CtEDO 19.04.2001 Auto

CASE OF TARDUCCI v. ITALY

RESPONDENT
ITA
HOTĂRÂRE
19.04.2001
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Struck out of the list (friendly settlement)
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2001
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
CASE OF TARDUCCI v. ITALY (CtEDO, 2001)
HUDOC · oficial

SEGUNDA SECȚIUNE CAUZĂ DE TARDUCCI c. ITALIA Cererea nr. 31460/96 AJUDMENTUL (Resoluție în limba franceză) STRASBOURG 19 aprilie 2001 În cazul TARDUCCI c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), ședința ca Camera compusă din: C.L. Rozakis Președintele A.B. Baka Bonello Lorenzen Doamna Tsatsa-Nikolovska Levits judecători Kovler și grefierul secțiunii Fribergh După deliberarea în particular la 29 martie 2001, emite următoarea hotărâre, adoptată la data respectivă: PROCEDURA Cazul a fost originat într-o cerere (n. 31460/96) împotriva Italiei depusă la Comisia Europeană a Drepturilor Omului („Comisia”) în temeiul articolului anterior 25 din Convenția pentru Protecția Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale („Convenția”) de un național italian, dna F. Tarducci („reclamantul”), la 14 noiembrie 1995. Reclamantul a fost reprezentat de dl A. Tarducci, avocat care practică în Florența. Guvernul italian („ Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl U. Leanza, și de co-agentul lor, dl Esposito. Reclamantul s-a plâns de incapacitatea ei prelungită - prin lipsa asistenței poliției - de a recupera posesia apartamentului ei și de durata procedurii de evacuare. La 22 iunie 2000, după obținerea observațiilor părților, Curtea a declarat cererea admisibilă. La 12 februarie 2001 și la 2 februarie 2001, reclamantul și, respectiv, agentul Guvernului au prezentat declarații formale care propun o soluționare prietenoasă a cazului. Reclamantul este proprietarul unui apartament din Sesto Fiorentino (Florence), pe care l-a lăsat E.C. într-o scrisoare înregistrată din 13 iunie 1983, reclamantul a informat chiriașul că intenționează să încheie contractul de închiriere la expirarea termenului la 31 decembrie 1987 și i-a cerut să abandoneze locația până la data respectivă. Locatarul a refuzat să plece. Într-o scrisoare a servit chiriașului la 10 ianuarie 1989, reclamantul a convocat chiriașul să apară în fața magistratului Florenței. Prin decizia din 13 februarie 1989, care a fost pus în aplicare la 14 martie 1989, judecatorul Florenței a susținut validitatea anunțului pentru a renunța și a ordonat ca sediul să fie evacuat până la 13 februarie 1990. În martie 1990, reclamantul a notificat chiriașul care l-a obligat să abandoneze sediul. La 11 aprilie 1990, a informat chiriașul că ordinul de posesie va fi executat de un judecător la 10 mai 1990. 10. Între 10 mai 1990 și 30 martie 1993, judecătorul a făcut 6 Fiecare încercare s-a dovedit a fi eșuată, deoarece, în conformitate cu dispozițiile legale care prevăd suspendarea sau scufundarea expulzărilor, reclamantul nu a avut dreptul la asistență de poliție în aplicarea ordinului de posesie. 11. La 10 iulie 1993, reclamantul a făcut o declarație legală că ea a cerut urgent locurile ca cazare pentru ea și soțul ei. 12. Între 10 noiembrie 1993 și 20 septembrie 1996, judecătorul a făcut 7 încercări de recuperare a posesiei. Fiecare încercare a dovedit eșuat, deoarece reclamantul nu a fost acordată asistența poliției în aplicarea ordinului de posesie. 13. După ce a ajuns la o așezare prietenoasă cu chiriașul, la 26 septembrie 1996, reclamantul a respins apartamentul. LEI 14. La 2 februarie 2001, Curtea a primit următoarea declarație de la Guvern: „Declar că Guvernul Italiei oferă să plătească 50.000.000 de ITL doamnei Federica TARDUCCI în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cererii înregistrate în temeiul nr. 31460/96. Această sumă acoperă orice prejudiciu material și moral, precum și costuri, și va fi plătită imediat după notificarea hotărârii pronunțate de Curte în conformitate cu art. 39 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Această plată va constitui rezoluția finală a cazului. Această declarație nu implică niciun atestare de către Guvern a unei încălcări a Convenției Europene a Drepturilor Omului în acest caz. Guvernul se angajează în continuare să nu solicite trimiterea cazului către Marea Camera în temeiul articolului 43 § 1 din Convenție.” 15. La 12 februarie 2001, Curtea a primit următoarea declarație semnată de solicitant: „Not că Guvernul Italiei este pregătit să plătească o sumă totală de 50 000 000 de ITL care acoperă atât prejudiciu material, cât și costuri morale și costuri pentru doamna Federica TARDUCCI, în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cererii nr. 31460/96 pe care le aștepta Curtea. Accept propunerea și renunță la orice nouă afirmații referitoare la Italia în ceea ce privește faptele prezentei cereri. Declar că cazul este stabilit cu siguranță. Această declarație este făcută în contextul unei soluții prietenoase pe care guvernul și reclamantul le-au atins. În plus, mă asum să nu cer trimiterea cazului la Marea Camera în temeiul articolului 43 § 1 din Convenție după eliberarea hotărârii Curții.” 16. Curtea ia notă de acordul achiziționat între părți (art. 39 din Convenție). Este convins că soluționarea se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția sau în Protocolurile sale (articolul amenzii 17. În consecință, cazul ar trebui să fie eliminat din listă. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL UNANIMOUS decide să scoată cazul din listă; ia notă de angajamentul părților de a nu solicita o recerere a cazului în fața Marei Camere. Erik Fribergh Christos Rozakis Președintele grefierului

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă