SECȚIUNEA A PATRA DECIZIE PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 56501/00 prezentate de Antonio MATA ESTEVEȚI contra Spaniei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care are loc la 10 mai 2001 într-o cameră compusă din domnii Ress președinte Pastor Ridruejo Caflisch Makarczyk Cabral Barreto Vajić Pellonpääs judecători Berger grefier de secțiune Având în vedere cererea sus-menționată depusă la 18 ianuarie 2000 și înregistrată la 12 aprilie 2000, după ce a deliberat, face următoarea decizie FACE recurentul, Antonio Mata Estevez, este un resortisant spaniol, născut în 1953 și rezident la Madrid. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. Timp de mai mult de 10 ani, reclamantul a coabitat cu un alt bărbat, dl G.C. În această perioadă, reclamantul și dl. GC și-au gestionat împreună gospodăriile, folosindu-și în comun veniturile și împărțind cheltuielile. În opinia reclamantului, această uniune reflecta dreptul lor la respectarea vieții private și de familie din moment ce, fiind homosexuali, ei nu puteau oficializa relația lor prin căsătorie, acesta fiind rezervat, conform dreptului spaniol, cuplurilor heterosexuale. La 13 iunie 1997, domnul G.C. a murit ca urmare a unui accident rutier. În acest sens, Institutul Național de Securitate Socială (INSS) a acceptat cererea reclamantului privind acordarea ajutorului pentru costurile de deces, suma acestuia fiind de 5 000 pesetas. În schimb, el a refuzat să îi acorde pensia de urmaș, printr-o decizie din 24 septembrie 1997, pe motiv că, în lipsa căsătoriei cu domnul GC, reclamantul nu putea fi considerat drept soț supraviețuitor din punct de vedere juridic, în conformitate cu art. 174.1 din Legea generală privind securitatea socială. Acțiunea administrativă introdusă de reclamant a fost respinsă. Împotriva acestor decizii, reclamantul a formulat o acțiune în fața instanței sociale nr. 15 din Madrid. Printr-o hotărâre contradictorie din 22 aprilie 1998, acesta din urmă a respins acțiunea, referindu-se în special la jurisprudența stabilită prin mai multe hotărâri ale Tribunalului Constituțional prin care se respingeau acțiunile prezentate de reclamanți heterosexuali decăzuți din cererile lor de pensii ale supraviețuitorilor pe motivul că, după ce au putut să încheie căsătoria, aceștia au decis în mod liber să nu o facă. Judecătorul social a considerat că această jurisprudență putea fi extinsă la uniunile de fapt între homosexuali care trăiesc în căsătorie, în măsura în care acest tip de relație nu putea fi pus pe același plan cu conceptul tradițional de familie și de căsătorie protejat de legiuitor și de Constituție. El a declarat, de asemenea, că articolele 8, 12 și 14 din Convenția europeană a drepturilor omului nu garantează egalitatea de tratament între relația dintre homosexuali și căsătoria heterosexuală. Împotriva acestei hotărâri, recurentul a introdus o acțiune în fața Tribunalului Superior de Justiție din Madrid, care, printr-o hotărâre din 26 ianuarie 1999, a respins acțiunea și a confirmat hotărârea pronunțată prin prezentarea motivelor reținute de judecătorul de primul grad. Cu toate acestea, Tribunalul Superior a adăugat că a fost de datoria legiuitorului și nu a instanțelor de a lua o decizie cu privire la extinderea pensiei de supraviețuitor la uniunile de fapt stabile, fie că sunt heterosexuale sau nu. În consecință, Tribunalul Superior consideră că art. 174.1 din Legea generală privind securitatea socială era în conformitate atât cu Constituția, cât și cu tratatele internaționale din Spania. Invocând articolele 14 (principiul nediscriminării) și 39 (protecția socială, economică și juridică a familiei) din Constituție, reclamantul a formulat o acțiune d printr-o decizie din 21 octombrie 1999, aceasta, referindu-se la jurisprudența sa constantă, a respins acțiunea pentru nefondare. Dreptul intern relevant Constituție Articolele relevante sunt exprimate după cum urmează art. 14 Spaniolii sunt egali în fața legii; ei nu pot face obiectul nici unei discriminări din motive de naștere, de rasă, de sex, de religie, de conștiință sau pentru orice altă condiție sau circumstanță personală sau socială. art. 39 Autoritățile publice asigură protecția socială, economică și juridică a familiei. (...) Legea generală privind securitatea socială (modificată) În conformitate cu art. 174 din Legea privind securitatea socială, "munca extramatrimonială" între un bărbat și o femeie, chiar dacă coexistă, nu dă dreptul la o pensie de urmaș. În consecință, pensia de supraviețuitor este condiționată de existența unei căsătorii regulate între titularul dreptului și cel care are o cauză laică, fiind înțeles că: este considerată căsnicie regulată cea care are loc în conformitate cu una dintre formele stabilite la art. 149 din Codul civil. Cu excepția, numai persoanele care au trăit în căsătorie cu decedatul și care se aflau în situația de a se căsători din cauza existenței divorțului înainte de 1981 pot pretinde pensie de supraviețuitor. GRIEF Reclamantul se plânge de diferența de tratament existentă în materie de deschidere a dreptului la pensie de supraviețuire între uniunile de fapt de homosexualitate și cuplurile căsătorite, sau chiar și pentru cuplurile necăsătorite heterosexuale care, atunci când au fost în legalitate de a se căsători înainte de legalizarea divorțului în 1981, au dreptul la pensie de supraviețuitor. Comitetul consideră că această diferență de tratament constituie o discriminare nejustificată care aduce atingere dreptului său la respectarea vieții sale private și de familie și invocă art. 8 și 14 din Convenție. Reclamantul se plânge că refuzul de a-i acorda pensia de urmaș constituie un tratament discriminatoriu care aduce atingere dreptului său la respectarea vieții sale private și de familie. El invocă articolele 8 și 14 din convenție, al căror text este următorul: art. 8 Orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private și de familie (...) O autoritate publică nu poate interveni în exercitarea acestui drept decât în măsura în care această interferență este prevăzută de lege și constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea națională, securitatea publică, bunăstarea economică a țării, apărarea ordinii și prevenirea infracțiunilor, protecția sănătății sau a moralității sau protecția drepturilor și libertăților altei țări. art. 14 □ Drepturile și libertățile recunoscute în (...) Convenția trebuie să fie asigurate, fără deosebire, în special pe baza sexului, a rasei, a culorii, a limbii, a religiei, a opiniilor politice sau a altor opinii, a originii naționale sau sociale, a unei minorități naționale, a averii, a nașterii sau a oricărei alte situații. Curtea constată că reclamantul susține că a locuit în comun cu domnul GC timp de mai mult de 10 ani, perioadă în care aceștia și-au utilizat în comun veniturile și cheltuielile. Prin urmare, consideră că respingerea cererii sale de pensie de urmaș constituie o încălcare a vieții sale private și familiale. În ceea ce privește stabilirea faptului dacă decizia în cauză se referă la domeniul vieții de familie În sensul articolului 8 alineatul (1) din Convenție, Curtea reamintește că, potrivit jurisprudenței constante a organelor Convenției, relațiile homosexuale durabile între doi bărbați nu intră sub incidența dreptului la respectarea vieții de familie protejate prin art. 8 din Convenție (a se vedea punctul 9369/81, punctul 3.5.1983, DR 32, p. 220; nr. 11716/85, punctul 14.5.1986, DR 47). Curtea consideră că, în pofida evoluției constatate în mai multe state europene care urmăresc recunoașterea legală și juridică a uniunilor de fapt stabile între homosexuali, aceasta