 15 septembrie 1994, judecătorul a făcut 17 Aceste încercări s-au dovedit a fi eșuate, deoarece, în conformitate cu dispozițiile legale care prevăd suspendarea sau scufundarea expulzărilor, reclamanții nu au avut dreptul la asistență de poliție pentru executarea ordinului de posesie. 10. La 29 aprilie 1995, reclamanții au notificat locatarului care l-a solicitat din nou să abandoneze sediul. 11. La 24 mai 1995, ei au notificat locatarului informand-l că ordinul de posesie ar fi executat de un judecător la 23 iunie 1995. 12. Între 23 iunie 1995 și 24 mai 1999, judecătorul a făcut 9 încercări de recuperare a posesiunii. Fiecare încercare s-a dovedit a fi eșuată, deoarece, în conformitate cu dispozițiile legale care prevăd scufundarea expulzărilor, reclamanții nu aveau dreptul la asistență de poliție în aplicarea ordinului de posesie. 13. La 5 martie 2001, Curtea a primit următoarea declarație a Guvernului: „Declar că Guvernul Italiei propune să plătească o sumă totală de 65 000 000 de ITL pentru a fi distribuită între dl M.P., dna M.P. și dl. M.P.. În vederea asigurării unei soluții prietenoase a cererii înregistrate în temeiul nr. 32664/96, această sumă acoperă orice prejudiciu material și moral, precum și costuri, și va fi plătită imediat după notificarea hotărârii pronunțate de Curte în temeiul articolului 39 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. Această plată va constitui rezoluția finală a cazului. Această declarație nu implică niciun atestare de către Guvern a unei încălcări a Convenției Europene a Drepturilor Omului în acest caz. Guvernul se angajează în continuare să nu solicite trimiterea cauzei la Marea Camera în temeiul articolului 43 § 1 din Convenție.” 15. La 10 martie 2001, Curtea a primit următoarea declarație semnată de solicitanți: „Notăm că Guvernul Italiei este pregătit să ne plătească o sumă totală de 65.000.000 de ITL care să fie distribuită între noi acoperind atât prejudiciu material, cât și costuri morale, în vederea asigurării unei soluționari prietenoase a cererii nr. 32664/96 în așteptare în fața Curții. Acceptăm propunerea și renuntăm la orice nouă afirmații referitoare la Italia în ceea ce privește faptele acestei cereri. Declarăm că cazul este stabilit cu siguranță. Această declarație este făcută în contextul unei soluții prietenoase pe care guvernul și reclamanții le-au atins. De asemenea, ne angajăm să nu solicităm trimiterea la Marea Camera în temeiul articolului 43 § 1 din Convenție după eliberarea hotărârii Curții.” 16. Curtea ia notă de acordul achiziționat între părți (art. 39 din Convenție). Este satisfăcut că soluționarea se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția sau în Protocolurile sale (art. 39 din Convenție). 17. În consecință, cazul ar trebui să fie eliminat din listă. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL UNANIMOUS decide să scoată cazul din listă; ia notă de angajamentul părților de a nu solicita o recerere a cazului în fața Marei Camere. Erik Fribergh Christos Rozakis Președintele grefierului

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă