Nankov împotriva Bulgariei

Rezoluția finală ResDH(2001)59 Aplicarea Drepturilor Omului nr. 28882/95 Nankov împotriva Bulgariei (aprobată de Comitetul de Miniștri la 17 aprilie 2001 la reuniunea 749 a Deputaților Miniștrilor) Comitetul de Miniștri, în conformitate cu art. 32 din Convenția pentru protecția drepturilor Omului și a libertăților fundamentale (denumită în continuare „Convenția”), având în vedere Rezoluția provizorie DH (98) 381, adoptată la 12 noiembrie 1998 în cazul lui Nankov împotriva Bulgariei, în special în care Comitetul de miniștri a hotărât că au existat încălcări la art. 5, alineatul (3) și la art. 6 alineatul (1) din Convenție, având în vedere lungimea excesivă a detenției reclamantului în reținere și lungimea excesivă a anumitor proceduri penale aduse împotriva acestuia, și a hotărât să facă public raportul Comisiei Europene a Drepturilor Omului; întrucât Comitetul de miniștri a examinat propunerile făcute de Comisie în transmiterea raportului său în ceea ce privește doar satisfacția care trebuie acordate reclamantului, propuneri completate cu o scrisoare a președintelui Comisiei din 16 decembrie 1998; întrucât în cea de-a 695-a ședință a Deputaților Miniștri, Comitetul de Miniștri deținut prin decizia adoptată la 14 februarie 2000, în conformitate cu art. 32 alin. (2) din Convenție, că Guvernul statului reclamant trebuie să plătească reclamantului ca o satisfacție echitabilă,

în termen de trei luni, o sumă globală de 10 500 franci francezi și că dobânzile ar trebui să fie plătite pe orice sumă nerambursată, calculată pe baza fiecărei luni întregi de întârziere, la rata legală aplicabilă la data prezentei decizii, fiind înțeles că dobânzile ar putea fi obținute de la expirarea termenului până la plata integrală, la dispoziția reclamantului; întrucât Comitetul de miniștri a invitat Guvernul statului interesat să-l informeze cu privire la măsurile luate în urma deciziilor sale din 12 noiembrie 1998 și 14 februarie 2000, având în vedere obligația Bulgariei în temeiul articolului 32 alineatul (4) din Convenția de a respecta acestea; întrucât, în timpul examinării cazului de către Comitetul de Miniștri, Guvernul Statului pârât a furnizat în consecință Comisiei informații privind măsurile individuale și generale luate în consecință de deciziile Comitetului pentru a remedia situația reclamantului și pentru a preveni noi încălcări ale acelui fel ca cele găsite în acest caz (această informație figurează în apendicele prezentei rezoluții); întrucât Comitetul de Miniștri s-a convins că, la 12 mai 2000, în termenul stabilit, Guvernul Statului pârât a plătit reclamantului suma globală de 10 500 franci francezi ca o simplă satisfacție, Declară, după luarea în considerare a măsurilor luate de Guvernul Bulgariei,

că și-a exercitat funcțiile în temeiul articolului 32 din Convenția în acest caz. Apendicele la Rezoluția Finală ResDH(2001)59 Informații furnizate de Guvernul Bulgariei în cursul examinării cazului Nankov de către Comitetul de Miniștri - Măsuri individuale În ceea ce privește detenția reclamantului în reținere, el a fost eliberat sub cauțiune imediat după ce Comisia Europeană a Drepturilor Omului și-a adoptat raportul. În ceea ce privește durata procedurii penale, după constatarea încălcării articolului 6, instanța competentă (Curtea regională din Teteven) a acordat prioritate cazului Nankov și a luat o serie de măsuri pentru accelerarea procedurii. În plus, Ministerul Justiției și integrarea juridică europeană au introdus procedurile sub supravegherea sa administrativă, pentru a preveni întârzieri suplimentare imputabile statului.

Cu toate acestea, audierile din fața instanței au fost amânate în mod repetat pentru anumite motive care nu depind nici de instanță, nici de executiv (de exemplu, în 2000-2001, reclamantul a suferit de o boală infecțioasă gravă care îi impune să fie plasat în carantină și care nu a putut participa la audieri. În consecință, procedurile nu au fost încă încheiate. Guvernul a fost informat că autoritățile judiciare hotărăsc ferm să încheie aceste proceduri rapid și va continua să adopte toate măsurile necesare în acest sens, în respectarea deplină a sănătății reclamantului și a drepturilor sale procedurale prevăzute în dreptul intern și în convenția. - Măsuri generale Guvernul consideră că concluzia că lungimea excesivă a procedurii penale în acest caz a încălcat art. 6, alineatul (1) nu indică în sine că există deficiențe structurale în administrarea justiției bulgare.

Cu toate acestea, încălcarea articolului 5 alineatul (3) a fost în mare parte o consecință a legii privind detenția rezidențială. În acest sens, Guvernul subliniază că legea în vigoare la momentul respectiv încă prevede detenția obligatorie în reținere, în special în cazul recidiviștilor (ex-art. 152 alineatul (3) din Codul de Procedură Penală), această obligație a fost deja revocată printr-un amendament publicat în Jurnalul Oficial la 8 august 1997 (nr. 64/1997).

În plus, reforma procedurii penale pe care Parlamentul a adoptat-o la 22 iulie 1999 și care a intrat în vigoare la 6 august 1999 în Jurnalul Oficial (nr. 70/1999), a efectuat modificări suplimentare la art. 152, și în special secțiunii care au renunțat la detenție obligatorie în reținere numai în cazurile în care acuzatul ar putea demonstra că nu există niciun risc de absoardere sau de comitere a unei infracțiuni suplimentare (ex-punctul (2) din art. 152). Noul articol 152 prevede că detenția în retragere este ordonată în cazurile referitoare la infracțiunile penale pedepsite de privare de libertate, în cazul în care decurge din dosarul că există un pericol real de abstrângere sau de recidivă a acuzată (noul articol 152 alineatul (1)). În cazul în care acest pericol nu mai există, detenția în retragere se înlocuiește cu o măsură mai puțin severă.

În plus, perioada maximă de detenție la închidere înainte de trimitere la judecată este de două luni, cu excepția cazului în care acuzatul este acuzat de o infracțiune grea sau de o infracțiune care are o condamnare la închisoare de cel puțin 15 ani. În aceste două cazuri, perioadele maxime de detenție în reținere înainte de a fi depuse în judecată sunt de unu și, respectiv, de doi ani.

La sfârșitul acestor perioade, acuzatul este eliberat prin ordinul procurorului (noul articol 152 alineatul (5). Guvernul bulgar consideră, prin urmare, că noul text al articolului 152 pune accentul suficient asupra caracterului excepțional al detenției în reținere, obligă procurorii și investigatorii să dovedească judecătorului că există motive valabile și obiective (de exemplu: riscul acuzatului de a suspenda sau de a rescinde) pentru a ordona și prelungi detenția pe reținere, precum și pentru a pune accentul suficient asupra necesității de diligență specială în efectuarea anchetei prin impunerea unor termene stricte la detenție pe reținere în timpul etapei de anchetă preliminară (a se vedea Rezoluția DH (2000) 109 în cazul Assenov).

În sfârșit, Guvernul afirmă că publicitatea largă pe care a dat-o hotărârii Assenov, care ridică, printre altele, aceleași probleme privind durata detenției în închisoare, a făcut multe eforturi pentru sensibilizarea procurorilor, a investigatorilor și a judecătorilor, care nu vor mai reuși să țină seama de cerințele articolului 5 în îndeplinirea sarcinilor lor. Având în vedere cele de mai sus, Guvernul consideră că aceste măsuri vor preveni încălcări similare ale articolului 5 alineatul (3) și că, prin urmare, Bulgaria și-a îndeplinit obligațiile în temeiul articolului 32 din Convenție în acest caz.

Final Resolution ResDH(2001)59 Human Rights Application No. 28882/95 Nankov against Bulgaria (Adopted by the Committee of Ministers on 17 April 2001 at the 749 th meeting of the Ministers’ Deputies) The Committee of Ministers, under the terms of former Article 32 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (hereinafter referred to as “the Convention”), Having regard to Interim Resolution DH (98) 381, adopted on 12 November 1998 in the case of Nankov against Bulgaria, in which the Committee of Ministers in particular decided that there had been violations of Article 5, paragraph 3, and of Article 6, paragraph 1, of the Convention on account of the excessive length of the applicant's detention on remand and of the excessive length of certain criminal proceedings brought against him, and decided to make public the report of the European Commission of Human Rights; Whereas the Committee of Ministers examined the proposals made by the Commission when transmitting its report as regards just satisfaction to be awarded to the applicant, proposals supplemented by a letter of the President of the Commission dated 16 December 1998; Whereas at the 695th meeting of the Ministers’ Deputies, the Committee of Ministers held by a decision adopted on 14 February 2000, in accordance with former Article 32, paragraph 2, of the Convention,

that the Government of the respondent State was to pay the applicant as just satisfaction, within three months, a global sum of 10 500 French francs, and that interest should be payable on any unpaid sum, calculated on the basis of each full elapsed month of delay at the statutory rate applicable on the date of this decision, it being understood that the interest would accrue from the expiry of the time-limit until full payment was placed at the disposal of the applicant; Whereas the Committee of Ministers invited the Government of the respondent State to inform it of the measures taken following its decisions of 12 November 1998 and 14 February 2000, having regard to Bulgaria’s obligation under former Article 32, paragraph 4, of the Convention to abide by them; Whereas during the examination of the case by the Committee of Ministers, the Government of the respondent State accordingly gave the Committee information about the individual and general measures taken in consequence of the Committee’s decisions in order to remedy the applicant's situation and to prevent new violations of the same kind as those found in this case (this information appears in the appendix to this resolution); Whereas the Committee of Ministers satisfied itself that on 12 May 2000, within the time-limit set,

the Government of the respondent State had paid the applicant the global sum of 10 500 French francs as just satisfaction, Declares, after having taken note of the measures taken by the Government of Bulgaria, that it has exercised its functions under former Article 32 of the Convention in this case. Appendix to Final Resolution ResDH(2001)59 Information provided by the Government of Bulgaria during the examination of the Nankov case by the Committee of Ministers - Individual measures As regards the applicant's detention on remand, he was released on bail immediately after the European Commission of Human Rights had adopted its report. As regards the length of criminal proceedings, following the finding of violation of Article 6, the competent court (Teteven regional court) gave priority to the Nankov case and took a number of measures to accelerate the proceedings.

Furthermore, the Ministry of Justice and European Legal Integration has brought the proceedings under its own administrative supervision, to prevent further delays imputable to the State. However, the hearings before the court have been repeatedly postponed for certain reasons which are not dependent on either the court or the executive (for example, in 2000-2001 the applicant has been suffering from a serious infectious disease requiring him to be placed in placed in quarantine and was thus unable to attend hearings. Consequently, the proceedings have not yet been concluded. The Government has been informed that the judicial authorities firmly resolve to conclude these proceedings rapidly and will continue to adopt all necessary measures to that effect in full respect of the applicant's health and his procedural rights provided for in the domestic law and the Convention.

- General measures The Government considers that the finding that the excessive length of the criminal proceedings in this case violated Article 6, paragraph 1, does not in itself indicate that there are structural shortcomings in Bulgaria’s administration of justice. However, the violation of Article 5, paragraph 3, was largely a consequence of the law on detention on remand. In this connection, the Government points out that the law in force at the time still provided for compulsory detention on remand, especially in the case of recidivists (former Article 152, paragraph 3, of the Code of Criminal Procedure). This obligation has already been revoked by an amendment published in the Official Gazette on 8 August 1997 (No. 64/1997).

In addition, the reform of criminal procedure which Parliament adopted on 22 July 1999, and which came into force when published in the Official Gazette on 6 August 1999 (No. 70/1999), made further changes in Article 152, and especially the section which waived compulsory detention on remand only in cases where the accused could show that there was no risk of his/her absconding or committing a further offence (former paragraph 2 of Article 152). The new Article 152 provides that detention on remand shall be ordered in cases concerning criminal offences punished by deprivation of liberty, where it emerges from the case-file that there is a real danger of the accused absconding or re-offending (new Article 152, paragraph 1). When this danger no longer exists, detention on remand shall be replaced by a less severe measure (new Article 152, paragraph 3). In addition, the maximum period of detention on remand before the case is referred to a court is two months, except where the accused is charged with a serious wilful crime or a crime carrying a prison sentence of at least 15 years.

In these two cases, the maximum periods of detention on remand before the case is referred to a court are one and two years respectively. At the end of these periods, the accused is released by order of the prosecutor (new Article 152, paragraph 5). The Bulgarian Government considers that the new text of Article 152 therefore puts sufficient emphasis on the exceptional nature of detention on remand, obliges prosecutors and investigators to prove to the judge that there are valid and objective reasons (e.g. a danger of the accused absconding or re-offending) for ordering and prolonging detention on remand, and also puts sufficient emphasis on the need for special diligence in conducting the investigation by imposing strict time-limits on detention on remand during the pre-trial investigation stage.

(see Resolution DH (2000) 109 in the Assenov case). Lastly, the Government states that the wide publicity it has given to the Assenov judgment, which raises inter alia the same problems concerning the length of detention on remand, has done much to raise awareness among prosecutors, investigators and judges, who will no longer fail to take account of the requirements of Article 5 in performing their duties. In view of the foregoing, the Government considers that these measures will prevent further, similar violations of Article 5, paragraph 3, and that Bulgaria has therefore fulfilled its obligations under former Article 32 of the Convention in this case.