se referă la un domeniu în care statele contractante, în .n absența unui numitor comun de comun acord, beneficiază încă de o marjă mare de apreciere (cf., mutatis mutandis, , Hotărârea Cossey c. Regatul Unit din 27 septembrie 1990, seria nr. 184, p. 16, § 40 și, a contrario Smyth și Grady c. Regatul Unit, nr. 33985/96 și nr. 33986/96, § 104, CEDH 1999-VI. Prin urmare, legătura reclamantului cu partenerul său, în prezent decedat, nu intră sub incidența articolului 8, în măsura în care această dispoziție protejează dreptul la respectarea vieții de familie. În consecință, cererea este, în această privință, incompatibilă cu dispozițiile Convenției, în sensul art. 35 alin. (3). În ceea ce privește viața privată, Curtea recunoaște că relația afectivă și sexuală menținută de reclamant ține de viața sa privată în sensul art. 8 alin. (1) din Convenție. În ceea ce privește pensia de supraviețuitor refuzată reclamantului, aceasta reamintește, în primul rând, că Convenția nu garantează ca atare dreptul la pensie (a se vedea nr. 5763/72, Rec., 46 p. ; nr. 7624/76, dec. Cu toate acestea, întrebarea ar putea fi dacă, în circumstanțele din speță, decizia în litigiu ar putea constitui o interferență discriminatorie, încălcând articolele 8 și 14 combinate. În această privință, Curtea consideră că, presupunând chiar că refuzul de a recunoaște reclamantului dreptul la pensie al supraviețuitorului ca urmare a decesului partenerului său constituie o interferență în respectarea vieții sale private, aceaceasta este justificată în temeiul alineatului (2) din art. 8. Curtea admite în primul rând că tratamentul acordat reclamantului ar fi putut fi diferit dacă partenerul său ar fi fost de sex diferit. Într-adevăr, așa cum afirmă reclamantul, legislația spaniolă a luat într-o anumită măsură în considerare situația cuplurilor necăsătorite în materie de pensie a supraviețuitorilor, întrucât, în conformitate cu această legislație, persoanele care trăiesc în căsnicie și care erau în măsură să se căsătorească din cauza interzicerii divorțului înainte de 1981, au putut beneficia de o pensie de supraviețuitor. Cu toate acestea, Curtea constată că legătura căsătoriei constituia o condiție esențială pentru deschiderea dreptului la pensie de urmaș și că, chiar și în ipoteza invocată de reclamant, aceasta era subiacentă recunoașterii dreptului. Or, se impune să se constate că, în niciun caz, cadrul juridic în vigoare în Spania nu permite căsătoria între persoane de același sex. Curtea amintește că, în ceea ce privește art. 14, o distincție este discriminatorie în cazul în care aceasta nu dispune de o justificare obiectivă și rezonabilă, adică în cazul în care nu urmărește un scop legitim Din 23 iulie 1968, seria A nr. 6, p. 34 alin. (10). În acest caz, Comisia constată că legislația spaniolă privind dreptul la prestații de supraviețuitori are un scop legitim, și anume protecția familiei bazate pe legăturile căsătoriei (a se vedea mutatis mutandis) , Hotărârea Marckx c. Belgia din 13 iunie 1979, seria A, nr. 31, § 40). Curtea consideră că diferența de tratament constatată poate fi considerată ca făcând parte din marja de apreciere a lalui (a se vedea nr. 34615/97, dec. 4.3.1998, D.R. 92, p. 139; nr. 37784/97, dec. 26.6.1999, nepublicată). În aceste condiții, Curtea consideră că hotărârile în litigiu nu depășesc interferența discriminatorie în viața privată a reclamantului, încălcând art. 8 coroborat cu art. 14 din Convenție. Prin urmare, cererea trebuie respinsă ca fiind în mod vădit lipsită de temei, în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declare Vincent Berger Georg Ress Moduler Președinte
de la requête n° 56501/00
présentée par Antonio MATA ESTEVEZ
contre l’Espagne
La Cour européenne des Droits de l’Homme (quatrième section), siégeant le 10 mai 2001 en une chambre composée de
MM.
G.
Ress
,
président
,
A.
Pastor Ridruejo
,
L.
Caflisch
,
J.
Makarczyk
,
I.
Cabral Barreto
,
M
me
N.
Vajić
,
M.
M.
Pellonpää
,
juges
,
et
de
M.
V.
Berger
,
greffier de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 18 janvier 2000 et enregistrée le 12 avril 2000,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Le requérant, Antonio Mata Estevez, est un ressortissant espagnol, né en 1953 et résidant à Madrid.
A.
Les circonstances de l’espèce
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.
Durant plus de dix ans, le requérant cohabita avec un autre homme, M.
G.C. Pendant cette période, le requérant et M. G.C. gérèrent ensemble leur ménage, utilisant en commun leurs revenus et partageant leurs dépenses. Pour le requérant, cette union reflétait leur droit au respect de la vie privée et familiale dès lors que, étant homosexuels, ils ne pouvaient officialiser leur relation par le mariage, celui-ci étant réservé, d’après le droit espagnol, aux couples hétérosexuels.
Le 13 juin 1997, M. G.C. décéda à la suite d’un accident de la route. Arguant de sa longue cohabitation avec le
de cujus
, le requérant sollicita le bénéfice des prestations prévues par la sécurité sociale pour les conjoints survivants. A ce titre, l’Institut National de la Sécurité Sociale (INSS) fit droit à la demande du requérant concernant la prestation d’aide pour frais de décès, le montant de celle-ci s’élevant à 5 000 pesetas. En revanche, il refusa de lui accorder la pension de survivant, par une décision du 24
septembre 1997, au motif qu’en l’absence de mariage avec M. G.C., le requérant ne pouvait être considéré juridiquement comme conjoint survivant, et ce, conformément à l’article 174.1 de la loi générale sur la sécurité sociale. Le recours administratif introduit par le requérant fut rejeté.
Contre ces décisions, le requérant présenta un recours devant le juge social n° 15 de Madrid. Par un jugement contradictoire du 22 avril 1998, ce dernier rejeta le recours en se référant notamment à la jurisprudence établie par plusieurs arrêts du Tribunal constitutionnel rejetant des recours présentés par des requérants hétérosexuels déboutés de leurs demandes de pensions de survivants au motif que, ayant pu contracter mariage, ils avaient librement décidé de ne pas le faire. Le juge social estima que cette jurisprudence pouvait être élargie aux unions de fait entre homosexuels vivant maritalement, dans la mesure où ce type de relation ne pouvait être placé sur le même plan que le concept traditionnel de famille et de mariage protégé par le législateur et par la Constitution. Il déclara également que les articles 8, 12 et 14 de la Convention européenne des Droits de l’Homme ne garantissaient pas l’égalité de traitement entre l’union de fait entre homosexuels et le mariage d’hétérosexuels.
Contre ce jugement, le requérant interjeta appel devant le Tribunal supérieur de justice de Madrid qui, par un arrêt du 26 janvier 1999, rejeta le recours et confirma le jugement entrepris en faisant siens les motifs retenus par le juge du premier degré. Le Tribunal supérieur ajouta cependant qu’il revenait au législateur et non aux tribunaux de prendre une décision sur l’extension de la pension de survivant aux unions de fait stables, qu’elles soient hétérosexuelles ou non. En conséquence, le Tribunal supérieur estima que l’article 174.1 de la loi générale sur la sécurité sociale était conforme aussi bien à la Constitution qu’aux traités internationaux liant l’Espagne.
Invoquant les articles 14 (principe de non-discrimination) et 39 (protection sociale, économique et juridique de la famille) de la Constitution, le requérant forma un recours d’
amparo
devant le Tribunal constitutionnel. Par une décision du 21 octobre 1999, celui-ci, se référant à sa jurisprudence constante, rejeta le recours pour défaut de fondement.
B.
Le droit interne pertinent
1.
Constitution
Les articles pertinents sont libellés comme suit
:
Article 14
«
Les Espagnols sont égaux devant la loi ; ils ne peuvent faire l’objet d’aucune discrimination pour des raisons de naissance, de race, de sexe, de religion, d’opinion, ou pour n’importe quelle autre condition ou circonstance personnelle ou sociale.
»
Article 39
«
1.
Les pouvoirs publics assurent la protection sociale, économique et juridique de la famille.
(...)
»
2.
Loi générale sur la sécurité sociale (modifiée)
Aux termes de l’article 174, l’union extramatrimoniale, entre un homme et une femme, même s’ils cohabitent, ne donne pas droit à une pension de survivant. En conséquence, la pension de survivant est subordonnée à l’existence d’un mariage régulier entre le titulaire du droit et l’ayant cause, étant entendu qu’est considéré comme mariage régulier celui célébré selon l’une des formes établies par l’article 149 du code civil.
Par exception, seules les personnes ayant vécu maritalement avec le défunt, et qui se trouvaient dans l’impossibilité de se marier en raison de l’inexistence du divorce avant 1981, peuvent prétendre à la pension de survivant.
GRIEF
Le requérant se plaint de la différence de traitement existant en matière d’ouverture du droit à pension de survivant entre les unions de fait d’homosexuels et les couples mariés, ou même pour les couples non mariés d’hétérosexuels qui, lorsqu’ils ont été dans l’impossibilité légale de se marier avant la légalisation du divorce en 1981, ont droit à la pension de survivant. Il estime que cette différence de traitement constitue une discrimination injustifiée qui porte atteinte à son droit au respect de sa vie privée et familiale, et invoque les articles 8 et 14 de la Convention.
Le requérant se plaint que le refus de lui accorder la pension de survivant constitue un traitement discriminatoire portant atteinte à son droit au respect de sa vie privée et familiale. Il invoque les articles 8 et 14 de la Convention dont le libellé est le suivant :
Article 8
«
1.
Toute personne a droit au respect de sa vie privée et familiale (...)
2.
Il ne peut y avoir ingérence d’une autorité publique dans l’exercice de ce droit que pour autant que cette ingérence est prévue par la loi et qu’elle constitue une mesure qui, dans une société démocratique, est nécessaire à la sécurité nationale, à la sûreté publique, au bien-être économique du pays, à la défense de l’ordre et à la prévention des infractions pénales, à la protection de la santé ou de la morale, ou à la protection des droits et libertés d’autrui. »
Article 14
« La jouissance des droits et libertés reconnus dans la (...) Convention doit être assurée, sans distinction aucune, fondée notamment sur le sexe, la race, la couleur, la langue, la religion, les opinions politiques ou toutes autres opinions, l’origine nationale ou sociale, l’appartenance à une minorité nationale, la fortune, la naissance ou toute autre situation. »
La Cour observe d’emblée que le requérant soutient avoir cohabité avec M.
G.C. pendant plus de dix ans, période durant laquelle ils ont utilisé en commun leurs revenus et partagé leurs dépenses. De ce fait, il estime que le rejet de sa demande de pension de survivant constitue une atteinte à sa vie privée et familiale.
S’agissant de déterminer si la décision en question se rapporte au domaine de la «
vie familiale
» au sens de l’article 8 § 1 de la Convention, la Cour rappelle que, d’après la jurisprudence constante des organes de la Convention, des relations homosexuelles durables entre deux hommes ne relèvent pas du droit au respect de la vie familiale protégé par l’article 8 de la Convention (cf., n° 9369/81, déc. 3.5.1983, DR 32, p. 220 ; n° 11716/85, déc. 14.5.1986, DR 47, p. 274). La Cour estime que malgré l’évolution constatée dans plusieurs Etats européens tendant à la reconnaissance légale et juridique des unions de fait stables entre homosexuels, il s’agit là d’un domaine dans lequel les Etats contractants, en l’absence d’un dénominateur commun amplemant partagé, jouissent encore d’une grande marge d’appréciation (cf.,
mutatis mutandis
, les arrêts Cossey c. Royaume-Uni du 27 septembre 1990, série n° 184, p. 16, § 40 et,
a contrario
,
Smyth et Grady c. Royaume-Uni
, n°
s
33985/96 et 33986/96, § 104, CEDH 1999-VI). En conséquence, la liaison du requérant avec son partenaire, aujourd’hui décédé, ne relève pas de l’article 8 dans la mesure où cette disposition protège le droit au respect de la vie familiale.
Il s’ensuit que la requête est, sur ce point, incompatible
ratione materiae
avec les dispositions de la Convention, au sens de l’article 35 § 3.
S’agissant de la vie privée, la Cour reconnaît que la relation affective et sexuelle maintenue par le requérant relève de sa vie privée au sens de l’article 8 § 1 de la Convention. Concernant la pension de survivant refusée au requérant, elle rappelle, en premier lieu, que la Convention ne garantit pas comme tel le droit à pension (voir n° 5763/72, Recueil 46 p.
76
; n°
7624/76, déc. 6.7.1977, DR 19, pp. 100-110). Toutefois, la question pourrait se poser de savoir si, dans les circonstances de l’espèce, la décision litigieuse pouvait constituer une ingérence discriminatoire en violation des articles 8 et 14 combinés. A cet égard, la Cour estime que, à supposer même que le refus de reconnaître au requérant le droit à une pension du survivant du fait du décès de son partenaire constitue une ingérence dans le respect de sa vie privée, celle-ci est justifiée au regard du paragraphe 2 de l’article 8.
La Cour admet tout d’abord que le traitement fait au requérant aurait pu être différent si son partenaire avait été de sexe différent. En effet, comme le requérant le fait observer, la législation espagnole a, dans une certaine mesure, pris en compte la situation de couples non mariés en matière de pension de survivants, dès lors qu’aux termes de cette législation, les personnes vivant maritalement et qui étaient dans l’impossibilité de se marier en raison de l’interdiction du divorce avant 1981, ont pu bénéficier d’une pension de survivant. Cela étant, la Cour constate que le lien du mariage constituait une condition essentielle pour l’ouverture du droit à pension de survivant et que, même dans l’hypothèse signalée par le requérant, elle était sous-jacente à la reconnaissance du droit. Or, force est de constater qu’en aucun cas, le cadre juridique en vigueur en Espagne ne permet le mariage entre personnes du même sexe.
La Cour rappelle qu’au regard de l’article 14, une distinction est discriminatoire si elle «
manque de justification objective et raisonnable
», c’est-à-dire si elle ne poursuit pas un «
but légitime
» ou s’il n’y a pas de «
rapport raisonnable de proportionnalité entre les moyens employés et le but visé
» (affaire «
relative à certains aspects du régime linguistique de l’enseignement en Belgique
» du 23 juillet 1968, série A n° 6, p. 34, § 10). En l’espèce, elle note que la législation espagnole en matière de droit aux prestations de survivants a un but légitime, à savoir la protection de la famille fondée sur les liens du mariage (voir,
mutatis mutandis
, l’arrêt Marckx c. Belgique du 13 juin 1979, série A, n° 31, § 40). La Cour considère que la différence de traitement constatée peut être considérée comme relevant de la marge d’appréciation de l’Etat (cf. n° 34615/97, déc. 4.3.1998, D.R. 92, p. 139
; n° 37784/97, déc. 26.1.1999, non publiée).
Dans ces conditions, la Cour estime que les décisions litigieuses n’emportent pas ingérence discriminatoire dans la vie privée du requérant, en violation de l’article 8 combiné avec l’article 14 de la Convention. Dès lors, la requête doit être rejetée comme étant manifestement dépourvue de fondement, au sens de l’article 35 § 3 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Déclare
la requête irrecevable.
Vincent
Berger
Georg
Ress
Greffier
Président